18,529 matches
-
gustul căreia nu l-a mai simțit nicăieri în altă parte... Aici, la cuptoraș, îl găsea mereu pe taică-său, el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau să se șteargă, el dădea cu mâna și o înșira și mai mult. Ce mai râdeau ăștia mici de bunelul! Și el râdea cu ei împreună... Ioana nu putea să creadă că toate aceste lucruri nu le va mai vedea, nu le va
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
abătu asupra familiei noastre, murise fratele mai mare care avea douăzeci și unu de ani... Ce cuvinte aș putea găsi pentru a descrie acea durere și suferință, pe care am văzut-o cu ochii mei de copil, durere care nu s-a șters din inimile părinților mei până la moarte? Îmi amintesc ograda noastră plină cu oameni, tata plângând și noi toți ținându-ne care de mâinile, care de picioarele lui... Mama, doar înghițea câte o gură de apă, era mai mult moartă decât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
s-a făcut de către alții, ca apoi să putem primi și noi iertare păcatelor noastre de la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Puteți ridica mâinile spre cer, puteți mișca buzele ca să cereți iertare, iar Dumnezeu dispus este să vă șteargă păcatele, dar nu îngăduiți a se face aceasta, de vreme ce voi le țineți pe acele ale greșiților voștri. Cum veți căpăta iertare, când voi n-o dați altora?” Iertarea este o virtute. Virtutea este tăria și statornicia în săvârșirea faptelor bune
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
speriați la limbele de foc ce cuprindeau tot ce găseau în calea lor. Părea că balaurul din poveste ar fi dormit ascuns în biserică și, atunci, se trezise din somnul lui, suflând și împrăștiind foc în toate părțile, vrând să șteargă toată urma ei de pe pământ. Bărbații alergau cu gălețile pline cu apă, pentru a stinge focul cu care era imposibil de luptat. Au fost informați, desigur, și pompierii care pentru a ajunge la fața locului, aveau nevoie de o jumătate
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
gustul căreia nu l-a mai simțit nicăieri în altă parte... Aici, la cuptoraș, îl găsea mereu pe taică-său, el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau să se șteargă, el dădea cu mâna și o înșira și mai mult. Ce mai râdeau ăștia mici de bunelul! Și el râdea cu ei împreună... Ioana nu putea să creadă că toate aceste lucruri nu le va mai vedea, nu le va
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
genunchii i s-au îndoit fără voie. S-a sprijinit cu o mână de pământ. Bulgărele de sub ea s-a umezit de sânge. "De ce, de unde?", se întreba fără să-și poată răspunde. A rupt două frunze de hrean, și-a șters piciorul și le-a îngropat la rădăcina unui cucuruz. A luat sacul cu buruieni și a pornit spre casă fără nicio tragere de inimă. "De ce, de unde?", stăruiau în mintea ei întrebări de care nu putea scăpa. În afara unei ușoare amețeli
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cum își ridică năframa până la rădăcina nasului doar la apariția ei. Maria, una din novicele cele mai tinere, umbla adeseori prin pădure cu capul descoperit, despletită, cântând în timp ce alerga bezmetică de colo-colo, transpusă într-o fericire care nu i se ștergea de pe chip decât atunci când maica stareță o punea să frece podelele bucătăriei în semn de penitență. Maria nu era de acord cu această pedeapsă, îi mărturisea doar ei, să nu o audă maica stareță, că atunci când aleargă prin pădure cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
comuniștilor, această aniversare se transformase în obiect de banc politic, "tu și regele, știm noi ce știm", cicăleli, comentarii pe seama unei zile de care ea nu avea prea mare folosință, ba chiar ar fi vrut ca această zi să fie ștearsă din calendar, cel puțin cu ocazia zilei ei de naștere. Voia să treacă neobservată prin lume, întodeauna îi plăcuse singurătatea, era cam autistă, își crea o lume a ei imaginară, se arunca cu voluptate în acel spațiu, ar fi putut
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și nu știu ce să-i răspund, mă măsoară din cap până în picioare, mi-a cerut să mă îmbrac bine, am devenit un fel de blazon al Silviei, vrea să se laude cu mine în comunitatea românească și în acest fel să șteargă impresia proastă pe care a lăsat-o printre o parte a românilor de aici care spun că l-ar fi jefuit pe Mihai, nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat, într-un cuplu adevărul este de obicei la mijloc
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
este Cristosul secolului XX". "Și cum vă tolerați între voi, îl întreb nedumerită, legionari, comuniști, liberali?". "Greu... Dar mâncăm bine". Îmi pare că îl cunosc de mult pe Jozsi, că azi doar ne-am reîntâlnit. Aerul șăgalnic i s-a șters de pe față. Conversăm ca între bărbați, ca între prieteni. Este prima persoană din comunitatea românească, deși este ungur-neamț din Arad, care mă face să mă simt ca acasă, în siguranță. Soarele Australiei și Jozsi îmi dau impresia de déjà-vu, parcă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
râs bezmetic. Se aud bătăi în ușă. Își înfășoară prosopul peste piept și se duce să deschidă ușa. Alex stă în rama ușii, mai frumos ca niciodată. Se uită la ea cu o uimire atât de sinceră, încât i se șterge din minte tot ce a mestecat cu atâta sârg în creierul ei de femeie bezmetică. Îl trage în pat fără o vorbă. El continuă să se uite la ea de parcă acum ar descoperi-o pentru prima oară. Întreabă mirată. "Ce
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
minții îi apar mâinile acelea rău mirositoare, gurile căscate, ecourile bufniturilor în trupul ei, acolo adânc în măruntaie, se desprinde de lespedea de piatră cu mare greutate, se târăște spre firul de apă din peșteră, își înmoaie buzele arse, își șterge genele umflate și dureroase, își simte obraji veștezi. O dor toate mădularele. Soarbe câteva înghițituri de apă, apoi se trage înapoi și se lungește lângă Maria. Închide ochii, ascultă întunericul, vântul de afară, foșnetul copacilor, susurul apei, toate aceste sunete
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
peste față, s-a zvârcolit toată noaptea, între durere, disperare și dorința aprigă de a se arunca de la etaj, voia să termine odată cu atâta durere, se simțea umilită, murdară, îl ura și îl adora, voia să-l uite, să-l șteargă din creier, imaginea lui i se înfigea mai tare în carne, îi era greață și scârbă, soarele alb se ridica pe cer ca o lună palidă, verdele se amesteca în roșu, din înaltul cerului curgeau picuri de lumină, sunetele pluteau
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cu Prozac, thymos-ul platonician este o facultate a cetățenilor care au trăit în societăți rurale, doar acolo oamenii își mai aminteau de demnitate, nici acolo nu o aveau cu toții, nu toți erau priviți cu respect, dar societatea de consum a șters din creier atașamentul față de altă ființă, fetele se culcă de-a valma cu bărbații nu fiindcă acest lucru le-ar produce vreo emoție, ci fiindcă așa este fun, ea visează să se urce înapoi în copac, să se tragă de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cui este dreptatea! Cât privește sentința, în cazul vostru, aceasta depinde de o serie de factori. Nu mai continuă fiindcă văzu în ochii Inei lacrimi. - Noi suntem înnebuniți, nici nu știm pe ce drum să apucăm, reveni în discuție Ina, ștergându și cu discreție boabele mari de rouă care-i potopiseră obrajii. - Este cu adevărat o situație pe care n-am mai întâlnit-o! spuse Jan, dar nu se pune problema să renunțați. Cum ați putea să stați pasivi știind că
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
sănătoasa de teamă să nu fie spurcați. Procesul se termină și părțile se împacă. - Asta e un fel de sentință, nu? găsi avocatul să spună prefirând pe buze un zâmbet plin de înțelesuri. - Dacă altă cale nu e! Oaspetele își șterse subit zâmbetul asigurându-l pe staroste că se dumerise cum devine cazul. - Am înțeles, spuse el, dar bulibașa era convins că acesta era departe de a pricepe legile lor. În sinea sa avocatul gândi: țiganii sunt ca un cântec misterios
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
unui sat, în ceaunele lor ar fi plutit și ceva carne de pasăre sau de porc, o mâncare mai de doamne-ajută și, în loc de apă, ar fi avut în ulcele rachiu tare sau vin roșu și acruț care le ar fi șters toate îngrijorările. Deși masa se terminase demult, mirosul îmbătător de fasole mai stăruia cu putere în aerul împrejmuitor. Bulibașa călca meditativ, privind când într-o parte, când în alta.Toate corturile erau întemeiate, așteptându-și stăpânii să le umple cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
având senzația că rana din sufletul ei se adâncește, Ina spuse plină de emoție: Draga mea Rafira, o femeie rea, cu inima otrăvită, ne-a schimbat copiii în maternitate. Înțelegi? Și, nemaisuportând lacrimile care-i podidiseră obrajii, încercă să le șteargă, apoi repetă: Înțelegi!? Rafira nu putea înțelege, nu avea puterea să priceapă cum fusese posibil să se întâmple un asemenea lucru. Cu toate insistențele Inei, Rafira nu era convinsă dacă avusese loc cu adevărat ceea ce Ina îi spusese nu numai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
putea întâmpla o asemenea catastrofă. Cu toate că aflase că nu era mama lui biologică, ea îl crescuse, îl educase, simțindu-l că face parte din ființa ei. Ce rană adâncă tăiase în sufletul ei nelegiuirea Olgăi! Numai Dumnezeu putea să-i șteargă din catastif oribila crimă pentru că ea, Ina, nu avea puterea nici s-o ierte, nici să uite fapta săvârșită de cea pe care o considerase tot timpul cea mai bună prietenă. Gândurile înfurtunate făcuseră un gard strâns în jurul Inei și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
fizică alergă la locul faptei. Cu greu aplană litigiul, împrăștiindu-i pe beligeranți. Foștii jucători părăsiră terenul mormăind cuvinte neînțelese, înciudați că meciul se terminase cu un scor nedefinit. Mihăiță îl sprijini pe Vișinel să se ridice, încercă să-i șteargă sângele care se închegase deja pe obraji și pe bărbie și așa, braț la braț, ieșiră amândoi în afara terenului de joc. Vișinel îi mărturisi lui Mihăiță că nu se plânge de lovitura primită; cel mai mult îl durea însă cuvântul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
un tot, ca un grup statuar. Alex, impresionat de scena ce i se înfățișa, vizibil marcat, trecu în bucătărie sub pretextul că în paharul său ar mai trebui puțină șampanie, dar de fapt căută de zor un prosop să-și șteargă lacrimile. Ina plângea, plângeau și băieții; numai Alex, venind din bucătărie cu sticla de șampanie, era cel mai tare, el își făcuse programul și acum era pe post de cocoș: - Hai, ridicați paharele fără toasturi și fără lacrimi, ce Dumnezeu, e
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
marginea patului, cu mâinile Împreunate peste cap, hohotind, și cădea, În cele din urmă, Într-un somn plin de angoase, acoperit de gemete și tremurături. Într-o dimineață de duminică, Înnegurat de mahmureală, tata Îi spuse mamei (care tocmai Îmi ștergea praful de pe umeri și21 mi aranja cu delicatețe șuvițele de păr pe frunte) cu o voce extrem de gravă, că el nu mai poate... Că ar vrea să plece, că nu mai suportă să mă mai vadă așa. Și mai spuse
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
imediat ce o puneai pe perete, Îngreunându-i și mai mult ritmul de lucru. Mărgelele de transpirație i se prelingeau pe frunte și peste față, acoperindu-i privirea, În timp ce claxonul isteric al unei mașini Îl enerva peste măsură. Încercă să se șteargă și brusc se dezechilibră, forfecând aerul cu mișcări descreierate. Realiză că nu mai are timpul necesar pentru a-și Îndrepta corpul și nici un punct de sprijin de care să se ajute. Gândi că totul e pierdut și un fior rece
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
exoftalmici, de insectă. Ați fi dispus să ascultați... un cuvânt? Nu orice fel de cuvânt, se grăbi să completeze, ci unul... special, din colecția mea. Vi-l rostesc imediat ce veți binevoi, mai spuse, după care scoase o batistă și se șterse la gură de câteva ori, așteptând. M-am arătat, evident, surprins, buimăcit și oarecum speriat de brusca lui apariție, neștiind ce să cred și cum să reacționez! Cu toată căldura de afară, misteriosul domn purta pantaloni lungi și Închiși la
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Ei, ce spuneți, Îl auzii din nou, sunteți de acord? Mă interesează prima impresie... v-am văzut citind și... m-am gândit să... Din sacoul pepit Îi atârna o batistă la piept, pe care o folosi iarăși pentru a se șterge la gură. Bine, i-am spus pe un ton amabil, căutând să Înțeleg ce voia și Încercând să intru În “jocul” său (cu nebunii nu tre’ să te pui niciodată, nu-i așa? să-i contrazici ori mai știu eu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]