2,101 matches
-
cunosc, se poate împotrivi în asemenea treburi mărunte. Mi-a răspuns că Heraclion nădăjduia să pună capăt discordiilor dintre creștini, izolând biserica între zidurile mănăstirilor și ale sihăstriilor, după care, liber de orice influențe, deplin stăpân peste supușii săi, se amăgea că va recuceri toate ținuturile aflate sub stăpânirea perșilor. Pe când încă luam în discuție pământurile din Puglia și Calabria, în a douăsprezecea zi de octombrie, Onoriu a murit. Am fost anunțat de împuternicitul Mauriciu, care urmărea negocierile din partea exarhului. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ai să vezi că a trecut totul, acum mă simt bine. În timp ce Emma Își apăsă căștile pe urechi, Întrebându-se dacă să-l creadă sau să se mai Îndoiască Încă o dată de cuvintele lui, pentru că Încerca Încă o dată să o amăgească - asistentul de sală Îi atinse umărul. — Este ora de vârf, o atenționă. Ai Încă două apeluri În așteptare, rezolvă problema clientului și Închide. Emma dădu din cap. Nici un mesaj, nici o reînnoire de contract. Nu discutase cu Valentina. Antonio Își petrece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
clipe În visele acelea confuze și atât de repede stinse. Privi nesigură revistele Îngrămădite pe scaun. Pe coperta lucioasă a revistei Men’s Health era fotografia unui spate masculin, gol, lucios și musculos, căruia Antonio Îi semănase cândva și se amăgea cu gândul că Încă Îi mai semăna. Antonio le dădu la o parte pentru a-i face loc. Părea stăpân pe sine. Poate, așa cum Îi propuseseră judecătorul și asistentul social, Începuse Într-adevăr să meargă la psiholog și să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
urmărit-o cineva. — Bună! o salută. Educația Înainte de toate. Emma reuși cu greu să-l identifice strângând din ochi. Era mioapă, dar nu mai purta ochelari căci cu ochelari părea nevasta neglijentă a lui Antonio și nu femeia care se amăgea singură că ar fi. Când Îl recunoscu, Îi surâse surprinsă. Un surâs atât de luminos - dezinvolt și În același timp curios de inocent -, Încât Sasha rămase uimit că-i era adresat și Își imagină că-l confundase cu altcineva. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ai părăsit pe noi, Pe cei ce-s fără de credință. Ai plecat pe meleaguri noi, Ca să cauți pocăință. Te-ai lăsat dusă de valuri, Te-ai izbit și te-ai lovit De tot felul de persoane, Care doar te-au amăgit. Te-ai lăsat scufundată în lacrimi, Ai uitat să mai zâmbești. Ai uitat cum răsărea soarele Pe moșiile lumești. Ai uitat de noi, păgânii, Ce săream din floare-n floare Cu tine de mânuță, Înspre răsărit, spre mare. Mai ții
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
drumul, nu încă; l-am mușcat ușor de buză în dorința unui nou act sublim, feeric în care buzele noastre să se atingă, să-i simt căldura. Însă el se îndepărtă. Mă respinse; deși el mă sărutase, deși el mă amăgise, deși el... Angela, eu..., vroia să-mi spună ceva, probabil să-mi ceară scuze pentru că mă sărutase! Cât de penibil m aș fi simțit. A continuat, exact cum am crezut: Ce s-a întâmplat acum.... Nu trebuie să se mai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ascund lacrimile ce-și doreau să curgă. Am spus-o repede, pentru a nu avea timp a plânge. Prietenii nu se sărută între ei când unuia îi este greu în viața sa personală, ci vorbesc despre asta. Prietenii nu se amăgesc între ei, ci sunt cinstiți. Prietenii nu se trădează între ei, ci se ajută. Prietenii nu... Se uita la mine diferit, dorea să știe ce vroiam să adaug...: Nu... ce? Nu se îndrăgostesc! Am spus-o tare și atunci chiar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o ucid, Îți jur că nu voiam... Închise ochii În așteptarea loviturii de grație. Și nu auzi decît zgomotul sec al lamei care se Închide În ascunzișul mînecii. - Nu tu ai ucis-o. PM Întredeschise ochii, descumpănit. Fratele lui Îl amăgea? Vorbele lui sunau totuși adevărat. Speranța se Întoarse, firavă, plăpîndă. Poate că pînă la urmă n-avea să moară. - Lui Mary i-a tăiat gîtul cineva, spuse simplu Ryan. PM și-o reaminti pe tînăra femeie cu plete lungi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
chiar de Înțelepciune; unele fete mai proaste credeau chiar că are un chip luminos și binevoitor. Nu, nu simțea În el nici o bunăvoință și În plus avea impresia că este un actor de mâna a doua: cum de se lăsaseră amăgiți cu toții? Hotărât lucru, Își spunea el uneori cu o anume tristețe, tinerii ăștia aflați În căutare de noi valori spirituale sunt de-a dreptul niște tâmpiți. În secundele de după coborârea din jeep, Bruno pricepu că făcuse o eroare. Domeniul cobora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de gând - sporovăiau despre verzi și uscate, de parcă nu le-ar fi păsat de nimic. Numai că mă iscodeau cu atâta luare aminte, Încât i-am simțit că puneau la cale o blestemăție și că vorbeau așa doar ca să mă amăgească. - În ce limbă vorbește Dupna? l-am Întrebat pe Gupal. - Ei zic că asta e limba noastră adevărată. Că cea rămasă de la Tatăl nu ne mai ajunge. Că vremurile s-au schimbat. Eh, știi tu... Nu numai vestea ta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-l de pe mine! Nu-l lăsați să mă bată! ARTUR (Către GARDIAN.): Ce ai cu el? De ce-l chinuiești? CĂLĂUL: Așa, așa... Spuneți-i vreo două... GARDIANUL (Către ARTUR.): Nu vă dați seama? A vrut să strice tot! V-a amăgit cu vorbele lui mieroase și v-a pus pe buturugă. Nu e prima dată. Nu trebuia să vă las cu el. E vina mea. Am uitat. CĂLĂUL (Către ARTUR.): Nu-l ascultați! E plin de venin... Mă urăște de mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nimic? ARTUR (Tulburat încă.): Mi-a vorbit el ceva... CĂLĂUL: V-am vorbit numai de bine... GARDIANUL (Către ARTUR): Amintiți-vă ce v-a spus. Ceva despre baloane, despre confetti, despre hârtia creponată? ARTUR: Ceva, ceva... CĂLĂUL (Către ARTUR.): Vă amăgește. Nu v-am vorbit nimic. V-am păzit doar, ca să nu adormiți... GARDIANUL: Nu v-a turnat o poveste cu extazul? ARTUR (Iluminat.): Ba da! Ceva despre o bijuterie... Ceva frumos... GARDIANUL: Așa! Așa! V-a amețit cu vorbe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
următoare... ultimul bilet pe care îl mai am... Vă jur că e ultimul... îl păstram, așa... pentru mine... pentru orice eventualitate... Vi-l dau gratuit, domnule... E ultimul bilet posibil... da... HAMALUL (Către CĂLĂTOR.): Nu-l lua! Vrea să te amăgească. Nu-l lua! Ce să faci cu un bilet dacă nu poți pleca nicăieri... niciodată? E un bilet otrăvit, domnule! Iar tu... (Către CASIER.) ești un porc. Bruno! CASIERUL (Pentru sine, frământându-și mâinile.): Ah, o să se sfârșească prost... Presimțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dacă nu s-a născut călător prin ploaie. IOANA: Eu am să pot. Îți jur că am să pot. Am să fiu cuminte și am să te ascult. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai să pățești ca toți ceilalți. Ai să te amăgești câteva zile și ai să crezi că ai reușit. Și într-o bună zi ai să-ți dai seama că ploaia nu-ți spune nimic și ai să te ascunzi într-o gară pustie. IOANA: Ba nu, ba nu. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fi o crimă să vă facem... să vă gândiți... la așa ceva... Aceste trenuri... de fapt... nici nu știu dacă sunt reale, da, da, poate că nici nu sunt reale, poate că ele trec numai pentru noi, pentru a ne mai amăgi... Nu trebuie să credeți tot ce se spune, n-are nici un rost să credeți tot, tot.. Eu însumi, domnule, sunt un mare mincinos, așa îmi zic toți, „Grubi, ești un mare mincinos, un mincinos dizgrațios și ordinar”, vă jur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tu ești singur... Cine știe unde, în ce gară, te așteaptă și fratele tău, ca să te ajute să mori și tu stai aici și nu faci nimic și mă superi și vrei să plecăm cine știe unde.... Unde vrei să plecăm? Unde? De ce ne amăgești? Sunt sute de gări, pe toată câmpia asta uriașă, sute de gări unde se duc să moară călătorii prin ploaie și tu ai ajuns tocmai aici și nici nu vrei să ne asculți. De ce nu vrei să ne asculți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
alb, ne vom culca acolo, în fiecare seară, ne vom visa picături de apă... ȘEFUL GĂRII: Ioana, Ioana... Toate astea sunt povești, sunt... (E abătut, înfricoșat, neliniștit, chinuit.) N-are nici un rost... (Către CĂLĂTOR.) Ce rost are, domnule, să ne amăgim, să ne amăgim, să ne amăgim... Ce rost are? CASIERUL: Poate că... totuși... (Către ȘEFUL GĂRII.) Eu plec! HAMALUL: Și eu plec! ȘEFUL GĂRII: Bine, bine... Mă lăsați singur... IOANA: Și eu plec! Vreau să mă satur de picături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
culca acolo, în fiecare seară, ne vom visa picături de apă... ȘEFUL GĂRII: Ioana, Ioana... Toate astea sunt povești, sunt... (E abătut, înfricoșat, neliniștit, chinuit.) N-are nici un rost... (Către CĂLĂTOR.) Ce rost are, domnule, să ne amăgim, să ne amăgim, să ne amăgim... Ce rost are? CASIERUL: Poate că... totuși... (Către ȘEFUL GĂRII.) Eu plec! HAMALUL: Și eu plec! ȘEFUL GĂRII: Bine, bine... Mă lăsați singur... IOANA: Și eu plec! Vreau să mă satur de picături de apă! Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fiecare seară, ne vom visa picături de apă... ȘEFUL GĂRII: Ioana, Ioana... Toate astea sunt povești, sunt... (E abătut, înfricoșat, neliniștit, chinuit.) N-are nici un rost... (Către CĂLĂTOR.) Ce rost are, domnule, să ne amăgim, să ne amăgim, să ne amăgim... Ce rost are? CASIERUL: Poate că... totuși... (Către ȘEFUL GĂRII.) Eu plec! HAMALUL: Și eu plec! ȘEFUL GĂRII: Bine, bine... Mă lăsați singur... IOANA: Și eu plec! Vreau să mă satur de picături de apă! Vreau să-mi ud mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de preț“. Din farmacie ieșise inginerul Vlad, fratele arhitectul Stelian Lazarovici. Se rezemase de zid și citea concentrat hârtia unui prospect. O fâșie lungș, încolăcită. - S-a operat și el și la ce i-a folosit, oftă bătrânul. O mai amăgește două-trei luni. Hai un an, ca Stelian. Și p-ormă? Nu se duce și el după fra-su? Când începi să tușești și dacă mai și slăbești dintr-o dată, e clar. E pe-aproape dricul . Io unu, slavă Domnului, nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
plecați, vinovați, de parcă noi am duce toate păcatele Lumii. Și în fond... Nu ducem decât fiecare povara câte unei minciuni. Nu știm cum să scăpam de ea. Sau nu vrem să ne mărturisim. Ciudata asta frică ne chircește și ne amăgește așa, ca un drog. Ne dă o veselie... Tâmpă, cum să-i spun? Un fum ruginiu se ridica dintre ape. Plutea odată cu Dunărea, întins ca un giulgiu peste ea. - Și ăia, din Sudica, urmă Tomnea, tot așa o țin. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care introduce mâna în joben și scoate iepurele de urechi pentru a-l lua la întrebări, într-o după amiază cu ploaie nesfârșită. - Ți-e frică? - Da. Îmi este. Simt frica în oase. O simt și pe limbă, degeaba mă amăgesc, J&B-ul nu-i poate schimba gustul. - Atunci de ce bei? - Poate că am nevoie de curaj, la asta nu te-ai gândit, deși faci pe interesantul. Nu-ți trebuie curaj atunci când vrei să omori pe cineva, deșteptule? - Nu. Ești
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
le vei spune? Dacă vei fi primul scriitor omorât de unul dintre personajele sale? Tic, tac, tic, tac, tic, tac... Sări de pe canapea și alergă spre laptop. 8 „Vijelia ținea cu tot dinadinsul să dea peste cap toate pronosticurile meteorologilor amăgiți de sateliții plasați pe orbită. Crengile copacilor erau contorsionate de rafalele de vânt și trozneau din toate nodurile, într-un vaiet care nu îi impresiona, totuși, pe cei doi pasageri ai Land Roverului. Firele de înaltă tensiune dădeau senzația că
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
unele de altele, fiindcă un necaz nu vine niciodată singur, în vreme ce bucuriile sunt pe cale de dispariție. Deveni meditativ (Lucia se amuza strașnic, de fiecare dată când poza în gânditorul măcinat de probleme fundamentale ale existenței) și gândi că liniștea te amăgește, te cheamă, tu te duci, te apropii, știi că te apropii, pe urmă observi surprins că nu ai făcut altceva decât să te îndepărtezi suplimentar, ești ca racul, un pas înainte, doi înapoi, dar ce spun eu doi, chiar mai
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Lucia? (Și tu, Brutus? Cuțitul se înfige în stomac, centimentru cu centimetru, dar nu curge nicio picătură de sânge. Totuși, durerea este reală, fiindcă lama cuțitului taie țesuturile cu o poftă teribilă, faptul că sângele nu șiroiește nu trebuie să amăgească victima, probabil că Magicianul a pocnit din nou cele două degete, mijlociul și degetul mare, declanșând un nou coșamr sau, poate, revenirea în realitatea nebănuită...), și tu? Aaahhh... Nu mă așteptam la asta, Lucia, în pofida marilor mele defecte te iubesc
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]