3,543 matches
-
ziarului, iar cana de ceai pe care tocmai și-o turnase scotea aburi delicați și aromați în fața sa. Ei bine, omul acesta care distribuia ziarele se mândrea într-o oarecare măsură cu ținta sa perfectă și, văzându-l pe medic așezat liniștit pe verandă, încercă să-i arunce ziarul direct la picioare. Se lansă ca o rachetă, despicând aerul și aterizând cu o bufnitură în tava de ceai. — Serios, ești prea plin de zel, strigă medicul după silueta care se îndepărta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Privi copacul ce reprezenta un cămin atât de bun. Crengile sale netede și spațioase, de un argintiu întunecat, care se întindeau până departe în noduri și curbe răsucite și mănunchiuri delicate de frunze. Cât de important devenise pentru el. Aici, așezat nici prea sus și nici prea jos, văzuse pentru prima oară lumea extrem de limpede, cu zilele izvorând parcă purificate din nopți de o întunecare curată și strălucitoare. Lumina soarelui pătrunzând prin frunziș la ivirea zorilor, schimbătoare și pâlpâitoare, pârjolind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ca un invalid și încerca să se distreze cu ceea ce la un moment dat fusese o mare obsesie a sa. Tot soiul de lucruri ajunseseă în cutia aceea: un păianjen cu spate roșu precum catifeaua, o carcasă înaltă, cu semnițe așezate ca foile de pergament, o bilă portocalie de rășină, o piele de șarpe, o bucată de os, pene de diferite culori, mătase fină, mătase de bumbac, toca îmblănită a unei molii, o spirală de sepale, o frunză bolnavă, acoperită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
la un restaurant indian. Așa că Fiona știa că are toată seara la dispoziție. A luat cea mai recentă carte pentru femei apărută pe piață, a deschis-o la pagina la care rămăsese, și-a sprijinit capul pe prosopul rulat și așezat ca o pernuță și s-a apucat să citească. —Aaaaaa! a murmurat femeia. Nimic nu era mai plăcut. Cu toate că iubea viața de familie, Fionei îi plăceau teribil și momentele în care era singură, departe de zgomotul constant al celorlalți membrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
văzuse de aproape, căci veștile de demult vorbeau de moarte și războaie, de ură și foamete, de mari schimbări, tot mai rapide, schimbări de care nimeni nu părea mulțumit și care nu prevesteau nimic bun pentru nimeni. într-o noapte, așezat chiar în locul acela, privind stelele ce îl călăuziseră de atâtea ori pe potecile deșertului, dintr-o dată, descoperi una nouă, sclipitoare și iute, ce brăzda cerul, hotărâtă și constantă, nu ca zborul nebun și trecător al stelelor căzătoare ce se prăbușeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
n-o făcu. Se mulțumi să-l observe de la mai puțin de o sută de metri, încercând bucuria de a-și imagina ce-ar gândi acel om dacă ar ști că targuí-ul pe care îl jignise și îl disprețuise stătea așezat acolo, în fața lui, sprijinit de un palmier, lângă jăraticul unui foc, meditând dacă era mai convenabil să-l omoare în acel moment sau s-o lase pentru mai târziu. Pentru toți acei oameni de la oraș transplantați în deșertul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ca viața în Sahara să fie mai ușoară, atât de ușoară, că n-o să mai ai nevoie de acele obiceiuri...“ Locotenentul medită câteva clipe cu capul plecat, privindu-și cizmele, ca și cum s-ar fi simțit vinovat, și, ridicând din umeri, așezat cum era pe treapta jeepului, încuviință. — Ai dreptate... Ar fi trebuit să ți se spună toate astea, dar suntem o țară tânără, care de-abia și-a cucerit independența, și vom avea nevoie de ani de zile ca să adaptăm totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de mult o iubește, și mai ales acum, după ce a turnat bere și coniac cu nemiluita în el, după ce i-a dat ei peste mână să nu mai bea... Noi nu prea suntem obișnuiți cu băutura, se scuză Mirela musafirilor așezați turcește pe lângă măsuță. Mirela se învârte în jurul mesei, adunând sticlele goale și golind scrumierele, și spune c-o să mai facă o cafea, că acum se luminează de ziuă. E trei dimineața abia, și uite copiii ăștia cum dorm dezveliți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
acesta plin de sânge, Îi atârna de sub cap, dar pe costumul mulat negru abia de se vedeau câteva pete ca niște puncte mai Întunecate, care trebuie să fi fost umede la atingere. Lângă ea, pe jos, era o ganteră argintie, așezată frumos pe unul dintre capete, așa cum trebuia procedat ca să nu se rostogolească. Acum mă Întrebam dacă nu cumva asta Însemna că ucigașul fusese cineva deprins să mânuiască echipamentul de la sală; oricine se antrena aici ar fi pus, din reflex, gantera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
o determine să-i dea câteva lovituri urâte sub centură. Jeff ar fi fost simțitor la așa ceva. Era o fire sensibilă și nu era nevoie de un efort deosebit pentru a-l enerva. În plus, În birou existau niște gantere, așezate foarte la Îndemână pentru cazul În care i-ar fi sărit țandăra. Dacă lucrurile stăteau așa, ceea ce mă frapa cel mai tare era faptul că se deranjase să spună adevărul, dându-ne mie și lui Rachel un alibi. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să mă Întâlnesc cu Rachel a doua zi, la cafeneaua noastră. Contrar obiceiului, ea venise mai devreme, iar eu am Întârziat. Când am intrat, ea ședea deja la masa noastră de lângă fereastră, citind un ziar și cu sacoșele de cumpărături așezate alături. Mă privi, Încruntându-se În joacă, și spuse: — Asta numești tu punctualitate? Aș fi putut face de două ori turul magazinului Sainsbury! — Scuze. Am comandat un ceai de mușețel și-am așteptat la tejghea până a fost gata, ducându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
lucrurile intrau pe făgașul normal. Am trecut să văd cum merge treaba, spuse el. Și-am vrut puțină intimitate, ca să vă mulțumesc pentru tot ce-ați făcut pentru mine, fetelor. Lou... Se duse la ea și-o Îmbrățișă, așa cum era, așezată. Ea Îl privi de parcă era pe cale să izbucnească din nou În plâns, dar Își Înghiți cu curaj lacrimile. — Și tu, Sam... Tocmai voia să mă sărute, dar i-am oferit În schimb mâna, iar el mi-o scutură ferm. — Nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
gata să se Încrucișeze cu aceia ai lui Nizam, dar roșii de oboseală și de nesomn. În spatele lui, un secretar ține un teanc de documente strânse Într-o legătură mare de piele de Cordoba. Privilegiu al vârstei, marele vizir stă așezat, chiar prăvălit. Veșmântul Îi e cenușiu, barba Încărunțită, fruntea pergamentoasă, numai privirea Îi pare tânără și vie, aproape scânteietoare. Îl Însoțesc doi dintre fiii săi, care aruncă de jur-Împrejur expresii de ură sau de sfidare. Foarte aproape de sultan stă Omar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îndatoritor, de nepoți, de o nepoată, mai ales, care va căpăta cea mai mare parte din trandrețea lui tomnatică. Înconjurat, de asemnea, de cărțile sale. Nu mai scrie, dar citește neostenit operele maeștrilor săi. Într-o zi În care stă așezat, ca de obicei, În odaia sa, având pe genunchi Cartea tămăduirii a lui Avicenna, deschisă la capitolul intitulat „Unul și Multiplul”, Omar simte cum Îl cuprinde o durere surdă. Își așază scobitoarea de aur, pe care o ține În mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Samarkand să fie venerat drept o mare carte a Înțelepciunii. Li se dădu În seamă unor artiști s-o Împodobească: picturi, miniaturi, un sipețel de aur cizelat, Încrustat cu nestemate. Nimeni n-avea dreptul s-o copieze, dar se afla așezată tot timpul pe o masă joasă din lemn de cedru, În sălița interioară În care lucra bibliotecarul. Acolo, sub Încruntata supraveghere a acestuia, câțiva privilegiați veneau s-o consulte. Până atunci, nu erau cunoscute decât câteva catrene alcătuite de Khayyam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
groasă și adunate În același loc. Existau mai bine de douăzeci; le duse, În trei drumuri, până la roabă, care aproape că se umpluse. Și acum, ce să aleagă? Îndreptându-se spre unul din ziduri, lângă care volumele păreau mai bine așezate decât În altă parte, descoperi acolo nenumăratele lucrări scrise de Hasan Sabbah de-a lungul celor treizeci de ani de recluziune voluntară. Se hotărî să salveze unul singur, o autobiografie din care trebuia să citeze câteva fragmente În propria-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
obiceiul de a pune câteva documente importante. Am făcut, așadar, cale Întoarsă, dar În nici un caz cu intenția de a o revedea pe prințesă; eram convins că, după ce-și luase rămas-bun de la oaspeții ei, se retrăsese. Nu. Stătea Încă așezată, singură, În mijlocul a douăzeci de scaune părăsite. Îngrijorată, cu gândul dus. Fără s-o pierd din priviri, mi-am ridicat servieta, cât mai lin posibil. Șirin era tot nemișcată, din profil, fără să-mi simtă prezența. Într-o tăcere meditativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cămașa cu mâneci scurte, de culoare cafea cu lapte, a tatei. Cu lingura în mâna, tata a biruit pe rând fiecare pantof. S-a așezat pe un scaun, uitându-se lung la pantofii pe care-i pusese lângă picioarele lui, așezați paralel. Părea să le spună: „Și acum, voi, luați seama”, cum obișnuiește vrăjitorul să se adreseze vizitatorilor înspăimântați, după ce a amestecat zeama lui magică în ceaun. Apoi tata a luat lingura, care în mâna lui scânteia ca o baghetă vrăjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
răspundă. Profesorii își arătau disperarea, fiecare în felul său, și o trimiteau pe Ziglinde înapoi în bancă. Vuia era mărunțel, iar când se ridica la oră ca să spună ceva, cei din ultimele rânduri nu știau dacă stă în picioare ori așezat. În rest era mut, la fel ca Ziglinde și avcea același zâmbet șovăitor. Nu puteai ști niciodată dacă până la urmă avea să scoată vreo vorbă sau nu și dacă trebuia să mai aștepți ori să-l întrerupi. „Cu unii ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mea s-ar fi încheiat. Însă el se afla acolo și l-am găsit după o căutare îndelungată, timp în care îmi croisem drum cu coatele prin înghesuiala din douăsprezece vagoane. Peste tot, pe culoare, stăteau oameni în picioare ori așezați, lipiți unii de alții, și mai erau și grămezi de bagaje. Aici trebuia să sar peste un sac cu cartofi, dincolo să iau seama la bătăturile unei țărănci bătrâne și cu toții transpiram ca la saună. Uneori trebuia să-mi țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
moarte, cu propria ei mână și cu scrisul ei, un aviz În care se anunța sfârșitul irevocabil și fără drept de prelungire a unui om, fusese returnat la punctul de plecare, În această sală rece unde autoarea și semnatara scrisorii, așezată, Înfășurată În lințoliul melancolic care Îi este uniformă istorică, cu gluga dată peste cap, meditează la ceea ce s-a Întâmplat, În timp ce oasele degetelor sale, sau degetele sale de oase, bat darabana pe tăblia mesei. Se surprinde un pic dorind ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ele. Se Întâmplă prin urmare că moartea se hotărî să se ducă În oraș. Dezbrăcă cearceaful, care era tot ce avea pe ea, Îl Împături cu grijă și-l atârnă pe spătarul scaunului pe care până acum am văzut-o așezată. Exceptând acest scaun și masa, exceptând de asemenea fișierele și coasa, nu mai există nimic În Încăpere, În afară de acea ușă Îngustă care nu știm unde dă. Fiind aparent singura ieșire, ar fi logic să credem că pe acolo va pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
de o lojă aflată mai sus de nivelul scenei, În fața, deși un pic lateral, instrumentelor de coarde grave, violelor, care reprezintă contraalto pentru familia viorilor, a violoncelelor, care corespund basului, și a contrabașilor, care sunt cei cu voce groasă. Stă așezată acolo, pe un scaun Îngust tapisat cu catifea stacojie, și Îl privește fix pe primul violoncelist, acela pe care l-a văzut dormind și care poartă pijama În dungi, acela care are un câine care la această oră doarme la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și cina În hotel. Se uită la televizor până târziu. Apoi se băgă În pat și stinse lumina. Nu dormi. Moartea nu doarme niciodată. Cu rochia ei nouă cumpărată ieri Într-un magazin din centru, moartea asistă la concert. E așezată, singură, În loja de categoria Întâi, și, așa cum făcuse În timpul repetiției, Îl privește pe violoncelist. Înainte să se fi micșorat lumina În sală, În timp ce orchestra aștepta intrarea dirijorului, el o observă pe acea femeie. N-a fost singurul dintre muzicieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
spun ele, chiar și eu spun uneori, dar astăzi nu îmi pierd vremea cu asta, intru direct în biroul lui Hava, o găsesc tolănită în scaunul ei comod, un scaun special, pentru că are dureri de spate și nu poate sta așezată, ochelarii de citit îi măresc ochii, dar îi scoate imediat după ce intru și își pune hârtiile pe genunchi. O dimineață luminoasă, spune ea ceremonios, acum te-ai trezit? Eu mă gândesc la începutul albăstrui al acestei dimineți, anotimpuri întregi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]