1,798 matches
-
mai lăudăroși... Mă mir că Sandu s a abținut. Mihaela merita să fie pusă la punct de data asta!” „Ce mă fac eu dacă mă încolțesc cu tot felul de chichițe?” se întreba Mariana, roșie la față și cu privirea ațintită pe caietul rămas deschis la o temă din primul semestru al anului parcurs. „În mod sigur mai sunt și alții care au citit, dar nu spun. Poate nu au înțeles ori nu au reținut, dar când e vorba de garagață
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
vă povestim totul. Sunteți de acord? Daaaa! A venit răspunsul tuturor, la unison. Mariana..., te rog frumos, spune tu ce ai văzut și ai citit pe internet! Unii dintre cei prezenți, se rușinaseră și erau pregătiți să asculte cu privirile ațintite în iarba din jur. Ceilalți, în special fetele și Valentin, își întoarseră capul spre Mariana și așteptară ca aceasta să vorbească, arătându-și curiozitatea și hotărârea de a nu mai întrerupe prin încordarea cu care o priveau. Muntele Athos... are
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
atingi frumusețea de parcă ar fi un lucru palpabil; și simți, un fel de comuniune intimă cu adierea vântului, cu copacii care înfrunzesc, cu irizațiile apelor râului. Te simți ca un Dumnezeu. Îmi poți explica acest fenomen? Și-a ținut ochii ațintiți asupra mea până când am terminat de vorbit, apoi a întors capul. Pe fața lui era o expresie ciudată și m-am gândit că poate așa arată un om când a murit pradă torturilor. N-a scos un cuvânt. Am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
atât de puțin eficient încât aproape că m-au făcut să zâmbesc. Am rămas uimit de efectul pe care l-au avut asupra lui Blanche Stroeve. A tresărit și apoi s-a uitat lung la soțul ei. Ochii lui erau ațintiți în podea. Nu știam de ce părea atât de încurcat. În obrajii ei apăru puțină culoare, apoi fața i se făcu albă ca varul, fantomatică. Simțeam că tot sângele i s-a scurs de pe întreaga suprafață a trupului. Până și mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în atelier. Stăteam de vorbă cu Dirk. Dna Stroeve cosea și mi s-a părut că recunosc cămașa pe care o cârpea ca fiind a lui Strickland. Acesta zăcea întins pe spate. Nu vorbea. O dată am văzut că și-a ațintit ochii asupra lui Blanche Stroeve și am citit în ei o ironie ciudată. Simțind privirea aceea intensă ea și-a ridicat la rândul ei ochii și o clipă s-au privit. N-am înțeles prea bine expresia ei. Citeam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ți spun. În timp ce plecau am mai auzit că vor veni autoritățile, apoi sora, și să-i aștept neapărat, dacă se poate chiar în dosul ușii. Dar eu m-am întors în cameră și m-am așezat pe scaun, cu ochii ațintiți asupra leilor. Am privit de-a lungul camerei pe fereastră, printre cei doi platani, la acoperișurile de peste drum și am văzut altceva. Ca întotdeauna, și acum de acolo se apropia, încet, toamna. Plângeam. Apoi m-am potolit și multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în întreaga pădure, Spiritul s-a prezentat în fața Magnoliei căreia i s-a adresat: -Frumoasa mea, te rog să iei loc pe jilțul verde, special pentru tine de furnici lucrat. Biata copilă, văzând că întreaga populație din pădure avea privirile ațintite către ea s-a fâstâcit, și-a aruncat galeș privirea emoționată către Spirit în semn de scuze pentru stângăcia ei și a luat loc. Văzând că Magnolia ia loc pe jilț, Spiritul s-a bucurat, și-a ridicat coiful auriu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pământ se întinsese, plantele dormitau, copacii pe razele blânde umbra își desenau, animale peste tot mișunau iar păsările pe la cuiburi sporovăiau. După un somn profund, crăiasa a fost întâmpinată cu zâmbete molatice de flori și foșnet viu al pădurii. Își aținti urechile după tufișuri, când un cocoș dădu semnalul să anunțe că peste bătătură este stăpân și nu are chef de izbitură. Dacă totuși încearcă cineva a-l supăra, va fi vai de creasta sa. Așa a aflat crăiasa că a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
rămase așezat, reținând pe toată lumea. Pentru prima oară dictatorul îl privi direct pe Gosseyn-Ashargin cu ochi reci și neprietenoși. - Secoh, zise el, fără să se întoarcă. - Da? răspunse celălalt cu promptitudine. - Adu un detector de minciuni. Ochiul de oțel rămase ațintit pe Gosseyn. - Prințul a cerut o anchetă și sunt fericit să-l îndatorez. Având în vedere împrejurările, era normal, oarecum adevărat, numai că Gosseyn ar fi schimbat două cuvinte. În loc de "a cerut" ar fi spus s-a așteptat la... Enro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
prea încrețită la față ca să mai placă; săturată oarecum, nici nu va mai ține așa de mult să placă; în fața copilului care crește mereu frumos și drept, se va transforma (transformarea prodigioasă ale cărei momente scapă cercetărilor) și-și va aținti asupra lui privirea pentru prima dată constantă. De data aceasta nu va mai spune necontenit: "Te iubesc", dar dragostea, cu mai puține nuanțe poate, va fi mai rezistentă. Am văzut L'ami des femmes a lui Dumas. Ce nerozie! Ca și cum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a măritat! Și mai tîrziu: un copil! Copilul, idealul femeii care vrea să înceapă o viață nouă. Scuza ei față de alții și față de ea, ca să primească pretențiile noului-venit. Noaptea am căutat o femeie străină, am întunecat odaia și mi-am ațintit gândul la Irina, ca să-mi substitui vizitatoarea! Eu, care o prețuiam așa de puțin odinioară! 14 octombrie. Cu capul greu. Simt o picătură de apă care curge din susul capului înăuntru, mereu, monoton, cu același debit și zgomot. Dragoste sau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Wagner, care umple cu sunete toată casa, el nu face nici o mișcare, nici măcar nu deschide ochii. E de ajuns ca în mijlocul muzicii celei mai puternice, să scrijilez cu unghia în lemn, imitând un șoarece, ca să și fie atent, să-și ațintească privirea. Guzganii însă nu-l interesează, cu toate că se aud tot timpul: își cunoaște puterile și-i satisfăcut probabil că pericolul nu poate să vie până la el. Doarme, se spală, se mângâie, se joacă, la atâta se reduce existența lui. Pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la masivul Mikuni, acolo sunt mai multe provincii în care vi s-ar putea acorda azil. După ce vă veți reuni aliații, veți putea, cu siguranță, să vă reabilitați. Nagasaka Chokan încuviință, iar Katsuyori prinse să tindă în acea direcție. Își aținti ochii asupra lui Taro, rămânând tăcut un moment. Apoi, se întoarse spre doamna de onoare și spuse: Vom pleca. Astfel, sfatul lui Taro fu refuzat de tatăl său. Băiatul se întoarse în tăcere, cu capul în piept. Mai rămânea întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sotan privi un moment spre lampă, precaut, dar apoi răspunse, cât se poate de clar: — Sunt de acord cu dumneavoastră, stăpâne, că ar fi bine să mestecăm bine această problemă a religie creștine și s-o scuipăm apoi. Nobunaga își aținti privirea spre Soshitsu, ca un om căruia tocmai i s-ar fi confirmat opiniile. — Nu-ți face griji. Trebuie să percepi ansamblul mai larg al lucrurilor. Cu secole în urmă, Seniorul Michizane a susținut altoirea sufletului japonez cu priceperea chinezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neînsuflețit al lui Nobunaga, ca și cum ar fi alcătuit un sicriu. Închizând liniștit ușa la loc, se îndepărtă de alcov. Apucă sabia cea scurtă cu care s-ar fi putut să-și facă și el seppuku, dar ochii strălucitori îi rămaseră ațintiți spre trupul fără viață al lui Nobunaga, până când camera se mistui în flăcări. * * * În primele trei zile din Luna a Șasea, cerul de deasupra orașului Kyoto fu senin, iar soarele străluci cu putere. Vremea din provinciile montane de la apus, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întinse mâna peste umărul lui Tamba, trăgându-l pe Geni de ureche. Uimit, Geni nu protestă, iar doica îngenuncheată în spatele lor puse un cocor din hârtie în mâna lui Samboshi. Urechea lui Geni era salvată. Ochii tuturor generalilor reuniți se ațintiră asupra nevinovatului copil. Unii surâdeau vag, în timp ce alții vărsau, în tăcere, lacrimi. Numai Katsuie privea peste sala uriașă cu o mutră posomorâtă. Părea că tare ar mai fi vrut să bombăne ceva despre un „deranj“. Aflându-se în fruntea întrunirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca de obicei, când apărea înaintea lui Katsuie în calitatea sa de căpitan al pajilor. — Cum? Vrei să-ți dau stindardul de comandant? Călare pe cal, Katsuie îl privi pe Shosuke, cu uimire. Generalii din jurul lui, muți de uimire, își ațintiră și ei ochii asupra lui Shosuke. Printre numeroșii slujitori personali ai lui Katsuie, puțini fuseseră tratați cu mai multă răceală decât Shosuke. Katsuie, care nutrea asemenea prejudecăți împotriva lui Shosue, trebuia să știe mai bine ca oricine ce efect avuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-l în pace. În acel timp, desigur, cele trei grupuri de muschetari de pe celălalt țărm continuau să-și încarce puștile, trăgând încontinuu. Un glonț sau două ajunseră chiar în aporpierea lui Hideyoshi. Chiar atunci, războinicul în armură asupra căruia își ațintise Hideyoshi ochii - Honda, omul care purta casca împodobită cu coarne de cerb - coborî la marginea apei, descălecă și spălă botul calului cu apă din râu. Despărțiți de toată lățimea râului, Hideyoshi îl privi, în timp ce Honda se uita ferm spre grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cealaltă și degetele rășchirate și răsucite în chip perfid încât nu știai prea bine dacă are intenția să-ți dea ceva sau să-ți ia ceva, poate chiar viața. Perfid și pervers. Manechinul feminin afișa un zâmbet ademenitor cu privirea ațintită în josul scării. Nu-i decât un manechin, a spus mama amuzată, pe un ton liniștitor. Dar Nestor, deși tras de mână, nu mai putea fi clintit din loc. E un manechin, a repetat mama un pic contrariată. N-are viață
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Tocmai. Adică cum, tocmai? De obicei nu se oprea din lucru nici când stătea de vorbă cu mine. Cosea întruna. De data asta s-a oprit pe moment. Ai mei sunt plecați de-acasă pe mai mult timp, a spus ațintindu-mă cu o privire care se voia conciliantă. Pe vreo trei luni din câte am înțeles de la taică-meu. În zilele de lucru casa-i goală. Înțelegi ce vreau să spun? Nu, nu înțeleg. Ei, nu-nțelegi! Casa-i goală
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
arcuită către vârfurile sprâncenelor subțiri îi rămânea la fel de netedă și de plină de mândrie. Dogaru însă nu se uita la el. Nu se uita la nimeni. Umbla prin curtea școlii, printre băieți, fără să se atingă de nimeni, cu privirea ațintită în pământ, încruntat, cu coatele depărtate de trunchi, oho!, depărtate bine, ca și cum n-ar mai fi avut loc de atâția mușchi, și cu pumnii strânși: Cu cine să se bată? Cu cine să se bată? Vine de la Tecuci, le șoptea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în tăcere. În tot timpul ăsta nu-l slăbi din ochi pe Dogaru, care rămăsese cocoțat pe pervaz, în așteptare. Și cum Dogaru nu se uita niciodată în ochii cuiva, nu se uită nici în ochii domnului Ionescu, ci își aținti privirea în jos, undeva între bancă și fereastră, ca și cum și-ar fi ales locul unde să sară. Dar rămase sus pe pervaz. Iar în ochii domnului Ionescu ce se vedea? Perplexitate? O concentrare surâzătoare ca atunci când se pregătea să arunce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
-l umili, ci să creadă că dorește doar să-i pună mâna pe umăr sau să-l mângâie pe obraz, cel mult dojenindu-l cu blândețe. Daniel continua să stătea lungit în pat, cu ochii larg deschiși și cu privirea ațintită în tavan. Ce ispită, ce gând rușinos: să plângă! În gură, dinții i se încleștau de la sine. Nu, trebuia să facă ceva! Nu putea s-o lase nepedepsită! În odaie nu era beznă. Chiar deloc. De afară, din noaptea geroasă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să strige: Rareș! N-ai voie! Te avertizez, nu mai face niciun pas! Doamna Mușat nu mai era ca pe estradă, în soarele serbării, ci din nou mică și grasă, cum o știa. Rareș stătu pe loc. Doamna Mușat îl ațintea cu o privire iscoditoare, încărcată de reproș. Nu cumva ai venit să mă întrebi de concursul literar? Am ghicit, nu-i așa? Sigur c-am ghicit. Pentru asta ai venit! Ce vrei să afli? Te consideri nedreptățit? Sau poate ți
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să-ți arăt... Vino încoace. Doamna Mușat deschidea o ușă și scotea din întunecimea unui dulap un teanc de foi strânse c-un elastic. Scotea elasticul c-un gest nervos și îi întindea lui Rareș foaia de deasupra în timp ce-l ațintea cu ochi indiferenți. Nu-i legal ceea ce fac, dar nu-mi place să fiu acuzată pe nedrept. Stai jos și citește. Asta-i lucrarea premiată. Citește și judecă singur. Sper să nu mă ții prea mult. Foaia avusese colțul din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]