1,630 matches
-
un fel de limonada gălbuie, condimentată cu nisip scrâșnitor. Părul meu galben devenise argintiu, de unde și prima poreclă pe care mi-a făcut-o cadou Mircea: "Bălu". Nu-mi era tocmai bine. Stătusem câteva ore la rând în picioare, sub arșița soarelui. Mi-era foame, iar colbul drumului mă ardea îngrozitor. Eram aproape terminat... Dintr-o zvâcnire, mama a luat-o la fugă spre mine, ca o sportivă de performanță, cu baticul pierdut în miriște și părul răscolit de vânt. Titi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
bătrânii. Însă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, acum erau în sat destule fântâni care să ne potolească setea, care să ne scutească de efortul și umilința de a străbate doi kilometri până la singura fântână din zonă, de a sta în picioare sub arșița soarelui și în praful fierbinte al drumului, într-un șir de oameni așezați unul după altul pe o lungime de o jumătate de kilometru, pentru a scoate cu ciutura din fântână o apă leșietică și greu de băut. De ce dura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care fuseseră scoase boabele aurii de grâu. Vei intra în mormânt la bătrânețe, ca snopul strâns la vremea lui. (Iov 5:26) Da. Babica dormea somnul de veci. Preotul își făcea cu sârg datoria, pe când ajutorul său, dascălul, toropit de arșiță și de povara anilor, prindea firul cântărilor apostolice doar la ultima silabă, întărindu-le și dându-le girul autorității sale neștirbite. Ceea ce la preot suna: Doamne miluiește se reducea drastic, în interpretarea domnului cantor matusalemic, la două sonorități finale îngânate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și apoi o înmuiau într-unul din sosuri și mâncau... apoi o înmuiau în iaurt și iar mâncau... După fiecare vizită a cornetului de chapata prin sosuri, urma obligatoriu și una prin iaurt. Rolul răcoritorului iaurt era de calmare a... arșiței apărute după mâncarea condimentată! Cât despre furculiță... ei nu aveau nicio treabă cu așa ceva!... Finlandezul, când am făcut cunoștință, de vreo trei ori mi-a repetat numele. N-am reușit să înțeleg nimic din înșiruirea aia imposibilă de consoane, așa că
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
din partea românilor (bunul și jovialul Doxachi Hurmuzachi și mitropolitul Veniamin, de exemplu, ei nedorind să se publice în presă știri despre ajutorul dat pentru că, după părerea lor, prietenia și dragostea „cresc în umbra vieții private mult mai bine decât în arșița soarelui public”), începând cu 1823 drumul refugiaților către casă devenise ordin: „să se depărteze ori la patria lor înapoi, ori în țările nemțești în lăuntrul împărăției.” Seria refugiaților dintr-o parte în alta însă a continuat. Chiar și după ce domnitorul
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
o scriitură postmodernă... O căldură sufocantă, aproape 40 de grade. Mai potrivit (chiar recomandabil din punct de vedere medical) ar fi să te retragi undeva, într-un bar sau în camera de hotel, să zapezi în neștire telecomanda până trece arșița. Dar cum să te lași învins de căldură când stai doar două zile aici, dintre care una, cea de mâine, o vei petrece în Muzeul Prado? E un adevărat sacrilegiu să-ți irosești timpul. Așa că umblu să văd, să contabilizez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ochi de pisică, inteligenți, mari, în cari dorm poftele rasei. 14 August În ziua a treia, săturat de călătoria din ajun, odihnit îndeajuns, merg pe jos cu compania mea. Iar suim dealuri lungi și coborâm văi mari printr-o nemaipomenită arșiță. Drum nu-i. Mergem pe o cărare care se înmlădie deadreptul printre nesfârșite lanuri. Facem popasuri lângă niște hambare; soldații rămân pe miriștea dogorită, noi, ofițerii, ne tragem la umbra hambarului unde ospătăm cât avem și cum putem. Dar din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
așezată pe un podiș trist și sărac, ars de soare, bătut de vânturi care nu mai contenesc. Cât vezi cu ochiul, dealuri și iar dealuri; afară de un buchet de stejari îndărătul casinului ofițeresc, încolo pustietate goală. Zări triste și pustii, arșiță nemilostivă și nici o umbră, unde să pleci capul. O apă turbure și sălcie nu poate potoli setea buzelor uscate și a gurilor arse de vânt. Diminețile exerciții de lupte. Sui dealuri, dealuri nesfârșite și văi lungi. Te întorci la amiază
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
N-ai vreme să scrii un cuvânt, n-ai poftă să citești o pagină dintr-o carte. Nu poți sta drept ca să citești; dacă citești culcat, în cinci minute ți se lipesc pleoapele și te cuprinde somnul. Așa, ori în arșiță, ori, adesea în ploae, își duc vieața în corturi cei trei sute de ofițeri ai diviziei, și cei șapte sau opt mii de soldați, muncitori ai pământului. Câteodată noaptea lumina lunei umple văzduhul de taină, dă vieață tristelor dealuri și negrelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
au prăpădit și nici eu nu-mi mai aduc aminte de ele. [OBSERVAȚII, AFORISME, "RĂVAȘE"]* Domnul-Dumnezeu e cel care dă dreptate orfanului și văduvei și care iubește pe străin; el e mângâierea nenorociților întru durerea lor, loc de umbră către arșița care-i arde; în el cei blânzi și sărmani își găsesc bucurie; el e păzitorul care priveghează asupra celor sărmani cu duhul și dă putere celor slabi. "Du-te și te înfățișează pe munte dinaintea Celui-Veșnic. Și iată că Cel-Veșnic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
acolo i-a ieșit înainte o copilă. Un strop de apă... s-a rugat bătrânul. Da, a răspuns copila. Vii de departe, uncheșule? De departe, și localnicii de aici m-au alungat. Din puținul ce am, bea și-ți potolește arșița, părinte, l-a îndemnat copila. Dar tu ce-ai să faci, suflet bun? O să rabd două zile, până ce mi-a veni partea aici, unde păstoresc aceste oi și capre. Bătrânul a binecuvântat-o, apoi a întrebat-o: Cum te chiamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Atila. De 1500 de ani, s-au adăpostit în tainițele inaccesibile ale munților. De secole au rezistat Perșilor și Turcilor. La epoca aceea erau în stare de război cu împărăția țarilor. Sălbătăcia locurilor și climatul sunt aliații acestor munteni. vara arșiță, iarna viscole cumplite. De asemeni sunt în favoarea lor înălțimile și strâmtorile. Șamil, căpitenia Tătarilor, spunea la acea epocă: "Împăratul e împărat; eu nu sunt decât un tatar. Însă glodurile, strâmtorile, țancurile și codrii sunt de partea mea. Aici, eu sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
au găsit nimic din ceea ce însemna capitala unei țări. Orașul, destul de mare pentru vremea respectivă, era pustiu. Nici oameni, nici avuții de prădat. Au dat foc orașului construit mai mult din lemn și bucuria spectacolului oferit de arderea lui sub arșița soarelui de august a fost singurul succes otoman. Cetatea, așezată pe botul de deal din fața orașului, era bine aprovizionată, avea ziduri puternice, iar credința apărării ei îi fusese dată lui Ștefan de Șendrea, cumnatul său și unul dintre eroii care
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
colecția Ispirescu sintetizează perfect funcția de călător total a soarelui: „el dimineața stă în poarta raiului, și atunci este vesel, vesel și râde la toată lumea. Peste zi este plin de scârbă, fiindcă vede toate necurățiile oamenilor și daia își lasă arșița așa de cu zăpușeală; iară seara este mâhnit și supărat, fiindcă stă în poarta iadului; acesta este drumul lui obicinuit, de unde apoi vine acasă”. Liantul dintre sacru și profan, dintre lumea morților și contingent, apare aici într-o ipostază animistă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
htoniană („confirmă datele embriologiei tradiționale”). Muma pădurii îi dă eroului, întrun basm cules de G. Dem. Teodorescu, vase care au un efect opus mediului sacru și formează un microclimat numai pentru neofit: cofa încălzește în mijlocul gerului năprasnic, sticla răcorește pe arșița anihilantă. Călătorul are toate ajutoarele necesare la îndemână, fiindcă statutul de inițiat constituie, în final, o înzestrare nativă. Nimic din ceea ce se pune în scena rituală nu vine în dezacord cu forul interior al celui ales încă dinainte de concepție deseori
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
întâlnită pe traseu. Alături sunt niște spanioli, iar în dormitorul de vis-a-vis și-au făcut apariția trei - tinere italience ale căror voci cred că se aud și la hanul municipal de peste drum. Mă gândeam astăzi, mărșăluind ore în șir prin arșiță, pe un pământ semiarid, că viața are și momentele ei de pustietate, de singurătate, de lipsă de perspective surâzătoare. Momente în care deasupra și împrejur simți ceva dezagreabil, când în fața ta nu se profilează nimic care să te atragă, când
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
cai slabi, hămisiți, a căror coaste le puteai numara de-o poștă și care mergeau în trap mărunt, fără spor, de mi se părea că stau pe loc. După trei zile de-o călătorie ostenitoare prin colbul drumului, urmărit de arșița soarelui și de părerea de rău pentru cei 200 galbeni pierduți, am ajuns în fine la Focșani. Nu știu de ce îmi închipuiam că Focșanii este un oral mai deosebit decât celelalte, fiindcă servise de hotar între amândouă țările și era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ba colo, ba pe dâmbul cela, ba pe coasta ceea, tot cu gândul că doar, doar, vom găsi ceva, și, mă rog, ne-am departat așa de tare, că ne-ar fi trebuit două ceasuri bune ca să ne întoarcem prin arșiță până acasă cu puștele în spate și cu torbele pline de cartușe. Așa ceva nimene nu avea curajul să întreprindă. Da ce vă bateți capul degeaba, ne zise Vasile, unul dintre tovarășii noștri. Iaca colo peste deal la 15 minute departare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
știi însă un lucru, iubite Manolucă, că nici morți nu plecăm de aici pănă nu vom pune ceva la măsea. Uite nici n-avem putere să ne ducem, chiar dacă am voi. Și unde, Doamne iartă-mă, să ne ducem pe arșița asta. Bată-vă să vă bată, hămisiților! Ei, bine, iaca, oi poronci să vă deie ceva, numai să vă mulțumiți și voi cu ce-a fi gata. Trebuie să credeți omului că face ce poate la casa lui. Pănă atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cuconaș de târg alintat, deprins pe saltele, pe când cialalți erau niște mitocani de la țară, neciopliți, iuți de colți și care nu vroiau să recunoască rangul musafirului. Negreșit, momentele cele mai plăcute pentru un vânător care a calcat chilometri întregi prin arșița soarelui și a mers mai ales în plin, sunt acele de la masă. Parcă ai conștiința că meriți să mănânci bine, fiindcă te-ai purtat bine. Pe masa întinsă, încarcată cu felurite mezeluri, ne așteptau două tacâmuri: unul pentru Millu, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că planta e În totalitate o asimilatoare, ce fixează În formă chimică energia primită, iar animalul tot În totalitate un consumator al energiei chimice. Iar dacă ne gândim și la nevoile sale de menținere a unei temperaturi normale chiar sub arșița Soarelui, nu putem ocoli ideea unui proces similar fotosintezei și la animal. Șochez? Ne imaginăm cumva un animal verde? Dear fi fost așa, Viața ar fi Încetat, paradoxal, demult, toți fixând energia chimică dar nimeni consumândo. Dar să revenim la
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
și-ai văzut cât zăbovește la fiecare ogradă!”. Era filozofia de viață simplă, decentă și bine articulată a acelui om absolut minunat care și-a crescut copiii în stepa prăfoasă și austeră a unui Bărăgan pârjolit vară de vară de arșiță nemiloasă. După plecarea bunicului nimic nu a mai fost la fel; se străduia bunica să-i suplinească absența, dar era covârșitor de greu, uneori se simțea parcă doborâtă și nu mai avea puterea necesară să se ridice. Tata era cel
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și poftele noastre. Trebuia să alergi mult, vericule, până găseai un grătar bun, când trebuia să te ajute puțin și Întâmplarea, mai mare peste toate bunurile lumești, să bați străzile, maidanele și ora șele, ziua, noaptea, pe viscol, ploaie sau arșiță, să fii la curent cu ultimele descoperiri șoptite la ureche Între inițiați și să te Înțeleagă numai din ochi birtașul și grataragiul, care vor nea părat să știe cu cine au de-a face și dacă ești vrednic de atenția
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
este degradat definitiv de domnii și de cucoanele comode, care poposesc din oraș În oraș, din cofetărie În cofe tărie, ca și când abia au ieșit din casă ca să-și desmorțească lenea și ca să mai vadă lume. Efortul fizic, pulberea drumurilor și arșița soarelui trebuie prevăzute ca un minimum necesar de sportivitate, fără de care, domnule Cutare, mai bine rămâi acasă, trăgând lanțul cu mâ ner al constipațiilor tale rebele de fiecare zi, dacă-ți este atât de antipatică pulberea scârțâindu-ți printre măsele
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și toropitor de toridă. Nici țipenie pe străzi. Doar ei doi, îi vedeam cum abia înaintează, parcă târându-se sleiți, ca două umbre, ca doi melci. Puseseră la cale o partidă de fotbal, dar tocmai o abandonaseră repede, învinși de arșiță. Gașca de băieți se spărsese, cei mai mulți s-au dus la Dunăre să înoate, dar ei doi au apucat-o în altă direcție, anunțând misterios și vag că au treabă. N-aveau nici o treabă sau n-aveau altă treabă decât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]