1,512 matches
-
Deci, o șansă de cincizeci la sută! Va mai forma un număr, iar dacă acesta nu va fi cel căutat, va ieși din cabina telefonică și se va lăsa păgubaș. În definitiv, poate că la mijloc nu fusese decît o amăgire, din pricina tulburării ce-l cuprinsese În atelierul de croitorie al lui Cost... Degetul lui arătător formă, În silă, combinația devenită familială: B.A.T. 271... și care cifră Încă? Rowe Își șterse fața cu mîneca hainei și completă numărul. PARTEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că moartea intră în copaci. În curînd mă voi întoarce la ai mei. Miar face plăcere să privesc de acolo înapoi, veghind ca ordinea clanului să rămînă neîntinată. Dar aceasta nu e decît o iluzie. Recunosc însă că, fără aceste amăgiri, viața noastră ar fi cu totul searbădă. Anii trec, din copil se ivește un tînăr și la urmă un bătrîn. Fiecare e mereu altul într-un tipar care tot timpul rămîne la fel. Cum să nu te înfioare această moarte
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nu se gîndea nici o clipă la Înălțimea sa neobișnuită, nu-i trecea niciodată prin minte că statura lui diferă Întrucîtva de cea a majorității oamenilor pe care-i vedea zilnic pe stradă În preajma lui. De fapt, era victima unei teribile amăgiri: dintr-un motiv pe care nu-l putea defini, avea o anumită credință tainică și nemărturisită - o imagine a propriei sale persoane, care, desigur, nu era rezultatul gîndirii conștiente, ci mai degrabă proiectarea inconștientă a dorințelor sale - aceea că, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
primul rând, harul de a încălca orice graniță: Măruntaiele ard, febra / dezmărginește ființa / celui îndrăgostit. Dacă însă, mai presus de plăsmuirile dragostei, eul simte / crede că i se cuvine o fărâmă / de alte taine și că îi trebuie și tărâmul amăgirilor, pentru el dragostea nu e o iluzie cu toate ale ei, ci o taină. De aceea, imprecizia referențială permite ca pronumele tu să se poată identifica și cu ființa dragă, dar și cu sentimentul iubirii sau cu arta, de vreme ce atributele
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
înfrumusețează viața în duhul morților părinți și străbuni, în duhul Căpitanului și a morților săi, printr-o trăire aspră și severă care trezește în sufletul lui vibrații dumnezeiești prin care reușește să pună în lumină vocația gândirii înalte, biruind tentațiile amăgirilor tulburătoare și amarul multor tristeți, împodobindu-și pașii cu fapte mari care îi înalță fruntea și se cuminecă prin ele. Prin jurământ, în sufletul legionarului se înscăunează legi și porunci cu care va înfrunta mișelii, spadă și scut în veșnicele
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
gânduri. 27. În măsura în care copilăria e partea noastră de paradis, "Asybaris" e un nume posibil al reversului ei, al părții noastre de infern. Acolo, toate destinele sunt terminate. Nu mai e nimic de sperat decât un deșert (fiindcă într-un deșert amăgirile n-au capăt) și o mare care păstrează amintirea zeilor dispăruți. Un "Asybaris" e ascuns, probabil, ca o fatalitate, ca o pedeapsă, în subconștientul tuturor celor care nu se mulțumesc cu lumea obișnuită sau nu știu să se bucure de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în față, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital. 17. Îmi imaginez că, de la întemeierea orașului, venirea verilor a însemnat mereu, în Asybaris, o așteptare, o speranță. Cei plecați în sud mergeau cât puteau mai departe, pe urmă se întorceau. Își întocmeau raportul, spunând amănunțit pe unde
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nebunește. Știu că și ea e turburată. (Notă. Nu e adevărat. Maitreyi n-a simțit niciodată patima în timpul acela.) Ne spunem multe prin literatură. Câteodată ghicim amândoi că ne vrem. (Notă. Inexact; Maitreyi era câștigată numai de joc, de voluptatea amăgirii, nu de ispită. Nici nu-și închipuia pe atunci ceea ce poate însemna pasiunea.)" "Cea dintâi seară și noapte (pînă la 11) petrecută singur cu Maitreyi, traducând Vallaka lui Tagore și discutând. Inginerul, întorcîndu-se de la un dineu în oraș, ne-a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se urzeau atunci printre lotușii cu frunzele strânse, în apa aceea fără tresărire, în care se oglindeau zborurile boabelor de aur? Mă scuturam mereu, pentru că preajma noastră se prefăcuse în basm, și omul tânăr din mine, omul ceasului aceluia de amăgiri, se lăsa adormit le sfințenia și irealul prezenței noastre în fața acestui eleșteu încremenit. Am stat așa mult timp și n-am cutezat atunci s-o sărut pe Maitreyi. Nu mai doream nimic, nu mai simțeam nevoia vreunui gest. Era o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să se gândească o clipă la grozăvia acestui act, fără să fie responsabilă. În acele clipe de gelozie transformată în ură uitam toată experiența mea din ultimele șapte-opt. luni, uitam inocența aproape superstițioasă a Maitreyiei și le consideram pe toate amăgiri. Atunci am înțeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci și sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alții
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Am întrebat: ― De ce mi-ai căzut în brațe atunci? ― Aș fi vrut să mă iubești și pe mine ca pe Maitreyi, mi-a spus, privindu-mă cu ochii ei albaștri, inexpresivi. Am rămas mut. E cu putință atâta sete de amăgire, atâta dor de dragoste? ― Îmi povesteai cum o iubeai pe Maitreyi, și eu mă gândeam la mine, cât de singură și nefericită am fost, și mi-a venit să plâng... Cred că a înțeles că niciodată nu o voi putea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
necesară. Și În mîna stîngă e preferabil să ai o pernă. Se așeză și se șterse pe față. Își scoase chipiul și-i șterse banda interioară din piele. Apoi se duse să bea o gură de apă. Briciul e o amăgire, spuse. Nu te apărĂ de nimic. Oricine te poate tăia cu un brici. Dacă te-ai apropiat destul cît să-l poți tăia, păi normal că și el te taie pe tine. Te-ai salva dacă ai avea o pernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
te taie pe tine. Te-ai salva dacă ai avea o pernă În mîna stîngă. Da’ de unde să faci rost de o pernă cînd Îți pui briciul la treabă? Pe cine-ai vrea să tai În pat? Briciul e o amăgire, Jimmy. Armă de negri. Arma tipică a negrului. Da’ acum ai Învățat cum o folosim. Se Îndoaie lama invers, peste pumn, Ăsta-i singuru’ progres pe care l-au făcut negrii. Singuru’ negru care știa să se apere era Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cu învățătoarea mea, care ne era prietenă, soră și mamă învățătoare - al cărui chip nu mă pot opri să-l evoc nici după trecerea anilor. Evocând grav și responsabil Colectiva, autorul amintește acuzator pe oamenii de nimic care, în vremurile amăgirii trudeau ca să propage și la noi mirajul raiului Colhoznic din SoareRăsare - în timp ce gospodarii „Legați, bătuți, curgând prin buruieni,/ Sătenii mei fugeau de silnicie/ Și mulți s-au cam dus pe veșnicie” (cu nemiluita au fost exterminați în acea vreme de
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de ceva, el renunțase să-și tot stabilească cartierul general În patul meu, În speranța că o să mă zărească În treacăt, iar eu Înțelesesem asta. Vrusese să rămână la mine seara trecută, dar eu eram Încă În stadiul acela de amăgire a părinților: deși știau prea bine că Alex și cu mine dormim Împreună, nu puteam spune, face sau sugera ceva de natură să confirme faptul cu certitudine. Așa că nu Îl voiam aici când veneau ai mei. — Bună, iubito. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de Sus, Iași, 1984; Poteci fără întoarcere, București, 1987; Comoara, Iași, 1988; Aventură dincolo de timp, Iași, 1990; Ochii viperei, Iași, 1995; Cronica regatului blestemat, Iași, 1996; Planeta lui Orim, Iași, 1999; Casa cu iederă, pref. Ioan Holban, Iași, 2000; Templul amăgirii, Iași, 2000; Cerbul de lumină, Iași, 2001; Praznicul orbilor, Iași, 2001; Porumbeii albaștri, Iași, 2003. Ediții: Junimea și junimiștii. Scrisori și documente inedite, introd. edit., Iași, 1973 (în colaborare cu Ion Arhip); Din cronica unui veac. Documente inedite (1850-1950), Iași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290403_a_291732]
-
o țară care este în același timp moștenitoarea Bizanțului și a Romei, dar care a primit o moștenire periferică? Ce semnifică o epopee fără cuceriri, o tragedie tăcută? Ce măreție să afli într-o țărănime înapoiată pe care, cu siguranță, amăgirile modernității nu vor întîrzia să o antreneze spre anonimatul orașelor industriale sărace? Ce se poate pretinde cu un folclor socotit izvor al spiritualității, dar ale cărui teme se regăsesc și în Caucaz, Ucraina sau în Balcani? Hazul de necaz, ura
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Întîlnirea celor doi scriitori se realizează, poate, în recunoașterea tragicului, iar în cazul lui Cioran, într-o turbulență care-i interzice să-și aroge scepticismul în locul confortului intelectual. Cioran oferă publicului din România anilor '30, Pe culmile disperării (1934), Cartea amăgirilor (1936), Lacrimi și sfinți (1937) și Schimbarea la față a României (1937). Obsesia sensului războiului, legată de interogația asupra relației individului cu moartea, asupra identității naționale care se deschide înspre măsura puterii și spre tragedia neputinței este aici prezentă: "Nu
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
datorită artificiilor constînd în imitarea atitudinilor, veșmintelor etc., încearcă să-și seducă, într-o intenție magică, tatăl sau mama și "să-și împrăștie gîndurile". Identificarea înseamnă în același timp că renunți și nu renunți la satisfacerea dorințelor amoroase. Este o amăgire prin care copilul vrea să-și capteze părinții. Și este adevărat, aceștia se dau bătuți. La fel se întîmplă și cu masele imitîndu-și șeful, purtîndu-i numele și repetîndu-i gesturile. Ele îngenunchează în fața lui. Dar în același timp, fără să știe
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și de omagii impunătoare, semnul unei întoarceri spre servitutea față de instincte. Regresiunea se observă în substituția care se operează: în locul supunerii impersonale față de ceea ce reprezintă conducătorul Dumnezeu, religie, doctrină socială supunerea personală față de el și de numele lui. Acestea sînt amăgirile pe care trebuie să le refuze, să le respingă mulțimile, dar și conducătorii, pentru a regăsi o parte din terenul pierdut de rațiune. Numai cu această condiție pot aspira ca într-o zi să trăiască într-o lume așa cum trebuie
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ne Învață să evităm „Înecul moral”, căci durerea nu poate fi Învinsă decât prin noi dureri: „...niciodată o mare durere nu poate fi depășită În mod real și efectiv, ci o putem numai integra sau stratifica În ființa noastră” (Cartea amăgirilor, 1991). Μ Un paradox știut al cunoașterii: avem mereu impresia că certitudinile noastre de astăzi ni s-ar putea releva mâine sub alte adâncimi sau clarități. Μ Iubirea este o stare prin excelență subiectivă, care se hrănește cu evaluările noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
iubire: „Iubirea este o fugă de adevăr. și iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul... Pe ființa ce o iubim o cunoaștem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci și goi” (Cartea amăgirilor, 1991). Μ De ce pe un om Îl cunoaștem mai bine atunci când trebuie să facă față unui eveniment de viață crucial? Pentru că În astfel de situații, intensitatea momentului de viață trăit Îl obligă să fie mai puțin convențional, Îl obligă să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
București, 1969. Blaga, Lucian, Zări și etape, Editura Minerva, București, 1990. Bratu, Ion, Înțelepciunea dâmbovițeană. Dicționar de proverbe, zicători, sfaturi Înțelepte, FB, Târgoviște, 1999. Candrea, Aurelian, Dicționar de proverbe și zicători, Editura Librăriei Leon Alcalay, București, 1912. Cioran, Emil, Cartea amăgirilor, Editura Humanitas, București, 1991. Cioran, Emil, Exerciții de admirație, Editura Humanitas, București, 1993. Cioran, Emil, Pe culmile disperării, Editura Humanitas, București, 1993. Cioran, Emil, Singurătate și destin, Editura Humanitas, București, 1991. Cioran, Emil, Tratat de descompunere, Editura Humanitas, București, 1992
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
teancuri de hîrțoage, esgte oare numitul Ilie doar un slujbaș muncit, devorat de ambiții? Ce se ascunde îndărătul acestei încrîncenări? Terfeloage peste terfeloage, dar nu tu o tresărire de bucurie, nici măcar un palpit de suferință numai dezgust. Și o crescîndă amăgire de sine. Prins în roțile unui mecanism implacabil, uniformizator, amploaiatul de al asigurări sociale s-a birocratizat pînă la autoanulare, conformismul care zăcea într-unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil, insul și-a denaturat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea se întinde ca o mîzgă peste zone sortite emoțiilor inefabile, faza crepusculară a acestei conviețuiri consumîndu-se în chinuitoare, extenuante pendulări între arțagul regretabil și replierile de, culpabilă, (auto)amăgire. Dacă femeia (în speță, nevasta) este prin definiție genetică inerțială, frustrarea gravă o resimte bărbatul, ale cărui fervori riscă să sucombe în ritmurile invariabile. Or, firea lui avid de exces îl hărăzește trăirilor ardente, într-o glorie de efuziuni, extaze
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]