1,603 matches
-
la jumătate, apoi o strigă pe doamna E. din ușă: „Hai, marchizo, să ciocnim, adu și cuburile de gheață. Să ne trăiești, bătrîne, și noroc, lovele, gagici!“ Se pleacă la urechea domnului D., care a Încremenit În fotoliu, și-i șuieră „Să trăiești cu cine-ți place!“ Doamna E. dă tonul de Începere cu vocea ei de altistă ușor răgușită și pe rînd se adaugă tenorii, bașii și sunetul cristalin În falset al Wandei „Mulți ani trăiască! Mulți ani trăiască!“ țo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să mai intre În tine, dă zici că ăl de sus ți-a pus ștreangul de gît și te-a legat ca p-un sac de cartofi. Da ce-am mai urlat, da vorbele nici că-mi ieșea, mai mult șuieram, Îmi ieșiseră numa ochii din cap cît cepile și vinele de la mîini să umflau dă ziceai că am rîme sub piele și capu Îmi luase foc, numa deștele ierea reci ca țurțurii de gheață că gîndii că moartea d-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ființa ascunsă cu câteva clicuri ale mulinetei odată. Firul brăzdă apa de la stânga la dreapta. Totul era un complicat dans al tensiunii și mișcării corpului. Cred că nu. M-am întors și am văzut-o pe Scout în spatele meu. — Scout, șuieră doctorul printre dinții încleștați, ce naiba faci? Du-te sus și oprește motoarele sau o să-l pierdem. Asta nu-i rechinul. Eu l-am văzut și un animal așa mare ca el n-ar... — Scout, fă cum îți spun și oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nu vedeam. Un pocnet sau un bubuit sub noi, butoaiele legate de ludovician frecându-se de fundul navei. Privind, al treilea și ultimul butoi sări peste bord într-o ploaie de apă marină și toate trei o luară la goană, șuierând și împroșcând stropi, în largul oceanului întins. Orpheus se clătină încet înainte și-napoi, după care se își continuă drumul puțin prea repede, înclinându-se la tribord. Am coborât scările alergând și-am dat ocol cabinei. Fidorous și Scout erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
un carnet. Și acum, spune-mi te rog cam cînd ai băgat se seamă pentru prima oară ceva suspect. Domnul Rennit se rezemă de speteaza scaunului și Începu să se scobească În dinți cu vîrful creionului; i se auzea răsuflarea șuierînd printre golurile danturii stricate. Cu gulerul cam boțit și cămașa nu tocmai curată, părea la fel de lăsat În părăsire ca și odaia de alături. Dar Rowe Își spuse că un cerșetor ca el n-avea de ales. — Numele și adresa dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tobogan acvatic În mijlocul piscinei și-așa aglomerate, dădeau de câteva ori din mâini și din picioare, schimbau dinții de lapte cu unii de os, mai spuneau o poezie la serbare și, până să-ți dai seama, te trezeai cu ei șuierând În picaj pe lângă tâmpla ta, În timp ce băteai pitonul pe Gangkhar Puensum. În timp ce fostele țări subdezvoltate deprindeau plăcerile confortului, cetățenii așa-numitelor Națiuni Premium se năpusteau În toate direcțiile, căutând senzații tari. De când Guvernul Mondial interzisese - ce ironie, sub amenințarea pedepsei
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
privirea ațintită undeva În zare, Kuznețova a ordonat: — Dezlegați-l și lăsați-ne singuri! Gnomul sulfuros a făcut un pas Înainte, ceea ce, comparând dimensiunile vaste ale Încăperii cu micimea lui, Însemna că, practic, rămăsese pe loc. — Bine, dar... — Acum! a șuierat scurt dama, Întorcându-se, iar două raze laser au Înțepat fruntea piticaniei, astfel Încât aceasta a trecut rapid În spatele scaunului pe care eram așezat. — Ajungi? l-am chestionat peste umăr, rânjind. — Ni mai vidiem noi, Kravșiuk, a șuierat el. — Până atunci
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
dar... — Acum! a șuierat scurt dama, Întorcându-se, iar două raze laser au Înțepat fruntea piticaniei, astfel Încât aceasta a trecut rapid În spatele scaunului pe care eram așezat. — Ajungi? l-am chestionat peste umăr, rânjind. — Ni mai vidiem noi, Kravșiuk, a șuierat el. — Până atunci, ferește-te de-aspiratoare. În timp ce clona și fiii reactorului părăseau Încăperea, Kuznețova s-a așezat În spatele biroului, de unde mi-a dăruit o privire azurie ca apele de cristal de la Waikoropupu. Acum, când nu mai trebuia să Împartă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pe madame Kropotkina a pedepsit-o să stea-n casă toată ziua cu televizorul Închis pentru că te-a scăpat de sub supraveghere? — Am găsit o cale să scap de Kuznețov. Poți să vii cu mine, dacă vrei. Nu fi tâmpit! a șuierat blândul Vasea. Demiurgul e mereu cu ochii pe tine. Poți să-ți pui cap de vacă și ugere, știe tot ce faci și ce gândești. — Vasea, ascultă-mă. Nu-i atotputernic. S-a Întâmplat ceva minunat, ce nu și-a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
foame. E ceva de mâncare? a Întrebat ea, cu o voce blândă ca piatra de polizor, În timp ce cocheta ezitant cu verticala. — Din păcate, doar murături, iubito. — Ce fel de bărbat ești dacă nici de mâncare nu poți face rost? a șuierat ea mânioasă, Întorcându-se spre mine. Dacă te liniștești, Încerc să-ți prind un șobolan, am ricanat. Privirea pe care mi-a aruncat-o ar fi putut găuri și un submarin nuclear. Arăta cam rău, sărăcuța. Coafura i se lăsase
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
seamă pistolul din buzunar, pregătindu-mă să-i asigur ciutei un viitor culinar de cea mai Înaltă ținută, când Vera a răsărit cu mâinile În șold Între mine și viitoarea friptură - care, bineînțeles, și-a luat rapid copanele la spinare -, șuierând ca o bere proaspăt desfăcută: — Nu care cumva să te gândești să omori creatura asta nevinovată! Marș de caută mâncare În altă parte! N-am tras. M-am Îndepărtat, scărpinându-mă În cap cu țeava pistolului și gândindu-mă că
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
închipuie că o face numai așa, de plăcere. Pe 12 februarie ’34, mama lui Hans era încă destul de tânără și gonea de mână cu mama ei, bunica lui Hans; cu cealaltă mână, mama o ținea strâns pe sora mai mică. Șuierând țâșnesc cuvintele: Copii, fugiți, e‑n joc viața noastră, nici mai mult nici mai puțin. După ce ne‑au luat toate bunurile materiale, acum se pune problema să ne menținem în viață, indiferent în ce condiții. E vorba de viață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
viscere. Nu poate să‑și explice sentimentul ăsta, dar nu e nici iubire copilărească, nici loialitate față de prieteni. Sigur e ceva mai degrabă negativ și nu trebuie să asculți de un asemenea sentiment, fiindcă sentimentele sunt totdeauna înșelătoare. Hai, Sophie, șuieră Rainer și o ia în brațe. Ea se scutură de el și țâșnește înapoi pe stradă, ca un fir negru de ață pe care cineva îl trage pe suprafața netedă a unei mese. # Ca să facă ordine în existențele lor încâlcite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sărute galant mâna, că doar sunt colegi, în calitate de părinți. Mai știi, poate că are succes la ea și ca bărbat. Intimidată, mama spune, hai să plecăm repede de‑aici, că s‑a și stârnit o oarecare zarvă din cauza noastră. Tatăl șuieră printre dinți, derbedeu nenorocit, de‑aia îți plătim noi totul la o vârstă când ar fi trebuit să muncești de mult și să te întreții singur, ca tu să te rușinezi de familia ta! Eu măcar am făcut un război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și de mult pe Sia. A trecut prin mari încercări. S-a menținut dreaptă, curată. N-a făcut niciodată vreo porcărie. Dimpotrivă, rigiditatea ei nu ține de răutate, ci de loialitate. Cinste desăvârșită. Îi lipsesc câțiva dinți din față, cuvintele șuieră învălmășite. Se întoarce spre Poet pentru a găsi cumva sprijin, dar acesta pare a-și stăpâni greu amețeala și istovirea. — Bine spuneai că avea un fel de puritate care aproape părea suspectă. De parcă disimula grele păcate. Dar dați-mi și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ei firav și maladiv, ca așteptările ei albe, boreale ; hăituit de dorinți și vinovății obscure, elf mereu respins, fugos, rătăcind fără căpătâi între sine și ceilalți, ca un student bâlbâit și bubos. De toate, pentru că nimic... cum se răsfiră întunericul, șuierând subțire, neauzit, legănarea nopții. E lumină peste tot și muzica a încetat. Amfitrionul reapare între noi, își șterge cu o mare batistă albă fruntea pleșuvă și nasul lung și subțire. Vrea să pară proaspăt, dar se vede oboseala, privirea tulbure
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
obosită, înțeleg, șopti el. Chiar în acea clipă săriseră deja, amândoi, speriați, lovind cu brațele în fotolii. Suna telefonul ? Nici el nu se așteptase la una ca asta. Ce naiba mai scorniseră ? Suna sfârșitul lumii, el nu nimerea, în întuneric, receptorul. Șuiera, desfăcând, parcă, pereții din încheieturi. În sfârșit, ridicase. Zgomotul se întrerupse. Vocea lui veni, însă, mult mai târziu. Dusese, desigur, cu mare încetineală recep torul la ureche. — Da. Tu ? Ce-ți veni ? Nu încă. Anie, te rog, sunt prostii. Fii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
scăfârlia atinsă de razele focului, a și pornit, țeapăn și curtenitor, în calea Colombinei. — Ei, frumoaso, ce-ai făcut la mare ? Văd că te-ai bronzat temeinic, înseamnă că ai fost cuminte. Am fost soție și mamă. — O dată pe an... șuieră prin apropiere Marilena, Veturia cea vânătă preia repede replica, o înveninează, în vârful buzelor, suflând-o mai departe : „O dată pe an își amintește fiecare că e soție și mamă“, completează demn doamna Voicu Veturia, fără a clipi din ochi, privind
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
uitară la mine, mirați parcă. - A luat foc, zise unul Într-un târziu. Dacă tot o să mor, mi-am zis, măcar să le vâr teama În suflet. - Tatăl Îl iubește pe cel pe care l-a trimis În lume, le-am șuierat. Se cutremurară, amândoi. Oare cuvintele sunt ca semințele? Le sădești ca să dea rod? Pfuuh, uite că sădisem frica În mintea celui dintâi păzitor care stătuse de vorbă cu mine, iar spaima rodise acum În tovarășii lui. - Tatăl știe să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de la intrare se ridică un horcăit prelung și gros. Am tresărit. - Buze! strigă cel de lângă mine și se ridică, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Buze se zvârcolea În fața peșterii, În timp ce un izvor de sânge Îi țâșnea din beregata spintecată, șuierând. Ar fi vrut să strige dar răsuflarea și sângele i se amestecau Într-o spumă negricioasă. - Buze, mai strigă o dată cel de lângă mine. Dacă tot e să mor, barem să Împart și eu niște lovituri, mi-am zis și, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
jur prinseră să scâncească și să se dea Înapoi. Tuni luă Însă de jos o piatră și-o izbi pe babă În țurloaie. - Ți-am zis să vezi de plodul ăla, scârbă! - Iar tu să vezi ce vorbești cu Krog! - șuieră ea, potolindu-se deodată. Ți-am arătat ce vrea. Să nu zici că nu ți-am spus. Abia atunci se duse baba la Unu și-l luă din brațele Runei. Dispărură spre capătul satului, Într-una din casele lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe un gunoi. — Circulați! Circulați! Haide, haide, mișcați-vă, proștilor! Între timp, polițiștii aduseseră trupul muribundului pe trotuar, Îl Întinseseră pe jos și făcuseră cerc În jurul lui ca să-l apere de gloata care se Îngrămădea. Apoi sosi ambulanța cu sirenele șuierînd furios și Îngrozitor, dar omul era deja mort. Cadavrul a fost ridicat, polițiștii au alungat privitorii Împingîndu-i, lovindu-i, plesnindu-i și mînÎndu-i ca pe o turmă de animale fără minte, pînă ce, În final, se făcuse loc liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
strada de sub el mesajul cumplit al greșelii omenești. Țipătul său fusese „Doamne!“ și, auzind acest cuvînt atît de rar folosit În numele iubirii și al milostivirii, celălalt bărbat Își ridică ochii speriați de la chibrit spre moartea care se apropia de el șuierînd. Chiar și În cele cîteva clipe de viață care-i mai rămăseseră, trupul său avu timp să mai schițeze cîteva mișcări. Se Întoarse pe jumătate, cu genunchii Îndoiți, pregătiți parcă pentru un salt În aer, umărul i se lăsă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
opărite, cînd mama jumulea găinile În ogradă, și mirosul de fum și de pin proaspăt de la surcelele din jurul buturugii și toate celelalte (să știi, fiule, că de-aici ai căpătat tu un miros așa fin) și vîntul care vuia și șuiera prin iarba aspră de ți se rupea inima cînd Îl auzeai (asta a fost chiar la un an după ce-a murit Sally), iar eu ședeam și torceam, parcă mă văd și-acum și-mi aduc aminte toate cum au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să-mi tihnească. Nea Miluță se întorcea la vatră și sorbea cafele pe prispă cu madam Clemanza. Când bolta de viță-de-vie se rărea, puteau vedea stolurile de gâște sălbatice zburând spre țările calde. Nopțile se făceau tot mai scurte. Vântul șuiera în horn. Dacă îi strângea la pântece, ieșeau pe prispă, ridicau poalele cămășii de noapte și făceau de sus caca și pipi pe butucul viței-de-vie. Toamna viitoare ciorchinii erau iar grei ca un uger de vacă. Nea Miluță n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]