2,641 matches
-
Autorul confundă în mod curent principiile creștinismului primitiv cu acelea ale râvnitei societăți „viitoare”, în care, se presupune, va domni umanitarismul, cam lânced însă, așa cum îl bănuiește naratorul. „Uriaș abator”, marginea Bucureștiului este văzută de B. ca un simbol al agoniei lumii în general, precum la Eugen Barbu în Groapa. Din duritățile de limbaj și violențele exhibate rămâne însă un tablou de apăsată culoare și, pe alocuri, de relief. SCRIERI: Florile roșii, București, 1934; Periferie, București, 1935; Frânturi de suflet, București
BARCAROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
iarnă”, ST, 1986, 9; Nicolae Manolescu, Tineri poeți, RL, 1986, 48; Nicolae Steinhardt, Două texte poetice, TR, 1986, 50; Constanța Buzea, „Muzeul de iarnă”, AFT, 1987, 5; Eugen Simion, Poezia „ca o vertebră de aur”, RL, 1990, 1; Ioan Milea, Agonia textului, TR, 1990, 15; Petru Scutelnicu, Inteligența metaforei, ATN, 1990, 4; Ioan Holban, Ardelenii, CRC, 1990, 29; Coșovei, Pornind, 90-94; Cornel Munteanu, Nicolae Băciuț, „Nostalgii interzise”, ST, 1992, 3; Traian T. Coșovei, O dioramă a frigului, CNT, 1992, 42; Bucur
BACIUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285526_a_286855]
-
vinovată, nu trebuia să mă Întreb dacă aveam dorințe nefirești. Cum puteam să fiu eu când eu eram pe celălalt pat, făcând prostii cu Jerome?... Așa că, pentru siguranță, mi-am Îndreptat atenția către el. Acum era Într-un soi de agonie. Se frecă de mine și apoi se opri și Întinse mâna să-și potrivească poziția. Se auzi un sunet de fermoar. M-am uitat la el cu coada ochiului. L-am văzut gândindu-se, concentrându-se la enigma salopetei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
din casă Împreună. Dar acum deja le era frică să răspundă la telefon, ca nu cumva să primească vești proaste. Ignoranța era de preferat tristeții. De câte ori suna telefonul, ezitau Înainte să răspundă. Așteptau până la al treilea sau al patrulea țârâit. Agonia lor era armonioasă. În lunile cât am lipsit, Milton și Tessie au trecut prin aceleași crize de panică, aceleași speranțe nebunești, aceleași insomnii. De ani de zile viața lor emoțională nu mai fusese atât de bine sincronizată și acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la ea. Îi simți totuși căldura vieții care tânjea în ea, dar sângele nu-i mai circula în vene. Pieptul nu i se mai ridica cu greutate, nici nu mai cobora cu durere. Sprâncenele nu i se mai încruntau a agonie. Vedea negru în fața ochilor. Tot ce vroia el pe lume, tot ce iubea și năzuia, era ea. Iar ea s-a stins sub ochii lui. Nu mai vroia să trăiască. Nu mai avea rost. Știa că ceilalți îi așteptau conducerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
îngrozitoare prin faptul că nu era o durere fizică. Era una sufletească. Era ca dorul sau ca cea pe care o simți când moare cineva apropiat. Dar e de mii de ori mai tare! Și ăsta era abia preludiul... Procesul, agonia, dură mai bine de trei ore. Era trecut bine de miezul nopții, când Feodin și ceilalți se retraseră osteniți și sleiți în străfundurile minții lui Corvium, iar el reveni de acolo plin de durere și cu reminiscențe puternice. Pieptul i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
țipat. Dar era prea târziu. El intrase deja în sala de clasă și nici prin gând nu-i trecea să se întoarcă înspre mine. O ținea pe Eterna în dreapta și un She'le'ri în stânga. Se duse înspre elevul în agonie și vru să-l tragă de sub ceață, dar acesta parcă era pironit de podea. Nici nu se clintise! În schimb, un mârâit înfundat se auzi din tot corpul ceței. Se trase un pas înapoi. Dușmanul se făcu semicerc în jurul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
aceeași specie cu Vagabonzii. Și nici nu era departe de adevăr, pentru că o parte din genele Împăratului alcătuiau baza genetică a acestora. Vroia să-l muște, să-l devoreze, să-l sfâșie, să-l rănească și să-l țină în agonie o eternitate! Dar își dădea seama că era deja prea târziu pentru asta. Govar se lăsă greu în tăișul sabiei, închise ochii surprinși și respirația-i sacadată se estompă subit. Trădătorul muri. Își smulse sabia din corpul acestuia și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
2... Un țipăt de durere se auzi din apropiere! Fu curmat un moment mai târziu. Apoi un altul izbucni și avu aceeași soartă. Secundele deveneau minute. 3... S-a auzit o încleștare de arme și imediat un strigăt scurt de agonie. În scurta liniște așternută s-a propagat clinchetul unei arme. Inimile lor parcă băteau mai încet. 4... Sunetul sec al unei arme care s-a descărcat ajunse până la urechile lor. Din nou același clinchet! O bufnitură grea în zăpadă! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfășoară În stindardul roș și fruntea-i aspră-adîncă, încrețită, Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită, Ochii fulgerau și vorba-i trezea furia vulgară. Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i știe de știre, Nimeni soarta-i n-o-mblînzește, nimeni fruntea nu-i mângâie. Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei, Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbrăcate
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
fi putut să-i spună, mai ales În fața lui Esmé, motivul pentru care pasiunea lor trebuia stăvilită pe moment? Chiar dacă Esmé n-ar fi fost acolo, dintre toate lucrurile care să le răcească idila, orice, dar nu asta. Doamne-Dumnezeule, ce agonie, ce penibil. Rupert, Moff și Bennie fugiră ajutați de niște lanterne chioare În căutarea unui loc cu teren solid. La partea asta, am Întors privirea. Aș vrea Însă să punctez faptul că ceea ce americanilor li s-a părut o toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cu moda or să te prindă. Și poți păstra lanterna. Mai am una mai mică. Marlena Îndreptă lanterna spre interiorul scorburii pe care o Împărțea cu fiica ei. Porțiunile cele mai contorsionate arătau ca niște gnomi suferinzi de artrită În agonie, un basorelief lamaist ca răspuns la o Ars Moriendi. Și astfel se instalară cu toții pentru prima lor noapte petrecută În mijlocul tribului, noapte pe care ei o credeau și ultima. Moff Îi spuse lui Rupert să doarmă Încălțat, În caz că avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să se Îndrepte cu toată viteza spre dezastru, iar asta va fi alegerea ei. Moff, pe de altă parte, devenise mai precaut. Nu fusese niciodată genul de tată Îngrijorat. Dar când Rupert fusese aproape pe moarte, trecuse prin clipe de agonie. Camera video nu mințise. Când fiul său tremura atât de tare Încât i s-ar fi putut sparge dinții și crăpa capul, știa că groaza remușcării se va adânci și va crește, cuprinzându-l, mâncându-i inima cu dinți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
așa e. M-am „întâlnit“ cu multe persoane moarte. Înainte, visam că eram pasăre și că zburam în înaltul cerului și, dintr-odată, cineva mă împușca și mă prăbușeam. Nu știu dacă era glonț sau săgeată. Zăceam la pământ în agonie - vise din astea. La început era un vis frumos, zburam, apoi totul se transforma într-un coșmar. Ceea ce simt față criminali depășește ura sau furia. Furia e mult prea blândă. Vreau doar să primească ce merită, cât mai repede - asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am așezat în pat, am înghețat bocnă. Nu știu dacă am visat sau chiar s-a întâmplat în realitate, dar eram destul de conștient. Voiam să apăs pe butonul de urgență ca să o chem pe asistentă, dar nu puteam. Eram în agonie. Mă trezeam și, oricât de mult mă străduiam să apăs pe butonul acela, tot nu reușeam. În noaptea aceea, asta mi s-a întâmplat de două ori. Cu toate că am luat pachetele de gaz sarin cu mâna, am fost foarte norocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
n-am avut puterea s-o fac și am încercat să mă adaptez la atmosfera respectivă. Mai ales că eram într-o anumită poziție. Mândria de maestru nu-ți dădea voie să părăsești secta. Am fost într-o stare de agonie, chiar îmi doream să plec, dar m-am luptat cu sentimentul respectiv. Mi-am pierdut mult din respectul pentru Asahara Shōkō. Făcea o greșeală după alta. Nici o predicție de-a lui nu s-a adeverit. Cele făcute la seminarul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fără întoarcere? Ce făceau servitorii în astfel de situații? Se simțeau onorați sau revoltați?..." Toamna căzu brusc peste urbe, cu interminabile ploi mărunte și reci și o dată cu ele dispărură și roiurile de țânțari. Spre norocul lui Filip, care era în agonie, Carol încetă și el fumigațiile cu pucioasă. Deci nu mie îmi dorise Carol moartea și nici lui, căci altfel ar fi continuat să ardă sulf. Sau poate voise să mă omoare prin sufocare și-n ultima clipă s-a înduioșat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
un bătrân general în retragere. Astfel de câini sunt folosiți la vânarea bourilor sălbatici. Aleargă pe lângă ei, le sar în cârcă, se prind puternic cu picioarele și ghearele de greabăn, înfigându-le colții ascuțiți în carotidă. Bourul mai aleargă în agonie câțiva kilometri cu buldogul înțepenit pe spinare, ca-ntr-o pașnică relație simbiotică, după care se prăvălește mort, fără să aibă habar cine și în ce fel l-a răpus. Ruprecht avea aceeași privire neîncrezătoare și același chip bont ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vinovate să lingă tainicele secreții ale mucoasei copacului. De barba și mustățile năclăite și lipicioase se prindeau mereu frunze uscate, fulgi de păpădie, petale de flori și fluturi care continuau în van să dea din aripi și își depuneau în agonie ouăle în barba lui. Își repeta în gând: Singurul păduche care trăiește în barba mea, sunt eu însumi!". Cu poftă nelegiuită se împreuna cu oile ciobanilor. Urând lupii care atacau stânele, îi prindea cu mâna goală, le lega strâns botul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de locuințe. În alte culturi, aceste semnificații cosmologice și aceste funcții rituale sânt preluate de horn (gură de fum) și de partea din acoperiș care se găsește deasupra "unghiului sacru" și care este înlăturată sau chiar spartă în caz de agonie prelungită. În ceea ce privește omologarea Cosmos- Casă-Corp omenesc, vom arăta în cele ce urmează profunda semnificație a "acoperișului spart". Să amintim deocamdată că sanctuarele cele mai vechi erau hipetre sau aveau o deschizătură în acoperiș, "ochiului domului", simbol al rupturii de nivel
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
îi corespund credințele, foarte răspândite în Europa și în Asia, după care sufletul mortului iese prin horn (gură de fum) sau prin acoperiș, mai precis prin acea parte a acoperișului care se află deasupra "unghiului sacru".8 În caz de agonie prelungită, una sau mai multe scânduri din acoperiș sânt îndepărtate sau chiar sfărâmate. Semnificația acestui obicei este limpede: sufletul se va desprinde mai ușor de trupul său dacă această altă imagine a corpului-Cosmos care este casa e spartă în partea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fapt este că Oliveira se pregătește atât de temeinic pentru examenul de admitere în seminar încît reușește printre cei dintâi. Petrece opt ani în seminarul din Vizeu, fosta mănăstire a Nerilor, edificiu cu înfățișare măreață și severă, 1900-1908. Anii de agonie ai Monarhiei, care se scurg între moartea lui Eça de Queiroz și asasinarea Regelui Don Carlos și a Infantelui Don Luiz. Ani dominați de propaganda desfrânată a tuturor ideilor antitradiționale, de la republicanism și masonerie până la insurecție armată și invectivă antireligioasă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de pumnal, una în dreptul stomacului, alta la dreapta, în plămân. — Probabil că nu a murit imediat, comentă. Rutilius, în picioarele lângă el, arătă că pământul din apropiere avea zgârieturi adânci și pete de sânge, lăsate probabil de Etbinus în spasmele agoniei. Ridicându-se, Sebastianus scutură capul cu o expresie îndurerată: — Bietul băiat, comentă, în vreme ce Dubritius, cu un gest lent, aproape ca mângâiere, închidea ochii tânărului. — S-or fi certat la joc, presupuse Vitalius, ori poate voiau să-l jefuiască. — E posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat! exclamă Sebastianus, aruncându-se înainte împreună cu ceilalți, în vreme ce Maliban trimisese prima săgeată, doborând un războinic înalt și cu chică blondie, care purta armura alanilor. Ajunse din câțiva pași lângă bărbatul în agonie și se aplecă deasupra lui. La fel făcu și Rutilius. Nu e alan! îi strigă lui Sebastianus, care venea din urmă. E un om al lui Eudoxiu. Apoi, îndreptând arătătorul către cei ce se luptau în apropiere, strigă: — El e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atât de numeroși, încât caii deși biciuiți și împunși cu pintenii, erau nevoiți să-și încetinească alergarea și să înainteze cu multe opriri și cu mare greutate printre mormanele de oameni masacrați, răniți ce ridicau brațele cerând ajutor, cai în agonie și tot felul de arme, împrăștiate ori înfipte în pământ. După forma scuturilor și după armamentul adversarilor pe care-i avea în față. Balamber constată că se pregătea să-i înfrunte pe alanii lui Sangiban. Aceștia, văzând că se apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]