KorAP: Find »[drukola/base=înroși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...83 >

2,073 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

inima. Știți că am avut un presentiment că asta o să se întâmple. Stau țeapănă pe pat. Dacă îi dau destulă libertate... — Am promis că nu... spune ea nesigură. Poți avea încredere în mine, îi zic; conștientă că probabil m-am înroșit. Sunt sigură că arăt ca un traficant de cocaină care trece prin aeroportul Schipol. — Păi, o știi pe Sandy Elinkson? Dacă o știu? Doamne, normal că da. Adică, cine nu o știe? E cea mai frumoasă fată din companie. Toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
și Adam să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Nu știu de ce, dar pari foarte mulțumită de tine, mă tachinează Tania în timp ce-mi toarnă un pahar de suc de portocale. Vreun bărbat la orizont? — Păi, cam așa ceva, spun eu înroșindu-mă discret. Nu dăm nume? se alătură și Tara discuției. Nici un nume deocamdată. E oarecum pe ascuns. —Hmm, face Tara răsucindu-și diamantul strălucitor pe deget. Cumva nu-mi place cum sună asta. —Ai o aventură? întreabă Tania cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

o ferici de-a binelea. Mulțumită, întinse mâna către triunghiul alb, îl împături și-și tamponă cu el buzele. Atunci observă că femeia din fața ei, care aștepta să-i fie adusă tava cu mâncare, dădea semne de enervare evidente. Se înroșise, porii mari, saturați de cremă și pudră luceau, gura i se schimonosise. Ei, nu, rosti, pornită din senin, păi așa nu mai merge, dragă. Nici alaltăieri nu am putut să mănânc nimic, dar nimic era o varză împuțită de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cum cade capacul WC-ului și cum rezervorul se deșartă cu zgomot. Apoi se pieptănă cu peria Ninei, neagră de murdărie și cu mulți dinți lipsă, se studie în oglindă. Apa o înviorase, își frecase obrajii cu prosopul până se înroșiseră. Veni către ei pășind puțin cam nesigură, având o eleganță a mișcării desăvârșită. Își legase părul lung, drept, cu o șuviță din propriul păr, la spate. Vineri la ora șase avem meditație, Evelina. Da, vineri la șase, repetă ea. Ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mult, amețitor, pământul fugea de sub picioare, obosi căutând și privi speriată înainte. Nu parcursese decât un sfert din cameră și oamenii se fâțâiau de colo, acolo, parcă-i râdeau în nas, deși știa bine că este invizibilă, simți cum se înroșește de încordare, parcursese toată încăperea, deschise o ușă, apoi alta, era întuneric dar nu destul de întuneric ca să nu vadă rochița de barchet albastru cu bleu aruncată pe speteaza unui scaun, căută cu privirea patul era gol, se întoarse, deschise o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
câteva zeci de minute sau ore până când se restaura starea de calm când se putea din nou concentra asupra temelor sale. În cele din urmă, încordarea dintre tată și fiică deveni maximă, Carmina răspundea reproșurilor cu vocea ridicată, tatăl se înroșea, se înfuria, vocea i se poticnea în flora faringitei sale cronice, gâfâia își pierdea glasul, și-l dregea, reîncepea asaltul. Ieși afară, te rog, îi striga Carmina, nu pot studia certându-mă cu tine. Dar el gesticula și vorbea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
proaspătă absolventă a facultății de filologie, repartizată acolo în orașul lor. Era lenoasă ca o pisică, avea o carne foarte albă, pufoasă, abundentă, vorbea puțin și rar, graseia, de cele mai multe ori se înflăcăra și se emoționa, fața toată i se înroșea, urechile îi deveneau stacojii. Era foarte inimoasă și se integrase trup și suflet în atmosfera casei profesorilor Alexe. Ceea ce părea mai frapant era faptul că își însușise cu o repeziciune de-a dreptul fantastică ideile lui Alexe, nu se abătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
oră. Și atunci care ar mai fi gustul deplasării? Trebuie să încerc, se ambiționă ea. Trebuie? Întrebă el și-și tamponă buzele cu șervetul și ceva din tonul lui spunea că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Fana se înroși și se sprijini de speteaza înaltă. I se părea că Dimitrie și Carmina se comportau nefiresc. Privirea ei oscila de la unul la altul. Pândea un semn, o ocheadă, ceva. N-am știut că vii la masă, spuse Fana către Dimitrie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
privi curios și suspicios o vreme. Curând începu spectacolul și amândoi își dirijară atenția către scenă. În pauză o întrebă foarte sobru dacă Emilia îi dăduse biletul pentru spectacol și Carmina îi răspunse foarte mirată că da și imediat se înroși puternic. Pricepu manevra Emiliei, încerca să-i paseze vreun iubit care devenise enervant cu insistențele lui și asta amenința să-i șubrezească bunele ei relații cu procurorul. Emilia aflase despre divorțul Carminei și, stăpână pe o filozofie simplă, valabilă de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
să nu se trezească și să se răzvrătească împotriva sa. O singură ezitare, o singură remarcă cinică adresată sieși și ar fi spulberat tot ceea ce acum construia la repezeală. Nici nu a simțit cum au trecut orele. Pielea i se înroșise și o ustura. Trebuie să plec de pe plajă i-a spus Carmina, altfel mâine o să fie de rău. Uite ce m-am înroșit. Să mergem, a încuviințat bărbatul și a tras peste slip pantalonul scurt. A condus-o până în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
tot ceea ce acum construia la repezeală. Nici nu a simțit cum au trecut orele. Pielea i se înroșise și o ustura. Trebuie să plec de pe plajă i-a spus Carmina, altfel mâine o să fie de rău. Uite ce m-am înroșit. Să mergem, a încuviințat bărbatul și a tras peste slip pantalonul scurt. A condus-o până în fața hotelului. Au hotărât să se revadă în același loc peste o jumătate de oră. Carmina s-a grăbit să ajungă în cameră. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

masă. — Ăăă, dacă vrei... dacă nu te deranjează... dacă poți... ai vrea să ne mai întâlnim? Știu că n-am nici un drept să te rog așa ceva. Cum adică, „drept“? am întrebat eu, uimit. Ce vrei să spui? Ea s-a înroșit. Poate a surprins-o reacția mea. Nu prea știu cum să-ți explic, încerca Naoko să se scuze. Și-a suflecat mânecile de la bluza de trening până peste coate și apoi le-a lăsat iar în jos. Puful de pe brațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
drept cadou o pereche de mănuși din lână, cu un deget, pe care le tricotase ea îns\[i. Degetele erau puțin cam scurte, dar mănușile îmi țineau de cald. — A, te rog să mă ierți. Sunt tare nepricepută, spuse ea înroșindu-se. — Sunt bune, stai liniștită. Uite că-mi vin bine, am încercat eu să o conving. — Cel puțin nu va mai trebui să mergi cu mâinile în buzunar, zise Naoko. Naoko nu s-a dus la Kobe în vacanța aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
în care cântam la pian și că se oprea în fața casei mele ca să mă asculte, că mă văzuse de câteva ori pe stradă și că mă adora. Chiar „adora“ a fost cuvântul pe care l-a folosit. Eu m-am înroșit toată. Îți dai seama cum m-am simțit când am auzit că mă adoră o fată frumoasă ca o păpușă, deși nu știu dacă pot să susțin categoric că mințea atunci. Împlinisem treizeci de ani, nu fusesem niciodată atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
și Naoko am comandat câte o cafea. — Ați reușit să stați de vorbă? a întrebat-o Reiko pe Naoko. — O grămadă, spuse Naoko. — O să-mi povestești tu mai târziu, amănunțit. Și... cum a fost? — N-am făcut nimic, spuse Naoko, înroșindu-se. — Chiar n-ați făcut nimic? m-a întrebat Reiko și pe mine. — N-am făcut. — Ce plicticoși sunteți! spuse Reiko, oarecum nemulțumită. — Ai dreptate, am zis eu, luând o gură de cafea. Atmosfera din cantină era aidoma celei din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
tine... deșteaptă, dulce, elegantă, cu cercei de aur în urechi, bună la biliard. Hatsumi mi-a zâmbit, fericită. — Este cel mai drăguț lucru pe care l-am auzit în ultimul an, crede-mă. Tot ce-mi doresc, am spus eu, înroșindu-mă ca un rac, este ca tu să fii fericită. Mi se pare cumplit de ciudat că te-ai agățat tocmai de Nagasawa, când poți să fii la fel de fericită cu oricine altcineva. — Sunt lucruri pe care nu le poți controla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
groasă, iar apoi și-a tras pantalonii pe ea. M-am îmbrăcat și eu. — Lasă-mă să mă mai gândesc și o să te gândești și tu, spuse Naoko. — Bine. Buzele... să știi că au fost absolut grozave! Naoko s-a înroșit ușor și mi-a zâmbit. — La fel spunea și Kizuki, mărturisi ea. — Aveam gusturi și păreri asemănătoare, am subliniat eu, cu un zâmbet. Ne-am așezat la masa din bucătărie, față-n față, am băut cafea și am vorbit despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
nu are mare importanță: sunt foarte bucuros că porți hainele lui Naoko. Reiko zâmbi și mai aprinse o țigară. — Deși ești tânăr, știi foarte bine să faci o femeie să se simtă fericită. — Nu spun decât ceea ce gândesc, am zis, înroșindu-mă. — Da, normal, comentă Reiko, zâmbind. Între timp orezul fiersese, așa că am luat tigaia și am uns-o, pregătind și ingredientele pentru sukiyaki. — Te rog să-mi confirmi că nu visez, spuse Reiko, atentă la ceea ce făceam. — Este sută la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

i-am spus doar „Madame“. — E una din aia cu biciul În mână? Mamă, omul mai află și lucruri noi despre tine. Am privit În jur, dar se pare că nu-l auzise nimeni. — E bun pentru Sitzfleisch, presupun. Îl Înroșește un pic, dar nu atât de tare Încât să nu te poți așeza În câteva ore. Anton se lăsă pe spate. În ceea ce-l privea, subiectul era epuizat. — Nu. Nu e asta. Dora nu era - căutam cuvântul potrivit - o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
chiar treișpe. Chiar dacă nu sunt catolic, nu sunt nici... (am rostit cuvântul În șoaptă), și mă atingeam de nenumărate ori, În fiecare zi. De câte ori și oriunde apucam: În dormitor, la baie, În bucătărie, dacă nu era nimeni acasă. Până când mă Înroșeam de tot și mă durea, și mă gândeam că partea aceea prețioasă a corpului o să-mi cadă. — Băieții ăștia... De parcă fetele nu s-ar freca Între picioare până când se Învinețesc. — Se Învinețesc? Niciodată nu m-am gândit la culoare asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
afla acolo. Dar fără succes. Mă durea, atâta tot, așa că, după o vreme, m-am oprit. Ceva nu era În regulă. Dar ce? Anton mi s-a părut atât de sigur pe el. Dacă le gâdilai Între picioare, fetele se Înroșeau În obraji și se umezeau Între degetele tale. Acesta era indiciul că ai reușit și că, dacă erai norocos, puteai să vâri Înăuntru și degetul. Dar multe fete nu te lăsau să faci asta, doar cele mai mari. „Îmi pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
final, am făcut-o. În timp ce unchiul Fritz cotrobăia prin geantă, mi-am ridicat rochia. Deși nu purtam lenjerie - cred că era o zi de vară - nu prea aveam ce să-i arăt, nici lui, nici altcuiva. Dar unchiul Fritz se Înroși ca sfecla și Începu să se bâlbâie. Am făcut o scurtă reverență, am luat corespondența cu care nu știa ce să facă și am Închis ușa. Dora se abținu să nu râdă. Mă simțeam de parcă am fi devenit prieteni - de parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cinci boabe Într-un fel de oală. Boabele de fasole dispăreau cu un zornăit metalic. Ciocănind În rama ușii, l-am Întrebat de prietenul meu. — Da, sigur, avem un Anton, veni răspunsul. Chiar doi. Dar nici un Lakritz. Ochii bărbatului erau Înroșiți de băutură, dinții, galbeni de nicotină. Lăsându-și oale la o parte, se bătu În piept de parcă acesta ar fi ascuns un animal necunoscut. Izbucnind Într-una din subsuori - Într-o rafală de tuse infernală, cu flegmă - se șterse la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
și armăsar În același timp, avea impresia că... — Și de asta ai plecat tu de la Pensiunea Andersen, la scurt timp după asta? — Poate. Anton Își strânse țigara atât de negljient, Încât s-a rupt În două. — Și de asta se Înroșește Else ori de câte ori Îți aude numele? — Fir-ar să fie, Sascha! Pur și simplu m-am gândit că aș putea s-o folosesc. N-ar fi trebuit să facă nimic, doar să-și arate puțin picioarele. Există oameni cărora le place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203

nici măcar nu observa și cu siguranță nici nu-i păsa de felurile de mâncare pe care le punea ea pe masă, fiindcă privirea lui era Îndreptată În altă parte, adâncită Într-a ei, scufudată În dragoste. Obrajii lui Rose se Înroșeau la amintirea acestor momente lascive, Însă păleau imediat când Își amintea faza imediat următoare. Vai, Înainte să-și dea seama, familia lui Îngrozitoare intrase În scenă ca să o domine pentru totdeauna, iar din acea clipă afecțiunea lor pentru celălalt se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]