1,931 matches
-
treptat, înghițiSe întinderea nesfârșită. Din acea clipă, cei din mașină nu mai putuseră vedea nimic, amuțiseră unul câte unul, continuându-și drumul în tăcere, învăluiți într-un fel de noapte albă. Din când în când, își ștergeau buzele și ochii înroșiți de nisipul care pătrundea în mașină. - Janine! Tresări la chemarea bărbatului ei. Îi trecu și de data asta prin minte cât de ridicol era acest nume pentru o femeie ca ea, puternică și înaltă. Marcel voia să știe unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de nu-l văzuse la plecare. Purta uniforma unităților franceze din Sahara și un chipiu din pânză cenușie care-i umbrea fața tăbăcită, prelungă și ascuțită, de șacal. O cerceta posac, privind-o țintă cu ochii lui spălăciți. Ea se înroși brusc și se întoarse iar către bărbatul ei, care se uita întruna drept înainte, în ceața și vântul de afară. Se strânse toată în palton. Dar în minte, îi stăruia imaginea soldatului francez, lung și firav, atât de firav în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în loc și că, din clipa aceea, nici un om nu va îmbătrâni și nu va muri. Pretutindeni, viața se oprise. Doar în inima ei cineva plângea, de tristețe și de uimire. Dar lumina își reluă mișcarea, soarele, limpede și înghețat, coborî, înroșind puțin zarea la apus, în timp ce la răsărit se îngroșa un val cenușiu, stând să se surpe încet peste întinderea nemărginită. Un câine urlă, și lătratul lui îndepărtat se înălță în aerul care se răcise. Janine își dădu dintr-o dată seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se vedea, prin purtare excesivă, culoarea și forma. Atârna pe trup mototolită, răsucită anapoda. O bucată de curea uzată ieșise din pantaloni, pendulând în deschizătura hainei. Se zguduia, înăbușit. Capul îi căzuse între umeri, zvâcnind, ca și pieptul uscat. Se înroșise și dunga, tot mai lată spre creștet, a cheliei. Băgase mâinile în buzunarele hainei. Scotea, în pumni, câte o batistă, pe care o ducea, alternativ, cu câte o altă mână, la nas... strănuta ! Femeia nu-și mai putu reține zâmbetul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
avans ale rolului meu, de unde știi ? Cine îți dă dreptul să mă disprețuiești ? În timp ce urla, aprinsese, brusc, lampa de deasupra biroului, spre a-și verifica bănuielile. Se ridicase în picioare, tremura, lovind cu pumnii mici în cristalul de pe masă. Se înroșise, umerii i se bâțâiau. Ochii măriți o priveau cu furie. Dădea din mâini, agitat. Trupul convulsionat intrase într-o criză frenetică. Strănuta, da, începuse din nou să strănute iepurașul ! Cine știe ce rudă uitată, care nu apăruse decât o singură dată, revenea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înainte de a-i îmbrățișa, să mă pot întoarce la ei... Ce vrei! Sunt un nenorocit... Și totuși, în doi ani, o singură dată am fost acasă cinci zile! înțelegi? O, câinii, cîinii! Scrâșni dinții, cu lacrimi gârlă pe obrajii grași, înroșiți de emoție. Se auziră pași coborând în adăpost și Klapka se potoli brusc, întorcîndu-se cu spaimă spre intrare. Era un sublocotenent care venea să ia înțelegere cu Bologa în privința serviciului de noapte. ― Poate să ne viziteze și la noapte reflectorul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ei și-a petrecut mult timp, povestindu-i poate cật i-a fost de dragă! - Iubirea mea, unde ai plecat? Vino înapoi! Zilele sunt pustii fără tine, iar nopțile devin și mai pustii!.. Lacrimile îmi mậngậie obrajii, ochii mi sau înroșit de atậta durere. Ploaia bate ușor în geam, iar eu tremur de frică. În întuneric văd doar chipul tău, în minte și în inimă, răsună doar cuvintele tale pe care nu le mai înțeleg și nu mai știu ce înseamnă
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cerute de Sandu. Dopul sticlei de Tămâioasă pocnește apetisant la deschidere, iar paharul cu picior prinde brumă la contactul cu lichidul. După ce i se pregătește șprițul, Sandu ridică paharul, iar cei trei prieteni ciocnesc. Constituția mamii lor! Gicu tușește instantaneu, Înroșindu-se la față, stropind cu bere pe o rază de zeci de centimetri, iar Gore rostește Înciudat „Ptiu, drace!” și-și face trei rânduri de cruci. Amândoi se uită nedumeriți la Sandu, În timp ce acesta bea tacticos Încă un pahar cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
manipulați de teocheș sau bela. Nu le pasă lor de ținutul secuiesc, au alte griji pe cap, nici acolo nu curge lapte și miere. E criză și la ei. De, Sandule, oi avea și tu dreptate, dar simt un ac Înroșit În inimă când aud de autonomii. Așa este, că tu nici acasă nu ai autonomie masculină, Gore, trăiești În dictatura nevestei. Am autonomie bahică, nu se vede? Vin la cârciumă când vreau! Da, și pe urmă faci compromisuri familiale, lasă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
prin crenge de-un verde-adînc de jale Se-oglindă-n apa-albastră de aur portocale, {EminescuOpIV 307} Și parcă glas de clopot înfiorează sara; Pe-a stâncilor lungi colțuri apusul se coboară, 305Stau aurite-n aer... și-a serii rumenire Se-apleacă și-nroșește a mării încrețire Și insulele mândre și de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine, Acoperite numai cu flori și cu poiene 310Urieșești... Acuma se-nchid a serei gene, Apele devin sure... și-n blânda lor cântare Dispar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o eliberare. Sinuciderea poate fi provocată de metastaza greții. Moartea ne pândește pe toți în așteptarea adevăratei vieți. Amânarea morții poate fi negociată cu medicii, nu și cu destinul. Se sinucid cei mai slabi, nu cei mai vinovați. S-au înroșit clopotele de atâta moarte. Cu viața ne descurcăm oarecum. Moartea nu poate fi gestionată decât de religii. Se spune că tot ce e mult strică. Cum rămâne atunci cu veșnica odihnă? Teroriștii ne ucid fără motiv. Doar pentru că suntem oameni
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
străpung rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pămînt; 14. mă frîng bucăți, bucăți; se aruncă asupra mea ca un războinic. 15. Mi-am cusut un sac pe piele și mi-am prăvălit capul în țărînă. 16. Plînsul mi-a înroșit fața și umbra morții este pe pleoapele mele. 17. Totuși, n-am făcut nici o nelegiuire și rugăciunea mea totdeauna a fost curată. 18. Pămîntule, nu-mi acoperi sîngele, și vaietele mele să n-aibă margine. 19. Chiar acum, martorul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
cuvinte vrei să spui că ai mers până la capăt cu jocul de-a căsătoria și că acea biată ființă urmează să aibă un copil? Maynard îi răspunse cu blândețe: - Toate astea s-au întâmplat cândva, la începutul veacului. Femeia se înroși la față: - Cred că e povestea cea mai îngrozitoare pe care am auzit-o vreodată! Maynard se întoarse spre ceilalți, cu un aer întrebător: - Voi ce părere aveți? Nu considerați că un om are, totuși, dreptul moral să-și asigure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
muncesc. Și nici nu stă prea mult pe gânduri, se apropie tiptil, tiptil de puișorii de găină gata gata să înhațe unul. Văzând toată scena Gogu Pintenogu s-a făcut foc de mânie, s-a umflat în pene, și-a înroșit creasta și s-a repezit spre motan. Motanul Silvestru a înlemnit căci știa ce poate Gogu Pintenogu. A început să spună ceva cu glas tremurat: - Eu nu am vrut să fac nimic. Voiam doar să mă joc cu ei. Vreau
PRIMA CARTE CU POVEȘTI by Înv. MERA FEVRONIA Prof. MERA FEVRONIA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91503_a_93524]
-
mari de la 8 în sus. Cei trei s-au hotărât. - Nu ne mai tundem de loc ce o să ne facă? Corijenți nu are curaj să ne lase... suntem clasa a XII-a ! Ora următoare când intră în clasă s-a înroșit până în vârful urechilor, însă nu a mai zis nimic. Îl scoate pe Kemi la tablă și îi dictează un exercițiu. Stani își dă seama că era mortal pentru cei trei, poate și pentru el care învățase ceva.. Kemi scria foarte
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nu care cumva nemernicul ăla de Geograf, în cârdășie Nuți, și-a bătut joc de mine? Atunci mi-a căzut fisa. Ce papagal imperial sânt am vorbit de-a dragostea o săptămâna cu Nuțișor: nu m-am prins. Mi se înroșesc urechile și acum, când mă gândesc ce texte îi transmiteam în fiecare zi de fapt vreunei țărănci grași da' să știi că avea imaginație pentru că răspundea bine. Nici știți cât de tare mă prinsesem de Valeria și trebuie să recunosc
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
nu lăsa ce era al ei, chiar cu riscul de a se face de râs, împrăștiind pumni sau picioare, atât țiganilor care încercau să o buzunărească în piața, cât si mitocanilor, travestiți în domni pe la recepții simandicoase, de mi se înroșeau urechile de jenă că sânt acolo, că de oprit era pe cât de riscant, pe atât de imposibil. Regu, femeia-bărbat, care se lupta cu tot punctul de trecere a frontierei pentru un principiu, în peregrinările noastre prin Turcia, dar care lăsa
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
permiți?") și până să-mi ardă prima palmă i-am spus că eu sunt el (adică d.). Ea (adică mută) mută a rămas. A bâlbâit ceva și am fost nevoit să îi arăt pașaportul că eu sânt el. S-a înroșit toată și parcă a devenit și mai bună (pentru că era bună rău de tot) și n-a mai avut ce să facă sărmana, că doar trăia cu mine de câteva luni fără ca eu să mă fi prins și, pe deasupra, mai
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
citesc. -Mai am puțin si ți-o împrumut, spuse Ramona, care până în prezent îi împrumutase foarte multe cărți, întrucât cititul era o mare pasiune a Liviei. înainte de a-i pune această întrebare, Ramona se gândi dacă e bine, și totuși înroșindu-se o întrebă: -Livia, tu îl cunoști pe noul inginer, Brădescu? -Da, despre el se vorbește mult în ultimul timp și despre tine, care l-ai salvat. Mulți se miră căci de la venirea lui din I.A.S., nimeni nu-l
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
pentru a ajunge cu ea acasă. în rest, nu mai rețin nimic din ce mi s-a întâmplat. -De aceea, te rog să treci pe la mine pe acasă și sămi aduci scurta și fesul maro, iar pantofii... și atunci se înroși tot. -Am înțeles, Radu. îți aduc tot ce mi-ai cerut, ea înțelese că el nu mai avea alți pantofi și nici bani suficienți pentru a-și cumpăra alții. îți mulțumesc, Angela, murmură el cu glasul aproape stins. -Nu-nțeleg de ce
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
lucrează la vie, mi-a povestit totul, ea fiind prietenă cu Ramona, profesoara care te-a adus la spital. Livia mi-a spus că Ramona se pare că s-ar fi îndrăgostit de tine. Atunci Andrei chicoti iar Radu se înroși. -Andrei, sigur te-au costat mult ghetele... -Ei lasă, să fim noi sănătoși. -Am să-ți înapoiez banii, deocamdată îți mulțumesc mult, Andrei. Lui Radu îi veni să plângă și atunci se întoarse cu fața la fereastră pentru a-și șterge lacrimile
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
când câte unul, care parea venit din mari îndepărtări. Printre crengile copacilor negura, ca un fum, parcă se ridica în sus. Ajuns în colțul străzii pe care locuia, vântul îl înfășura violent în poalele lui reci, dându-i fiori și înroșindu-i fața. Intrat în casă îl găsi pe tatăl său în bucătărie, stând lângă soba în care focul de gaze făcea zgomot. Radu își îmbrățișă tatăl, amândoi se priveau cu un zâmbet trist. Tatăl lui Radu acum pensionar de mină
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
de lemne și totul strălucea de curățenie, apoi întrebă: -Știți ceva despre Ramona? -Nu... Noi nu o cunoaștem, spuse Oana timidă, văzând îngrijorarea din privirea doamnei Neli. -Atunci cu ce treburi pe la noi? Eugen, care acum trebuia să răspundă, se înroși la față și cu vocea sugrumată de emoții zise: -Eu sunt Eugen Bunea, fiul lui Ioan Plopeanu. Doamna Neli Plopeanu era o femeie înaltă, cu fața măslinie, păr alb, ochii mari cu privire senină, care încă mai păstra urmele frumuseții
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
nume de poveste, care nu-i plăcea să-i fie adresat. Era a doua oară când i se adresă astfel: -Vino Făt-Frumos! Ea nu mai așteptă nimic și-l luă de mână. Fiind luat prin surprindere, Radu se ridică automat înroșindu-se. Era ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit în acea seară. -De ce ți-ai lăsat partenerul?, întrebă Radu în timp ce dansa, pentru a ieși din încurcătură. -Este fratele meu, Nicolae. Dacă nu știai, l-am
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
fericire își descoperi taina. Acel tablou care la început i se păru lui Radu trist, acum deveni superb și atât de viu și pur în sufletul său. După ce mașina fu pregătită pentru plecare Radu observă că Ramona își freca mâinile înroșite de frig și tropăia. Atunci el deschise portbagajul mașinii și își așeză bicicleta înăuntru, apoi o invită pe Ramona să urce. Ea îl privi surprinsă, apoi zâmbi și urcă pe scaunul din față dându-și seama de intenția lui. în timp ce
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]