7,108 matches
-
Lună Raza -i de lumină, mă prinde de mână Nici nu îmi dau seama, dar deja plutesc Atras de lumina astrului ceresc Și mă las în voia dansului măiastru Purtat în inima cerescului astru Mistere și patimi, adunate -n vreme Șoapta -ți de iubire, ce-a vrut să mă cheme Toate sunt în Lună. Strânse, ferecate Așteptând tot timpul, în serenitate Mă deștept de -odată, cuprins de -un fior Luna mă menține, către ea, în zbor Simt că nu -mi va
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
LUNII autor, Bertoni D Albert Luna oglindește-n apa Lacului de sus, din munți Iar sub apă este groapa Unde vreau să mă strămuți După ce-oi închide ochii Tu să vii să mă săruți Și încet să te apropii Șoaptele să îmi asculți La toate le ești regină: Mie, munților, pădurii... Numai prin a ta lumină Vine ceasul izbăvirii. Și rămas fără suflare În adânc să mă petreci Chiar de nu mai am ardoare Să mă-ngropi, apoi să pleci
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
moarte. Noi continuăm la infinit povestea, Purtăm pe umeri toată omenirea, Probabil că uităm toate acestea, Căci pustiim frecvent, în noi, iubirea. Hulim prea des, cu vorba sau cu fapta, Sfințenia cea curată, omenească, Și ni se stinge-n rugăciune șoapta, Și lumînarea-ncepe să pălească. Trec peste noi și bune, ca și rele, Citește mai mult În orice caz, trăim, și asta-i bine,Deocamdată, viața-i la-ndemînă,Și, pregătind iar ziua care vine,Ni se mai scurge înc-o săptămînă.Din
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
moarte.Noi continuăm la infinit povestea,Purtăm pe umeri toată omenirea,Probabil că uităm toate acestea,Căci pustiim frecvent, în noi, iubirea.Hulim prea des, cu vorba sau cu fapta,Sfințenia cea curată, omenească,Și ni se stinge-n rugăciune șoapta,Și lumînarea-ncepe să pălească.Trec peste noi și bune, ca și rele,... X. ARZĂTOAREA LUMINĂ, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2313 din 01 mai 2017. Cînd se lasă seara și greierii încep să-și depene cîntecul, mă îmbrac
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
pânza apei. Numai Zefirul o tremura ușor, jucându-se sprințar cu florile de cais, scuturându-le petalele delicate și fragile. Și cum savuram dulceața liniștii, lăsându-mi visele să plutească în starea de imponderabilitate creată de aceasta, deodată aud niște șoapte: - Hei , Don Juan de baltă, mai ușor cu sărutatul, că ne-ai sfâșiat rochițele; abia ne-am pus strai de ... Citește mai mult Capitolul ICum am aflat de minunata poveste a lui Mărțișorîntr-o seară de april m-am așezat pe
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
pânza apei.Numai Zefirul o tremura ușor, jucându-se sprințar cu florile de cais, scuturându-le petalele delicate și fragile. Și cum savuram dulceața liniștii, lăsându-mi visele să plutească în starea de imponderabilitate creată de aceasta, deodată aud niște șoapte:- Hei , Don Juan de baltă, mai ușor cu sărutatul, că ne-ai sfâșiat rochițele; abia ne-am pus strai de ... II. NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (ROMAN) - CAP. 11, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 2240 din 17 februarie 2017. 11
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
ei vor alerga să prindă un pui de cerb, alb, ce se va ivi pe creste. Povestea Magistratului și a nefericitei lui iubite, Caravella, e - de-acum - aproape uitată; despre întâmplările, recente, petrecute în catacombele Domeniului, se vorbește doar în șoaptă: locuitorii simt că se va petrece ceva rău. Nu toți; unii amintesc despre dezastre și mai mari abătute asupra Stațiunii, despre cutremure apocaliptice, ciumă și foc, invazii. Totdeauna se găsește cineva care să facă istorie; să țină lecții despre eroism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
străduțelor Înguste, Dante se oprea cu toate simțurile În alertă pentru a desluși pasul cadențat al patrulei. Dar Întregul cartier părea cufundat Într-o tăcere absolută, curmată doar din când În când de râsetele izbucnite, de țipetele ușoare și de șoaptele ce proveneau de la ferestrele de la parter. Ridică din umeri, din ce În ce mai scandalizat de obiceiurile pe care le tot descoperea În orașul său. Mintea Îi Înregistra orice amănunt. Avea să Întocmească un raport precis pentru Comună, spre a pune frâu acelei decadențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl asculta cu luare aminte. Dante se Întrebă ce putea ea pricepe din cuvintele acelea pronunțate Într-o limbă diferită de a ei, pentru o altă femeie. Antilia continua să Îl fixeze. Dintr-o dată Începu să cânte, la Început În șoaptă, ca un susur. Din gura ei Întredeschisă ieșea un cântec monoton, puternic ritmat, un ansamblu de cuvinte aspre și de neînțeles. Apoi tonul cântecului urcă, o melodie tristă care ajunse până la bolta tavernei. Dante o asculta fascinat. Nu era nici una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trupului său? zise el apoi. Medicul șef Își recăpătase aerul de superioritate. — Nimic. E mort. Părea sincer surprins. Ce-ar fi trebuit să descopăr? Dante Închise ușa, Înaintând lent către om, până când aproape că dădu peste el. Îi vorbi În șoaptă. — Că-i mort e o veste care a făcut Înconjurul Florenței. Stă În legile firii ca omul să străbată o scurtă bucată de drum pe Pământ, după voia Domnului, și mai apoi să se Întoarcă În țărână. Dar uneori măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și murim? Chiar domnia ta confirmi acest lucru, urmând cuvântul lui Aristotel: dacă primul cer se rotește frenetic pentru a fi cu Dumnezeu În fiecare punct al său, atunci plinătatea bucuriei sale nu se Întemeiază pe o lipsă defectuoasă? Vorbise În șoaptă, ca și când s-ar fi temut că zeul durerii Îi asculta. Poetul ridică din umeri. Nu Îi ardea să se adâncească Într-o dispută teologică, la ora aceea. Era convins că Teofilo inițiase acea polemică doar pentru a-i distrage atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îndepărtate despre dansul de dragoste al marilor cobre de peste mare, ce poate fi văzut În nopțile cu lună printre dunele deșertului. Antilia Îl acoperise pe Veniero cu mantia și Încerca să Îl readucă la viață printr-o cantilenă rostită În șoaptă, alcătuită din sunete și din cuvinte de neînțeles. Se lipea de el cu o vibrație stranie, ca și când ar fi voit să Îi transmită o parte din propria ei căldură vitală. Apoi se Întoarse din nou spre poet, În timp ce venețianul Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
depuneau cu părintească grijă ouăle. Un nor de lăcuste venind de la răsărit se opri o clipă deasupra pădurii, întunecând soarele, dar apoi făcu cale întoarsă. Dinspre nord se simțea moale o adiere de vânt purtând cu ea miros de levențică, șoapte de iubire, vaiete. Dintr-o gaură practicată în sol, la marginea lanului, ieșiră firesc doi hârciogi. Ei aplecară cu lăbuțele un spic de grâu, luară strictul necesar de boabe și se făcură nevăzuți. Era liniște și pace adâncă. Se auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
împăiezi... Metodiu încuviință mașinal din cap. Urmă o pauză în care Ximachi își încrucișa mâinile în poală și închise ochii, părând a se cufunda într-o adâncă meditație. Și ziceați că aveți treabă cu Vodă... - spuse el încet, aproape în șoaptă. V-ascult. Sunt vistiernicul Ximachi, de n-ați auzit cumva de mine. Metodiu trase aer mult în piept și începu: — Mărite vistiernice Ximachi! Dintre toate părțile trupului pe care Domnul Dumnezeu mi le-a îngăduit să le am, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu se uită cu coada ochiului spre Ximachi. Acesta stătea în aceeași poziție, de om adormit. — Căci ce e urechea - reluă cu glas înalt Metodiu - dacă nu locul unde se strâng de-a valma, fără nici o socoteală, gunoiul vorbelor, pleava șoaptelor ticăloase, sămânța zavistiei, nămolul trădărilor... — Hi! Hi! - chicoti brusc Ximachi - păi atunci o să ți le tăiem! De ce să mi le tăiați, luminăția-ta? - întrebă cu sfială Metodiu. — Ce? Cum? - făcu Ximachi ca trezit din somn. Ce spuneai? Continuă, rogu-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ea, săparea unei gropi. Cu timpul, gropile ajunseseră un scop în sine și căruțele care intrau sau ieșeau din curtea vel-logofătului Samoilă se hurducau prin hârtoapele tot mai numeroase săpate de inventiva copilă, făcându-i pe surugii să suduie în șoaptă. în fața toanelor fetei sale, vel-logofătul rezista cât rezista, apoi, deoarece o iubea nespus și Despina se făcuse și frumoasă, ceda în cele din urmă. Sigur, bunul simț ultragiat al slugilor o numea „nebună”, mai ales de când, pe la 13 ani, Despina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la locul ei, aruncă doi-trei pești câinelui, stinse opaițul și îl auziră escaladând salteaua. în colțul lor câțiva copii adormiseră iar alții nu prea. Nu ne rămâne decât să dormim! - șopti Barzovie-Vodă de lângă perete. — Ușor de zis - răspunse tot în șoaptă spătarul Vulture. Nu știu ce se-ntâmplă, dar am o trezie în mine... ceva de speriat. Tu stai bine, Cosette? Nu mă pot plânge - șopti țigăncușa. Am dormit în condiții și mai proaste. Dă, Doamne, să mă ia somnul - se rugă spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să-i măsoare din cap până-n picioare: — Siete latini? - mai întrebă ea o dată. — Latini, di padre in figlio! - răspunse Metodiu. — Allora, non fa niente! - decretă venețianca. Venite! — Ce-a zis? - întrebă Iovănuț. — Că dacă mergem, ce ne costă? - traduse în șoaptă Metodiu. Andiamo! Conduși de signora Maxima, călugării noștri traversară piața San Marco, coborâră în gondola femeii și-o porniră pe Canalul Grande. Privindu-i de pe chei, ai fi zis că-s trei amorezi. Curând, ieșiră de pe Canal Grande, cotind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
grei și albi, corpul meu se opintește din greu să iasă din brațele puternice ale Terrei. Pluteam în eterul nesfârșit al cosmosului cu atâta tandrețe încât aș putea spune că stăteam pe loc. Mă mișcam încet, cu pas domol, prin șoapta zilei nocturne. Mângâiam Paradisul și am întâlnit un înger: Luna. Dădea din aripi și lăsa ca rămășițele să împodobească cerul. Privesc lumina lunii cum se sparge în mii și mii de cioburi care la rândul lor se sparg. Îmi doresc
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
un bărbat foarte puternic și rezistent, capabil să facă față oricărei situații neplăcute. Cu toate acestea, Laila nu putea să nu fie îngrijorată văzând cum singura ei fată se pierdea în zare spre miazănoapte. — Allah e mare! își spuse în șoaptă. El o va apăra. Mai frică îi era de fiecare dată când unul dintre băieți cobora în puț; și își făcea atâtea griji, încât își petrecea nopțile trează, așezată la gura fântânii, ascultând atentă tot ce se petrecea înăuntru. Înaintau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o lună luminată pe rînd de cele patru culori ale morții, că am Îndrăznit să pun mai presus de lichidul tău amniotic, limfele mele vremelnice, iartă-mă că aplecîndu-mi urechea la țipătul cărnii mele mi-am zămislit un mit și șoapta ta Îndepărtată În care respiră bronhiile pierdutelor stele pulsînd semnale străine, Înfricoșătoare, am alungat-o de la mine. Te-am folosit În toate felurile cu lăcomie și nerușinare, uitîndu-te din ce În ce mai mult. Te-am supt cît am putut și-n pîntecul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tainic Împresurat de limfe materne, moi, opace, văluri de fecioare promise, În curînd va țîșni afară În lumină ca un gheizer, ca o coloană sonoră făcînd aerul să se gudure, trezind culorile amorțite ale obiectelor. În această noapte În care șoapta mea Îi desenează talpa piciorului, În această noapte În care o tînără femeie Îl poartă În marsupiul ei În cele patru colțuri ale casei, Închinîndu-i sîngele nou zilei care Începe și soarelui dătător de putere, În această noapte În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tău. A semnat hârtiile. Te scoate de aici. Îl vei ajuta în atelier. — Și de ce mă scoate de aici? Ce înseamnă că e ziua mea? Ce înseamnă să urmăresc timpul? De ce m-ai dat? Nu țipam. Am întrebat-o în șoaptă. Era așezată în iarbă la fel de aproape ca Dumnezeu și mă dăduse. — Nu te-am dat, pentru că nu-mi aparții. L-am întrebat dacă te ia de aici și te ia. Fiind că aici vor muri oameni. Reabilitarea bunicului tău a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
o pasăre. Uneori e un pui de găină, alteori un uliu interior care mi se mocoșește prin jurul traheii. În intimitate. Abia se vede de afară. Nici atunci nu era prea evident. — Dac-am înțeles bine - i-am spus eu în șoaptă, uitându-mă la apă, ca să nu mă uit încă la el - niște bătrâni, cinci la număr, unul ești dumneata, al doilea e bogat, al treilea e olog, al patrulea cioclu, al cincilea nu mai știu ce, dar de fapt bolnavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dar strănutam în neștire prin toată casa și mă zgâria în gât, totuși mă duceam seară de seară la evreul meu. După trei zile a început să tușească. La sfârșitul săptămânii următoare l-am înmormântat. Doamne - am spus eu în șoaptă - plezni-ți-ar ochii de scârbă când te uiți la mine. După chipul și asemănarea ta, ce? La îmormântare mi-a fost rușine să plâng și păream o ființă nerecunoscătoare, căci mi-a lăsat tot ce a avut. Numai eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]