1,892 matches
-
căruță iese și alte zece intră, toate învârfonate cu cine știe ce fel de marfă...Cele goale ori au lăsat încărcătura și pleacă după alta ori intră să încarce din magaziile sau pivnițele Chervăsăriei. Ne întâmpină larmă mare...Carele și harabalele hodorogesc îngrozitor, glasul înalt al slujbașilor din Chervăsărie și al cărăușilor ne asurzește...Fiecare strigă în sânga și în dreapta, pentru a nu se încurca lucrurile: „Fereșteee! Fugi de-acolo! Mișcă-ți fundul, că dau peste tine! Cară-te din calea mea, că
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
lemne, iar apă, iar lemne, hainele grele din pânză de cânepă îi rupeau spatele. Porci, găini, mâncare, curățenie. Opt suflete în casă. La prânz a pornit cu fratele ei să ducă rufele la râu, să le limpezească. Amețea, o durea îngrozitor capul. Se va odihni pe urmă. Fratele ei a prins de rude aproape de ciubăr, să-i fie mai ușor, dar avea chef de joacă. O împingea înainte, o trăgea înapoi. Simțea cum i se urcă mațele în gât. Ulița cobora
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
neobișnuit, dar pare ceva ce face să sporească adrenalina la bărbați. Presupun că e metodă muierească de a provoca hormonii, avansă el o părere. Întinzându-se, Melanie zise, simplu: Mi s-a întâmplat pe neașteptate și la început a fost îngrozitor. Am încercat stoparea pilozității de pe coapse prin tot felul de medicamentații. Doctorii, însă, au dat neputincioși din umeri, șoptindu-mi că, după opinia lor, acesta e încă un efect al mutațiilor stârnite în Europa de efectul radiațiilor catastrofei de la Cernobâl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Dă-mi-o mie. Takamori, din ce în ce mai curios, își storcea creierii să priceapă ceva. A, înțeleg. — Ce anume? — Ideograma asta nu înseamnă „burtă“, ci „timp“... „Am reușit în cele din urmă să-mi fac timp...“ Ce încurcătura naibii! — Da, ai dreptate. Îngrozitor! Takamori stătea turcește și studia scrisoarea. Era o dimineață liniștită de duminică. Casa lor se afla în zona Kyōdō din cartierul Setagaya, destul de departe de centrul orașului. În fiecare primăvară se întorceau păsărelele în grădina lor și acum se auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bineînțeles. Gaston întinse mâna stângaci și strânse cu putere mâna fetei. Strângerea de mână o făcu să se gândească iar la un cal. Abia a reușit să-și înăbușe zâmbetul amar. Își dădea foarte bine seama că s-au înșelat îngrozitor. „Ce ne-a mai dus...“, gândi ea. Deziluzie. Dezamăgire. Mâhnire. Visurile trandafirii pe care le nutrise timp de trei săptămâni, în secret, se spulberară cu totul. „Ce comedie! Ha, ha, ha!“, râse ea amar în sinea ei. Zvâcnirile din obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ca el. — Să ne tragem sufletul undeva. Încă nu m-am liniștit. S-au oprit în fața cafenelei Couillon. Se auzeau dinăuntru acordurile unei melodii franțuzești duioase. Cafeneaua era cunoscută pentru atmosfera pariziană. — Sunt sigură c-o să-ți placă, Gaston. — E îngrozitor locul ăsta, protestă Takamori nemulțumit. E adevărat că vin oameni de cultură și studenți, dar pe mine mă trec fiorii când îi văd. Pentru că nu era altceva mai bun pe aproape, au intrat. Înăuntru era întuneric ca într-un acvariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nici o scăpare și că nu le rămânea decât să-i înfrunte pe cei de la ușă. — Vă place Tokyo, domnule Gaston? E un oraș tare murdar, nu? Parisul este un oraș minunat... centrul artistic al întregii lumi... castanii, Sena... Tokyo e îngrozitor. Nu se poate compara cu Parisul, nu? Adresându-i-se lui Gaston și Tomoe, Ōkuma nu mai contenea cu critica la adresa orașului Tokyo și a Japoniei. Disprețul pentru țara în care s-au născut și pentru orașul în care trăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
peste umerii lui Gaston. Nu se mai vedea nimeni. Bărbații se ascunseseră, probabil. — Tomoe, o clipă. Takamori, îngrijorat, a strigat-o pe sora lui chiar când era pe punctul de-a o lua înaintea celorlalți spre ușă. Ar fi fost îngrozitor să fie ea cea atacată la ieșire. — S-a întâmplat ceva? Poate chiar din pricina lui Ōkuma, părea puțin cam afectată. — Trebuie să-ți spun ceva foarte important. Tomoe l-a privit bănuitoare, lăsând-i pe Ōkuma și pe Gaston să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mică idee de ceea ce se punea la cale și în ce încurcătură se aflau frații și Gaston. Pe stradă, înainte, urma un șir de baruri dubioase cunoscute a fi bârlogurile huliganilor. Era un colț întunecat, în spatele gării Shinjuku, care mirosea îngrozitor a urină și unde orice zgomot era înăbușit de trenurile care treceau fără încetare. Takamori și-a dat seama că într-acolo vor să-i atragă. Tomoe s-a oprit brusc și a strigat spre doi studenți care treceau pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și în genunchi cu mâinile și cu picioarele. Uriașul Gaston se chirci, gemând. — Oh, non, non... Tu m’a fait mal. — Ticălosule! Din cauza durerii cumplite, Gaston părea să fi uitat toată japoneza pe care o știa. Stătea chircit și suferea îngrozitor. Nishino l-a atacat și a doua, și a treia oară. Trecătorii priveau scena, încercând sentimente diferite: o milă teribilă pentru Gaston, dar și o plăcere amestecată cu dorința arzătoare de a vedea ce se întâmplă în final - acel soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lăsat pe vine și l-a mângâiat pe cap. Privind în ochii triști ai câinelui, părea că înțelege ce vor să-i spună. Câinele nu avea nici un stăpân care să-i poarte de grijă; era urât și bătrân și tușea îngrozitor. Era foarte singur pe lume, ca și el. El însă era încă tânăr, viguros și sănătos... dar era laș și prost. Avea parte numai de eșecuri. Bătrânul câine fusese, fără îndoială, atacat cu pietre și izgonit de toți. Și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tot ce se mai simțea în stare să facă. A acoperit cu palma lui uriașă mâna lui Endō și, în timp ce încerca să-și găsească cuvintele, pentru a-și explica gândurile, l-a apucat tremuratul. — Nu, Endō-san, nu trebuie. Știu ce îngrozitor e să fii bolnav. Înțeleg ce trebuie să simțiți din cauza execuției fratelui dumneavoastră, dar chiar așa, nu trebuie. Să urăști oameni... să urăști... Sunteți într-un mare impas... Nu se poate... nu trebuie. Ce nu reușea să transmită cu japoneza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a strigat din ușă: E cineva pe-aici? Cănd a venit camerista în fugă la ușă, el a întrebat-o în șoaptă: — Aveți aici vreun turist pe nume Endō? Camerista l-a privit speriată. Și-n împrejurări normale Gaston arăta îngrozitor, dar acum, ud până la piele, părea un câine abandonat. Domnul Endō? Camerista s-a întors spre funcționarul de la recepție și l-a întrebat dacă aveau vreun oaspete cu numele de Endō. Bărbatul, cu creionul după ureche, l-a privit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sângele din abundență. I-ar zbura, din recul, ochelarii de pe nas, cam la jumătate de metru în față. Când m-aș duce spre el să-l ridic, din grabă aș călca pe lentile, făcându-le bucăți. Și s-au scumpit îngrozitor ochelarii! Și amărâtul de el stă cu chirie undeva pe lângă bazar și l-a și părăsit Panait pentru unul de la Politehnică, iar ăsta nou i-a vândut cărțile la anticariat. Un val de iubire îmi inundă sufletul. Lumina, lumina ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aud pașii pe scări și, cu fiecare treaptă, îmi vine să mă iau la palme. *** „Vin mai târziu, mă duc să-i fac o injecție maică-mii, a răcit bocnă. Sper că nu i-a prins și plămânii, ar fi îngrozitor. Are nevoie și de vitamine și calciu. O să mai am nevoie de bani. Să nu uiți să-l suni pe Marcu, e disperat de întârziere.”, lipit pe ușa de la bucătărie, lângă „Închide apa și gazul!”. Înghit o felie de pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aruncă cu disperare în luptă sucurile gastrice. - Știți ce s-a întâmplat noaptea trecută? În astfel de situații fără ieșire, cel mai bine e să caști ochii mari-mari, ca un aurolac proaspăt înțărcat, cu buzele ușor întredeschise, a surpriză. - ... - E îngrozitor, nici nu vă puteți închipui că s-a întâmplat așa ceva la Dorohoi... Nu mi-a venit să cred, parcă era un film, știți, unul din acelea cu întâmplări neverosimile... A subliniat cu încântare ultimul cuvânt. Bleoștesc iar felinarele. - Tot orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
întreba acum cineva de ce m-am însurat cu ea, m-ar lua pe nepregătite. I-aș arăta buletinul, scrie căsătorit?, scrie, și împrumutul la bancă, desfășurătorul ratelor pe luni, cupoanele pe numele amândurora. Altceva? Nu-mi amintesc decât că ploua îngrozitor când să mergem la Starea Civilă, mie mi-era atât de somn, încât aș fi rămas acasă, aș fi băut un vin și-aș fi zăcut. N-aveam nimic împotriva ei, începusem doar să nu-mi mai amintesc prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Miyashita! Mi-a revenit conștiința propriului corp și am avut senzația stranie și neplăcută a unei scene filmate de mine Însumi, În care camera se Întorsese dintr-odată Înspre mine, reflectând pe monitor imaginea mărită a propriului meu chip. Era Îngrozitor! Imaginile video sunt, În esența lor, obiective, iar să-ți vezi brusc chipul apărând În imagine e ceva Înspăimântător, care-ți face pielea ca de găină. — Vă rog să vă relaxați și să mă ascultați, Îmi spuse Keiko Kataoka și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ci mai degrabă o zonă specială În care se adună vagabonzii și aurolacii orașului. Aceștia nu se spală cu lunile și bineînțeles că nu-și schimbă nici hainele. De Îndată ce se trezesc dimineața, o țin Într-o beție continuă și put Îngrozitor. Mi s-ar părea normal ca această zonă să fie separată de restul lumii, și totuși de aici se poate ajunge În orice parte a orașului prin câteva zeci de străzi și alei. Dacă străzile nu ar fi aglomerate, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
habar n-au de compatrioții lor care au succes În străinătate. Nu-mi puteam dezlipi ochii de pe fotografie. O fată așa de slăbuță... mă gândeam eu. Nu-mi venea să cred că a fost În stare de ceva atât de Îngrozitor, să o Împingă pe fata aceea, Mie, la sinucidere, Împreună cu Keiko Kataoka și Yazaki. — Pe vremea aceea s-a Întâmplat. Reiko i-a luat locul lui Keiko În inima lui Yazaki. Într-o seară, Yazaki a Început să-mi vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dar Yazaki tot se Încăpățâna să nu apară. M-am dus de câteva ori să-mi examinez fața În oglinda crăpată de la toaletă. Rușinea mi-era zugrăvită pe față. „Acum zi pe bune, ce cauți aici?“ m-am adresat chipului Îngrozitor din oglindă. La care chipul Îmi răspunde: „Cocaină“. În ritmul ăsta nu va trece nici măcar o lună până când voi ajunge să nu-mi mai pese de nimic, nici măcar dacă m-aș scăpa pe mine, ca pletosul ăla cu accent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
special. — Să nu beți nimic rece și evitați gheața, m-a atenționat Keiko Kataoka. Poate deveni foarte periculos dacă se Întărește cauciucul prezervativului. Prezervativul umplut cu pudra albă avea cam jumătate din lungimea unui penis În erecție. M-a durut Îngrozitor când mi-a trecut prin esofag și prin tubul digestiv, dar, odată ajuns În stomac, senzația de neplăcere a dispărut. Am respectat Întru totul recomandările pe care le primisem de la Keiko Kataoka, de a nu mânca decât supă chiar dacă mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să-mi aducă banii, Împreună cu niște pastile de ecstasy și câteva grame de cocaină. Fetele erau mereu altele, dar Îmi povesteau despre Keiko Kataoka și mă masturbam cu gândul la ea. Pielea din jurul penisului mi se zgâriase și mă durea Îngrozitor a doua zi, dar mă dădeam cu cremă mentolată și-mi trecea. Mă durea capul, aveam grețuri, eram cuprins de o scârbă profundă față de mine Însumi. Îmi venea s-o sun pe Keiko Kataoka și să-i cer să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mă credeam un incurabil. Norocul meu a fost că tocmai atunci mi-a căzut în mână o povestire a lui Zweig despre un jucător de șah care a înnebunit tot așa, jucând șah orb cu el însuși. M-am speriat îngrozitor, iar spaima a reușit ceea ce nu reușise doctorul. Instinctul meu de conservare m-a ajutat să-mi țin jurământul, căci în noaptea aceea am jurat să mă vindec și să nu mai joc. Dar era cumplit de greu. Sufeream, mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Una, într-adevăr, definitivă, fără recurs". Dar, se pare că soarta nu admite la mine excepții. Pentru că în clipa când m-am dus la bucătărie să iau un pahar cu apă, am auzit din nou, țipătul acelei femei. Și mai îngrozitor. Și mai casant. Acum am distins și un cuvânt. "Lașule!" țipa ea și țipătul ei s-a sfărâmat iar în o mie de cioburi, care au zornăit parcă pe cimentul de la bucătărie. Îmi scăpase paharul din mână și se sfărâmase
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]