2,211 matches
-
poți defini cu ajutorul a zece adjective, fiecare referindu-se la trei părți ale făpturii ei. Trebuie să aibă, de pildă, trei lucruri negre: ochii, genele și sprîncenele; trei subțiri: degetele, buzele și părul etc. Pentru rest citiți-l pe Brantôme. Țiganca mea nu întrunea atâtea perfecțiuni. Pielea ei, de altfel nespus de netedă, bătea în arămiu. Ochii îi erau oblici, dar de-o minunată tăietură, buzele cam pline, dar frumos arcuite, lăsând să se vadă dinții mai albi ca migdalele curățate
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Din contopirea pură / a dorului cu iarba...” „Dorul și-a zdrobit aripa...” Cu bogată imaginație, parcă am recompune basmul fantastic „Frumoasa și Bestia”, într un peisaj ecvestru sublim sau... nuntita îmbrățLșare întru eternitate dintre nuasimodo (monstrul clopotar) și Esmeralda (frumoasa țigancă). „Ce s-a ales din două vieți? / O mână de cuvinte...” (M. Eminescu) Doar pădurea „plânge”, așa, ca să ne reamintească cine suntem - cine rămânem... „un finit (făptură de lumină) într-acest infinit (mărginire a nemărginirilor), scăldându-ne într-o infinitate
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
prea mult casele localnicilor, din păruială și lut, ci doar zidurile bisericii, că flăcăii satului au participat la al doilea Război mondial și unii și-au pierdut viața (Vasile Dorin mort în Siberia), alții au fost răniți (Vasile Marin, la Țiganca, la primul asalt, pe 21 iunie 1941, Titi Tătărăscu, rănit, a rămas fără un picior la 19 ani), iar alții au luptat și contra rușilor (până la Don) și contra nemților (până la Tatra) ca Neculai Balan (Tomiță). Cutremurul din 1977 aici
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
aveam nici mămăligă deși eram înstăriți. Ai mei au pus și au făcut un cazan de mămăligă. Toată viața lui, tata a repetat de multe, multe ori că eu i-am salvat atunci viața, după ce scăpase din război rănit la Țiganca și decorat de regele Mihai în spitalul militar. SECETA. Seceta din anii 1946 1947, a fost cea mai cumplită de pe parcursul acestor 70 de ani. Închipuiți-vă, privind din dealul Giurgioana, spre Răsărit, peisajul coborâtor în trepte spre Zeletin brăzdat
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
de țesături și covoare, confecționarea obiectelor de mică folosință, pădurile cu tei fiind predominante în zonă, iar agricultura se realiza cu mijloace rudimentare, plugul din lemn fiind folosit până după al doilea Război mondial. (Vasile Marin a fost rănit la Țiganca, 21 iunie 1941). Biserica nu putea să nu existe și pe vremea lui Ștefan, dar noi avem mențiuni doar despre una din zid, înainte de 1809 mult prea mică pentru o parohie bogată (hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului). Deci
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
au efectuat mai multe reparații, cea de după cutremurul din 1941 terminându-se aproximativ în 1955. După cutremurul din 1977 s-au impus doar mici reparații cu contribuția poporanilor. Avem puține mențiuni despre fapte eroice (Vasile Marin a fost rănit la Țiganca, 21 iunie 1941), ori gesturi ieșite din comun ale locuitorilor, dar ele nu pot lipsi în context general, așa cum nu pot fi uitate tradițiile și obiceiurile locale cu strălucirea excepțională a PLUGULUI MARE de Anul Nou și Jocurilor cu măști
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
aceea se poate spune că majoritatea scrierilor lui Mircea Eliade tratează aspecte ale fenomenologiei și semanticii morții, de la Mitul reintegrării la Cosmologie și alchimie babiloniană, de la Yoga. Nemurire și Libertate la Noaptea de Sînziene, de la Nașteri mistice la povestirea La țigănci. Predominanța acestei teme, totdeauna corelată cu opusul ei, viața (în chip de Eros), relevă structura personalității autorului, direcția destinală a ființei sale: între ipostazul pozitiv al lui Shiva, divinitate care „înnoadă”, construiește și negativul acestuia, Druga, forță care „deznoadă”. Îi
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
parcă al nostru nu făcea, de, mentalitate, un curcan sau două trei găini, în anul când noi nu creșteam păsări sau când nu se îndura mama să le taie, căci fiecare găină era crescută din găoace și avea nume: Gălbioara, Țiganca, Nebuna și altele, fiecare cu personalitatea ei, atât cât poate avea o găină personalitate. Apropo de ouă, găinile noastre se ouau în niște cuibare înjghebate de ele ad-hoc, adică pe unde apucau; oricum, le cunoșteam locurile și când ne trimitea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de care nu știu nimic, și lumea și timpul trecea pe lângă el, de se mai lua cu clondirul lui de rachiu sau de vin. Apoi, spre nenorocul lui, sau poate așa i-a fost sortit, „s-a luat” cu o țigancă, care poate l-a iubit sau nu, pentru că tot ce agonisea bunicul, ea părăduia și dădea la copiii pe care-i făcuse din prima căsătorie. Sfârșitul lui a fost tragic. Țiganca l-a dus la București, nu știu pentru ce
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
i-a fost sortit, „s-a luat” cu o țigancă, care poate l-a iubit sau nu, pentru că tot ce agonisea bunicul, ea părăduia și dădea la copiii pe care-i făcuse din prima căsătorie. Sfârșitul lui a fost tragic. Țiganca l-a dus la București, nu știu pentru ce și l-a pierdut, sau l-a părăsit, bunicul, neștiutor de carte și străin totalmente de viața unui oraș mare pierzându-se și murind poate de foame pe undeva. A fost
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
era îmbrăcat într-un surtuc de postav gros, cu mâini mari, butucănoase și cu degete scurte și groase, așezate pe genunchi; pantaloni tot din stofă groasă, cel puțin așa mi se părea, și în picioare bocanci mari, butucănoși. Lângă el, țiganca, iar la picioarele ei, un băiețel, tot tuciuriu, ca ea. Ce-o fi găsit bunicul la femeia aceasta, stau și mă întreb și azi. Se spune că bărbații orbesc (la figurat) când le vine ceasul cel rău, adică atunci când trebuie
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ascuns fața la pieptul soțului ei ca să nu simtă, să nu audă altceva decât căldura trupului lui și bătaia de ciocan a inimii. Dar nu era vreme pentru asta și nici nu se cădea: în urma ei înaintau șovăielnice cele două țigănci tinere, primite, după obiceiul boierilor români, ca zestre de la mama sa Ilinca, fata lui Radu Vodă Basarab. Cea dintâi, Tudora, râzând inconștient, îi ducea de mânuță pe Barbu și pe Matei, care abia împleticea primii pași. A doua, Zamfira, purta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Nu luăm nimic decât slugile și odoarele, strigă Papa către cei care-l puteau auzi. Îl văzu în clipa aceea pe taică-său, descumpănit, cu două icoane în brațe, și strigă: — Și icoanele, și talgerele de argint... Atât. Grăbiți-vă! Țigăncile așezară pruncii pe o laviță înaltă și porniră să i îmbrace. Jupâneasa Stanca ieși, începând să poruncească cele spuse de bărbatul său. Papa dispăru pe ușa ce dădea în cerdac și coborî în curte. Lepădase caftanul boieresc iar cojocelul strâns
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-l alinte pe Constantin, apoi, fără ca pruncul să-i ceară, își scoase țâța doldora de lapte și-i băgă sfârcul în gură. Zâmbind, copilul începu să sugă cu seriozitate, în timp ce ochișorii lui se topeau în ochii mari și negri ai țigăncii. Ea îl privea concentrat și buzele îi zvâcneau din când în când ca și cum ar fi rostit ceva. Dar nu se auzea nimic decât vorba de afară, nechezatul cailor, țipetele celor de dincolo de poartă, strigăte și vaiete îndepărtate. Simțea Zamfira că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
micuțul pe care îl ridicase ea, căci se născuse înainte de soroc, îi sugea acum mai mult decât laptele. Câte înaintea ei nu pățiseră la fel! Când le luau ca să hrănească coconii boierești, născuți odată cu plozii lor, le descânta câte o țigancă bătrână ca să nu-și lege sufletul de cocon. Și pe ea a descântat-o Rada în taina nopții de august, dar nu a avut putere descântecul... Un ghiont în umăr o făcu să-și ridice ochii spre Tudora, care i-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
care i-l arătă din priviri pe boier Preda. Luase, Dumnezeu știe de unde, o velință, înfășurase cu ea o icoană, iar pe cealaltă, a sfântului Pavel, pe care i-o dăruise lui Papa, o tot mângâia, privind-o cu nesaț. Țigăncile se întrebau din ochi dacă boierul mai e în toate ale lui, când un urlet neomenesc și izbitura de perete a porților celor mari le făcu să înțeleagă că seimenii și gloata au pătruns în bătătură. Copiii începură să țipe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
năvăli în odaie, îi luă pe cei doi mai mărișori de mână și porunci Zamfirei, care îl ținea pe Constantin, s-o urmeze. Coborând repede treptele în tinda din spate, jupâneasa trase un chepeng, deschise pivnița casei, împinse fără vorbă țiganca înăuntru și-i făcu semn să tragă după ea și pe ceilalți doi copii. Se repezi înapoi în odaie și aduse o candelă aprinsă, o puse pe treptele pivniței, lăsă ușurel chepengul pe care așternu un preș. Din curte răzbăteau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din minți urlă Tudora: — Stați!... Mulțimea se opri, de parcă un farmec se abătuse asupra ei. — Staaați, ajunge, ajunge sângele boierului celui tânăr! În șoaptă se întrebau cine-i fetișcana și răspunsul veni tot șoptit de la un știutor a toate: — E țiganca jupânesei, care-i dă țâță celui mic. — Ha, ha, îți lăsăm moșul, dacă ne dă două pungi cu galbeni înnumărați... Dacă ne dai pruncul, care-i finul măriei sale vodă, te lăsăm și pe dumneata în pace, he, he, jupânică..., râse
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
domnul își făcu cruce. Mitropolitul se îndreptă spre ușă, o deschise și spuse ceva dorobanțului de pază, apoi o închise cu grijă. — Să plec, măria ta. — Îmi pare rău astă seară că nu mai sunt copil. Odinioară, ne lua o țigancă de a mamii pe Drăghici și pe mine la priveghere la Sfântul Dumitru. Stanca, Dinu și Mihai erau prea mici, ceilalți cred că nici nu se născuseră. Biserica Bălăcenilor era nouă și pe vremea aceea se năștea obiceiul. Ne făceam
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că socoteala a fost cam greșită, n-are neamuri el, dar în schimb am eu și eu vreau să domnesc, să-mi mărit fetele cu boieri bogați și băieților să le iau dascăli ca să-i fac oameni mari. Manda, roaba țigancă pe care o primise de zestre, terminase pieptănatul, îi strânse părul bogat într-un conci și potrivea peste el ișlicul din țesătură străvezie țesut cu fir de argint și cu perle mărunte. Când doamna o privi, țiganca duse mâna arătând
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mari. Manda, roaba țigancă pe care o primise de zestre, terminase pieptănatul, îi strânse părul bogat într-un conci și potrivea peste el ișlicul din țesătură străvezie țesut cu fir de argint și cu perle mărunte. Când doamna o privi, țiganca duse mâna arătând spre sprâncene. — Nu, nu, astăzi le las așa. Să dai drumul la șnururi ca să se vadă că mi s-a împlinit pieptul. Să poruncești să mi-o aducă pe Zamfira aci, acum cât mai repede. Roaba își
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Zamfiro, dacă afli și-mi spui cine-l vinde pe domn la văduva lui Șerban Vodă și la sârbii ei de peste Dunăre, te plătesc cât îmi ceri. — Nu-s sârbi, sunt haiduci, ba chiar hoți de codru de toate neamurile. Țiganca întinse brațul și luă în mâinile sale mâna plinuță a doamnei și o apropie de ochi. — Lasă-mă, Zamfiro, cu prostiile. Domnul bănuiește pe unul din cei pe care i-a băgat la popreală în ziua când a răposat... — Și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
singură. Vin mâine după hârtie. Nu spui la nimeni că plec. Câți ani ai, Zamfiro? — La anu’ fac cincizeci. Cheam-o pe Manda. Mă lași să te mângâi pe obraz? Din prima zi de cum te-am văzut mi-ai fost dragă. Țiganca întinse mâna cu degetele lungi și frumoase spre fața doamnei care, ca vrăjită, se lăsă atinsă, la început pe obraji, apoi pe frunte, pe sprâncene și pe pleoapele zbătându-se grăbit. O strigă pe Manda. Când se deschise ușa, Zamfira
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
frunze de dovleac cu cârcei. Și în genunchi la cruce să ne facă pe noi, pe Io Constantin Brâncoveanu Voievod și Doamna Maria. O s-o dăruiesc la mânăstire la Bistrița... Când a intrat Manda cu lemnele, doamna n-a simțit. Țiganca a întețit focul, a pus doi butuci mai groși, s-a așezat la picioarele jilțului doamnei, și a sprijinit capul și a adormit și ea. Așa le-a găsit vodă. Doamna Maria a lui Vodă Constantin Duca Ori de câte ori venea la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dacă-l însoțesc cele două slugi care-l păzeau, umbrele lui de la Istanbul cum obișnuia să le spună. Tot așa stăteau și acum doi ani în aceeași sală mare, cu ușile larg deschise spre cerdac. Tot așa așezate pe jos, țigăncile mamei scărmănau lâna pentru plăpumi. Iat-o pe Manda, cu cafele ca odinioară, doar că atunci maica mare le comanda tuturor, acum mama îi luase locul. Maica mare spune că nu mai vede să bage ața în ac, stă în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]