14,708 matches
-
Frigul Îl amorțește și foamea Îi scormone și Îi zgârâie intestinele. O bătrânică, ai cărei ochi mari, verzi Îl privesc cu multă căldură Îi Întinde câteva felii de cozonac și niște bucăți de friptură. Antoniu mulțumește ceremonios, cu o plecăciune adâncă. Soarele se chinuie să iasă de sub norii grei, compacți, talger uriaș de lumină, care va aduce poate puțină liniște În sufletul lui Antoniu. Banul a dispărut cu aceeași viteză În buzunar, zornăind plăcut, inconfundabil. Un timp nimeni nu mai urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
milă de mine. Și amintirile frumoase Îmi vin mai des În minte și Îmi dau seama, de când am Început să-ți citesc din ,,Psalmi,, că nu mai sunt chiar atât de sărac,,. Kawabata Îl ascultă cu atenție și o cută adâncă Îi brăzdează fruntea. E semnul unei maxime concentrări. Prostovan necioplit, mătrăgună ciufută, vântură-lume , nu te părăsesc fii fără grijă, nu mai am vlagă ca să-ți dau un șut În cur. Și la ce mi-ar folosi? Să cerșesc numai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
unui piese. Fiecare cu mimica lui, cu Îmbrăcămintea lui rufoasă, cu Înfricoșarea lui, cu spaima de frig, de durere, de Întuneric, de violență, de-și-mai-rău. Plăcințica Îl privește insistent, și ochii ei se măresc, pe măsură ce Antoniu vorbește; se fac două ape adânci În care cuvintele, sunetele, se pierd. Doisprezece ,, Dacă mă urc pe bolovanul ăsta umflat ca burta polițistului de lângă Ambasada Franței, o văd pe mama, bătrâna mea mamă, din pântecele căreia am ieșit În lume, Într-o noapte geroasă de iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de femeie. Răspândea un miros de busuioc și lumina puternic pajiștea pe care aterizase. Nu Îmi era frică de el. Aș fi vrut să-l ating, dar când am Înaintat către el a dispărut. În locul lui a rămas o vale adâncă. M-am trezit agitat. Încep să visez tot mai des ozeneuri. Zece iunie N-aș mai vrea să visez ozeneuri. Am rămas ieri noapte În pană cu mașina pe o stradă pustie din spatele Academiei Militare și, după ce am schimbat cauciucul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe care dacă-i visezi noaptea nu-ți mai vine să ieși din casă. O cicatrice oribilă, perfect dreaptă, Îi taie orizontal fruntea În două, ca un hotar Între două ținuturi. Partea de sus ,,a ținutului,, e brăzdată de cute adânci. Partea de jos este Întinsă și pare adăugată, lipită de cicatricea-hotar. Gâtul gros, de boxeur, are lățimea tărtăcuței care ține loc de cap. Ochii apropiați care se mișcă În toate direcțiile ca niște bile cu care cineva se joacă, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fapt, în ce măsură și în ce mod era și ea dispusă să-mi redea libertatea; și se mai punea problema dacă eu doream cu adevărat să mi se redea această libertate. O nouă sursă de suferință pentru mine, ba chiar de adâncă suferință - mi-am dat eu seama când i-am acordat atenție cu adevărat - era gândul că, dacă în această nouă situație fie eu, fie Georgie, „am claca”, atunci aveam să distrugem o legătură delicată și prețioasă care înflorise atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mai făcusem de când scrisesem Sir Eyre Coote și Campania de la Wandewash; aveam totuși sentimentul liniștitor că făcusem o treabă bună în această dimineață. M-am dus sus în dormitor și m-am întins, după care am căzut într-un somn adânc și odihnitor cum nu mai avusesem de mult timp. 18 Sufeream îngrozitor. Trecuseră două zile și nu reușisem să iau nici o hotărâre: nici să plec din Londra, nici să mă văd cu Antonia sau cu Georgie. Parcă amândouă femeile deveniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
încă acolo și Antonia, în seama căreia lăsasem sarcina de a se ocupa de mutare, nu avusese puterea să o facă, așa încât golurile din jurul nostru, mai ales lipsa biroului Carlton House, aveau pentru noi valoarea unor cicatrice vizibile. Cât de adânci erau cicatricele invizibile abia acum începeam să ne dăm seama. Ne oblojeam unul altuia rănile. Antonia, care arăta acum mult mai bătrână și pe a cărei față se așternuse o expresie de iritare ursuză pe care nu o avea înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Apollo, spusese ea „În circumstanțe diferite“ - și, după o pauză de efect, Încărcată de subînțelesuri, adăugase: „cu adevăratul tău eu“. Adevăratul meu eu, care-o fi ăla, mă Întrebam frecându-mi palmele de pantaloni. Ochii Dorei erau limpezi ca apa adâncă, dar când arunca priviri Într-o parte, simțindu-se privită, mi-am dat seama că și ea putea fi agitată. Probabil era așa din cauza a ceea ce s-a Întâmplat ultima dată când ne-am Întâlnit, cu câteva luni În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Mi-am amintit de jacheta de tweed, Îmbrăcată peste o fustă croită asimetric, care acoperea parțial o pereche de chiloți cu mânecuțe. Cât se poate de răbdător, fără să ating umerașele, am pipăit hainele de pe acolo până am găsit despicătura adâncă a fustei și am reușit să-mi strecor degetele tremurânde printre picioarele pantalonului, ca să pot pipăi crăcăna din piele cu palma mea lucioasă. Încetul cu Încetul Însă, nădușeala din șifonier Începu să mă calce pe nervi. Nu mai rămânem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de corp. Dar un gând incomod Îmi trecu prin minte: dacă persoana de dincolo de uși nu era Dora, ci vizitatorul care Încă nu plecase? Pașii aceia pe care Îi auzeam nu erau cumva mai apăsați, răsuflarea aceea, mai răgușită, mai adâncă? Nu, nu, mi se părea doar. Bineînțeles că era Dora. Niciodată n-ar fi lăsat un musafir singur În dormitor; voia doar să-mi testeze răbdarea. Acum o auzeam cum se Întoarce În hol - probabil ca să-mi ia țigările din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În care a moțăit, cu fața acoperită de un ziar, un soț făcu o față vicleană, așteptând ceva. Dinspre mai multe ferestre se auzea larmă de copii care se bat. Aparent, una adăpostea un gramofon morocănos; alta scotea un sunet adânc, metodic de ciocan - cineva tocmai bătea un cui după altul Într-un panou flexibil de cauciuc. Ghidul meu Își croise deja drum până la curtea următoare. — Aici!, strigă dintr-o dată, arătând spre ultima curte. Când i-am făcut cu mâna, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că doarme. Apoi, aplecându-se asupra boabelor, pierdu orice interes față de mine. Am intrat pe un coridor cu podeaua scârțâindă și cu niște nori de praf, care se retrăgeau cu o grabă volatilă. Dintr-o cameră se auzea un sforăit adânc, meticulos; din celelalte, nimic. Camera 6 era tocmai În capăt, vis-a-vis de baia din care se auzea un gâlgâit. Am bătut, apoi am apăsat clanța. Ușa era Încuiată. Am bătut de câteva ori, apoi am sâsâit - drept răspuns, se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de rotire a discului e Încetinită de un deget apăsat dintr-o dată pe partea din mijloc care se Învârte. Îmi curgea nasul și În fața ochilor Înlăcrimați pluteau forme distorsionate. Mă simțeam de parcă aș fi fost depozitat undeva Într-un loc adânc, În străfundurile realității, și aș fi reușit să prind doar mișcări dezlânate, o interacțiune perversă a luminii și umbrei care oscila la suprafață. Cât a mai durat starea aceasta e greu de spus. La un moment dat, am văzut fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am instalat pe canapeaua din bucătărie. Soarele, rozaliu dar șters, tocmai ce răsărise deasupra clădirii de vis-a-vis. Chérie dădu din coadă, dar nu se clinti. În curând am adormit amândoi și eu, cel puțin, m-am scufundat Într-un somn adânc, fără vise. Pe la prânz, m-a trezit o limbă aspră care-mi explora fața. Când Heino a reușit să-și alunge pudelul curios, mă anunță că se gândise să-și viziteze mama, Împreună cu Boris. M-ar fi deranjat să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-se pentru un moment pe culoar și Întorcând spre el ochii ei strălucind de admirație. Domnișoara Warren scria o scrisoare, dar Îi văzu trecând. Își pusese planșeta pe genunchi, și stiloul Îi scârțâia pe hârtie, Împroșcând cerneală și făcând găuri adânci În hârtie. Dragă verișoară Con (scria ea), Îți scriu pentru că nu am nimic mai bun de făcut. Sunt În Orient Express, Însă nu mă duc până la Constantinopol. Voi coborî la Viena. Dar aceasta-i o altă poveste. Poți să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dinspre stradă, ea dădea spre triajul de marfă, iar triajul era limita rondului unui polițist. Acesta apărea la fiecare trei minute, iar felinarul slab de la colțul barăcii făcea să-i lucească jambierele negre, lustruite, centura de piele, tocul pistolului. Zăpada adâncă Înăbușea zgomotul de pași și Josef nu se putea baza să-l audă când se apropia, dar tic-tacul ceasului Îl făcea să nu uite pericolul. Așteptă la capul scării, ghemuit, conștient În mod neplăcut că se plasase pe un fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vin. Apoi urmă o pauză. — Ia aminte, dumneata răspunzi. — Pentru ceva atât de neregulamentar... Începu maiorul Petkovici. — Nu, nu, nu! spuse vocea. Mă refeream, evident, la masa de prânz. — S-au liniștit lucrurile la Belgrad? Întrebă inflexibil maiorul Petkovici. — Somn adânc, răspunse vocea. — Pot să vă mai pun o Întrebare? Maiorul Petkovici chemă „Alo. Alo. Alo!“, pe un ton iritat, apoi trânti receptorul În furcă. — Unde-i omul ăla? Vino cu mine! Și, urmat iarăși de Ninici și de câinele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
agita pașaportul, iar aceștia Îl bârfeau punct cu punct. Apoi se traseră un pas În spate și dădură din cap, iar șoferul apăsă pe demaror. Mașina se ridică peste șine și apoi urcă Încet o pajiște lungă, plină de făgașe adânci. Josef Grünlich privi În urmă și văzu cele două lămpi roșii legănându-se ca două lampioane de hârtie În Întuneric. — Ce-au vrut? — Caută pe cineva, spuse șoferul. Dar asta Josef o știa destul de bine. Nu-l ucisese el pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
din cap Maria. Maria Îi dădu zor să aranjeze o măsuță scundă, lăcuită, apoi dispăru Înăuntru să aducă limonada. Doamne, ce bine e, am zis, aruncându-mi geanta de plajă pe podea și lăsându-mă să cad pe o canapea adâncă, În timp ce Lauren se ghemuia În balansoarul din Împletitură de nuiele. În mijlocul camerei creștea, până la tavan, uriașul trunchi roșu al unui bătrân și răsucit cactus. De unde stăteam, puteam desluși silueta cuiva care făcea plajă pe terasa casei de vizavi. Aceea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
semenelor ei, „erau rezultatul a ani și ani de lecții particulare de balet“, cum spunea ea mereu. Arăta mai degrabă ca o versiune Îmbunătățită a idolului ei - o variantă tânără a lui Jane Birkin 1: avea lungi plete castanii, privirea adâncă și bronzul permanent, care e atât de ușor de menținut tot anul dacă familia ta are câte o casă În toate stațiunile din Antigua până În Aspen. Când era Îmbrăcată casual, emana un farmec natural de Înaltă clasă, fără prea multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
la clasa economic Într-un avion al unei companii americane. Această Îmbunătățire ilegală a condițiilor noastre de zbor nu a ajutat Însă prea mult la ridicarea moralului lui Lauren. De când Giles Monterey Își dezvăluise logodna, ea Își luase aerul de adâncă dezamăgire al unei logodnice părăsite, care se așteptase să se mărite sigur cu bărbatul În cauză. Era prea mult. De când părăsisem Park Hyatt cu câteva ore mai devreme, Lauren de-abia dacă Își scosese vreun pic ochelarii de soare de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Gansevoort la 3 dimineața, În cămașă de noapte și cu șosete, căutându-l pe Louis. A primit invitații pentru Crăciun din Cuba, Rajastan și Palm Beach - și le-a acceptat pe toate. În cele din urmă, a picat Într-o adâncă depresie, deoarece, oricât ar fi Încercat, nu reușea să ducă la bun sfârșit provocarea pe care și-o lansase: se părea că nu putea face rost de Cuplarea nr. 3 și nici nu era În stare să-și conecteze singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
viață și moarte. Totul a devenit alb și cred că am și leșinat pentru vreo două secunde. Cunoști sentimentul ăsta? — Oarecum... am evitat răspunsul. Nu reușeam să găsesc energia de a râde Împreună cu Lauren. Nu am scos decât un suspin adânc. — Vocea ta sună ca naiba. Ce ai pățit? Întrebă Lauren. I-am povestit toată tărășenia, despre Marci și Sophia, și despre Christopher și Sophia, și despre mine și Hunter. — Ce Încurcătură, Iisuse! Voi veni Înapoi mâine. Giles vrea să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
bucătărie ai culturii noastre, zice. Și, fără să-și încetinească pasul, trece vârful de oțel al cheii de-a lungul feței lustruite a unui cabinet de nuc. Sunetul este înabușit, ca atunci când tai ceva moale cu ceva ascuțit. Cicatricea este adâncă și scoate la iveală de sub furnir lemnul de pin brut și ieftin. Se oprește în fața unui șifonier cu uși de oglindă fațetată. — Gândiți-vă la toate generațiile de femei care s-au privit în oglinda asta, zice. Au luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]