KorAP: Find »[drukola/base=ameți & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...109 >

2,720 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

iar. Doi oficianți se apropiară să vadă în ce stare era. Putea să continue. Antonius era prăbușit la pământ, cu ochii ațintiți la bărbatul mascat care era gata să-l lovească din nou. După două ore, acoperit de sudoare și amețit de efort, Antonius nu-și mai simțea trupul, doborât de oboseală și de durere. Era când șfichiuit cu biciul, când udat cu găleți de apă înghețată. Nu-i era îngăduit să leșine, nu-i era îngăduit decât să se ridice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
soare... Nu mai voia să trăiască, dar nu avea curaj să se sinucidă. Nu-i păsa nici măcar că Vitellius, ucigașul, se oprise tocmai acolo, în orașul unde ajunsese și el, ducând urna cu cenușa Velundei. Oftă și privi în jur, amețit din cauza oboselii. Se uită absent la mulțimea care invadase orașul în acele zile de sărbătoare. În fața lui, în piață, treceau, înghiontindu-se, salutându-se sau insultându-se, bărbați și femei, unii îmbrăcați elegant, alții zdrențăroși, țărani cu pantalonii cârpiți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
doi sturzi îi alunecară de pe umăr și aterizară pe tricliniu. — O să mori înecat în propriul tău sânge! striga Valerius, continuând să se zbată. Patru soldați îl țineau, dar nu reușeau să-l imobilizeze. Unul îl lovi cu pumnul în față, amețindu-l. Ultimele lui cuvinte însă continuau parcă să răsune în încăpere. — Ei bine, spuse Vitellius, trecându-și o mână peste fața mânjită, ăsta nu-i sânge. E sos de prune sălbatice și oțet. Își trecu din nou mâna peste ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de o entitate nevăzută, plasa se întinse orizontal și-l lovi, îl învălui. Scutul și coiful îi erau blocate. Când rețiarul slăbi strânsoarea, Valerius își simți capul clătinându-se în dreapta și în stânga, cu neputință de controlat. Greutatea plasei îl dezechilibra, amețindu-l. Se întorcea disperat spre adversar, pe care nu-l mai vedea, fiindcă funiile de cânepă acopereau găurile coifului. Încercă de mai multe ori să facă un pas înainte ca să atace, dar de fiecare dată ajungea prea târziu, fiindcă plasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și îl văzu pe unul dintre atacatorii săi ridicându-se și târându-se spre tufișuri. Errius se năpusti asupra lui și-l lovi cu pumnul, amețindu-l. — Pe ăsta îl ținem prizonier. S-a terminat, șopti Antonius. Titus își rupsese o bucată din tunică și îi bandaja cu ea umărul rănit. Strânse bine fașa și îi legă brațul de gât. Auziră zgomotul copitelor unui cal care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o ureche la alta, cu același gest - pe care nu-l uitase - cu care, într-o zi de decembrie din același an, barbarul acela tăiase fața unui soldat roman, sub privirile lui Valerius, ascuns după un stejar. Mirosul sângelui îl ameți. Cu ochii injectați de furie, se întoarse spre al doilea atacator și îi tăie brațul pe care acesta îl ridicase, gata să-l ucidă. Dintr-o singură lovitură, își înfipse sabia în șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
învinsese sau pierduse. Cu o lovitură abilă în șoldul unui vitellian, îi salvă viața tracului și fu salvat, la rândul lui, de sabia lui Marcus, care lupta cu cruzime și ucidea fără ezitare. Mulțimea era în delir. Strigătele ei îi amețeau pe luptători. Sângele îmbiba pământul. Valerius se trezi față în față cu Flamma. — Ticălosule! — Pui de cățea! Te omor pe loc! Flamma se năpusti în față, dar nu întâlni trupul adversarului și căzu. Valerius, care îi evitase lovitura, ajunse în spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nou la Flamma. „Nu-l ucide“, se gândi. — Ucide! Jugula! urla mulțimea. — Ucide-l! - Vitellius se aplecă peste balustrada pulvinar-ului. Ucide-l! Flamma îngenunche, privind nisipul. — Nu ucid, răsună glasul lui Valerius. Se întoarse cu spatele și străbătu arena obosit, amețit de strigătele mulțimii, care îi aclama pe el și pe împărat, confundând învingătorii cu învinșii. În pulvinar, Vitellius și cei din jurul său rămăseseră tăcuți. Nimeni nu îndrăznea să spună ceva, nici măcar Flavius Sabinus. Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor, își croi drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

poliție din localitate. Luă loc pe banca de sub trandafirul galben agățător premiat al secției și așteptă vești despre locul în care se afla acesta. Mai precis, cele trei femei erau așezate pe bancă, iar domnul Chawla dădea ture în jurul clădirii, amețind polițiștii pentru că striga în dreptul fiecărei ferestre pe lângă care trecea în circuitele sale. Dacă ar fi șeful poliției, spunea el, Sampath ar fi chiar în clipa aceea printre ei, în starea lui obișnuită de stupoare vegetativă. Orașul specula din plin drama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
sau două pe cărbuni ce degajau doar o urmă slabă de căldură sau izbucneau ca un furnal când le făcea vânt cu o frunză de palmier. Cărnurile erau bătute până ajungeau ca mătasea, atât de aromate și de condimentate că amețeau simțurile, sosurile erau pline de indicii bizare și de curenți subterani întunecați, care te depuneau pe uscat preț de o clipă, iar în următoarea te trăgeau la fund. Erau feluri de mâncare ce lăsau un gust care exploda în tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
unde se obișnuiseră să i se alăture pentru o mică siestă în jur de ora 3, se simțiră incapabile să atingă starea generală de stupoare care cuprindea ca o vrajă livada exact la momentul acela al zilei. Sampath se întinse amețit în patul lui de sfoară. Își ținea palmele în sus astfel ca umbra lor să se reflecte pe trunchiul iluminat din fața sa și-și privea degetele mișcându-se, compunând o floare de lotus cu petale care se deschideau și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
și că vălul negru care-i apăruse în fața ochilor parcă pentru a-i semnala sfârșitul dispăruse cu totul, ridică de jos proiectilul care-i dăduse acea lovitură dureroasă. Tremurând, citi biletul care îl însoțea. O oră mai târziu, stătea încă amețit pe găleată, cântărind posibilitățile ciudate de afecțiune. Oare era dragoste? se întreba. Oare nu era dragoste? Cum de se poate? Era oare o pervertire, o malformație a realității? O păcăleală? Bătând cu putere în ușă, sora sa cea mai mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Furnica trecu repede mai departe, iar păsările-l ignorară. Și ce știa el însuși? Oh, se simțea iritat; n-ar fi trebuit să înceapă. Ce știi... Ce știi... Se urcase în copac să-și limpezească mintea, nu să și-o amețească. Și iată că își zădărnicea propriile ambiții. După câte se părea, doar cei care reușeau să se închidă în propriile lumi și să ignore luptele ce continuau reușeau să doarmă noaptea. Unul dintre acești puțini norocoși era Kulfi, însăși mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
cârpă de vase neagră aruncată peste umăr, apoi îl privi pe perceptorul districtual cu o ură nedisimulată. Fără un cuvânt, se întoarse și dispăru din nou pe culoarul negru către bucătăria cavernoasă și foarte întunecată. Luni seara, maimuțele se întoarseră amețite de la Magazinul de Vinuri Englezești și Bere. Miercuri încercară să pătrundă în Clubul Membrilor Pensionați ai Curții. Iar joi luară pentru răscumpărare documente strict secrete de la cartierul general al armatei, care se refereau la măsurile de securitate luate de guvernul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

păcălisem și îl fentasem de multe ori. Nu mai puteam face nimic pentru el. Singurul lucru care l-ar fi remontat ar fi fost propria mea distrugere. N-am mai spus nimic. Îmi doream să-mi telefoneze când voi fi amețit ca lumea: atunci i-aș spune vreo două să-l usture. Uneori era formidabil, alteori nu făcea nici doi bani. Dar de cele mai multe ori era ca vai de mama lui. Dacă am ajunge să ne întâlnim - cine știe? Cu câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
printre cioclii înecați în, păcat care se furișau pe lângă pereții de culoarea sângelui. Tipii ăștia îți lăsau impresia că vorbesc fără să dea din picioare. Chiar atunci, un șmecher uscățiv, de vârstă mijlocie - eu înfățișarea tipică a starului de operă, amețit de bani și dragoste maternă - trecu, târând după el o roșcată cu părul incandescent, pe lângă masa noastră, masa noastră bună, spre care Fielding fusese condus imediat, cu slugărnicie. Fielding își ridică privirea. Făcu o pauză. — Antonio Pisello, spuse el. Tony

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
lui Doris fusese aranjat de dactilografi. I-am sărutat mâna. Am comandat șampanie. Am vrut să văd ciorna. Mi-au răspuns, tachinându-mă, că mai trebuie să aștept cu văzutul. M-am așteptat să fiu tachinat în continuare. Eram prea amețit de băutură și de oboseala călătoriei ca să mai fiu sigur. Lorne turnase în mine o grămadă de whisky nonagenar. Spun asta pentru Lorne. La care se mai adaugă șampania băută în cinstea scenariului lui Dor. Restaurantul era plin cu stele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
am spus eu. O, nu. Nu. Cere-i tu. — Pe tine te respectă, moșule. Când aude de tine, i se scoală de un metru. — Doamne, am exclamat. Dar, între timp, altă gagică se îndreptă spre noi, și eu eram prea amețit și prins în dispută. Așa că, după cum vezi, m aceste câteva zile nu am mai avut timp de citit. Eram prea ocupat cu probele. * Domnul John de la ferma Manor a încuiat cotețele peste noapte, am citit eu, dar era prea beat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
are de nimic, John. Și eu vreau să spun lumii întregi. Fă-o, mi-am spus eu, și eu voi spune întregii lumi - pe prima pagină din Daily Minute. S-a stins, străbătută de fiorul fericirii. Fără îndoială că e amețită de cocaină și de o automulțumire neîntemeiată. Da, asta am pe mână, o cățea turbată, tâmpită și beată. Dar am pus-o să jure că-și va ține gura deocamdată și, după ce s-a întors Spunk, s-a dus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889

glas de piculină, Cu note dulci de flaut, Cu ton de violină... Și-acorduri de clavire Pierdute, în surdină; Și-n tot e-un marș funebru Prin noapte, ce suspină... Nervi de primăvară Melancolia m-a prins pe stradă, Sunt amețit, Oh, primăvara, iar a venit... Palid, și mut... Mii de femei au trecut; Melancolia m-a prins pe stradă. E o vibrare de violete: Trece și Ea; Aș vrea, Dar nu pot s-o salut; Oh, și cum a trecut

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
toamnă Iarbă de plumb și aer tare... Pudrat pe-o eczemă ce fața mi-o sapă; Pe câmp, cu-o umbră de cugetare - Violet, corbi, și-oglinzi de apă. - O, tu care vei rătăci ca mine În culori închise, și amețit la pas, - Dus de frumos, de mai bine... Demult, într-o toamnă, s-a stins un glas. Toamnă Clavirile plâng în oraș... Afară o vreme de plumb Și vântul împrăștie ploaia, Tomnatice frunze prin târg Aleargă, pe drumuri, cu droaia

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

prindeau și susțineau privirea lui Vultur-în-Zbor, îl și examinau, misterioși și gri, purtând probabil în ei pâlpâirea unei promisiuni. Elfridei îi spuse: — Două sfinte, draga mea. Două sfinte laolaltă. Câte n-am putea realiza noi? Ochii ei continuau să-l amețească pe Vultur-în-Zbor. Erau ochi care-și cunoșteau puterea. O ușoară încruntare se ivi între sprâncenele Elfridei. — Intrați, intrați, exclamă Irina și, luând-o de braț pe Elfrida, îi conduse în salon. Ignatius Gribb murmură către Vultur-în-Zbor în timp ce pășeau amândoi în urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

perfectă pentru imaginile de pe ecran, plăcută dacă nu erai atent la ea și o lăsai să vină înspre tine. Tomși Saul s-au rostogolit și ei pe saltea și ne-am croit drum spre fundul sticlei cu suc de portocale, amețindu-ne treptat și mai tare, proiecțiile, care până acum erau niște fantezii generate pe computer, în care figurine argintii săreau și se împrăștiau în mijlocul peisajelor postapocaliptice, au început să se lege pentru mine și nu mai eram în stare să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
minunată. M-am gândit totuși să încerc. —Așa deci, a spus Hawkins, fără să se chinuie să-și ascundă neîncrederea. Vrei să spui că ai trecut prin chinul de a te împopoțona și te-ai dus până acolo să îl amețești pe portar ca să te lase în apartamentul lui de Groot doar pentru o mică șansă de a găsi un indiciu vital? Las-o baltă, Sam. Hai să vorbim despre acele nume pe care mi le-ai dat. —Cei care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
prins de mijloc, lovindu-mă cu pumnul în timp ce eu mă zbăteam. Dacă nu l-aș fi lovit peste urechi, lupta s-ar fi terminat deja; m-ar fi lovit atât de tare încât m-ar fi doborât. Dar era încă amețit, probabil urechile îi țiuiau, își pierduse echilibrul, și dacă aș fi putut să mă bazez numai pe asta... A venit din nou la mine, iar acum ochii îi sticleau a nervozitate și, micșorați de furie; nu putea înțelege de ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]