1,882 matches
-
Hartofilax. La sfârșitul întrevederii din cancelaria patriarhiei, discuția fiind condusă discret de stolnicul Cantacuzino, patriarhul ațipind mereu, ca la fiecare deșteptare să mormăie tânguindu-se pe nas ,,Doamne miluiește”, Mihai și Ianache se retraseră în bibliotecă. După câteva minute, în înserarea scurtă, pe poarta patriarhiei ieșeau doi călugări; cel cu barbă căruntă, ceva mai tânăr, avea un mers vioi, chiar grăbit, celălalt mai bătrân, cu barbă scurtă albă, părea supărat și bombănea mereu, cerându-i tovarășului de drum să meargă mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mitropolitul Theodosie, mereu atenți, îl povățuiau pe măria sa în așa fel încât de la Matei Vodă Basarabul nimeni nu mai domnise cu atâta strălucire ca Șerban. Focul, cântându-și cântecul, arunca pale aurii prin grilajul de fier forjat al ușiței, fermecând înserarea. În momentul intrării unui slujitor și a doctorului neamț, mitropolitul a cerut permisiunea de a chema un grămătic pe care să-l trimită cu porunci la Mitropolie. După un timp, în odaie a apărut un tânăr înalt și, deși lumina
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
De ce urât, măria ta? — Uite așa, îmi pare rău că moare ziua. Știi, aci nu este seară, soarele apune și, hop, a și venit noaptea. E ca și cum ziua ar răposa de moarte năpraznică. Nu e ca la noi, să țină înserarea un ceas până se întunecă, să vezi cum pleacă lumina, blând, treptat, zugrăvind pe cer cele mai năstrușnice revărsări de aur și aramă. Mă simt trist când se înnoptează fără să se fi înserat și mă apucă urâtul și dorul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
om Brâncoveanu, și Kuciuk Selin își aduse aminte de o conversație cu domnitorul în urmă cu câteva zile la Edirne: „Suferi, măria ta, se vede că suferi dar nu înțeleg ce-ți lipsește”, spusese el, iar beiul i-a răspuns: „Înserările de-acasă îmi lipsesc și liniștea lor”. Acum soarele se prăvălise în Dunăre spre apus și aci pe dâmb aerul fierbinte prinse a se primeni de un vânt ce venea dinspre bălți. Înserarea aurie i se păru lui Selin o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
spusese el, iar beiul i-a răspuns: „Înserările de-acasă îmi lipsesc și liniștea lor”. Acum soarele se prăvălise în Dunăre spre apus și aci pe dâmb aerul fierbinte prinse a se primeni de un vânt ce venea dinspre bălți. Înserarea aurie i se păru lui Selin o minune. La Obilești Fuseseră aduși bucătari, cafegii, cofetari și feciori de la Curte pentru ca în sfârșit măria sa să se simtă ca acasă. Doctorul Iacob Pylarino, inspectă sala mare pardosită cu piatră în care căldura
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
șerbeturi și dulcețuri fură pe loc aduse. Apoi, chisele de cleștar, a căror transparență lăsa vederii culorile de ambră ale dulceților de caise, rozul șerbeturilor de zmeură și trandafir, precum și întunericul bobițelor mărunte de cireșe negre zaharisite în siropuri parfumate. Înserarea lumina cerul în cele mai nefirești culori, albastru deschis, verde de peruzea, și nori albi cu trupuri de balauri din basme, cu contururi de aur și aramă păzeau spre apus somnul soarelui ce trecuse dincolo de linia orizontului. Vodă, de la fereastră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
culori, albastru deschis, verde de peruzea, și nori albi cu trupuri de balauri din basme, cu contururi de aur și aramă păzeau spre apus somnul soarelui ce trecuse dincolo de linia orizontului. Vodă, de la fereastră, privea și nu se mai sătura. Înserarea i se părea că amplifică intensitatea zgomotelor, auzea nechezatul cailor scoși din grajduri spre păscut în luncă, forfota argaților, zvon de glasuri și lătrat de câini. I se părea că mirosurile Bărăganului îi sunt aduse de vânt și respiră cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cuiva sînt opozanții altcuiva: martorii, întîlnirile, circumstanțele care ajută la găsirea soluției, un nasture lăsat la locul crimei, alcoolismul criminalului, un portar vorbăreț etc. În f), proletarii sînt adjuvanți, iar burghezii opozanți. În g), soția și cizmele căpcăunului sînt adjuvanți; înserarea, păsările care mănîncă firimiturile și simțul puternic al mirosului căpcăunului care îi spune că prada este aproape sînt opozanți. În h), fiecare poveste pe care o spune Șeherezada este un adjuvant, iar suspiciunea și gelozia soțului ei sînt opozanți. Din
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
dacă, voi, cititorii mei, vă veți regăsi În unele scrieri și veți simți că trăiți alături de mine imaginile pe care le-am creat În fiecare din aceste proze scurte, În Întâlnirile mele cu tinerețea, cu aspecte din viața mea. Prin Înserarea schițelor În care umorul este la el acasă, am vrut ca În final să rămâneți cu un zâmbet pe buze, să vă binedispuneți.Vă mulțumesc! Era În preajma sărbătorilor de Paști, când toată lumea se pregătea de Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
spuse și el bună seara, dar din toată inima, și toți îi răspunseră cu aceeași căldură. Ieși repede, se duse la bicicletă și se urcă pe șa, simțind iar oboseala din spinare. Începu să străbată orașul forfotind de lume în înserarea care se lăsa. Mergea repede voia să ajungă cât mai repede la casa lui bătrânească și la terasă. Se va spăla în spălătorie, și apoi va sta să privească marea, care, mai întunecată decât de dimineață, îl însoțea încă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
așeză lângă bărbatul ei. El îi povesti totul, ținând-o de mână, ca în primii lor ani de căsătorie. Când termină de vorbit, rămase nemișcat, cu fața spre mare, peste care cădea grăbită, de la un capăt la celălalt al zării, înserarea. - El e de vină, spuse Yvars. Ar fi vrut să fie tânăr, și să fie tânără și Fernande, și să plece amândoi departe, dincolo de mare. OASPETELE Învățătorul îi privea pe cei doi oameni cum urcă spre el. Unul era călare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mi se încolăcește pe trup, mă strânge și simt că mă sugrumă până vii din nou. Îmi scriu gânduri pe suflet, le adăp cu roua de pe flori, le hrănesc cu sucul din iarba celestă și abia aștept să alunec spre înserare, să construiesc punți către tine. Cu pleoape tremurânde, cu fluturi în stomac, cu sufletul ca un sclav, cu mâinile pline de lumină, îngenunchez cu pioșenie, sperând să tentâlnesc, să mă scald toată noaptea, pe marginea unui vis... Cuvântul Eu sunt
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
aceeași culoare cu fața cărămizie. Ceafă viguroasă, rotită lent. Se vede lobul îndelung ornamentat al urechii. Nările mari. Din nou fruntea rugoasă. Lentilele, în spatele cărora răsare, treptat, chipul de altădată... Prelung și palid apare chipul ei tânăr, plutind într-o înserare umedă. Coroana părului strânge fâșii de lumină : încununarea așteptării liniștite, primitoare, încărcată de chemări. Fruntea netedă, ca albul și nemișcarea unei amiezi solare, tulpina gâtului se lărgește în auriul umerilor și în goliciunea pieptului, îmbrățișat de reci reptile verzui. Bizară
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
carte, devenită întrebare... „Grația ambiguă aparține aceleiași Simonetta, în Primăvara botticelliană și în tabloul de la Chantilly ?“ — În Primăvara, Simonetta se înfățișează învestmântată în flori, la Cosimo apare doar bust. Aproape goală, acoperită doar cu un șal care transmite, parcă, răcoarea înserării. Broderiile și franjurile marginale se odihnesc încă, aparent neînsuflețite, gata să devină, peste doar câteva clipe, șerpi mișcători și veninoși. Chipul și umerii, pieptul tânăr se decupează din argila amurgului. Așteptare calmă și senzuală și provocatoare. — Celebrul tablou de la Karl
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-l auzi, ci se apropie de general ca să se mai plângă, drept explicație, de nedisciplina oamenilor. Generalul însă, cu o indignare stăpânită, îl întrerupe scurt, mormăind: ― Vom vorbi mai târziu... Acuma, la datorie! Pe cărarea sură, în coborârea grăbită a înserării, grosul convoiului se legăna încet. Condamnatul, înfășurat într-o mantie verzuie, cu gulerul ridicat, cu o pălărie civilă în capul plecat, pășea mașinal la brațul unui preot militar bătrân, înconjurat de patru soldați cu baioneta la armă. Urmau grupuri de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
deodată, răsună din urmă glasul lui Klapka, ascuțit, mînios: ― Telefonist!... Telefonist! Unde-i telefonistul? Bologa înțelese și zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și capricioase, fără început și fără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mâinile prin părul castaniu, ca și cum ar fi încercat să-și ostoiască gândurile. Apoi se apropie de fereastra stângă, să-și mai răcorească sufletul privind afară. Ograda era îngrădită cu uluci, și peste drum, într-o grădină, albeau pomii înfloriți, înviorînd înserarea. Ici-colo coperișuri de case, dranițe mucezite însemnau pete negre la poalele coastelor de brazi, tivite pe jos cu livezi grase. Lângă poartă, răzimat de uluci, stătea un infanterist foarte murdar și zdrențuros, cu casca pe ceafă, cu o mutră păroasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mormânt; Mulți copii bătrâni crezut-au cum că ei guvernă lume, Nesimțind că-s duși ei singuri de un val fără de nume, Că planetul ce îi poartă cugetă adânc și sfânt. {EminescuOpIV 149} Se-nmulțesc semnele vremei, iară cerul de-nserare Roșu-i de războaie crunte, de-arderi mari, de disperare Și idei a zeci de secoli sunt reduse la nimic; Soarele divin ce-apune varsă ultimile-i raze Pe-a istoriei câmpie mult iubită și se lasă În oceanul de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Asfințitul își lăbărța chipul neîndestulat al clipelor mai lungi ca orice închipuiri; fantomatice liniști dintr-un apus indicibil, franjurat în culori plăpânde... galben-roșiatice întăreau viziunile. Văzduhul albastru se destrămase gradat prin goblenuri în degrade; lumina pătrunsese peste zgomotul apăsător al înserării; marea înnegrită se bucura împingând spuma valurilor nesfârșite spre țărm iar întunericul, înstăpânit pe oriunde, arunca umbre lungi spectrale. Pluteau singuratici răscolind secolele în așteptări; dezmățul pregătit de natură a căzut cu toate stelele din cer... se apropia furtuna întâlnirii
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
sfârșească niciodată. Amânarea finalului constituia singura speranță din tărâmul perceput pentru ei. Alunecau fericiți împreună, șoseaua se îngusta și în depărtări fragile răsăreau figurile distincte, însă fantomatice ale nălucirilor. Acolo, la marginea universului intangibil își simțeau umbrele, ușoare, parfumând pâcla înserării. Îi răvășea apropierea, dar îi calma certitudinea că nu se vor despărți. Ea își aplecă capul spre el în tăcere. Se sprijini, răsucindu-se domol și transformându-se într-o liră. Supus, abia atingându-i corzile se întinse spre ea
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Stambul cu aur, prăzi, diverse biruri, peșcheșuri, dări și altele. Convoiul a plecat din capitala țării, Târgoviște și prin satele, pe unde trece, se adună lumea să-i privească. Sunt tineri, îmbrăcați elegant după portul vremii iar, dacă îi prinde înserarea, cei mai vrednici oameni din sat se bucură să le fie gazde înalților oaspeți. În seara asta i-a prins noaptea în satul Malu, la 15 km de satul Giurgiu, aflat pe malul stâng al Dunării și gazda se bucură
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
când va ajunge „gospodar la casa lui”, munca devenind, prin exemplu și exercițiu, un mijloc educativ de maximă importanță. Îmi amintesc de perioadele aglomerate ale muncilor agricole (prașila, seceratul, culesul etc.), când zorile zilei le întâmpinam pe ogor și întunericul înserării ne găsea tot acolo, încât casa și ograda le vedeam la lumina zilei doar duminica și de sărbători. Și totuși munca nu era privită ca o povară, iar familia se dovedea o veritabilă școală a muncii. Întunecata și devastatoarea perioadă
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
un fir Spre o-ntâmplare ce-abia mai licărește. Dar anii din clepsidra vieții se împuținează Căci timpul aleargă bezmetic, neîncetat... Memoria-mi abia mai irizează Iar eu am ostenit de-atâta căutat. Liniște Când ziua pleoapele-și închide Și înserarea firea o cuprinde, Liniștea s-așterne ca în paraclise, Iar somnul vine-mpovărat de vise. Negura nopții străpunsă de sulițele Lunii Îndoliază câmpuri, coline și genuni. Doar creșterea ierbii, din reavănul pământ, Tulbură liniștea și pacea de mormânt. Flori de tei
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
adolescență, o stradă care duce, în pantă, de-a lungul unor ziduri fumurii, spre Pantheon... Dar când ridicam ochii de la foaia pe care o mâzgăleam cu pixul și care se făcuse deja galbenă ca flacăra de sodiu și poroasă în înserarea de octombrie, vedeam, prin tripla fereastră panoramică din camera mea de pe Ștefan cel Mare, un alt București, care nu vroia cu nici un chip să intre în proza mea. "Femeie, ce am eu cu tine?", îmi venea să-i spun acestui
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
vorbise sclavul pe drum și iarăși începu să-l chinuie taina ocolurilor făcute. Adormi cu acest gând și tot cu el se trezi. Mâncară tăcuți. Mestecând, Auta privea munții din zare, care-și schimbau acum culoarea în văzduhul vioriu al înserării. După ce se sătură și bău cu plăcere din apa proaspătă a izvorului, Iahuben se sculă vrând să strângă cortul. Dacă la început lăsa această îndeletnicire numai în seama lui Auta, care era sclav, mai târziu, fie de urât, fie din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]