1,859 matches
-
trebuie să apară și Shelby, care se așteaptă întotdeauna s-o complimentez în mod exagerat. Nicotina mă face mai puternic. — Ar trebui s-o inviți la cină, îi sugerez răutăcios, poate comandă ea porția dublă de cartofi. Chiar așa? zice îngrozit. Ce vorbești? Adunătura aia de oase? Oricum, am cam terminat-o cu femeile, adaugă el devenind din nou posac. Un cârd de gâște, bune de nimic! Nu spun nimic. Îl privesc doar. Îmi pare rău, Rebecca, spune el când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sa, spune Daisy. Cu plăcere, declară Finn foarte fericit. — Cine dorește să mai ia cuvântul? întreb eu. Mă uit în jur. Jim și-a lăsat ochii în pământ, Jennifer se joacă cu o șuviță din părul ei ondulat și pare îngrozită când îi întâlnesc privirea. Îl surprind pe Ben ezitând și îl încurajez din ochi, când deodată Charlotte strigă: —Eu! Va prelua conducerea întâlnirii dacă nu o opresc la timp. Ridicați mâna când doriți să vorbiți, sugerez eu cu scopul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
se vor bate cu cocoloașe de pâine la balurile de caritate. Probabil că da. Îmi revin din elucubrațiile mele și îmi dau seama că tocmai a terminat și stă jos. Arată incredibil de veselă; ceilalți se uită însă la ea îngroziți. Faptul că orice comentariu legat de precedenta confesiune este interzis se dovedește un lucru mai mult decât bun. N-a fost nevoie să-ți dau cartonaș roșu, zice Finn, prefăcându-se încântat, dar nu-i reușește decât în parte. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de talie. —Trebuie să faceți față greutății mele! zice ea zâmbind. E un exercițiu de încredere. E necesar să fiu absolut sigură că nu mă scăpați. Ben împinge trupul lui Daisy și îl dă mai departe lui Jennifer. Aceasta pare îngrozită. O ține pe Daisy ca pe un obiect prețios care s-ar putea sparge foarte ușor. Te-am prins, Daise! spune Finn foarte încântat, trecându-i-o lui Charlotte cu o mișcare foarte naturală. Mi-e teamă de ce se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Mai sunt și altele despre care nu ne spui. Păi, sunt supărată că am divorțat! exclamă ea. Asta vrei să auzi? Îmi pare rău că îmi cresc copiii fără tată și mă simt foarte singură! Izbucnește în plâns. O privim îngroziți. Ben face o mutră așa de vinovată de parcă el i-ar fi fostul soț. Jennifer e cea care se ridică, o îmbrățișează și continuă să îi șoptească ceva, până când Charlotte se oprește, își drege glasul și își șterge lacrimile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
respingă tot ce venea din partea mea, mai puțin asta, în timp ce eu voiam să mă scufund în dragoste și să nu mai ies din ea niciodată. Ne simțeam atât de legați, încât Patrick a făcut un mare efort să se elibereze, îngrozit fiind de apropierea noastră atât de puternică. E adevărat că săptămâna aceea în Portugalia n-a fost perfectă, așa cum am descris-o eu în toate vederile pe care le-am trimis. Patrick știa deja că va merge la New York și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
atingea vreun nerv. Peretele era parțial acoperit de urmele exploziei care s-a auzit mai devreme și pe alături găurit de gloanțele trase în ceață. Cei trei elevi care erau în încăpere stăteau undeva lângă ușă, speriați de moarte și îngroziți de ce se petrecea sub ochii lor. Corvium însuși era paralizat. Împăratul era incapacitat, dar nu de ce vedea, ci de ce auzea, pentru că în mintea sa putea auzi gândurile ființei care sălășluia în corpul ceței ce se prelingea leneșă în afară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
prima dată, mi-am făcut testamentul și toate celelalte pregătiri. Apoi m-am făcut bine și am primit un nou viitor, o șansă de a o lua de la capăt. După care a venit telefonul lui și am fost din nou îngrozit. — Credeați că sunteți bolnav. — Bineînțeles. De ce altceva ar fi repetat testele? — Erați speriat? — De moarte. Urmărind depoziția, Alex își spuse că era mare păcat că nu aveau poze. Tatăl ei părea viguros și sănătos. Ea și-l amintea din vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mea din California. Stă în Mission Viejo. Asta e în Orange County. E văduvă și locuiește singură. Îi plac animalele și se simte singură. — A, OK. Cred că e în regulă. — Mă dai pe degeaba? spuse Gerard, pe un ton îngrozit. Asta e sclavie! Nu sunt ceva pe care să-l dai așa, pe nimic. — Trebuie să merg acolo cu mașina, peste vreo două zile, spuse Stan Milgram. Aș putea să-l iau cu mine. Sunt sigur că mătușii i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
un țipăt strident de afară. Știu imediat că era Dave. Sări în sus și alergă spre ușă. Lynn era în spatele lui, venind în fugă din bucătărie. Dar observă că Alex rămăsese în bucătărie, cu brațele în jurul fiului ei, Jamie. Părea îngrozită. Dave nu înțelegea ce vedea. Jamie vorbea cu femeia din mașina albă mare, iar apoi ea sărise afară și îl înșfăcase. Dave nu avea înclinația să atace femei, așa că privi cum femeia îl lua pe sus pe Jamie, îl duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
zgomot. Cred că exact asta se Întâmplă, se apropie cineva pe hol. Ce porcărie. Vine cineva ! șoptește Connor și se trage repede Într-o parte, dar mâna Îi rămâne acolo unde e, și anume În sutienul meu. Și-o privește Îngrozit. Mi s-a prins ! Mi s-a prins idioțenia asta de ceas. S-a prins de puloverul tău. Încearcă să și-o extragă. Fuck ! Nu pot să mișc brațul ! — Trage de el ! — Asta și fac ! Se uită disperat În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
puloverul tău. Încearcă să și-o extragă. Fuck ! Nu pot să mișc brațul ! — Trage de el ! — Asta și fac ! Se uită disperat În jur. Vezi vreun foarfece ? — Sper să nu-ți Închipui că te las să-mi tai puloverul, spun Îngrozită. — Ai altă sugestie ? Mai trage o dată cu putere, și Îmi Înăbuș cu greu un țipăt. Au ! Termină! Mi-l distrugi ! — Asta e acum, că-ți distrug puloverul. Asta e unica ta problemă În momentul ăsta, nu ? — Dintotdeauna am urât ceasul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
am să spun nimic. Aproape a ajuns la ușă, când se Întoarce brusc spre mine, cu mâna În buzunar. — Emma, uite biletele pentru festivalul de jazz, spune, cu glasul spart de emoție. Poți să le iei tu. — Poftim ? Le privesc Îngrozită. Nu ! Connor, ia-le tu ! Sunt ale tale ! — Nu, ia-le tu. Știu cu ce nerăbdare așteptai să-i asculți pe cei de la Dennisson Quartet. Îmi Împinge biletele aprins colorate În palmă și-mi Închide degetele deasupra lor. — Connor... Înghit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
sară din piept. Dosarul Leopold. Era doar o scuză ca să scăpăm un pic de la birou... E un cod secret. Vrea să mă vadă. O, Doamne. O, Doamne. N-am fost În viața mea mai Încântată și mai surescitată și mai Îngrozită. Toate la un loc. Mă așez și rămân câteva clipe cu ochii la ecranul gol. Apoi, cu degete tremurătoare, iau un dosar gol. Aștept până când Artemis Îmi Întoarce spatele, apoi scriu “Dosarul Leopold“ pe cotorul acestuia, Încercând să nu trădez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ora șapte. Am făcut baie, mi-am uscat părul cu foehnul, iar acum sunt la faza machiaj. — Și tipul a invitat-o În oraș, spune Lissy, cu genunchii la piept. Nu e romantic ? — Glumești, nu ? spune Jemima, cu o față Îngrozită. Spune-mi că glumești. — Evident că nu glumesc ! Care e problema ta ? — Ieși În oraș cu un tip care știe totul despre tine. — Da. — Și mă Întrebi care e problema ? Ridică vocea, nevenindu-i să-și creadă. Ești nebună ? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mii de ape. Dar o probez. De fapt, amândouă probăm destul de multe chestii, după care trebuie să le punem pe toate la loc, cu foarte mare grijă. La un moment dat, de afară se aude altă alarmă și tresărim amândouă Îngrozite, după care ne prefacem că nu ne-am speriat deloc. Până la urmă, Îmi aleg bluza roșie nouă, absolut incredibilă a Jemimei, cu umerii decupați, pe care o combin cu pantalonii mei negri de șifon de la DKNY (25 de lire de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
spun politicoasă. Nu sunt Rachel. — A ! Femeia se holbează mai bine la mine. Apoi privește spre Jack și pare că tocmai i-a căzut brusc fisa. A ! A, Înțeleg. Sigur că nu ești tu. Îmi face cu ochiul. Nu ! zic Îngrozită. Nu Înțelegeți. Chiar nu sunt Rachel. Sunt Emma. — Emma. Sigur că da ! Dă din cap conspirativ, a aprobare. Păi bine atunci, vă doresc o seară frumoasă ! Și mai sună-mă când ai chef. Se Îndreaptă cu pași Împleticiți spre masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pe Lissy În fața ei, dar probabil că a văzut deja tot ce se poate vedea la viața ei, nu ? — Bună, zic, În momentul În care răspunde Lissy. Eu sunt. — Emma ! Cum merge ? — Groaznic, spun Înciudată. — Ce vrei să spui ? zice Îngrozită. Cum să fie groaznic ? Ce s-a Întâmplat ? — Asta-i partea cea mai cumplită. Mă prăbușesc Într-un scaun. Totul a Început super. Râdeam și glumeam, iar restaurantul e absolut uluitor, și a comandat un meniu special doar pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și ridicăm ochii amândouă. — A venit mai devreme, spune Lissy. Ciudat. — Nu poate să vină mai devreme ! Ne grăbim În sufragerie, și Lissy ajunge prima la fereastră. — O, Doamne, spune, privind În jos spre stradă. E Connor. — Connor ? O fixez Îngrozită. Connor e aici ? — Are În mână o cutie. Să-i dau drumul să urce ? — Nu ! Ne facem că nu suntem acasă. Prea târziu, spune Lissy și se strâmbă. M-a văzut. Interfonul sună din nou și ne privim una pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
zice. Pur și simplu nu pot. Pare că a luat o hotărâre fermă. OK, mă duc acasă. Își culege hainele. Spune-le că mi s-a făcut rău, că am avut o urgență... — Ba nu te duci nici un acasă ! spun Îngrozită și Încerc să-i apuc hainele din mână. Lissy, o să fie bine ! Pe bune, gândește-te și tu un pic. De câte ori a trebuit să stai În sala de judecată și să ții nu știu ce discurs kilometric În fața a tone de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Foarte drăguță, Îi spune Jemimei. Știi ce mă gândesc, poate ar fi bine să facem și un interviu separat cu ea. Tăvăleala mea cu șeful cel mare. Ai putea scoate bani frumoși din povestea asta, adaugă către mine. — Nu ! zic Îngrozită. — Emma, nu mai fi așa mimoză ! se rățoiește Jemima. Crede-mă, În adâncul sufletului Îți dorești mult asta. Nu-ți dai seama, asta poate fi șansa unei noi cariere pentru tine. — Dar nu vreau o nouă carieră ! — Ei bine, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
odaia mică. Maria țâșni imediat afară, potrivi bățul de „nu suntem acasă”, cu o viteză de care nu o credea-i capabilă, acoperi cele două geamuri mici și abia pe urmă se apropie de chiupul cel mare și-l privi Îngrozită și Întrebătoare. Ștefan, Îmbrăcat În treiningul său și având un fes gros tras până peste urechi, arăta cu mult mai slab. Acesta se comporta ca scos din minți, plângea și Încerca să-și rupă hainele și părul, Îi privea pe
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
altfel mă supăr și când mă supăr nu mai știu de mine. Scoate sticla din geanta de voiaj, Îi desface dopul de plută pe jumătate vârât pe gâtul sticlei și o duce la gură. Bea și tot bea sub privirea Îngrozită a lui Antoniu. Se oprește din când În când din băut, și privește În sticlă ca printr-o fereastră, cantitatea de lichid, rămasă. Însfârșit, l-a deșertat pe tot În stomac. Aruncă sticla pe jos, aproape de picioarele lui Antoniu. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
trenul plin, eu în picioare pe culoar <victor>: lîngă mine o țipă, cam de vîrsta mea, poate mai în vîrsta. <victor>: profesoară într-un sat lîngă Cluj <victor>: după ce am palavragit cîteva ore, a început să se destăinuie <victor>: era îngrozită că nu se va mărita niciodată <victor>: nu era urita, nu arată rău <maya>: nu era frumoasă <victor>: da. Frumusețea este în ochii și inima celui ce privește! <victor>: dar intrase că pe-un fel de linie moartă <victor>: toți
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
speriat, ai să te rostogolești În bezna tăiată de rotocoale orbitoare de lumină. Sus, pe pasarelă, uite soldatul cu arma Întinsă, nemișcat, ca o statuie. — Cine ești? De unde vii? Unde mergi? Arată actele! Răspunde! * Ai țâșnit de sub banchetă, fața ta Îngrozită fulgeră În golul unei oglinzi. — Actele! strigă vameșii, grănicerii și bat cu patul puștii În ușa compartimentului. — Actele! Cine ești? — Unde mergi? Ce cauți aici? Răspunde sau trag! * Nu te speria, stai liniștit, e același vis sâcâitor, ca să te trezești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]