2,517 matches
-
întâlni pe oameni astfel, așezați în categorii clare și ferm delimitate. Am putea vedea totuși cum paradoxul revine cu fiecare din tre aceste situații, sub diferențe ce nu pot fi ignorate. Înainte de toate, se descoperă ca paradox absolut, adevăr al Întrupării lui Dumnezeu (V, 7). Însă recunoașterea acestuia presupune experiența trăită a propriei finitudini, fapt ce indică un alt gen de comprehensiune. După cum afirmă în Apologeticum, XVII, 3, „ceea ce ne face să-l înțelegem pe Dumnezeu este neputința de aL înțelege
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
163 160. 161. dăm seama, nu mai este vorba acum de simple antinomii, în sensul comun și neutru al cuvântului. 21. Pasiune și paradox (Kierkegaard) Am văzut deja că mesajul creștin anunță un paradox absolut, recunoscut înainte de toate în evenimentul Întrupării. Este ceea ce unii interpreți, precum Søren Kierkegaard, vor avea tot timpul în atenție. Scriitorul danez, de altfel, explorează lumea paradoxului într-o altă manieră decât cea logică, intuind excelent sensul său existențial și religios. Într-un loc din Fărâme filozofice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
falsă) 49, 50 Î întâmplare ~ în sens comun 13, 16, 74, 75, 87, 124, 132, 133, 176, 192 ~ stranie sau absurdă 31-33, 35-41, 44, 121, 128- 129, 131, 154-155, 172, 180- 181, 182-187 ~ și destin 31, 35-42, 183- 184, 187 Întrupare 92, 146-158, 161- 164, 173 înțelegere 21, 25, 84, 85, 136, 157, 170-171, 175 circularitate a ~ 130 limite ale ~ (vezi „limită“) moduri de ~ 20, 34, 48, 67, 122, 162 înțeles (sens contextual, mesaj) 21, 49 (n. 37), 60, 110, 135-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
42-46, 52, 54, 122, 129- 130, 151-152, 187 ostentum 74 P paradox ~ absolut 150, 153, 159, 164- 165, 168, 173-175 ~ al clipei 129, 171-172, 177-180 ~ al cunoașterii 165-172 ~ al gândirii 28, 64- 67, 84, 164-172 ~ al iubirii 169-170, 179 ~ al Întrupării 150- 158, 164, 168, 174 ~ al repetării în ordine exis tențială 176-182 ~ comun 28, 166 ~ este absurdul 129, 145, 155, 160, 164, 172-175, 177- 178, 180 (vezi și „absurd“) 210 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE ~ în sens existențial 155-156, 159-160
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
o altă interpretare, ce caută să facă legătura între logica probabilului din tradiția aristotelică și logica paradoxală a învățatului creștin. Întrucât invocă frecvent atitudinea rațională, Tertulian ar uza în aceste fraze de un raționament probabil(ist). Astfel, dacă pentru Marcion întruparea Domnului este improbabilă, Tertulian consideră că tocmai această improbabilitate justifică acceptarea certitudinii sale. Spunând că Hristos a înviat din mormânt, consideră acest lucru cert tocmai deoarece este improbabil pentru mintea omenească. Se caută de fapt o structură logică în cele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
la certitudine? Doar credința însăși, când sar accede la cele incomprehensibile. Știm însă că Tertulian face încă un pas, dincolo de această logică. Revine la ideea radicalei neasemănări între cele create și cele necreate, ca să recunoască în definitiv paradoxul absolut al Întrupării. Iar acest eveniment nu se rezolvă în datele logicii sau ale unei hermeneutici neutre. Nu cred că e nevoie să aruncăm în joc o altă interpretare, cumva mai potrivită decât cele două de mai sus. Nu aceasta - posibilitatea unei interpretări
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în mântuire. Ignoră în fond că „proclamarea existenței Lui adevărate va dărui chezășia învierii noastre“ (I, 2). Tocmai aici se situează credința vie a lui Tertulian; or, disputa cu tot felul de argumente poate ușor să rateze sensul soteriologic al Întrupării. Nu e vorba de a ignora gândirea logică în astfel de discuții. Numai că logica însăși cunoaște limite, iar acestea devin imediat vizibile când omul caută să urmeze însăși nebunia cuvântului Crucii (I Cor. 1, 18). Însă cum evoluează polemica
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
decât dacă nu voiește.“ Simțul logic al lui Marcion nu cedează ușor: dacă Dumnezeu sar fi întrupat realmente, „ar fi încetat PARADOX ȘI NONSENS 151 151. să fie Dumnezeu, pierzând ceea ce era, de vreme ce a devenit ceea ce nu era“ (III, 4). Întruparea îi apare așadar ca un eveniment periculos pentru ființa divină. Însă, va spune Tertulian, „pentru Dumnezeu nu este nici o primejdie privitoare la starea [ființei] Sale“. Sesizează la celălalt o logică improprie pentru a înțelege voința divină, când aceasta e văzută
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sa reîntors în ni mic.“ Accesul la acest gen nou de antinomie, transfigurată, cum inspirat sa spus la un moment dat, este decisiv pentru învățatul creștin. Va pune imediat în discuție o altă rezervă a lui Marcion, anume că faptul Întrupării ar apărea nedemn de Dumnezeu (IV, 1). Însă de ce să Se rușineze Domnul de ceea ce El Însuși 152 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE iubește? De ce ar fi „nedemne de El cele pe care nu le ar fi răscumpărat dacă nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
154 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE folos, acel lucru nedemn este mai demn decât orice altceva. Un răspuns simplu se transformă pe neașteptate întrun paradox. Ca să reiau o altă afirmație din acest loc, după ce constată că Marcion consideră rușinos faptul Întrupării, îi spune acestuia: „Nu găsesc alte lucruri de rușine decât cele care îmi dovedesc că, prin disprețul rușinii, rușinea mea este un bine, iar nebunia mea o fericire [probent bene impudentem et feliciter stultum]“ (V, 4). Sunt teribile aceste cuvinte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pe cel căruia îi vorbește și săl scoată din cercul înțelegerii sale. Însă efectul acestor cuvinte nu se oprește aici, în spațiul vorbirii cu celălalt. Ele deschid către ceea ce, în ultimă instanță, se arată ca atare paradoxal. Altfel spus, evenimentul Întrupării nu este straniu doar pentru cei care îl văd nedemn de Dumnezeu. Nu înseamnă nebunie doar pentru cei sceptici sau neîncrezători. Ne amintim ce se spune în I Corinteni: înțeleptul să se facă nebun dacă dorește să fie cu adevărat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vedere, între ele inter vine ceva asemeni unui abis, un dezacord năucitor. Însă, știind că Tertulian este sensibil la formula paradoxală, îți dai seama că tocmai acest abis leagă cele două propoziții. Reluând unii termeni ai celor care resping ideea Întrupării, spune exact ceea ce are de spus. Afirmă simplu și limpede adevărul de credință: Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit, a murit și a în viat. Or, înainte de toate, tocmai acest adevăr de credință este profund paradoxal. Cititorul ar putea să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lui Marcion. Nici pentru că astfel poate să apară oricăruia dintre noi. În definitiv, cuvântul Crucii este nebunie a propovăduirii sale (I Cor. 1, 21). Iar înțelepciunea lui Dumnezeu este nebunie chiar atunci când dovedește nebună înțelepciunea lumii acesteia (1, 20). Scandalul Întrupării nu se diluează în funcție de un context sau altul, de o înțelegere sau alta. Întro altă scriere va spune că Dumnezeu este incomprehensibilis și immensus, cunoscut așa cum este doar Lui Însuși; ceea ce ne ajută săL înțelegem este neputința de aL înțelege
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să spună că faptul nebunesc devine credibil prin chiar nebunia PARADOX ȘI NONSENS 157 lui. Nu frumusețea gratuită a unor antinomii îl atrage acum. De altfel, înainte de a rosti acele propoziții stranii din V, 4, vorbește despre sensul edificator al Întrupării. Reia apoi, în enunțuri lapidare, adevărul de credință (Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit, a murit și a înviat din mormânt). Îl reia în așa fel încât să valoreze ca paradox teribil și pentru cei neîncrezători. Protejează astfel scandalul Crucii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
întâlni pe oameni astfel, așezați în categorii clare și ferm delimitate. Am putea vedea totuși cum paradoxul revine cu fiecare din tre aceste situații, sub diferențe ce nu pot fi ignorate. Înainte de toate, se descoperă ca paradox absolut, adevăr al Întrupării lui Dumnezeu (V, 7). Însă recunoașterea acestuia presupune experiența trăită a propriei finitudini, fapt ce indică un alt gen de comprehensiune. După cum afirmă în Apologeticum, XVII, 3, „ceea ce ne face săL înțelegem pe Dumnezeu este neputința de aL înțelege“. Această
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
163 160. 161. dăm seama, nu mai este vorba acum de simple antinomii, în sensul comun și neutru al cuvântului. 21. Pasiune și paradox (Kierkegaard) Am văzut deja că mesajul creștin anunță un paradox absolut, recunoscut înainte de toate în evenimentul Întrupării. Este ceea ce unii interpreți, precum Søren Kierkegaard, vor avea tot timpul în atenție. Scriitorul danez, de altfel, explorează lumea paradoxului întro altă manieră decât cea logică, intuind excelent sensul său existențial și religios. Întrun loc din Fărâme filozofice, va relua
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
falsă) 49, 50 Î întâmplare ~ în sens comun 13, 16, 74, 75, 87, 124, 132, 133, 176, 192 ~ stranie sau absurdă 31-33, 35-41, 44, 121, 128- 129, 131, 154-155, 172, 180- 181, 182-187 ~ și destin 31, 35-42, 183- 184, 187 Întrupare 92, 146-158, 161- 164, 173 înțelegere 21, 25, 84, 85, 136, 157, 170-171, 175 circularitate a ~ 130 limite ale ~ (vezi „limită“) moduri de ~ 20, 34, 48, 67, 122, 162 înțeles (sens contextual, mesaj) 21, 49 (n. 37), 60, 110, 135-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
42-46, 52, 54, 122, 129- 130, 151-152, 187 ostentum 74 P paradox ~ absolut 150, 153, 159, 164- 165, 168, 173-175 ~ al clipei 129, 171-172, 177-180 ~ al cunoașterii 165-172 ~ al gândirii 28, 64- 67, 84, 164-172 ~ al iubirii 169-170, 179 ~ al Întrupării 150- 158, 164, 168, 174 ~ al repetării în ordine exis tențială 176-182 ~ comun 28, 166 ~ este absurdul 129, 145, 155, 160, 164, 172-175, 177- 178, 180 (vezi și „absurd“) 210 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE ~ în sens existențial 155-156, 159-160
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mai elaborate, este alcătuită dintr-o acumulare de hierofanii, din manifestările realităților sacre. De la hierofania cea mai elementară, ca de pildă, manifestarea sacrului într-un lucru oarecare, o piatră ori un copac, până la hierofania supremă care este, pentru un creștin, întruparea lui Dumnezeu în Isus Cristos, nu există ruptură. Este mereu aceeași taină: manifestarea a ceva care este "altfel", a unei realități care nu aparține lumii noastre, în lucruri care fac parte integrantă din lumea noastră "naturală", "profană". Occidentalul modern se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
întru totul deosebirea dintre Timpul profan și Timpul sacru; în comparație cu celelalte religii, creștinismul a reînnoit într-adevăr experiența și conceptul de Timp liturgic, afirmând istoricitatea persoanei lui Cristos. Pentru un credincios, liturghia se desfășoară într-un Timp istoric sfințit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Timpul sacru, periodic reactualizat în religiile precreștine (mai ales în cele arhaice) este un Timp mitic, un Timp primordial, care nu poate fi identificat cu trecutul istoric, un Timp originar, care s-a ivit "dintr-o dată", care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din viața lui Cristos, însă aceste întîmplări s-au petrecut în Istorie; nu mai sânt fapte care s-au desfășurat la originea Timpului, "la începuturi" (și trebuie adăugat că Timpul începe din nou, pentru creștin, cu nașterea lui Cristos, pentru că întruparea întemeiază o stare nouă a omului în Cosmos). Așadar, Istoria se dovedește a fi o nouă dimensiune a prezenței Zeului în lume. Istoria redevine Istoria sfântă, așa cum fusese gândită, dar dintr-o perspectivă mitică, în religiile primitive și arhaice.19
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lume. Istoria redevine Istoria sfântă, așa cum fusese gândită, dar dintr-o perspectivă mitică, în religiile primitive și arhaice.19 Creștinismul ajunge la o teologie și nu la o filozofie a Istoriei, deoarece intervențiile lui Dumnezeu în Istorie, și cu deosebire Întruparea în persoana istorică a lui Isus Cristos au un scop transistoric: mântuirea omului. Hegel reia ideologia iudeo-creștină și o aplică la Istoria universală luată în ansamblu: Spiritul universal se manifestă continuu în evenimentele istorice, și nu se manifestă decât în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
condiționată de însăși structura simbolismului, și s-ar putea spune chiar că simbolul acvatic aștepta împlinirea sensului său profund prin noile valori aduse de creștinism. Credința creștină este legată de o revelație istorică: pentru creștin, valabilitatea simbolurilor este asigurată de întruparea lui Dumnezeu în Timpul istoric. Însă simbolismul acvatic universal n-a fost nici abolit, nici dezarticulat ca urmare a interpretărilor istorice (iudeo-creștine) ale simbolismului baptismal. Cu alte cuvinte, Istoria nu izbutește să schimbe radical structura unui simbolism arhaic, ci doar îi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
societățile îl realizează progresiv". Bernardino Machado era prin excelență "președintele". Și este într-adevăr ales curând președinte al partidului republican. Adeziunea lui e o lovitură mortală dată monarhiei. Ultimele șovăiri și reticențe ale burgheziei sunt învinse de apariția aceasta nobilă, întrupare a tuturor virtuților civice și familiare. Rolul său esențial va fi să dea partidului înfățișarea și psihologia unui partid de guvernămînt: s-a sfârșit cu visurile federaliste (hispano-lusitane), cu extremismul social, cu internaționalismul, cu doctrinele transcendente, cu dezordinea; iar din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
unui muribund sau poate chiar a unui mort, n-aș mai găsi pe nimeni? Nimeni pe ladă și nici un semn că cineva ar fi folosit-o drept culcuș. Ce aș face? Ce aș gândi? Că a fost o nălucă? O întrupare a minții mele obosite de singurătate? Cu cine am împărțit mizera mea celulă? Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? Cu mine însumi!? Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecoase? Pe cine am
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]