11,066 matches
-
îi strâmtora pielea, oasele, creierul, amăgirea că se mai poate lărgea în inimă cimitir. De la naștere primim semnul durerii odată cu dezlegarea de mama, apoi, la botez, apa este prima chemare la înec, prima descompunere. Mirungerea frăgezește vertebrele. Apleacă-te, Petre, apleacă-te! Coboară în genunchi, întinde-te ca o râmă, învață să fii vierme în burțile merelor coapte, în carnea stejarului, în limbile clopotelor! Aleluia! Ai verde la viață, puiule, verde, până ți se usucă speranța înainte să dea în pârg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu gem de caise. În stomac cârtițele făceau tumbe. Gata, bă, auzi? Sărut mâna pentru masă, tovarășe sergent! Așa, așa, încă o dată, mâna mea este ulucul puștii, pupă ulucul, răcar, îngenunchează și pupă ulucul! Pupă, în pizda mă-ti, arma, apleacă-te, arcuiește-ți șalele, ca o vioară te vreau, soldat, ca o vioară. Pluton? Ce pluton sunteți, bă? Un braț de vreascuri uscate, asta sunteți, un braț de vreascuri, trosniți din toate încheieturile, partidul vă îmbracă, partidul vă educă, partidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai mult decât culoare. Te aștept și mâine. Ești ca o pădure de copaci negri, despre ce primăvară vorbești? Petru se ridică, politicos, așeză scaunul la birou, îl trase un pic pe cel de alături, le așeză pe amândouă, se aplecă un pic (parcă sărută o mână, parcă mângâie un obraz, parcă cuprinse un mijloc), zâmbi, o lacrimă despică obrazul, altă lacrimă schiță două jumătăți de zâmbete, ochii se aprinseră ca o lumânare în noaptea de Înviere. Deschise ușa, așteptă 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lapte acru, înghițea oul fără să-l mestece, brânză râncedă, mămăliga încălzită sub pernă, făcea cruce. Celălalt castron rămânea neatins. "Dumnezeii mă-ti, muiere, îmi otrăvești inima! Mă omori cu zile! Mă bagi în mormânt! Munte, munte brad umbros/mai aplecă-ți vârfu-n jos/să mă urc în vârful tău, să mă uit în satul meu..." Tata adormea fredonând a dor. Singurătatea de bețiv argumenta rătăcirea, singurătatea trecea cu vederea decorul cracilor desfăcuți. Doctore, sunt depășite toate experimentele tale. Ok, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pernă, pistolul și două încărcătoare pline. Lada cu muniție, deasupra ușii, stăvilea trecerea. La început, canonul a fost mai lumesc, după nevoințele bătrânilor, însă părintele Spiridon, fostul maior Marcu, a schimbat rânduiala. Oasele cară hoitul în spate, și nu invers. Apleacă-te, taică, apleacă-te! Plopul bate metanii mai bine ca matale. Aiestea-s închinăciuni? Răchită să-ți fie genunchii în fața Maicii Domnului. Mănăstire de taici facem aici, ca în muntele Athos. Nu rabd să calce picior de muiere în bătătura schitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
două încărcătoare pline. Lada cu muniție, deasupra ușii, stăvilea trecerea. La început, canonul a fost mai lumesc, după nevoințele bătrânilor, însă părintele Spiridon, fostul maior Marcu, a schimbat rânduiala. Oasele cară hoitul în spate, și nu invers. Apleacă-te, taică, apleacă-te! Plopul bate metanii mai bine ca matale. Aiestea-s închinăciuni? Răchită să-ți fie genunchii în fața Maicii Domnului. Mănăstire de taici facem aici, ca în muntele Athos. Nu rabd să calce picior de muiere în bătătura schitului cât trăiesc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
felii, tâmplele încorsetau bătăile inimii, îi tremurau mâinile, picioarele îi erau parcă pline de plumb. Între etaje s-a ciocnit cu o secretară, dosarele au așternut pe trepte covor de cuvinte inculpabile. Nu și-a cerut scuze, nu s-a aplecat, a călcat pe ele ca pe niște scoici descompuse. "La dracu cu toată slugărnicia asta! Dumnezeii mamii lui de boșorog! Ajung eu procuror-șef, vin alegerile și scapă țară de pesediștii ăștia împuțiți! Până atunci trebuie să schimb macazul cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și proprii] Machiavelli împinge hiperbola pînă la un punct extrem, susținînd că un principe prudent ar prefera să piară cu trupele sale, decît să învingă cu ajutor străin. Cred că un om în pericol de a se îneca nu mai apleacă urechea la cei care-i spun că ar fi nedemn de el să-și datoreze viața altora decît lui însuși și că de aceea ar fi mai bine să moară, decît să apuce de frînghia sau brațul pe care i
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
văzute pe o lungă perioadă (1951-2000, chiar 1951-2003, după statistici), a populației țărilor ce au format "Europa celor cincisprezece", și a celor ce au venit recent să o lărgească într-o Uniune europeană "a celor 25". Pentru comparație, ne vom apleca și asupra evoluțiilor demografice ale altor trei mari țări industrializate: Japonia, Statele Unite și Rusia. După o reluare a tendințelor demografice mai generale, vom proceda la o examinare a două realități ce caracterizează astăzi majoritatea țărilor lumii bogate: îmbătrânirea prin partea
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
până în 1967, rata lor anuală de creștere era de ordinul 0,73%, dar nu mai este, de la începutul anilor 1980, decât de 0,30%. Și această decelerare le privește aproape pe toate, inclusiv Franța, cu excepția Luxemburgului și Irlandei. Dacă ne aplecăm apoi asupra națiunilor care tocmai au intrat în Uniunea Europeană (în majoritatea lor, țări din vechiul bloc comunist, cu excepția Maltei și Ciprului), se constată că declinul demografic este acolo și mai accentuat: șase dintre ele prezintă, începând cu 1991, o veritabilă
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
Wein“. — Pe asta ar fi trebuit s-o știm cu toții În toate cele trei graiuri, am tresărit eu, fiindcă vin ni se dădea tuturor copiilor și culmea e că ne și plăcea. — Dar Îți recit și poezii, vrei? S-a aplecat spre urechea mea. Mi-a turnat În ea ceva ob scur, de esență tare, așa simțeam. Era din Lenau, nu ghicisem autorul, a trebuit să mi-l deconspire ea, poemul fusese tradus și În română, era sigură că-l cunoșteam
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
că se poate lega o afa cere cu iarba asta. Drept care, de una singură, În cea dintîi primăvară, s-a apucat de noul deal. Se cîștiga bine cu tutunul, numai că munca era și ea pe măsură: trebuia să te apleci pînă la pămînt, zile de vară la rînd, ca să-i rupi de mai multe ori poala, frunzulițele din josul tulpinei adică, să-l sortezi pe calități, să-l Întinzi pe sfori deosebite, să-l ții la umbră uscată, să ai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ducă vestea lui Petru și „celuilalt ucenic pe care îl iubea Isus”. Aceștia sosesc degrabă, „ucenicul cel iubit” devansându-l pe mai vârstnicul său codiscipol căruia, totuși, i se oferă privilegiul de a intra primul în mormânt. „Ucenicul iubit” se aplecase numai peste intrare și văzuse giulgiurile aruncate pe jos. Scena conține câteva elemente bizare, asupra cărora însă nu este cazul să ne oprim aici. În primul rând, cei doi intră, privesc giulgiurile „care se odihnesc”, au revelația învierii (adică a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a veridicității Scripturii), după care „se întorc la ai lor”, fără a-i acorda nici o atenție Mariei Magdalena. Vin, văd și pleacă! În timpul acesta, Maria Magdalena așteaptă la ușa mormântului, „afară”, precizează textul, și „plângând”. și pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt și vede doi îngeri în șhaineț albe, stând jos, unul la cap, altul la picioare, unde zăcea trupul lui Isus. și aceia îi zic: Femeie, de ce plângi? șEaț le zice: Pentru că L-au luat pe Domnul meu și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îmbălsămare avant la lettre, Luca își construiește scena cu o semnificație evident penitențială. Femeia intră în casa fariseului ca să-și plângă păcatele, ca să și le spele cu lacrimi și, în cele din urmă, să fie iertată și izbăvită. Ea se apleacă deasupra picioarelor lui Isus, pe când femeia din relatările lui Marcu și Matei varsă mir peste capul Acestuia. La Marcu și la Matei (ca și la Ioan, așa cum vom vedea), unctio Bethaniae stârnește mânia, fie a ucenicilor, fie a lui Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un context machist. 7. Frica în fața perspectivei morții iminente a „ucenicului iubit”. Criteriul face aluzie la Ioan 21, 21-23: Întorcându-se, Petru îl vede pe ucenicul pe care l-a iubit Isus urmându-L (cel care, la cină, s-a aplecat peste pieptul Lui și a zis: Doamne, cine Te-a trădat?). Văzându-l așadar Petru pe acesta, îi zice lui Isus: Doamne, ce-i cu acesta? Isus îi zice: Dacă vreau ca el să rămână până când vin, ce te privește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cuvintele chiparosului. Odată ajunși acasă, primul lucru pe care îl face gazda e să spele, în semn de bună primire, picioarele oaspetelui. Al doilea semn, declanșat în mod spontan și oarecum irațional, este plânsul în care izbucnește Abraham atunci când se apleacă deasupra apei binecuvântate. Plâns stârnit din senin, ca o presimțire tainică și, în același timp, plâns molipsitor. Căci, văzându-și tatăl podidit de lacrimi amare, Isaac începe și el să plângă, iar arhanghelul Mihail nu se poate abține nici el
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tainică și, în același timp, plâns molipsitor. Căci, văzându-și tatăl podidit de lacrimi amare, Isaac începe și el să plângă, iar arhanghelul Mihail nu se poate abține nici el, contemplând scena. Lacrimile sale cerești se transformă în pietre prețioase. Aplecat deasupra picioarelor oaspetelui, Abraham culege „semnele” și le ascunde în sân, sincer încredințat că Mihail nu bănuiește nimic. Urmează ospățul îmbelșugat, într-o încăpere pregătită anume de către Isaac. Arhanghelul însă, scuzându-se pentru o nevoie „firească”, omenească, iese afară și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
transmisă omului prin har. Prima este naturală, iar a doua supranaturală. știința spirituală se dobândește prin asceză și rugăciunea inimii. Înainte de a discuta teoria lui Palamas despre lumina dumnezeiască pe care călugării pretind că o văd în timpul rugăciunii, Stăniloae se apleacă asupra metodelor isihaste transmise prin câteva texte anterioare: este vorba despre Pseudo-Hrisostom (data acestei mărturii rămâne incertă, putând merge până către secolul al XI-lea), Pseudo-Simeon Noul Teolog 223(la puțină vreme după primul), Nichifor Monahul și Grigore Sinaitul (ambii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nici copilul nu fuseseră auziți. Acum se așternuse tăcerea dar nu liniștea. Tristețea se revărsa în valuri din casă, peste potecă, până la poartă, ba ajunsese și în grădină . Era cenușie și rece, ca un val înghețat, și făcuse să se aplece capetele florilor nici măcar roua serii nu se mai așezase pe-acolo pe unde cursese tristețea. Știa ce-o să se întâmple: copilul o să se trezească înspăimântat și obosit, mama n-o să mai cânte (și ce glas duios avea!...), n-or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Mai-mai să izbucnim în lacrimi. Ca să vezi la ce visasem atâta timp ! Niște sălcii, acolo, pe un petec de pământ. Mare scofală ! Sălcii mai văzusem -chiar mai frumoase decât astea ! Doar toată lumea știe că sălciile bătrâne sunt cele care se apleacă până la apă, sălciile bătrâne au scorburi, au și plete lungi, din care pornește vântul de unul singur (doar vântul, așa ni se spusese, se odihnește în scorburi de copaci, iar când pleacă, primii care-l simt sunt copacii, de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am ajuns, hai să stăm oleacă pe pământ, la soare, ne uscăm hainele și ne întoarcem tocmai bine la amiază... o să spunem acasă c-am fost în pădure, să nu mai râdă și cei mari de noi... Când s-a aplecat să se așeze, frate-miu văzu ceva pe pământ. Stătea acolo, într-o grămadă de pietre știți cum sunt pietrele de munte: rotunde, șlefuite de apă, albe-cenușii, unele roșcate... așa erau și astea. O grămăjoară de pietre și ceva strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ai pierdut-o ?" Nu, răspunse el. S-a rătăcit ea singură. Eu știu unde e și de aceea am venit." "Mă dau bătut, nu știu cine ești, lasă-mă să te ating", zise copilul și-i căută mâna. Și atunci străinul se aplecă, îl luă în brațe și copilul simți un miros necunoscut: miros de soare, de clopoței albaștri, de trandafiri de dulceață, de levănțică și gutui coapte de la bunica, de zăpadă proaspătă și de țurțuri strașnic de buni și-și spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și se spuneau rugăciuni dar aici parcă o mulțime de voci cântau, nu doar noi, cei patru. Nu mai știu ce am mâncat nu-mi mai aduc aminte altceva. Dar la sfârșit, când am mulțumit Lui Dumnezeu, bărbatul s-a aplecat să stingă lumânările. Se făcuse întuneric: la noi aproape nu există asfințit, seara cade repede îmi amintesc chipul bărbatului luminat de flacără: dar parcă de pe chipul lui venea lumina și nu de la flacără: era atâta liniște, împăcare și iubire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
strângeam tare de genunchi, să nu-l pierd, să nu mă rătăcesc pe cale, să nu uit drumul... Fiindcă așa, dincolo de ochii Lui, se deschidea Calea spre Tatăl Lui. Și deodată, i-am simțit iarăși mâna ciufulindu-mi părul : s-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit: "Așa, frate drag... și o să fii și tu cu mine, în casa Tatălui Meu..." Și cum mă uitam pierdut în ochii Lui și nu vedeam decât Calea, am simțit mai mult decât am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]