KorAP: Find »[drukola/base=analitică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...76 >

1,881 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

în sens de către conștiința prelucrătoare), dar și ceea ce corespunde "temeiului" acestora (ceva care nu are condiția de lucru și este așezat în sens într-un mod diferit de către "conștiința constituantă").58 Deschiși astfel către un nou orizont aporetic privind rosturile analiticii și dialecticii, am putea susține deocamdată, provizoriu că raționamentul corect este forma pe care o prinde gândirea mai cu seamă atunci când își ia ca obiect ceea-ce-este un lucru (adică "universalul, ca singur obiect al științei, după gândurile lui Aristotel; adică

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
al logicii formale Deși nu trebuie să uităm caracterul formal al logicii-organon, faptul că ea vizează, preeminent, forma (formele) gândirii (simpla ordine a operațiilor acesteia), având drept element originar structura judicativă S P, în lămurirea problemei deschise aici despre rosturile analiticii și dialecticii, în măsura în care acestea au de-a face și cu obiectul "cunoștințelor" dobândite prin construcția de raționamente, trebuie să ne îngăduim să scrutăm și ceea ce se află dincolo de aceste limite formal-judicative. În felul acesta, încurajați de ceea ce se vestește deja

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
proiectul în cauză. Și, legat de aceasta, recunoașterea rolului constitutiv al judecății pentru toate faptele semnificative în orizontul logicii-organon. Printr-o atitudine naturală, exersată în refacerea drumului istoric al logicii, începând cu Aristotel, putem, desigur, descoperi un anume fundament al analiticii și dialecticii. Așa cum precizam, acestea două din urmă sunt, la Aristotel și aristotelicieni, pe de o parte, discipline logice care se ocupă cu diferența dintre raționamentul corect (științific și dialectic) și cel incorect, sofistic, iar pe de altă parte, sunt

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fenomenologic), deoarece a constituit (poate doar a instituit) un sens pentru o preluare a tradiției aristotelice, conștiința "sensibilizată" față de problema temeiului (structurală logicii-organon), fie acesta gândit, deocamdată, ca nimic, ne poate da un sens despre un temei mai profund al analiticii și al dialecticii și, în urmare, și al diferenței dintre cele două specii de raționament (corect și sofistic): acest temei ne apare ca fiind însăși diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa). Aceste două specii de cunoaștere care

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
nevoie de vreun mijlocitor. Dar, de fapt, această raportare pare doar reflexivă în mod absolut; ea este posibilă într-un cadru convențional, dominat de regulile corectitudinii, adică într-un cadru strict formal. Totodată, asumând tematic acest temei mai profund al analiticii și dialecticii, trebuie observată și valorificată schimbarea de perspectivă în însăși cercetarea sa (a noului temei, dar și a ceea ce el susține și legitimează). Temeiul acum ivit, diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cea părelnică (doxa), nu mai este în

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
formală a raționamentului, ci în aceea a judecății. Revenim, cumva, la aceasta din urmă, fără a părăsi orizontul raționamentului (și, se înțelege, pe cel al argumentării). Revenind la judecată, fără a nesocoti ceea ce s-a arătat ca fiind semnificativ pentru analitică și dialectică la nivelul raționamentului, constatăm că nici nu mai putem înainta în sensul unui nou temei. Căutarea temeiului este ea însăși legitimată judicativ. Dar în orizontul judicativului, trebuie acceptat un temei ultim (rostul lui va ieși la iveală prin

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
element a priori al logicii organon și, de fapt, al oricărei logici (care nu poate fi decât formală). Cu toate că stabilitatea conceptuală a celor două tipuri de cunoaștere este deocamdată precară, nu ne putem îndoi de forța cu care ele susțin analitica și dialectica; dar o susțin împreună cu (mijlocit de) diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic. Iată și un punct de vedere clar exprimat pe această temă: "În doctrina aristotelică, distincția capitală dintre știință și opinie fundează cele două discipline ale

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
dar o susțin împreună cu (mijlocit de) diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic. Iată și un punct de vedere clar exprimat pe această temă: "În doctrina aristotelică, distincția capitală dintre știință și opinie fundează cele două discipline ale logicii aristotelice: analitica sau apodictica problemelor speciale, circumscrise în obiectul și metoda lor, și dialectica, disciplina argumentării prin judecăți probabile, disciplina problemelor generale, cu metode accesibile oricărui om, cercetată de Aristotel în Topică."59 Prin scoaterea la iveală a elementului a priori al

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a priori al logicii și prin valorificarea lui într-o ordine a reconstrucției statutului logicii, autoreferențialitatea gândirii se retrage, căpătând contur ceea ce grecii numeau eironeia (nu cred să fie greșit ironia)60, demersul "reamintirii" originii, în cazul nostru, a originii analiticii și dialecticii. Dar aceasta ne trimite chiar dincolo de ceea ce s-a arătat mai devreme a fi înțelesul unui temei mai profund al celor două modele de discurs (analitica și dialectica) și al diferenței dintre raționamentul corect și cel sofistic; oarecum

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fie greșit ironia)60, demersul "reamintirii" originii, în cazul nostru, a originii analiticii și dialecticii. Dar aceasta ne trimite chiar dincolo de ceea ce s-a arătat mai devreme a fi înțelesul unui temei mai profund al celor două modele de discurs (analitica și dialectica) și al diferenței dintre raționamentul corect și cel sofistic; oarecum dincolo de elementul a priori al logicii formale, diferența dintre episteme și doxa, totuși mai degrabă dincoace, fiindcă ceea ce iese la iveală acum nu este decât o ipostază a

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
al diferenței dintre raționamentul corect și cel sofistic; oarecum dincolo de elementul a priori al logicii formale, diferența dintre episteme și doxa, totuși mai degrabă dincoace, fiindcă ceea ce iese la iveală acum nu este decât o ipostază a temeiului ultim al analiticii și dialecticii, o ipostază a elementului a priori al acestora, așa cum l-am gândit mai devreme, ca diferență între cunoașterea veritabilă și cea părelnică. Care este această ipostază? Este vorba despre o "regulă", un fel de principiu ce își capătă

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
totodată "regulă" prin care formalul este pus în cumpănă, fiindcă relația aceasta de corespondență aduce în aceeași unitate (a cunoștinței), pe lângă "forma logică" a judecății (la care am fost constrânși să revenim, odată stabilit sensul unui element a priori al analiticii și dialecticii), "semnul" despre ceva aflat în afara cercului strict formal al judecății, totodată pe însuși suportul formal al acesteia. O asemenea relație de corespondență a fost numită, tradițional, adevăr. Iar înțelesul "sintetic" al acestuia este, de asemenea, evident. Înainte de a

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
naturală", ca relație de corespondență între judecată și fapt, poate fi tematizat doar într-o manieră formală. Despre adevărurile necesare, ca premise ale raționamentelor științifice, adevăruri posibile prin inducție și intuiție, și ele supuse regulii corespondenței, Aristotel va discuta în Analitice. Dar problema noastră acum nu este această temă; ea va fi deschisă în partea a doua a interpretării de față la logica-organon, urmărind și felul în care astfel de adevăruri satisfac condiția de corespondență într-un mod direct și evident

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
adevărurile dobândite prin raționament. Adevărul, înțeles în mod "natural" ca relație de corespondență în lucrările aristotelice din corpusul Organon-ului și în altele, susține structura logic- formală a celor două modele de înaintare în discurs despre care vorbim aici, anume analitica și dialectica.62 Și tot ideea de corespondență susține apoi și diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic și, în final, diferența dintre episteme și doxa; mai mult, această din urmă diferență ne apare ca o ipostază a înseși schemei

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
obiectul" acestora "faptul" la care un enunț se referă -, motiv pentru care această diferență capătă sensul de ipostază a schemei formale a relației de corespondență. De asemenea, poziția originară a corespondenței în orizont judicativ, cu elementele tocmai semnalate, transferă legitimitate analiticii și dialecticii. De fapt, în felul acesta este constituit împlinit sensul judicativ-constitutiv al acestor două discipline logice. Căci tocmai aceasta este exigența primară pe care judicativul constitutiv o transferă, odată cu sensul de legitimitate, analiticii și dialecticii: corespondența între un enunț

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
cu elementele tocmai semnalate, transferă legitimitate analiticii și dialecticii. De fapt, în felul acesta este constituit împlinit sensul judicativ-constitutiv al acestor două discipline logice. Căci tocmai aceasta este exigența primară pe care judicativul constitutiv o transferă, odată cu sensul de legitimitate, analiticii și dialecticii: corespondența între un enunț (propoziție enunțiativă, judecată) și faptul ("real") la care el se referă este condiția de constituire a oricărui gând, rostire, făptuire "bine formate". Cum ne va arăta reducția judicativă a dictaturii judicativului, acest principiu cu

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
este, în primul rând, un aspect al judecății, alături de structura judicativă originară S P; el este, în fapt, aspectul alethic al judecății, adică al "formei" logice originare. De fapt, tocmai de la acest sens pornesc toate liniile de condiționări constitutive pentru analitică și dialectică, apoi, mai departe, pentru orice tip de discurs, adică pentru orice gând, rostire, făptuire. Și tot în acesta avem și motivul pentru care relația de corespondență este constitutivă și diferenței dintre cunoștința veritabilă și cea părelnică. Din cele

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
interior judecata, ci o și expun "logic"; e drept, fiecare dintr-un anumit unghi. Adevărul este, în esența sa, corespondență și el este concentrat în topos-ul judecății (doar aceasta, dintre formele gândirii, potrivit logicii-organon, putând avea valoare de adevăr). Analitica și dialectica inițial, părți ale unei logici formale, apoi scenarii normative ale discursului se legitimează printr-un asemenea sens, fundamentând și reprezentând la nivel de model dictatura judicativului. Asumarea este, desigur, formală; de aici fel de fel de înțelegeri ale

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
sa și-a păstrat "pozițiile" concentrate în sensul de "substrat" (S) și în cel al operației de "predicare" (P). Preluând astfel de funcții de administrare a regulilor privind adevărul (de la bun început luat în sens "tehnic", ca valoare de adevăr), analitica și dialectica reglează elementele discursivității, adică le predetermină, constituindu-le. În fapt, ele capătă, cuprinse de toate aceste condiționări, statutul de modele de discurs în limitele judicativului constitutiv; din fapte condiționate (șirul de condiționări a fost ilustrat mai sus), ele

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
le predetermină pe acestea, constituindu-le. Ne-am putea întreba, observând diferența aceasta: gândirea, rostirea și făptuirea nu-și au propria măsură? Iar dacă o au, atunci nu cumva aceasta nu coincide cu supra-măsura "în funcțiune" a judicativului constitutiv, a analiticii și dialecticii? Sunt destule semne, în însăși istoria filosofiei, care dau seamă de o necoincidență a celor două măsuri. Pe unele dintre ele măcar le-am zărit în această scurtă expunere asupra poziției analiticii și dialecticii (topicii) în spațiul logicii-organon

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
în funcțiune" a judicativului constitutiv, a analiticii și dialecticii? Sunt destule semne, în însăși istoria filosofiei, care dau seamă de o necoincidență a celor două măsuri. Pe unele dintre ele măcar le-am zărit în această scurtă expunere asupra poziției analiticii și dialecticii (topicii) în spațiul logicii-organon. Altele vor fi semnalate mai departe, în contextul punerii în discuție a sensurilor analiticii și dialecticii pentru alte contexte aristotelice și pentru alte reconstrucții filosofice. 3.1.1.7. Identitatea structurii formale S P

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
o necoincidență a celor două măsuri. Pe unele dintre ele măcar le-am zărit în această scurtă expunere asupra poziției analiticii și dialecticii (topicii) în spațiul logicii-organon. Altele vor fi semnalate mai departe, în contextul punerii în discuție a sensurilor analiticii și dialecticii pentru alte contexte aristotelice și pentru alte reconstrucții filosofice. 3.1.1.7. Identitatea structurii formale S P cu "formula" adevărului corespondență A rămas suspendată o anumită problemă, cea referitoare la posibilitatea de a descoperi un temei chiar

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a judicativului, vehiculată deja în lucrarea de față. Doar această relație de corespondență, care constituie esența și unitatea adevărului, pare a fi liberă, deocamdată, de orice condiționare legată de dictatura judicativului, pentru că ea reprezintă, în privința temeiurilor de diferite adâncimi ale analiticii și dialecticii, însăși dictatura judicativului în ceea-ce-este ea, în modul în care ea însăși s-a arătat pe sine unei conștiințe care, trecând ea însăși dincolo de naturalitatea proprie, a sesizat-o și a dat mărturie pentru aceasta. Ea este liberă

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
logicului (descins direct din logos, prin "reducția" sa formală). Într-un fel, Aristotel trebuia să gândească adevărul în felul acesta, dat fiind proiectul logicii-organon și al celor două modele de discurs desprinse din chiar structura formală originară S P, anume analitica și dialectica. Și tot de aceea, aceste două discipline "logice" sunt, în Organon, toposuri regulative care constituie (intră în constituția), într-un sens prescriptiv, discursul de orice tip. 3.1.1.8. Sensuri non-judicative ale unei meontologii aristotelice Obiectele celor

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
direcție "interpretativă", aplicativă). În felul acesta, mizând și pe a doua diferență, ajungem însă la problema ontologică, poate chiar la vestita "diferență ontologică"; iar aceasta actualizează altă problemă, relativ la opera aristotelică, aceea a legăturii dintre logică (având în structura sa analitica și dialectica) și ontologie.65 Ce înțeles poartă la Aristotel ultima diferență (păstrând limbajul parmenidian, dintre ceea-ce-este și ceea-ce-nu-este)? Cu ea mai suntem în orizontul dictaturii judicativului, de vreme ce condiția strict formală a adevărului este depășită? Potrivit tradiției filosofice, ceea-ce-este (Binele

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]