3,869 matches
-
era făcut răspunzător în mod direct și automat - îi dădea lui Gosseyn posibilitatea să-și pună în aplicare planul de autoprotejare pe care-l făcuse deja. Spuse: - Aceasta pare să fie o zonă specială din spațiu, pentru care aveți o afinitate deosebită. Am avut impresia, atunci când a dispărut împăratul, că ceva din interiorul corpului în care am fost găsit a fost cumva activat de energia controlată de creierul special al împăratului. - Așa că acum, își continuă el minciuna și extinzându-și explicațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
4 sau chiar 6,0 (Saltin, 1987, citat de Apostol, 1998), consecință a acumulării în exces a ionilor de hidrogen. La rândul său, acidoza va determina, pe de o parte, scăderea activității enzimelor glicolitice, iar pe de altă parte scăderea afinității proteinelor contractile pentru Ca2+ (Hermansen și Hill, citat de Apostol, 1998). Dacă în prima situație efectul imediat constă în limitarea producerii ATP-ului, în cea de-a doua rezultatul este reducerea interacțiunii dintre actină și miozină. Concluzionând, principalii factorii limitativi
Elemente de ergofiziologie în artele marţiale by Adrian COJOCARIU () [Corola-publishinghouse/Science/100969_a_102261]
-
cu unul slab, consecința fiind menținerea la valorile apropiate de cele normale a concentrației ionilor de hidrogen (H+) (Vâjială, 1996). Bicarbonatul este cel mai important sistem tampon, alcătuit din acid carbonic și bicarbonat de sodiu. Anionul bicarbonat prezintă o mare afinitate pentru ionii H+. b. Mecanismele respirator și renal Sistemul respirator intervine, ca mecanism compensator, prin hiperventilație, determinând scăderea presiunii dioxidului de carbon și contribuind la menținerea la valori fiziologice a pH-ului. Sistemul excretor intervine în reglarea echilibrului acido-bazic prin
Elemente de ergofiziologie în artele marţiale by Adrian COJOCARIU () [Corola-publishinghouse/Science/100969_a_102261]
-
doarme pe spate, înțeleptul pe o parte, bogatul pe burtă. Toate aceste reacții descifrează, mai mult sau mai puțin exact, secrete din corpul uman. Același rol de protecție îl are machiajul, gesturile dorind să exprime simpatia și iubirea, sentimentul de afinitate, dar în timpul nopții se vede mecanismul de apărare și poziția de făt (nevoia de protecție) întins pe burtă (evitarea surprizelor), poziția pe spate (poziția regală). DARUL MÂINILOR! Spiritul existenței fericite, oferite de darurile mâinii, apare sugerat în Ecleziastul 2, 24
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
ca și a flagelului. Nu știai dacă aerul era greu de amenințări sau de pulbere și de arșiță. Trebuia să observi și să reflectezi ca să dai de ciumă. Căci ea nu se trăda decât prin semne negative. Cottard, care avea afinități cu ea, l-a făcut pe Rambert să observe de pildă lipsa câinilor care, în mod normal, ar fi trebuit să fie culcați pe o parte, gâfâind, în pragul culoarelor, în căutarea unui loc mai răcoros, de negăsit. Au luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lux la costume roase, după care își afundă degetele în lăzii cu pantofi și cufere cu ochelari și netezi cutiuțele cu tabac și degetarele așezate pe tăvi. Era ca și cum aceste obiecte, lăsate în vraiștea lor, erau mărturia legii naturale a afinității, demonstrând magnetismul celor abandonați. și, desigur, faptul că acestea făcuseră odată parte din viața cuiva însemna că în spatele fiecărui obiectse ascundea o poveste disperată și tragică. O voce tunătoare de bărbat își făcu simțită prezența printr-o notă artificial și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
îi va califica drept „fantaziști” pe partizanii acestei arte antirealiste, evazioniste, marcate de voința insularizării ostentative. În plan psihosocial, tipologiile curente ale acestei identități destabilizate, scindate sînt: bovaricul, ratatul, arivistul snob, scăpătatul, boemul, ereticul, excentricul, dezabuzatul, alienatul, revoltatul... Există și afinități aparent paradoxale. Apropierea estetizanților Tudor Arghezi sau Ion Vinea de avocați ai artei sociale, precum relativ obscurii Vasile Demetrius sau I.C. Vissarion, indică alianța dintre două concepții „antiburgheze”; în cazul lui Vinea, sensibilitatea fin de siécle, elegiacă și melancolică, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un antisemitism politic, în care figura evreului e asociată tot mai mult elementului anarhist, revoluționar, după război - bolșevic. Într-un studiu recent: „Felix Aderca: jewishness and modernism“, publicat în revista Studia Hebraica, nr. 1, București, 2001, Mihai Mândra relevă succint afinitatea spiritului iudaic secularizat cu modernismul și avangarda: I detect in the figure of the Jewish modernist artist an aesthetic sublimation of his ethnic otherness, a consequence of his existential history marked by the experience of cultural displacement and isolation. This
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Streinu, Perpessicius ș.a.), cît și cea postbelică (Ion Pop, Dumitru Micu, C. Gheorghiță, Gh. Lăzărescu ș.a.), a insistat mult asupra „predadaismului” său antebelic. Polemica la adresa „literaturizării” nu atinge însă niciodată destructurarea sintactică și semantică din primele poeme ale lui Tzara. Afinitățile imediat recognoscibile sînt mai curînd clovneriile triste ale lui Jules Laforgue, estetismul crud al lui Baudelaire, onirismul fantast al lui Aloysius Bertrand din „Gaspard de la Nuit“, ironia estetă a lui Tristan Corbière și naivitatea studiată a lui Max Jacob. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poezia argheziană (cca. un sfert din sumar), ceea ce îl îndreptățește pe Leon Baconsky să afirme că tinerii admiratori sînt „cei dintîi exegeți cu perspectiva ansamblului ai liricii argheziene de pînă la acea dată”. Același critic sugerează o posibilă pistă a afinităților lui Relgis: acesta își petrecuse anii de școală la Piatra-Neamț, în vecinătatea familiei lui A.I. Zissu, cu a cărui soră, Constanța, Ion N. Theodorescu era căsătorit și cu care avusese, ca ierodiacon, o legătură soldată cu un fiu (Eleazar, viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1968, p. 221), care citează o afirmație din 1923 a lui Maiakovski, relevantă în ceea ce privește poziția de stînga, „revoluționară, antimilitaristă, antiimperialistă”, a grupului rus, opusă ideologic celei a lui Marinetti & Co: „În ce privește ideile, nu avem nimic de împărțit cu futurismul italian”. Afinitățile rămîn strict formale: „Comun este modul de elaborare al materiei prime”, fapt valabil atît în ceea ce privește artiști precum Fernand Leger sau Ezra Pound (cu al său „Manifest al vorticismului“), cît și în cazul emulilor români din anii ’20. O evaluare comparativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revista Poesia (2/1909), aproape concomitent cu apariția primului manifest futurist. Aceeași revistă găzduise și cîteva texte poetice ale lui Alexandru Macedonski, al cărui roman-epopee Thalassa (1916, editat mai întîi în variantă franceză: Le calvaire du feu, 1896) are profunde afinități cu erotismul flamboaiant, vitalist și estet al lui D’Annunzio. În Universul literar din 25 ianuarie 1910, Benedetto de Luca se referă la principiile manifestului, citînd un text în proză al lui Marinetti („Moartea la volan“, după revista Poesia), în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Verhaeren, și caracteristica ei (vorbind în termeni generali) e sforțarea de a reda cît mai fidel viața modernă. Aceasta se poate vedea și din școlile literare din ultimul timp, unanimism, futurism, paroxism, dinamism, whitmanism (artă socială și proletariană), și din afinitățile dintre Whitman și opera altor poeți independenți” (în Facla, anul V, nr. 142, 1 martie 1914, nesemnat). Studiul scriitorului francez M.T. Barzun („Voci, cînturi și ritmuri simultane exprimă Era dramei“) oferă tînărului comentator un bun prilej de expunere a esteticii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cînd poetul italian nu era încă futurist (Adrian Marino, op. cit...). Liderul Vieții noi va comenta ulterior cu mefiență manifestările „barbare” ale futurismului, neconforme cu raționalitatea clasică a spiritului latin pe care pretindeau a-l restaura (și față de care avea profunde afinități). Într-o conferință inclusă în volumul Sufletul latin și literatura nouă, apărut în 1922 la Editura Casa Școalelor („Poezia orașelor“, pp. 5-85), dar redactată și prezentată înainte de război, profesorul le reproșa novatorilor francezi postsimboliști exclusivismul tematic: „A te mărgini — cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetului, Elena Vinea, lui Claude Sernet - vor fi adăugate în sumarul unei noi ediții franceze (1964). Un studiu comparativ al poemelor preavangardiste scrise sau/și publicate de către Vinea și Tzara între 1913 și 1916 este în măsură să evidențieze atît afinitățile, cît și diferențele de temperament și formulă poetică „inovatoare” dintre cei doi. Să luăm, pentru început, două fragmente de poeme „marine” scrise în 1913 de Vinea și, respectiv, Tzara: „Vreau să rămîn aci la Tuzla/lîngă valsurile moarte-n casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
inovator temerar al poeziei românești, a cărei brazdă o adîncește și o răstoarnă a belșug cu fierul geniului său aspru și virgin”. Alături - o consemnare moderat-elogioasă a volumului În marea trecere de Lucian Blaga (poezie „cerebrală”) indică, o dată în plus, afinitățile de identitate cu expresionismul și bizantinismul „tradiționaliștilor” congeneri de la Gîndirea, fapt confirmat și de o „scrisoare” a lui Aderca adresată lui Ion Vinea (cf. „O zi la Brașov“, în nr. 3, 1923), în care „moderniștii” Lucian Blaga și Adrian Maniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Omăt, note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, Editura Minerva, București, 1996, pp. 302-303). În lucrările sale consacrate fenomenului - Avangardismul poetic românesc, respectiv Avangarda în literatura română -, Ion Pop a spus aproape tot ce era de spus cu privire la afinitățile, dar și la importantele diferențe dintre programul „constructivist” sau mai general avangardist de la Contimporanul și mythos-ul liric al lui Ion Barbu. Abstracționismul, nonfigurativismul, „primitivismul” incantatoriu, construcția intelectualizată, pigmentate uneori cu picanterii goliardice, constituie, oricum, suficiente puncte de întîlnire. Ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
parte, încă din perioada Cabaretului Voltaire de la Zürich, Marcel Iancu se arătase atras, în reliefurile și măștile sale primitive, de un „Dada pozitiv”, spre deosebire de comilitonul Tzara, anarhic și „antiartă”. Evoluînd ulterior către abstracționism, elevul lui Iosif Iser își descoperă importante afinități cu constructivismul european. În 1922, participă, cum spuneam, la primul Congres Internațional al Constructiviștilor de la Weimar (inițiat de Theo Van Doesburg), unde Hans Richter a citit o „Declarație a grupurilor constructiviste din România, Elveția, Scandinavia și Germania”. „Colectivist” și antiacademist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
face un apel disperat la solidaritatea de generație. Costin anunță, în plus, că va plăti bani grei și - ca un veleitar - îi promite lui Tzara o bucată literară cu dedicație: „Pentru înțelegerea acestei temerități, contez pe solidaritatea generației noastre, pe afinitățile noastre și pe tinerețea ta nedesmințită: pentru timp voi pune aur greu în talgerul celălalt, iar pentru rușine (...) nu pot anticipa. Apreciază numitele infracțiuni cu simțul și gustul tău de profet și decide. Lucrez acum la ultima bucată pentru volum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dar și prin credo-ul artistic „revoluționar” opus conservatorismului liric claudelian (v. nr. 64). Volumele lui Desnos, Delteil, Soupault sînt, și ele, prompt recenzate: „contimporanii” nu au rămas datori, deși simpatia pentru suprarealismul francez este mai curînd conjuncturală, bazată pe afinități de suprafață, pe receptivitatea la avangarda europeană și pe apartenența comună la „spiritul nou”. Complexul nerecunoașterii externe se manifestă uneori la Contimporanul printr-un complex de superioritate, ilustrat - compensator? - prin teza „precursoratului” autohton în materie de avangardism. Iată - în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
preconizata apariție a volumului Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijote de Jacques G. Costin: „Volumul lui J.G. Costin, după apariția lui în țară, va fi tradus și publicat de către o editură franceză și una germană”. Tot ca o expresie a afinităților revistei față de arta socială, „angajată”, și - deopotrivă - față de afirmarea în cadrul unei limbi de circulație internațională trebuie privit și interviul realizat de Sergiu Milorian cu Panait Istrati în numărul 60 al Contimporanului (cu un portret în desen de Marcel Iancu). Evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Evident, literatura lui Panait Istrati nu avea nici o legătură cu avangarda, însă „idealismul” democratic al Contimporanului (grefat pe o linie socialistă reprezentată, între alții, de N.D. Cocea sau Eugen Filotti) și, nu în ultimul rînd, obsesia deprovincializării artei românești sînt afinități ce explică întru cîtva cultivarea lui Istrati de către revista constructivistă. Relatînd experiența prieteniei cu Romain Rolland, autorul Haiducilor face - la cerere - cîteva aprecieri privind dificultățile scriitorului român de a depăși barierele lingvistice în vederea „internaționalizării” artei sale naționale: „Dacă avem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu peste multă vreme, de către... rivalii de la unu, considerați, probabil, ca fiind mai radicali și mai reprezentativi pentru spiritul avangardist. Interesant e faptul că „uniștii” s-au lăsat rugați, acceptînd - finalmente - realizarea grupajului mai curînd din calcul promoțional decît din afinități cu programul artistic expresionist-constructivist al importantei reviste germane. Într-o notă din numărul 32, citim următoarele: „Der Sturm, numărul pe iulie-august (august-septembrie) e consacrat grupului unu. Solicitați de Herwarth Walden, directorul lui Sturm, poet și unul dintre cei mai aprigi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
redactor al Contimporanului pînă la ruptura din 1925, a expus în 1922 la Berlin, sub egida grupului Sturm al lui Walden, prezență semnalată aproape număr de număr în paginile revistei lui Vinea și Iancu și comentată, în numeroase rînduri, elogios. Afinitățile dintre cele două publicații sînt numeroase, mergînd de la eclectismul expresionisto-constructivist cu influențe futuriste pînă la interesul pentru popularizarea avangardelor „periferice”. În Literatura română și expresionismul, Ov.S. Crohmălniceanu menționa reproducerea unor lucrări de Marcel Iancu, M.H. Maxy și Mattis Teutsch, precum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unei aristocrații intelectuale. Desenuri personale, politică fascistă, manifeste jucăușe, prosă de Giuseppe Raimondi și zeflemea multă lîngă puțină doctrină”. În fine, nr. 96-97-98 (cuprinzînd textul lui Marinetti „Incendiul sondei din Moreni“ și reclame ale revistei lui Longanesi) introduce în ecuația afinităților spiritul antiburghez al revistei: L’Italiano, No. 18-19, revistă bilunară, organ al Revoluției fasciste, este scris nervos și spiralat. Pe copertă, obiectivul îl surprinde într’un compromițător instantaneu pe burghezul în pyjama liric, vrea cu toată ardoarea spiritului său să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]