5,570 matches
-
atât: „Neamuri, slăviți poporul său, căci el va răzbuna sângele slujitorilor săi, va face să cadă răzbunarea asupra vrăjmașilor, răscumpărând astfel pământul și poporul său”. Traducătorii români, dornici să concilieze, se pare, cele două versiuni (prin alegerea sistematică, dar absolut arbitrară, a variantei mai lungi) urmează de data aceasta textul LXX. Versetul 43 sună așa În Biblia românească: „Veseliți-vă, ceruri, Împreună cu El și vă Închinați Lui toți Îngerii lui Dumnezeu ( În loc de „și să se Închine Lui toți fiii lui Dumnezeu
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
revistelor importante („Dacia literară”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”). În studiul polemic În jurul teoriei genurilor literare (1930), combătând pe Benedetto Croce și pe Friedrich Gundolf, care contestă existența obiectivă a genurilor literare, criticul nu le consideră deloc a fi o construcție arbitrară. Un flexibil, pertinent exercițiu comparatist îl constituie lucrarea Naturalismul în opera lui Delavrancea (1936). Studiul Titu Maiorescu și locul lui în cultura românească (1940) este colorat cu amintiri personale. Iscălind câteodată O.B. sau, foarte rar, P. Octavian, B. colaborează
BOTEZ-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285833_a_287162]
-
umane exprimă semnificații prin intermediul formelor lexicale, morfologice și sintactice utilizate într-o limbă naturală. Activitatea verbală constă în a face referire la lumea obiectelor, a persoanelor și a ființelor, a mișcării, a timpului și a spațiului, prin intermediul semnelor, discrete și arbitrare (cuvinte lexicale și gramaticale, flexiuni, afixe), și al organizărilor liniare ale acestor unități, ce răspund unor reguli admise în mod convențional (Larousse, 2006). Verbalizarea este modalitatea prin care educatorul denumește acțiunea ce urmează a fi efectuată, iar copilul o înțelege
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
fi auzit mărturia morții. Ochii săi încă mai erau fixați, dar goi. Nu se prăbuși, cum o făcuse lunetistul când fusese împușcat de Sergiu, și nici n-am simțit cum sufletul său se desprindea de corp. O fi o chestie arbitrară! Cu toate astea, în fața mea stătea un mort. Capitolul 16 Am îngenuncheat în fața sa, i-am pus o mână pe obrazu-i rece și m-am uitat în ochii lipsiți de viață. Păcat! Pentru că eu te vreau în tabăra mea. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și să-și sporească averea. Lui de ce nu i-a trecut prin minte să-i facă o astfel de ofertă? L-ar asculta cu alte urechi acum. Tâmpit el, tâmpită Caelis, tâmpit Flaccus Vascularius! Nu s-au gândit cât de arbitrară poate fi decizia împăratului. Au crezut că favoarea acordată unei curtezane este de ajuns. Au judecat greșit mizând pe umilință, însă lingușeala a fost prea evidentă. Dacă nu cumva decizia principelui este deja luată... — De ce să venerezi un împărat? îl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ațintește din nou ochii asupra lui Trio Fulcinius. — Trădare, zici? ridică tonul cu asprime. Se oprește pentru că nu mai poate continua. Mânia prefăcută se topește de la sine. Îl copleșește mâhnirea. O jurisdicție monstruoasă crescută din simulacrele de procese și execuții arbitrare de pe vremea războaielor civile. Suspină. Nici măcar el nu are puterea să o stârpească, deși acum, în timp de pace, este cu totul dăunătoare. Invidia și minciuna pe care se bazează cangrenează moralul societății. — Complotul..., îndrăznește temător Fulcinius. Împăratul îi face
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai crescut, am considerat că staturii și caracterului meu li se potrivește mai bine numele de Filip. Și așa am rămas. Numirea unui copil e o mare problemă încă nerezolvată în lume. Ce părere aveți?... Părinții numesc copilul în mod arbitrar, fără să-i cunoască firea, destinul sau dimensiunile fizice viitoare. Astfel că omul ajunge să poarte toată viața un nume adesea străin și nepotrivit, ca pe o haină prea strâmtă sau prea largă. Numele ar trebuie să se dea mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sau nu mințise tot timpul, după cum remușcările sau sinceritatea o făcuseră sa spuie adevărul, sau să mintă. Și astfel, am o mulțime de adevăruri și de presupuneri pe care nu le pot îmbina, sau îmbinîn-du-le dau naștere la o construcție arbitrară, ridicolă pentru orice om normal. Într-o zi, când, după ce-i luasem o mulțime de detalii îngrozitoare, Ioana a început o frază cu: " Cînd mă săruta", iar eu am întrerupt-o: "Te săruta des?". "În fiecare zi, cum s-ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întîmplau și lui. Se considera uneori personagiul central din vreo carte care îl pasionase pentru cine știe ce teorie ce putuse să extragă de acolo, dar apropierea era complect convențională și totdeauna complezentă. Tot ce explica Ioanei, și o entuziasma, erau interpretări arbitrare ale realității, totdeauna subtile, dar nu se pricepea să sufere fără să-și mai discute suferința. Ioana îl asculta cu admirație, îl repeta deseori, ambițioasă se forța să înțeleagă cărțile lui grele, dar imediat ce rămânea singură, fără nimeni care să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
multe ori mă contrazic, regret ceva neînsemnat din cele ce au fost, faptele nu mai au valoarea lor, ci le colorez după supărarea în fiecare clipă alta. Începe o conversație cu un "era mai bine dacă..." și susțin un lucru arbitrar, deseori prea complicat, fără să corespundă unei realități posibile. Am satisfacții construind aceste închipuiri, mă simt deseori răzbunat prin ele și mi-aduc aminte abia la urmă că am trăit aproape cu fericire o invenție. Ioana încearcă întotdeauna să mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
instanță, pare să facă un lucru cu sens. Însă dacă vei avea în vedere și altceva, să spunem alte moduri de a cheltui timpul și viața, îți dai seama că lucrurile sunt mai complicate și că judecata dintâi poate fi arbitrară. Dacă cele întâlnite în viața de toate zilele nu se distribuie în două categorii, cu sens și lipsite de sens, atunci am putea crede altceva. Am putea spune că fiecare fapt omenesc se situează între două limite, anume prezența ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de ființă“. La fel se întâmplă și cu ceea ce numim posibilitate, când e descrisă contingența unor ființări simplu prezente.<ref id="115">Ibidem, p. 197. Cf. deopotrivă p. 198, vorbind despre „putin țade-afi care plutește fără repere, în sensul «indiferenței arbitrarului» (libertas indifferentiae)“.</ref> Sau cu egoul omenesc, dacă e văzut ca „res cogitans lipsit de lume“.<ref id="116">Ibidem, p. 283. </ref> Până și termenul Dasein, cu o carieră de acum celebră, ar fi fost înțeles ca simplăprezență în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
le respinge. Scriitorul creștin înțelege dificultățile acestui fel de a vorbi și caută să le clarifice, așa cum face atunci când are în vedere atotputernicia lui Dumnezeu (III, 1). Ce înseamnă totuși că Dumnezeu este atotputernic? Înseamnă cumva că voința Sa este arbitrară? Sau că nu îi este cu putință ceea ce nu voiește? Sau că poate și ceea ce nu poate? Astfel de întrebări - unele evident viclene - erau ușor de întâlnit. Ele revin spectaculos și în gândirea modernă, de pildă în secolul și în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
deși poate fi avut în vedere. Desigur, Borges aduce în față ceva realmente de negândit. Orice clasificare eșuează în fața celor pe care le propune universul însuși. Spune singur de altfel că „nu există clasificare a universului care să nu fie arbitrară și conjecturală; pricina este foarte simplă: nu știm ce este universul“<ref id="200">Jorge Luís Borges, Limba analitică a lui John Wilkins, în antologia Jorge Luís Borges, Eseuri, ed. cit., p. 248.</ref>. Însă acest lucru nu ne oprește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mai târziu, Carlo Emilio Gadda (Casa Cavenaghi, în Adalgisa, 1944) și Alberto Arbasino (Frați întru Italia, 1963), ei reușind să vadă haotice tocmai cele ce apar ordonate în lumea obișnuită. Iar dacă orice clasificare a celor ce compun universul este arbitrară și conjecturală, „de ce să nu lăsăm spațiu, în locul satirizării proiectelor utopice, fanteziei lingvistice?“<ref id="202">Cf. Umberto Eco, De la arbore spre labirint, ed. cit., p. 378.</ref>. Este ceea ce ar face Borges prin enumerarea sa. Ar fi vorba de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ne apară haotic. Termenii care încearcă să-l descrie ajung discor danți, într-o înșiruire contingentă, ca și cum ar fi în joc spu sele unui copil uluit de ceea ce poate să vadă. Ca și în alte ca zuri, apocriful chinez anunță arbitrarul, practică haosul ca atare. Însă față de alte încercări, cu intenție savantă, o face într-o manieră desăvârșită, liberă. În consecință, nu aș crede că te poți opri la aspectul alogic al enumerării sale. Nu poți lăsa deoparte seninătatea lui Borges
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
instanță, pare să facă un lucru cu sens. Însă dacă vei avea în vedere și altceva, să spunem alte moduri de a cheltui timpul și viața, îți dai seama că lucrurile sunt mai complicate și că judecata dintâi poate fi arbitrară. Dacă cele întâlnite în viața de toate zilele nu se distribuie în două categorii, cu sens și lipsite de sens, atunci am putea crede altceva. Am putea spune că fiecare fapt omenesc se situează între două limite, anume prezența ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de ființă“. La fel se întâmplă și cu ceea ce numim posibilitate, când e descrisă contingența unor ființări simplu prezente.<ref id="115">Ibidem, p. 197. Cf. deopotrivă p. 198, vorbind despre „putin țadeafi care plutește fără repere, în sensul «indiferenței arbitrarului» (libertas indifferentiae)“.</ref> Sau cu egoul omenesc, dacă e văzut ca „res cogitans lipsit de lume“.<ref id="116">Ibidem, p. 283. </ref> Până și termenul Dasein, cu o carieră de acum celebră, ar fi fost înțeles ca simplăprezență în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
le respinge. Scriitorul creștin înțelege dificultățile acestui fel de a vorbi și caută să le clarifice, așa cum face atunci când are în vedere atotputernicia lui Dumnezeu (III, 1). Ce înseamnă totuși că Dumnezeu este atotputernic? Înseamnă cumva că voința Sa este arbitrară? Sau că nu îi este cu putință ceea ce nu voiește? Sau că poate și ceea ce nu poate? Astfel de întrebări - unele evident viclene - erau ușor de întâlnit. Ele revin spectaculos și în gândirea modernă, de pildă în secolul și în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deși poate fi avut în vedere. Desigur, Borges aduce în față ceva realmente de negândit. Orice clasificare eșuează în fața celor pe care le propune universul însuși. Spune singur de altfel că „nu există clasificare a universului care să nu fie arbitrară și conjecturală; pricina este foarte simplă: nu știm ce este universul“<ref id="200">Jorge Luís Borges, Limba analitică a lui John Wilkins, în antologia Jorge Luís Borges, Eseuri, ed. cit., p. 248.</ref>. Însă acest lucru nu ne oprește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mai târziu, Carlo Emilio Gadda (Casa Cavenaghi, în Adalgisa, 1944) și Alberto Arbasino (Frați întru Italia, 1963), ei reușind să vadă haotice tocmai cele ce apar ordonate în lumea obișnuită. Iar dacă orice clasificare a celor ce compun universul este arbitrară și conjecturală, „de ce să nu lăsăm spațiu, în locul satirizării proiectelor utopice, fanteziei lingvistice?“<ref id="202">Cf. Umberto Eco, De la arbore spre labirint, ed. cit., p. 378.</ref>. Este ceea ce ar face Borges prin enumerarea sa. Ar fi vorba de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
poate să ne apară haotic. Termenii care încearcă săl descrie ajung discor danți, întro înșiruire contingentă, ca și cum ar fi în joc spu sele unui copil uluit de ceea ce poate să vadă. Ca și în alte ca zuri, apocriful chinez anunță arbitrarul, practică haosul ca atare. Însă față de alte încercări, cu intenție savantă, o face întro manieră desăvârșită, liberă. În consecință, nu aș crede că te poți opri la aspectul alogic al enumerării sale. Nu poți lăsa deoparte seninătatea lui Borges, umorul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mă dezinteresez de politica țării mele, - dimpotrivă. Dar am convingerea că politica prin sine nu ne poate da soluția marilor probleme care ne absorb și că e o gravă eroare de a aștepta totul de la evoluția sau de la depărtarea sa arbitrară de la drumul normal. Convins că soluția se află mai gravă în fiecare din noi decât în culoarea politică a miniștrilor, mă trudesc, atâta cât pot, să fac din discipolii mei oameni în cea mai înaltă accepție a cuvântului și buni
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai crescut, am considerat că staturii și caracterului meu li se potrivește mai bine numele de Filip. Și așa am rămas. Numirea unui copil e o mare problemă încă nerezolvată în lume. Ce părere aveți?... Părinții numesc copilul în mod arbitrar, fără să-i cunoască firea, destinul sau dimensiunile fizice viitoare. Astfel că omul ajunge să poarte toată viața un nume adesea străin și nepotrivit, ca pe o haină prea strâmtă sau prea largă. Numele ar trebuie să se dea mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o fotografie rea și ștearsă, pe care am înviat-o și am colorat-o cu tot ce am auzit de la alții și cu propria mea fantezie: o fată tăcută, înaltă, cu părul castaniu, cu ochii căprui. Amintire a unei imagini arbitrare de altădată, aceasta și atâta este mama. În cursul vieții, imaginea rămânând aceeași, a variat, totuși, odată cu punctul de privire în care mă mutau anii. În copilărie, fata cu părul castaniu îmi era mamă. La douăzeci de ani, soră. Astăzi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]