79,378 matches
-
din bucăți nu este o lume imaginară, ci este lumea noastră de toate zilele, lumea oricărui individ anonim, că aici ne putem întâlni cu vietăți ca pisifonele sau putem fi urmăriți de umbre amenințătoare, (vezi ipostaza rea a câinelui de aer), că aici, pentru vini necunoscute, putem fi devorați de "amintiri mocnite", ce preschimbă gândurile în "mari remușcări" ș.a.m.d. În acest sens, "evazionismul" lui Mircea Ivănescu se dovedește, poate, cu adevăr "subversiv". Avem de-a face nu numai cu
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
sufrageriei. După alte cinci, retrăiești cutremurul din 1977. La capătul primei ore, simți o solidaritate retroactivă cu victimele seismului de la Kobe. Lustra din tavan pendulează năucă deasupra mesei. Parchetul are un scârțâit de rău augur. Zidurile se curbează îngrijorător. Un aer de apocalipsă iminentă pune stăpânire pe vecini. Pisicile de apartament zgârie ușa șifonierului și caută disperate refugiul. Bichonul abia venit de la plimbare latră ca posedat și se scapă în mijlocul covorului, incapabil să reziste șocului. Papagalul forțează evadarea din colivie, izbindu
Petreceri la bloc by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Imaginative/10561_a_11886]
-
de casă aduc farfurii, tacâmuri, pahare, șervețele și alte elemente de recuzită. Se aștern fețe de masă înflorate, se plasează pernițe moi pentru șezuturile mesenilor mai sensibili, se numără locurile la masă, pentru evitarea situațiilor jenante. Nesimțitul supraveghează totul cu aerul unui merceolog exigent, iar la un moment dat observă că lucrurile merg bine, însă nu impecabil. Lipsește ceva. După un efort cerebral de câteva clipe, bărbatul identifică problema. Nu e muzică. Nu se aude nimic. Bine, e trei după-masa, dar
Petreceri la bloc by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Imaginative/10561_a_11886]
-
o minune de om. Ioana Pârvulescu O Hestia modernă Am văzut-o o singură dată supărată. În timpul unei ședințe de redacție, cînd, intrînd în dispută cu Nicolae Manolescu, Adriana Bittel, pentru a evita o ceartă provocată de irascibilitatea crescîndă din aer, s-a ridicat brusc de la masă și a părăsit încăperea. Efectul acestei ieșiri neprevăzute a fost cu mult mai mare decît cel pe care l-ar fi avut o ceartă propriu-zisă: Nicolae Manolescu a pus capăt ședinței, simțind el însuși
Ada Bittel la aniversară () [Corola-journal/Imaginative/10578_a_11903]
-
obsesii și interese existențiale pentru a-i sfătui, îndruma, ajuta pe alții, pe cei care au într-adevăr nevoie de un sfat, o îndrumare, o mână de ajutor. Adriana Bittel ilustrează această specie pe cale de dispariție, făcând binele cu un aer firesc, cu o modestie ea însăși pedagogică. Prozatorii mai tineri, aflați la debutul editorial ori într-o marginalitate ce-i ține în zona de penumbră a lumii noastre literare, sunt sprijiniți de colega lor pe cât de consistent, pe atât de
Ada Bittel la aniversară () [Corola-journal/Imaginative/10578_a_11903]
-
asigurare. Fiind și tabietos și ipohondru, se va simți, din ce în ce mai mult, o bombă cu ceas, gata, dintr-un minut în altul, să explodeze într-un infarct,un accident cerebral sau un cancer, descoperit în fază terminală, capabil să arunce în aer viața occidentalei sale fiice, țesută cu atâtea emoții și bani strânși cu greu la ciorap . Și ce-ar mai avea de văzut domnul Aurelian Morar, Dincolo? A fost o dată, de două, de nouă ori, când încă era în boardul de la
FONTANA DI TREVI by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/10180_a_11505]
-
micuța Walburga? - Io zic că mîine e un bun început. Azi Walburga cea mică are treabă cu Walburga cea mare. Hansi scoase un oftat ca de hipopotam și făcu un gest larg cu mîna, către cameră, pereți, fereastră, tavan, balcon, aer, cer și pămînt. - Hadernsee..., murmură el, înainte de a păși peste prag. - Hadernsee...murmură și Klaus, după ce închise ușa din scînduri groase, tocite. Se întinse pe pat, cu albumul în mîini. Hadernsee... Ce-l adusese la Hadernsee? Coperțile îngălbenite ale albumului
Poetul din Hadernsee by Florin Gabrea () [Corola-journal/Imaginative/10849_a_12174]
-
poala lui Dumnezeu, inimioara mea! Ah, noaptea asta e cea mai frumoasă noapte a vieții mele! se entuziasmă el și-și împinse pieptul înainte, ducînd mîna stîngă la spate. Vîrfurile mustății mai primiră o răsucire de înviorare și Hansi trase aer în piept. - Citește! porunci Walburga, privind în tavan. Hansi ridică petecul de hîrtie la înălțimea ochilor, apoi se porni pe recitat, pătruns de emoție, cu o voce joasă, impunătoare: OMAGIU LUI RUDOLF HESS În liniște și tristă-însingurare Te-mbracă haina
Poetul din Hadernsee by Florin Gabrea () [Corola-journal/Imaginative/10849_a_12174]
-
Emil Brumaru Floare grea, scaiete mov, La cine să mă mai rog? Frunzele dospesc în plop, Crinii veștejesc în stog, Melcii cară ziduri vechi De case topite-n aer, Fluturii, rele perechi, În lumină se încaier, Nu a dragoste. Și-s rob Clipei ce ne face zob. Floare grea, scaiete mov, La cine să mă mai rog?
Scaiete mov by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/11342_a_12667]
-
nu poate opri rostogolirea Nimic nu-mi seamănă îmi aduc aminte cum vântul mă plesnea peste degete în timp ce mama cânta la pian în camera cu miros de naftalină și flori de șofran copiii râdeau chiar dacă nu aveai nici o vină prin aer treceau cai - cai mânați de lumină Toamna la mare carapacea de miere în care adorm copilărește lumina lunii mă dezvelește un pictor stă pe dig și schițează portrete numele lui în tăcerea care se strânge prin obraz respiră o puzderie
Poezie by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Imaginative/11000_a_12325]
-
să fie pantoful de metal al lunii? sau ușa prin care dispari, rece ca un perete de pe care tocmai s-a desprins varul? să fie vocea ta înșurubată în balamaua ușii? piciorul tocmai scăpat din mușcătura grăbită? Această femeie respiră aerul meu îmbracă rochiile mele îmi încalță pantofii îmi folosește cerceii calcă peste luciul podelelor mele bea din același pahar în zilele cele mai calde își caută umbra în umbra mea în zilele friguroase intră pe sub pielea mea jupuită doarme în
Poezie by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Imaginative/11000_a_12325]
-
zidește un om seară de seară cu mâinile pline de spaimă și eu strig să mă lase în pace el mă liniștește sărutându-mă apoi își duce lucrul mai departe zidindu-mi fiecare încheietură până ajunge să-mi zidească și aerul cu gura lui amară Stau stau așa pierdută ca un obiect pe care nu-l caută nimeni stau stau contemplându-mi lenea de la un gest la altul aud plângând o păpușă văd un copil lovind-o cu palma peste gură
Poezie by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Imaginative/11000_a_12325]
-
am fi născut surzi, oare n-ar mai fi existat cîntul păsărilor? Un cîine a lătrat la nașterea ta pînă-n zori adieri amare de fum. septembrie. semn rău, s-a mai spus, apoi a început delumirea, desprinzîndu-mă un punct în aerul vibrînd de arșiță, a rămas mîhnirea - un ecou din adînc al umbrelor noastre, întrezărite pesemne încă de pe atunci, el deslușindu-mi urma din zeci de altele, însoțindu-mă în secundele desfrunzite de puls, un timp la fel de unic/ șerpuind prin vremuri
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
-nclină, un lințoliu flutură peste oraș, însă în fața unui talger cu portocale întunericul e gîrbov, neauzit expiră femeile iarna în somn fecund - ce dăruire mai deplină, o portocală. o însingurare dincolo de păcat și inocență, doar aburită de amintirea arborelui, însă aerul s-a prăbușit în gri în fața catedralei, cîntul închis în martie, muguri se revarsă în degete domnule Bach, chipul tău tăcut și albit de vreme senin plutește estimp peste străzile înfremătate de o primăvară străină acestui pămînt
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
inestetic pe pat, până să-ți dai jos toate cele te-apucă amețeala, dar nu aia de acum douăzeci de ani când cădea la picioarele patului (sau pe hol sau dracu mai știe unde) rochia subțire, fluturând două secunde în aer, fulger moale arzându-i retina. Acum ai toate condițiile, ce-ți lipsește, de ce nu te reapuci de scris, te uită lumea, Daniela, ce fată talentată erai tu odată. Odată și odată mă voi reapuca. Să scriu, să slăbesc 20 de
Euroscripta by Daniela Crăsnaru () [Corola-journal/Imaginative/11412_a_12737]
-
pline de viață veșmintele decît tine). Călătorie în munți Plin de sine muntele-acesta care strangulează șoseaua îndesat indigest cum un individ gata să-njure să-mbrîncească să te joace-n picioare însă dincolo de masa lui trivial-opacă se-ntinde-o pajiște de aer diafan din care pornește drumul mult căutatul drum Doamne adevăratul drum al vieții fără munte n-ar fi fost cu putință s-ajungă la noi mirificul peisaj pe care-l poartă-n cîrcă fără acesta n-ar fi fost cu
Poezii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/10941_a_12266]
-
îngerul vișinii de celuloid gata să sfârtece pielița răului încă nu vine pe buze Cuvântul smerit cu cetele cele fără de trup Numai abur e numai părere Parte din trupul pământ îmi tai pletele o parte din trupul pământ trupul de aer râde sacadat ca ecoul de aici de acum, trupul apă feminin de sorginte semn yang regresiv chiar mercurul-cynabrul, iar trupul foc se roagă în neîncetare înfrățit pururi cu duhul Un regat învins la picioare fără regină și fără de tron o
Poezie by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Imaginative/11603_a_12928]
-
tu nu e noapte și zi nu cade ploaia și cîinii nu aleargă prin iarbă. e o veșnică lumină albastră ștergînd contururile. unde sînt eu amurgul se prelinge ca melasa caldă peste salcîmi. nervii atinși de arcușul nedeslușitei spaime hașurează aerul. văd o fereastră. din chenarul ei negru fulgeră scurt lumina unei mîini. ce bun e plînsul de ușurare. cîtă lentoare... cîtă lentoare în aburul verzui. ploaia cade-cade pe fața mea, a lui. o pată de lapte acrit iese încet din
Poezie by Mariana Codruț () [Corola-journal/Imaginative/11252_a_12577]
-
și pentru a mai amâna, puțin, ultima mutare. Mestecenii Șezând la masă în acea grădină, care nu arăta, de fapt, a grădină, ci a luminiș de pădure, simți cum îi cad în păr frunze galbene. Masa aceasta, acest prânz în aer liber, mestecenii din jur B îi făcură impresia ciudată de déjŕ vu. Ce asemnănare putea fi între acest peisaj de păduri tăiate mai în tot locul de oglinzi de lacuri și tot ce văzuse el până atunci? Nici una. De fapt
Din Carnetul unui Pierde- Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/10990_a_12315]
-
galbene căzând din mestecenii cu scoarța argintie, da, văzuse toate acestea pe scena unui mic teatru bucureștean unde se juca o piesă de Cehov. Trei surori, probabil. Regizorul, dar mai cu seamă scenograful, crease o nemaipomenită atmosferă încât până și aerul pe care-l respira în mica sală părea adus din acel nord îndepărtat, într-atât era de rarefiat și de neliniștitor. Dar, ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, printr-un miracol de butaforie, frunzele galbene se desprindeau ușor
Din Carnetul unui Pierde- Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/10990_a_12315]
-
privind o gravură cu rama ruptă, scuturând de praf albumul cu fotografii în sepia... Cum ar fi putut fi înlocuite acele clipe de un text rulat cu repeziciune pe un ecran de calculator? Cum și cu ce să înlocuiești acel aer stătut, acel miros de praf învechit, acele raze de soare căzute prin lucarnă ori strecurate, prefirate printre două țigle ciobite ori desperechiate? Podurile de odinioară erau adevăratele MEMORY MEDIA, adevăratele depozitare ale AMINTIRII. Rătăcit acolo, în căutarea nu știu cărui obiect pierdut
Din Carnetul unui Pierde- Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/10990_a_12315]
-
din sprâncene încât un rid minuscul apare deasupra nasului, prevestind marile griji de mai târziu. Dar și aceasta e o grijă, o grea încercare, după marea victorie a mersului de-a bușilea. Da, se pare că pentru el, noul om, aerul e o substanță îndărătnică, mai greu de stăpânit decât e pentru noi apa. Ai încercat tu, om vechi, să aplauzi în apă? Îl privesc cum se uită când la o mână, când la cealaltă, cum apreciază distanța, cum... Și, deodată
Din Carnetul unui Pierde- Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/10990_a_12315]
-
se grăbește deloc. Mai întâi gândește, chibzuiește și doar apoi face: ridică mâna dreaptă, o privește serios, se căznește să deschidă degetele; apoi ridică stânga, o privește, o pregătește și abia când e sigur că palmele se vor întâlni în aer, aplaudă. Aplaudacul are nouă luni și se numește Gustav.
Din Carnetul unui Pierde- Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/10990_a_12315]
-
cum se înnoadă anii, Sub pasul umbrei mele se surpă bolovanii. Ai vrut un prinț s-apară-n perdeaua din fereastră, Cu-n spic de-argint și stele-n coroana lui albastră. Dar n-a venit. Doar mutul, cu-n deget, în aer, rășchirat, ți-a desenat conturul și-apoi l-a-mbrățișat. Și surdul, spân, ce-ngână cu preoții tropare, ți-a mângâiat un deget, plângând, în postul mare. Am iscodit magiștrii ursitelor și-n carte, Să aflu cine suntem, ce-am fost, în
Poezii by Nicolae Breb Popescu () [Corola-journal/Imaginative/10982_a_12307]
-
mână de balustradă, și privea de câtăva vreme în apele râului. Înafară de faptul că erau bogate și de culoarea vag gălbuie a cafelei cu lapte, apele nu aveau nimic care să justifice măcar o privire. Iar bătrânul nu avea aerul că-l lăsaseră puterile și se odihnește discret, sprijinindu-se în baston și cu o mână pe balustradă. Se oprise ca să privească apele pe care mulți nu le mai vedem de ani de zile, indiferent de câte ori trecem peste podul acesta
Două instantanee by Alexandru Vlad () [Corola-journal/Imaginative/10950_a_12275]