2,458 matches
-
Galilei, 152) - sau de funcția de atribut a propoziției: „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are.” (I. Creangă), șcui: subiect; cazul genitivț Denumirea exactă a ceea ce s-a întâmplat/aeste ticăloșie. șa ceea ce: subiect/compl.direct; cazul genitivț • adverbe relative: „Am înțeles demult că omul se află exact în locul unde se află suferință și fericire, adică între plante și zei.” (O. Paler, Galilei, 96), „Da, Beethoven compune opera Fidelio, după ce uitase de mult natura vocii omenești... el scrie muzică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
peste capetele lor.” (L. Blaga, 96) Când regentul este nearticulat sau articulat cu articol nehotărât (cu excepția situațiilor de mai sus), funcția se realizează ca atribut calificativ: „E-o noapte udă, grea, te-neci afară.” (G. Bacovia, 94) Dintre elementele relaționale, adverbul întrebuințat prepozițional cât marchează realizarea atributului ca atribut calificativ: „Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac.” (M. Eminescu, I, 84) Identitatea atributului de clasificare rămâne implicită în planul semantic al termenului prin care se realizează sau al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gonești pe mine, care te iubesc...” (I.L. Caragiale, Teatru, 410) Atributiva circumstanțială se introduce în frază prin: • pronume relative (mai ales, care): „Omoară-mă pe mine, care te-am iubit, care am jertfit tot pentru tine.” (I.L. Caragiale, I, 214) • adverbe relative: „Atunci, copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs.” (I. Creangă, 4), „Și el, cât era de ostenit, ne prindea pe câte unul, ca la baba-oarba, ne rădica în grindă zicând: „Tâta mare!” (I.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb rămâne, în general, implicită în planul semantic al relației sintactice, prin dezvoltarea unei componente circumstanțiale a cărei prezență este definitorie pentru identitatea sintactică a atributului circumstanțial. Componenta circumstanțială poate fi fixată, uneori, prin termeni corelativi (tot, totuși) sau prin adverbele chiar, așa, odată care însoțesc atributul circumstanțial: „Puțini oameni, odată fixați într-un pisc, odată așezați sub o stea, au știut să rămână acolo, în timpul atâtor furtuni, nesperiați de urletul lupilor, neademeniți de cântecul sirenelor, cum a rămas Philippide sub
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al funcției, de conținutul semantic concret al funcției (A plecat cu o mare încredere./ „A plecat fără nici o încredere.) sau de opțiunea subiectului vorbitor (El se dă director.). Când are dezvoltare infrapropozițională, complementul predicativ, varianta nominală, este însoțit uneori: • de adverbele întrebuințate prepozițional cu și drept; • de prepoziții (locuțiuni prepoziționale): de, din, cu, fără, în chip de ș.a.; Prepozițiile impun toate cazul acuzativ: „Drept lumânare / Aș vrea o floare.” (M. Isanos, 249) „M-aș împăca mai bine, bunăoară, / Să te socot
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
domnie...” (Al. Odobescu, 6), „Numai că Marmoroșblanc prea se arăta ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit.” (M. Preda, M. Sg., I, 7) • pronume (adjective) relative: „Refuzăm lucrurile drept ce sunt și le tratăm ca generalități.” (C. Noica, 122) • adverbe relative: „După ce se mântuie clăcușoara asta, lumea ne lasă în cât ne-a găsit și se împrăștie huiduindu-ne.” (I. Creangă, 72), „Dar deodat’un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă iară
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel întâi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă iară el devine tatăl.” (M. Eminescu, I, 132) Dintre elementele relaționale, se impun ca distinctive în sine, locuțiunea prepozițională în chip de: A venit în chip de înger... și adverbul întrebuințat prepozițional drept, în propoziție: „Drept preot toarce-un greier un gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur.” (M. Eminescu, I, 69) sau în frază, când precede pronumele relativ prin care se introduce o completivă predicativă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate stabili, în plan semantic, o anumită succesiune în timp: „Întors în țară, e spătar sub Moruzi, vistier și mare ban în anii următori.” (I.L.R. II, 170) sau o anumită ordine, în funcție de importanța acordată de subiectul vorbitor, ordine fixată de adverbe și locuțiuni adverbiale precum apoi, întâi, în primul rând etc: „Nu puteau toți să ia același drum, întâi fiindcă drumurile erau mai multe și al doilea fiindcă locurile de scăpare erau așijderea mai multe.” (G. Galaction, I, 111), „Om învățat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjuncție coordonatoare copulativă a celor două elemente relaționale și prin ele natura relației sintactice: „Eu cu Dumitru, însă, o duceam într-un cântec...” (I.Creangă,20) Pauza se constuituie în marcă numai dacă este întrebuințată concomitent, în aceleași poziții, cu adverbele și, nici sau dacă este substituibilă cu o conjuncție specifică: „Căci nimic în această cetate n-avea umbră, nici zidurile, nici copacii, nici oamenii.” (O. Paler, Galilei, 17), „Danțul, muzica, șșiț pădurea, Pe acestea le-ndrăgii.” (M. Eminescu, I, 102
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și înălțime.” (M. Eliade, 238) Exprimarea relației de coordonare alternativtc "Exprimarea rela]iei de coordonare alternativ\" În planul expresiei relația de coordonare alternativă se realizează mai ales prin parataxă; în același timp, însă, termenii înscriși în relație sunt precedați de adverbele desemantizate aici, acum (acu), ba, când, care se impun ca mărci distinctive ale coordonării alternative, prin distribuirea lor repetată cu amândoi termenii implicați în relație și în prezența pauzei: „Domnul se plimbă de colo până colo pe peron, trăgând cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propoziției, și la sintaxa frazei, caracterul specific al apoziției, în raport cu atributul (atributiva), din perspectiva regentului, care nu este numai un substantiv (sau substitut): „Pot fi determinate printr-o construcție similară cu aceea a apoziției și părți de vorbire ca verbul, adverbul și chiar propoziții întregi.” (vol.II, p. 130) Această situație, însă, nu-i determină pe autorii G.A. să dea o altă interpretare structurilor cu apoziție, ci doar să formuleze ipoteze, care lasă confuză esența sintactică (semantico-sintactică) a apoziției: „Aceste
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Această situație, însă, nu-i determină pe autorii G.A. să dea o altă interpretare structurilor cu apoziție, ci doar să formuleze ipoteze, care lasă confuză esența sintactică (semantico-sintactică) a apoziției: „Aceste construcții de tip apozițional pe lângă un verb, un adverb sau o propoziție (...) sunt categorii intermediare între complement și atribut sau propoziții aparte, neclarificate încă suficient.” (Idem , p. 131). Spre deosebire de edițiile precedente, noua ediție a Gramaticii Academiei, recunoaște existența unei relații "de echivalență sau apozitivă" (vol.II, p.16), cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că nu izbutesc să-i ajut, adică să-i fac să mă întreacă.” (M. Eliade, 411) • forme verbal-nominale: „A învăța înseamnă a descoperi o nouă semnificație într-un context, adică a pune un element într-un nou context.” (V. Pavelcu) • adverb: „... Uite așa sunt eu, sentimental.” (P. Sălcudeanu, 213), „... Așa-s oamenii săraci: își cred unul altuia mai repede.” (E. Barbu, 10), „... Oriunde privea, înainte, la stânga sau la dreapta lui, în urmă, descoperea alte grupuri...” (M. Eliade, 393), „Avea o barbă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Luna.” (L. Blaga, 308), „În anumite circumstanțe există ceva mai rău decât să-ți fie frică; să cauți în această frică un loc cât mai confortabil.” (O. Paler, Viața..., 240) Pauzei i se asociază, fixându-i rolul de marcă distinctivă, adverbele explicative adică și (și) anume, prezente în enunț sau numai posibile: „... De frică să nu-l rupă și mai mult, așa zicea Viișoreanu, adică să nu adâncească ceea ce și așa părea mult prea adânc... singurătatea adică, exact ce i se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cei ce visau și luptau pentru o lume mai dreaptă, suferiseră numai și numai înfrângeri.” (G. Bogza, 307), „Nu mai știu să am încredere în simpatia lor, ceea ce, îmi dau seama, e un lucru foarte grav.” (O. Paler, Viața, 73) • adverbe relative: „Dar nu e vorba numai de asta, reluă Eleazar, de cât a fost el de impresionat de dispariția lui Elefterescu...” (M. Eliade, 477) Cum cei doi termeni implicați în relația de apoziție sunt echivalenți funcțional, în mod frecvent termenul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complex, cel mai adesea, iar articularea celor două planuri se realizează tocmai prin dezvoltarea incidenței ca relație sintactică de tip special, alături de alte modalități concrete prin care se manifestă proiectarea enunțării asupra enunțului: modalizarea prin semiauxiliare, de exemplu, sau prin adverbe: Au plecat, probabil, la mare. Trebuie să fi plecat la mare. Probabil că au plecat la mare Relația de incidență este expresia sintactică a intersectării a două sau mai multor planuri în interiorul unui același enunț care devine astfel un enunț
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structuraletc "Tipuri structurale" Sub aspect structural, enunțul de bază poate fi un enunț sintactic, o frază sau o propoziție. Enunțul incident poate avea orice natură și orice dezvoltare: • unități lexicale (substantive sau adjective substantivizate, pronume, în vocativ, adjective în nominativ, adverbe sau locuțiuni adverbiale, interjecții). Substantivele în vocativ pot fi însoțite de interjecții, adjective sau substantive exprimând diferite raporturi sociale, cu care nu intră în relație sintactică: „- Știi, Stoico, de ce te-am adus aici? - Ascult, Măria-ta.” (Al. Odobescu, 14), „Ne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Odobescu, 155), „Ideile unui regim, chiar dacă nu le urmărești în presă și în discursuri (și eu nu le urmăream) plutesc în aer, ți se insinuează fără să vrei...” (M.Preda, Viața..., 261), altele, specifice relației de subordonare: prepoziții, conjuncții sau adverbe relative: „Creația, spre a vorbi ca Schelling, începe demențial.” (G.Călinescu, U.P., 123), „Tocmai eram să vă întreb de unde le aveți, că tare-s bune...” (I. Creangă, 208), „Numai în grădina ursului, dacă-i fi auzit de dânsa, se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M.Preda, Viața..., 63) În absența pauzei, relația sintactică își relevă caracterul de relație de dependență; în versurile „Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.” (M. Eminescu, I, 141) adverbul desigur se află într-o relație de dependență cu verbul a mâhni și realizează funcția de circumstanțial modal. Același adverb este situat, prin pauză, într-o relație de incidență și, ca atare, nepurtător al unei funcții sintactice, în enunțul „Aceasta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu ușurință și cu zâmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.” (M. Eminescu, I, 141) adverbul desigur se află într-o relație de dependență cu verbul a mâhni și realizează funcția de circumstanțial modal. Același adverb este situat, prin pauză, într-o relație de incidență și, ca atare, nepurtător al unei funcții sintactice, în enunțul „Aceasta îți va fi cu atât mai lesne, cu cât, desigur, proiectul de carte va rămânea (...) pururea în stare de proiect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
12-26, extinde termenul și la relațiile dintre verb și complementul său direct și dintre verbul copulativ și numele predicativ. 8. V. Guțu-Romalo (lucr. cit., p. 41) numește această relație dependență complexă 9. Pentru argumentarea detaliată a nepredicativității acestei categorii de adverbe, vezi Ecat. Teodorescu, Adverbe predicative?, LR, 1964, nr. 5 și Propoziția subiectivă, București, Editura Științifică, 1972, pp. 93-101. 10. Prin faptul că într-un enunț precum „L-am văzut pe Mircea la meci”, doi termeni (aici pronumele l și substantivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la relațiile dintre verb și complementul său direct și dintre verbul copulativ și numele predicativ. 8. V. Guțu-Romalo (lucr. cit., p. 41) numește această relație dependență complexă 9. Pentru argumentarea detaliată a nepredicativității acestei categorii de adverbe, vezi Ecat. Teodorescu, Adverbe predicative?, LR, 1964, nr. 5 și Propoziția subiectivă, București, Editura Științifică, 1972, pp. 93-101. 10. Prin faptul că într-un enunț precum „L-am văzut pe Mircea la meci”, doi termeni (aici pronumele l și substantivul Mircea) trimit spre același
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al relației de echivalență (= relației de apoziție). Între unele cazuri de „dublă realizare” a unei funcții sintactice și relația de apoziție există similitudini, dar acestea privesc numai planul semantic. În planul expresiei, identitatea relației de apoziție are mărci distincte: pauza, adverbele adică, anume, aspect asupra căruia autoarea atrage, de altfel, atenția. 11. Autonomia acestor enunțuri are caracter relativ și trebuie înțeleasă dintr-o perspectivă strict sintactică. Altfel, d.p.d.v. semantic, unii constituenți pot cere, pentru înțelegerea exactă și completă a mesajului, raportarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în care participă la planul global al predicației cele două componente semantice, una de tip lexical, cealaltă de tip gramatical. 2. Înlătură contradicțiile terminologice sintaxă (funcție sintactică)/morfologie (parte de vorbire), de tipul predicat verbal exprimat prin interjecții sau prin adverbe (în concepția gramaticii curente, „adverbe predicative”), predicat nominal, cu numele predicativ exprimat prin pronume, adverbe (inclusiv „adverbele predicative” - în sensul gramaticii curente). 3. Anulează distincția artificială între nume predicativ și propoziție predicativă; și numele predicativ, realizat printr-un adjectiv, de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
global al predicației cele două componente semantice, una de tip lexical, cealaltă de tip gramatical. 2. Înlătură contradicțiile terminologice sintaxă (funcție sintactică)/morfologie (parte de vorbire), de tipul predicat verbal exprimat prin interjecții sau prin adverbe (în concepția gramaticii curente, „adverbe predicative”), predicat nominal, cu numele predicativ exprimat prin pronume, adverbe (inclusiv „adverbele predicative” - în sensul gramaticii curente). 3. Anulează distincția artificială între nume predicativ și propoziție predicativă; și numele predicativ, realizat printr-un adjectiv, de exemplu, sau substantiv și propoziția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]