3,548 matches
-
Respirația cuiva? Părăsi poteca, o tăie de-a curmezișul landei, Începu să alerge, indiferentă la ramurile care Îi biciuiau obrazul. Pașii se auzeau mereu, se apropiau, avea impresia unei suflări calde În ceafă. Ajunse gîfÎind la malul estuarului. Vederea Zodiacului ancorat la pontonul unui mic golf o liniști. Lungi și mai mult pasul, desprinse rapid capătul frînghiei, Îl aruncă În barcă și sări la bord. Se năpusti spre motorul de cincizeci de cai-putere, trase ca o nebună de cablu pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau printre strama norilor molcome, rățlețe, biruite. O mână nevăzută le răsfirase rare, împrăștiate peste pietrele debarcaderului, peste șlepul părăsit, ancorat în dreptul fostei mori de piatră, peste anafoarele încrețind Dunărea în mari bulboane, răsucind apa în largi cercuri, un fel de răsfăț al plictisului de a curge leneșe în neștire. Se întindeau apoi razele peste malul celălalt, tot printre scame de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fremătase între pereții ei. Dispăruseră, ca și cum n-ar fi fost nicicând, cozile de la casa de bilete. Zumzetul poveștilor din sala de așteptare. Înfrigurata așteptare a pasagerului. Nici un alt semn că la cheiul ajuns acum un mal de lut surpat fuseseră ancorate pontoane, acostau cândva de două-trei ori pe zi cursele pasagerului, că undeva spre pâlcul de sălcii trăgeau șlepurile și încărcau, zi și noapte, piatră din cariera închisă și ea acum. - Și-a doua oară, continuă ea, s-a întâmplat când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
publicitate puteau să o facă să treacă drept autentică. Nu existau femei ca aceea, care să alerge cu o asemenea tunică atunci când soarele se ascundea la Malibu, oferind o bere înghețată cu spumă, pe care o aducea de pe un iaht ancorat la distanță. Și el știa asta. „Toți“ bărbații știau și, cu toate astea, toți bărbații stăruiseră cândva asupra unei asemenea fotografii, lăsându-se convinși că acela era visul vieții lor. Un vis de o secundă: clipa cât i-ar lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui, dar nu reușea să-l apuce. Hugo a simțit cum brațul puternic al apei începea să-l strângă din ce în ce mai tare și cu mai mare viteză. Alarmat, și-a dat seama că mormanul de bolovani de pe fund, de care se ancorase până de curând, era acum mult prea jos ca să mai poată ajunge cu picioarele la el. Și ce era și mai rău era că el și ursul alunecau către o masă de apă albă, care părea că fierbe. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ghidează după sentiment. Rezultă că, în locul unei familii unite, avem o comunitate familială divizată, o multiplicare progresivă a modelelor și fiecare model care succede suferă acest fenomen al fragmentării. Una dintre cauzele fragmentării o aflăm în ruptura față de lumea modernă ancorată în autoritatea-rațiune, în forța instituției, în relația trecut-prezent-viitor, în supremația bărbatului, în legislația centrată pe binele comun, pe eficiență. Omul postmodern, în schimb, nu mai este interesat de trecut, ci doar de prezent, cu accentul pus pe sentiment. Prin refuzul
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
tineri, așa cum era, cu pantalonii, cât pe el, cât dați În jos. Se umplu, de o frumusețe de cufureală, de mai mare dragul! Dar nu se lăsă. Atinse cu mâna unul din picioarele celui care continua să fugă cu sacoșa ancorată de mai sus de gleznă. I-l răsuci. Tânărul căzu. Îl apucă de mijloc. Acela nu se da. Cocuz apucase să se ridice, cum-necum, În genunchi. Și, dacă văzu că hoțul nu se dă bătut, și apucase să ridice sacoșa
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
întâmplărilor inedite, neașteptate. El aduce în actualitate probleme de importanță națională, cum e cea a gazelor de șist, problemă ce-l preocupa, în calitate de geolog, și pe Iustin Dobrescu. Și pe cât de confuză e realitatea în care de curând s-a ancorat fără voie, pe atât mai limpede se arată trecutul acut, dureros, acel fatidic ceas al primului accident, din pricina căruia a rămas fără vedere. Deși țintuit între aparate, inconștientul lui hălăduiește liber, retrăind totul până în cel mai mic amănunt. Și prozatorul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
pentru prima oară. S-au rușinat amândoi, au izbucnit în râs și s-au sărutat din nou, dar mai lung și mai „lipicios”, cum l-a caracterizat pe el fata, după aceea. Vorbeau mult și parcă niciodată nu epuizau subiectele ancorate în literatură de toate felurile și în călătorii virtuale pe care le visau să devină realitate, cândva. La câțiva pași de ultima intersecție pe care o avea de trecut până la părculeț, ridică bastonul și se pregăti să îl pună la
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
să știi ce spune patch-ul care s-a topit acum trei luni în sistemul tău libidinal ? Iată textul : eU VoCea eU VoCea eU VoCea eU VoCea eU VoCea eU VoCea... îmi pare rău, dar nicio narațiune logică nu se poate ancora de aceste dublete repetitive. în orice caz, dacă cumva ești mort, să știi că aici, la nivelul procesorului meu narativ, starea în care ești apare ca o devenire. ești într-o fază de extindere, oarecum la fel ca galaxiile care
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
detestabilă furie telurică, pentru gloria de a nu fi picurată, peste el, nici o moleculă de izopropan... Un barbar. Un amplasament geologic neinstruit și păgân. ...Era în urmă c-o lună și zece zile... Împlântasem totuși în solul ostil fundațiile noastre. Ancorasem principalele noastre baterii de utilaje, racordasem stațiile de separare, reglaj și supraveghere. Înaintam, în acea după-amiază, pe-o pasarelă, ca pe-o punte de transatlantic, cu prova adânc înfiptă într-o vegetație luxuriantă, compusă din capacitățile noastre de colectare, din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și încrezătoare, degetele în mâna lui imediat. Știau amândoi că se plac nespus dar fata nu avea curajul iar el inițiativa, intuiau adevăruri ascunse. Ea avea nevoie de un ideal, chiar dacă avusese altul până atunci. Acum prinsese momentul să-l ancoreze puternic în viață și să trăiască continuu o fericire alăturea de el. Trupul, mintea, toate spuneau când îl privea, o divulgau ochii limpezi, clari, fără minciuni sau ascunzișuri și foarte blânzi. Însă lui îi era teamă, o teamă insalubră că
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
măsura irealității lor. Existența nu-i suportabilă decât prin coeficientul de neexistență. Virtualitățile de neființă ne apropie ființa. Nimicul e un balsam existențial. În felul acesta, înțeleg mai bine înclinarea noastră bolnăvicioasă, plină de suferință pasionată, pentru femeie. Deși mai ancorată în viață decât noi, nu-i putem totuși răpi un caracter de ireal, alcătuit atât din poezia vaporoasă în care ne complăcem a o învălui, cât și din echivocul sexualității. Femeia este orice, afară de o evidență. Și suferința în dragoste
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în suferință a lucrurilor atinge calitatea veșniciei. Când n-ai fost niciodată pe aceeași treaptă cu viața: când mai mult, năpădindu-i marginile, când mai puțin, tîrîndu-te sub ea. Asemenea acelor râuri care n-au albie: căci inundă sau seacă. Ancorat în plus sau în minus, ești predestinat nefericirii, ca orice ființă smulsă din linia viețuirii. A fi e o stavilă pentru infinitul inimii. Este atât de misterios fenomenul prin care un om crește peste el însuși! Trezindu-se, nu mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât o adiere patetică. Nesfârșitul nopții pare o margine din priveliștea acestei dilatări și dorești stingerea ca o limită, agonia ca o încadrare. Cine va fi altoit infinitul pe o biată inimă? Cum oamenilor le lipsește poezia, în ce să ancorezi, dacă nu în moarte? Cât prestigiu nu aruncă iminența neființei peste peisajul șters și searbăd al ființei? Dorința de a te îneca, de a te înălța la ceruri prin spânzurătoare sau de a-ți curma viforos zilele pleacă dintr-un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pieire. Răbufnirile morții împestrițează peisajul gramatical al existenței, așa cum ni-l prezintă excesul de sistem al plictiselii, și-n locul lipsei de surprize ne așază la pândă, cu postul instalat în neliniștea noastră. Din plictiseală, printr-un lung proces, putem ancora în Dumnezeu. În sine, ea nu e decât o lipsă de religie. Gîndindu-ne la stil uităm viața; străduințele spre expresie acoperă greutățile respirației; pasiunea formei înăbușă înflăcărarea negativă a amărăciunii; farmecul cuvântului ne scapă de povara clipei; formula micșorează sfârșelile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
separatiste și la formarea unor entități care refuză să se considere părți ale statelor respective și tind să devină independente sau părți ale altor state, care nu se supun normelor dreptului internațional și rămân, din mai multe puncte de vedere, ancorate în trecut (Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud). Aceeași situație se constata și după primul război mondial, când minoritățile germană sau ungară din statele est-europene doreau să-și mențină rolul dominant și privilegiile anterioare și a fost folosit drept instrument al
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
locuitorii, beneficiarii de fapt și de drept ai acestor măsuri. 7. Pentru România, credem că această problemă ar putea constitui chiar și obiectul unui referendum național, fapt ce i-ar asigura un puternic fundament democratic, eficiență, stabilitate și viabilitate, ar ancora organizarea administrativă mai bine în specificul tradițiilor românești și ar racorda România la valorile țărilor europene dezvoltate, cu administrație publică eficientă. *** Sunt câteva reflecții, care ar putea fi avute în vedere de factorii de decizie, mai întâi în stabilirea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
simțiți aerieni, rupți de realitate sau drenați de energie. Aceast... meditație are un rol de reglare și constituie o metod... eficient... de echilibrare a energiilor din organism. Stați confortabil într-un scaun sau fotoliu, desculți și cu ț...lpile bine ancorate pe sol. Închideți ochii și respirați profund de câteva ori pentru a atinge o stare de relaxare cât mai profund.... Imaginați-v... c... aveți aplicate pe tot spatele simbolul Șarpelui de Foc, apoi cel al Dragonului de Foc, luminoase și
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
de normalitate a lumii actuale pentru că are caracter permanent, în sensul că majoritatea statelor lumii trăiesc permanent într-o stare de tranziție, adică se află permanent în cadrul nepermanentului. 1.1.2. Pattern-urile tranzițiilor contemporane Se pare că omul contemporan, ancorat în epoca sa, și-a pierdut stabilitatea, că orice lucru este perimat încă de la apariție, cel puțin parțial dacă nu total, că tranzitoriul constituie esența lumii contemporane sau, măcar, una dintre trăsăturile sale principale. Se poate vorbi, în prezent, despre
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
obsesii private: „unii vestesc pe Hristos din invidie și duh de ceartă” (Flp. 1,15). Mărturisirea apostolică n-a substituit discursul apologetic cu psihologia integristă și defensivă a celor care, la limită, se tem că Dumnezeu ar putea fi înfrânt. Ancorat în tradiția Bisericii și locuind în spațiul liturgic de expresie a Scripturilor, teologul nu își constituie niciodată obiectul de discurs; în cuvintele sale este vorba despre Cuvântul însuși. Cum s-ar putea ca o revelație să fie autentică dacă supraviețuitorii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
raport de apartenență la o tradiție, cunoașterea nu poate primi niciodată o exhaustivă justificare dialectică. „Descoperirea științifică reduce conștiința focală a observațiilor noastre într-o conștiință subsidiară, deplasându-ne atenția către aspectul coerenței teoretice”1. Polanyi respinge optica epistemologiei iluministe, ancorată într-un optimism ilegitim și impersonal. Orice integrare a unei noi cunoașteri se face în cadrul (framework) nespecificabil al cunoașterii tacite, marcată de un set de opțiuni existențiale prealabile și de numeroase reflexe lingvistice, mediate cultural 2. Chiar un dialog purtat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și solemnitate barocă. De la cele nouă sute de pagini ale Esenței manifestării (1963) până la mai recentele contribuții teologice - aici analizate -, filozoful francez și-a obișnuit cititorii cu un ton apodictic și o rostire suverană. Acestea evocă rădăcini străine spiritului enciclopedic și ancorează mize inaccesibile unui travaliu academic unilateral. Citit în oricare dintre fragmentele operei sale (care deține structura unei holograme), Michel Henry nu probează virtuțile doxografului hrănit din superstiția exhaustivității. El face economie de citate, blochează conturile polemice și, mai ales, ignoră
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Fiul lui Dumnezeu. Această exigență nu-l lasă pe Henry să piardă din vedere prăpastia dintre implicațiile antropologice ale scientismului naturalist și, respectiv, cele ale fenomenologiei transcendentale din secolul XX. Totuși, în pofida diferențelor, cele două curente de gândire modernă au ancorat omul - aproape inevitabil și definitiv - în planul lumii care, din perspectiva Vieții, este o persistentă aparență. Radicala noutate a creștinismului este definiția omului ca „fiu al lui Dumnezeu” și, mai precis, ca „fiu în Fiul”. Aceasta înseamnă că omul își
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vioară necesită un comportament necontrolat de conștiință, motiv pentru care practicanții trebuie să exerseze atât de mult pentru a-și dezvolta reflexele necesare. Conștiința este un rezultat destul de recent al dezvoltării creierului animal. Departe de a fi imaterială, mintea este ancorată adânc în funcții mai primitive ale creierului. Conexiunea dintre rațiune și creierul animal poate fi observată în limbajul folosit pentru a ne formula argumentele. Direcțiile „sus” și “înainte” înseamnă că e bine, iar „jos” și “înapoi” - rău. Științele cognitive au
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]