3,029 matches
-
Bună să vă fie inima, dragii moșului. Am venit a vă spune un lucru mare, dar voi trebuie să mă ascultați cu băgare de seamă și să faceți întocmai cum eu vă spun, că știu eu multe, nu degeaba am albit în creștet. Ce-ai pățit, bade Vasile? întreagă mijlociul. Vai, oare cum să vă spun? Mă duc să o chem și mămuca. Te ajută ea, bade Vasile! interveni și mezinul. Vaiii! Vaiii! Prinde a se văieta vicleanul ca și cum acum s-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
repetaseră împreună în cort cu o seară înainte, transpirând unul în brațele celuilalt. S-a prefăcut că plânge în timp ce abia se ținea să nu izbucnească în râs. În timp ce Iacob își făcea declarația, Ada dădea din cap aprobator. Zilpa s-a albit când și-a auzit numele. Laban, care-și petrecuse săptămâna beat de bucurie că i se măritase fiica, era atât de stupefiat încât de-abia a putut îngăima ceva în semn de protest, și-a ridicat mâinile la cer, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Am tras adânc în piept mirosul argilos și am ascultat sunetul apei care se lovea de burta vasului, ca într-un murmur continuu. Mi-am ținut degetele în apă și am văzut cum s-au încrețit și apoi s-au albit. - Zâmbești, a zis Benia când m-a văzut. - Când eram copil, mi s-a spus că o să-mi găsesc fericirea lângă o apă, i-am spus. Dar a fost o profeție falsă. Apa îmi ușurează inima și îmi liniștește gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
venit în gând, ci bunicu’, și nu chipul lui, numai mâinile lui și gestul cu care obișnuia să-mi deschidă portiera Renault-ului, împingând cu degetul în geam ca să se deschidă ușa mai larg, vedeam atunci, prin sticlă, cum i se albeau și i se turteau buricele degetelor, imaginea asta era așa de clară de parc-ar fi fost aievea, mi-am și închis ochii pentru o clipă, doar-doar să n-o mai văd, dar tot îi vedeam mâna, încleștându-se, albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Îngropat În cavoul familiei Kersaint? Procurorul autorizase deshumarea. Nu fără repulsie. Ultimul șurub sări, iar funcționarul de la pompe funebre ridică acum capacul. Lemnul suferise efectul umidității, așa că trosni lugubru. Bătrînul se clătină. Încheieturile mîinilor lui, noduroase ca niște oscioare, se albiră Încleștîndu-se pe măciulia bastonului. Curiozitatea Învinse reticențele Armellei, care se aplecă Înainte ca să vadă ce anume Îl tulbura atît de tare pe socrul ei. Saci cu nisip. Trei saci odihneau pe satinul capitonat, cu urme de mucegai pe alocuri. Arthus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui, PM Îi spunea cu glas scăzut cuvinte de Îmbărbătare. - Rezistă, tată... Ar fi cumplit să ne părăsești mai Înainte de a-l fi revăzut pe dragul de Erwan. Bătrînul nu răspunse, dar articulațiile degetelor lui, așezate pe brațele fotoliului, se albiră Încă și mai tare, semn că Înțelegea. Fiul lui Întoarse capul spre ușă auzindu-i pe Marie și pe Fersen sosind Însoțiți de Armelle. - Poliția e aici, tată. Totul o să fie În ordine de-acum. PM Fac. o mutră neliniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nevoie de mai mult timp să mă gândesc... În clipa în care îi zăresc expresia, amuțesc. Vine la mine și aproape că-și lipește fața de a mea. Încă zâmbește, dar are ochii ieșiți din orbite și nările îi freamătă, albite de furie. Mă trag un pas înapoi, făcându-mă mică, dar mă apucă atât de strâns de umeri că îi simt unghiile intrându-mi în carne. — Samantha, șuieră. O să te duci și o să-ți citești declarația și o să spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mini-conversație de serviciu, despre vreme. Dar tot timpul ăsta sînt absolut șocată. Vă rog să nu mă Înțelegeți greșit. N-am nimic cu persoanele În vîrstă. Și, de fapt, cu nimeni. Cred că oamenii sînt la fel, fie că sînt albi sau negri, femei sau bărbați, tineri sau... Dar e un moș ! E bătrîn ! Nu-i drăguț ? spune Katie cu duioșie, cît el se duce să ia ceva de băut. E atît de cumsecade. Nu se supără niciodată, face orice-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
prinseră a sări În sus precum niște capre săgetate, dar cădeau la loc În picioare, sprinteni și puternici, cu pieile negre lucind În lumina rece a dimineții. Strigau la noi și se băteau cu pumnii În piept, arătându-și dinții albi precum fildeșul de mamut tânăr. Se mai potoliră când văzură cât de puțini eram și că niciunul dintre noi nu se pregătea de o luptă de sânge. Apoi, când văzură cât de voinicește mergeam, fără să ne pese de norul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pragul morții, nu cumva m‑am desfătat nepăsător, ca orice persoană normală, cu aceste năluciri fantasmagorice - ficțiuni care nu trebuiau născocite. Mă găseam Într‑o pivniță spațioasă. Pereții de cărămidă fuseseră pictați cu veacuri Înainte. În unele locuri Însă erau albi ca brânza de vaci. Dar brânza se murdărise. Pivnița era iluminată cu tuburi fluorescente - și pretutindeni se Înșirau mese după mese după alte mese Încărcate cu obiecte de doi bani, Îmbrăcăminte de femei din aceea donată bazarurilor de spital: lenjerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și teșită, cu obrazul flasc, cu fruntea descrețită, cu nasul lătăreț, apoi cu gâtul care îmbătrânește primul demonstrând precaritatea punților, cu umărul drept purtând un semn din naștere, cu pieptul, ridicându-se și coborându-se ritmic, pe care părul a albit, cu începutul burții, bustul d-lui Popa, în ciuda tuturor adjectivelor, rămâne indescifrabil. Odaia pensionarului e la fel de indescrifrabilă ca trupul său adormit. Și-a îngrămădit toată mobila în ea, pe lângă televizor și fotoliul oranj, recamierul, o masă lăcuită de sufragerie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ea. Ridică din umeri, oftând. - Dom Goncea a fost de te-a scăpat, bre, ce mai tot o dai cu misticisme cu îngeriri și discuții d’astea cu final pesimist. Avea ăla d-adineauri simptome de înger? Îngerii nu sunt albi, transparenți și serafimici? Îngerul dacă e să vină, oricum, n-are cum să vă avertizeze că, gata, e ceasul închiderii. El vă dă speranțe, e cu mesaje de încredere, nu de tristețe. Sunteți la depresie, poate vă chinuie și popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în perorație. Burtăncureanu se foi nemulțumit. „ Adevărul - îngăimă prozatorul - nu-i chiar așa, dom’ general. E mai nuanțat, mai cu...“ „Adică mai spălat - râse Goncea. Că vine talentați ca tine de-l freacă și-l clătește în disperare, până se albește. Dar nu zici că-l freci doar pentru că așa vreau eu? Că te plătesc eu?! Altfel, ce te-ai face, cu tot talentul tău?! Ori poate crezi că, la talentul tău, stăpânești și adevărul?!“ Înveselit, Goncea începu să hohotească. Râdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mea. A, oricum, mulțumesc, zise Violet, strecurând agrafa în geantă. E un mister cum am putut s-o pierd. De obicei, nu cad. Pe platforma de servicii? adăugă ea, perplexă. Ce ciudat. Sophie, care se afla chiar lângă ea, se albise la față; ochii ei semănau cu două găuri imense pe fața ei micuță. Violet nu înțelegea ce însemna acest lucru, în schimb Sophie sigur înțelegea. Mă privi un moment, puternic afectată, după care își lăsă privirea în pământ. Desigur, Violet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sentimentul probabil că era reciproc. —Oricum, m-a înhățat și m-a tras în spate, aici, dedesubt. Lui Violet îi tremura vocea. Întinse mâna; Sophie se și repezise să i-o strângă. Am văzut cum încheieturile degetelor lui Violet se albeau în timp ce aceasta se ținea strâns de tot de mânuța lui Sophie. Mi-a pus mâna la gură, deci n-am putut să țip. La început nici nu mi-a dat prin cap, din cauza șocului. La urma urmelor eram la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și intelectuale , a unei tristeți dusă și-n universul cunoașterii, ea putând fi pusă unei mase largi de oameni, știutori sau nu de zăpezile marilor cărturari...de viețile lor, de săniile altor copii, părinți, bunici/ bunei, cum spun basarabenii. Parcul albit de nea - trandafirii doar obrajii iubitei Poem de dragoste, al spusului-nespusului. Anotimpul? Cel de-al patrulea, al iernii. Și totuși dragostea e mereu văratecă, pentru că atunci înfloresc trandafirii. Cât încă există iubire și cât încă există obraji înroșiți de timiditate
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
sanie Gene albite - sub voalul de ninsoare alți pași rătăciți Zdrențe negre-n nuc - doar ciorile-s culoarea din iureșul alb Pescăruși și ciori zburând prin fulgii de nea fluviul lenevind După ninsoare eternitatea în alb - cruci fără nume Parcul albit de nea - trandafirii doar obrajii iubitei Strada patinoar - sub streșini vântul cântă-n orga țurțurilor De pe ramuri doar puful alb alunecând - singurul zbor Țurțuri sub streșini - mușcând din mărul roșu zâmbesc unui gând Țipătul ciorii - printre ramuri lunecâd cascada de
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
astăzi la școală doar o schiță creionând visul de astă-vară Iar două pete albastre în caietul nou de română - s-a-nnorat afară și pe minge cad stropii calzi Pești printre stele - castana fierbinte a lunii-n leagănul de unde-ntunecate albește-n așteptare Stol de porumbei măsurand cu zboruri largi cerul de toamnă - doar melcul umbrei călcând după mine prin frunze Se zbate-n geamuri fluturele rătăcit - cu zgomote seci castanele arămii îi numără clipele Se umple strada de foșnetul frunzelor
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
pământul de sub copac, cu picioarele diforme și lunga lui sarbacană. Arăta vag spre Nord-Est: — A venit omul alb, spuse el. Se așeză în fața lui, pe vine, ca de obicei. — Mulți? — Mulți. Întreabă-i pe albi de ce au venit. Nu vrem albi pe pământ yubani. — Eu sunt alb. Nu gândești ca un alb. Nu muncești, nu distrugi. Porniră într-un lung marș pe cărări încâlcite, pe care doar yubani-i le cunoșteau, traversând igarapés, mlaștini cu palmieri nipa și râușoare, ocolind mereu râurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Te-am trimis ca sol de pace și nu te-au ascultat. Acum, te vei întoarce cu acest avertisment: „Oricine va pune piciorul pe teritoriul yubani va avea același sfârșit ca acești garimpeiros...“ Asta îi va îngrozi pe mulți. Există albi care nu se tem de moarte, dar toți se tem să nu se vadă transformați în „tzanza“. — Nu voi face așa ceva. Să fie clar! N-o voi face. Nu voi umbla prin lume ca distribuitor de capete micșorate. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o voi face. Nu voi umbla prin lume ca distribuitor de capete micșorate. M-am săturat să fac pe ambasadorul yubani-lor. — Nu ți se va îngădui să refuzi, răspunse încet José Correcaminos. Jumătate din viață mi-am petrecut-o printre albi; cealaltă jumătate, cu oamenii mei. Știu că nu poți sta deoparte. Dacă e război, trebuie să fii cu unii sau cu alții... Ori ești aliat al yubani-lor, ori ești prieten al albilor, și, în acest caz, vor fi trei „tzanza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tuberculoză sau de pojar... Se înnoptase. Se aprinseseră focurile și țânțarii se luptau cu fumul ca să ajungă la victimele lor. José Correcaminos trase iute o palmă și strivi cinci dintr-o lovitură. Poate că țânțarii or să-i oprească pe albi, spuse el... Se îndepărtă spre coliba lui, lăsându-l singur cu macabrele piei atârnând de vârfurile lăncilor. Nu mai aveau nici o formă; erau ca niște cârpe vechi care se scurgeau încet și era greu să admiți că fuseseră cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
-și ridice capul, comentă: — Este un punct de vedere foarte interesant și pe care nu l-a mai semnalat nimeni până în prezent. Legal, Tratatul este încă în vigoare. — A venit momentul ca cineva să o reamintească. Conform legii, să ucizi albi aici nu este un delict, dacă îi ucide un yubani... Nici să dai foc la mașini. De aceea am evitat să intervin în incendiu. De ce să comit eu un delict, când pentru alții nu era un delict? — Cei de la șosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
au asasinat de curând pe xavantes, și triburile care au fost odinioară puternice, au acum mai puțini oameni decât huanga sau yumas... Urmări cu degetul o crăpătură ce străbătea masa de la un capăt la celălalt și nu îi privi pe albi când își continuă discursul, dar vocea lui denota hotărâre: Această șosea înseamnă pentru noi o sentință la moarte și preferăm să murim luptând. Mr. Stevens ascultă în tăcere, privindu-l atent pe indian, care vorbea ca și cum s-ar fi adresat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
prin preajmă. —Ia loc. Pe Alice o apucaseră dintr-odată emoțiile. Nu era deloc ușor să-l anunți pe un străin că e legat de tine pentru eternitate din cauza unei grămăjoare de celule. Degetele care strângeau codițele trandafirilor s-au albit când Alice i-a dat vestea. Ochii lui Jake s-au lărgit uluiți. Cu toate astea, n-a spus nimic. Anunțului i-a urmat o tăcere îngrozitoare. — Ce zici? a șoptit Alice într-un târziu. Ce părere ai? Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]