17,527 matches
-
muzeele lumii; un colecționar de artă din România la Los Angeles; galeria de arta modernă Mihai Nicodim din Culver City, recent re-locata in down-town Los Angeles; case/vile și clădiri comerciale în stil „modernist”, de la mijlocul de secol 20, de arhitectul român Haralamb (Bubi) Georgescu in California la Los Angeles si Palm Springs, o sculptură de fiul acestuia, cunoscut sculptor californian, Christopher Georgesco, într-o piață din down-town Palm Springs, etc. ... Deci scriu articole și public în reviste și ziare românești
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383056_a_384385]
-
filmul „Chuck Norris vs. Communism; iar mai recent Ana Blandiana și Romulus Rusan (pentru care am organizat un eveniment în iunie 2015 cu ocazia vizitei lor pe Coasta de Vest a SUA), pe Doina Uricariu și soțul ei, Livio Dumitriu, arhitect și profesor de Arhitectură la cunoscuta Școală de Artă Pratt, din Brooklyn, New York. Asta pentru a menționa doar câțiva dintre românii din diaspora pe care am avut ocazia să-i întâlnesc. - Povestește-ne, te rog, despre impresiile tale de călătorie
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383056_a_384385]
-
arate că, în mod sigur, e primul! Nici un locuitor nu va face parte din vreun partid! - așa a stabilit, cândva, Sfatul Confreriilor, care, ani de zile, a condus destinele Stațiunii. Autoritatea emitentă s-a autodizolvat; apariția unor oameni precum Magistratul, Arhitectul - mort în urmă cu două luni - sau Doctorul, animați de idealuri noi, i-a grăbit sfârșitul. Așa a apărut Consiliul, organ de conducere modern, care totuși a găsit de cuviință ca regula abținerii de la politică să fie respectată, în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Întâmpla, oare, atunci când confrații săi vor descoperi totul? Dacă aceștia erau implicați, trebuia să se pregătească pentru ce era mai rău. I se părea că un vânt Înghețat măturase dintr-o dată aerul sufocant din biserică. — Un constructor..., șopti. — Da, un arhitect, preciză Bargello. Și, de asemenea, un mare mozaicar. El era cel Însărcinat să conducă lucrările de restaurare a bisericii... Cum crezi că a fost ucis? Dante nu răspunse imediat. Mai degrabă s-ar fi Întrebat pentru ce. Dar, În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
posibilitatea sa reală de manevră. Era absurd. O glumă. Dar pentru ce să se slujească de un material atât de prețios ca pergamentul? Și apoi, nu auzise niciodată că cetățenii orașului Como ar fi fost interesați de construcțiile navale. Erau arhitecți și meșteri pietrari de renume. Și Arnolfo di Cambio se folosise de ei, pentru toate construcțiile sale din Florența. Mai exista un amănunt, observă el, În timp ce le poruncea polițailor să adune materialul și să Îl transporte la San Piero. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rafinată decât a confraților săi. Teologul, chiar dacă Îi intuise neîncrederea, nu arătă nici un fel de adversitate, ci, dimpotrivă, Îi răspunse la salut cu o politețe accentuată. — Iar acesta este Iacopo Torriti, roman. Ultimul care ni s-a adăugat, geometru și arhitect. — Și matematician, se grăbi să adauge omul, ușor Înțepat. Dante Își aminti că auzise de el: era unul dintre asistenții marelui Arnolfo di Cambio, și venise cu el de la Roma, când Începuseră lucrările pentru noua catedrală. Îl măsură din ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
jignească, ci, dimpotrivă, să Îi aducă un omagiu. — De altminteri, marele Solomon și-a plecat Înțelepciunea la dorința reginei din Saba, și a făcut-o fără să șovăie și fără să-și piardă nimic din propria-i slavă, interveni Iacopo, arhitectul, pe un ton aluziv. Poate că aici vei găsi alte sugestii spre a-ți Îmbogăți laurul poetic. — Dacă asprimea dregătoriei mele nu m-ar ține, cu Îndatoririle ei, departe de dulceața conversațiilor despre iubire, răspunse Dante. — Dar nu numai despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Studium. — Dar, dintre toate subiectele, nici unul nu pare atât de vrednic de a fi analizat prin lucrarea răbdătoare a intelectului nostru cum este iubirea, stărui Iacopo. Iar dumneata, messer Alighieri, vei fi de acord. Cu toții Încuviințară, gata să comenteze cuvintele arhitectului, pe care păreau să le Împărtășească. Lui Augustino, mai cu seamă, parcă Îi tot venea să spună ceva. Nimic la fel ca iubirea. Nici crima? Întrebă Dante pe neașteptate, luându-i-o Înainte. Nimeni nu reacționă la vorbele sale. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
posesori de licențe de predare eliberate de universități prestigioase. Cel mai vârstnic era Bruno Ammannati, care locuise vreme Îndelungată În Palestina, căutând să Îi convertească pe păgâni, pe urmele Întemeietorului ordinului său, sfântul Francisc. Cel mai tânăr era Iacopo Torriti, arhitectul. Ajunseseră la Florența În perioade diferite ale ultimului an și se apucaseră de predat, individual, fiecare cu propriul său grup de studenți, după ce fuseseră acreditați la Comună și obținuseră licența. Mențineau raporturi cu școlile de pe lângă Santa Croce și Santa Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cunoaște mai bine decât un tovarăș de breaslă? Figura Înaltă, cu trăsături cabaline a lui Iacopo Torriti Îi reveni În minte. Era singurul care Îl cunoscuse pe meșterul din Como Înainte de sosirea acestuia la Florența. Ori, cel puțin, așa părea. Arhitectul era la lucru, pe marele șantier al noii catedrale, În fața baptisteriului. Dante străbătu cu pași repezi Via dei Calzaiuoli, ticsită la acea oră cu tejghelele vânzătorilor, care o umpluseră cu corturile lor colorate, lăsând un pasaj Îngust pe mijloc, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
planetar care o luase razna. În interior, chiar În locul pe care urma să se Înalțe viitorul pristol, În centrul geometric al marelui octogon de cărămidă al tamburului cupolei, erau niște scânduri lungi, rezemate pe cavalete. Îl recunoscu de departe pe arhitect, aplecat asupra unei serii de desene. Dante ajunse În spatele lui fără ca omul să Își fi dat seama de prezența lui. Se opri pentru o clipă În tăcere, spre a admira măiestria cu care Iacopo delinea, din câteva trăsături de cretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aflat În picioare, lângă dânsul. Cercul perfect de cer Înscris În tambur, care se deschidea deasupra capetelor lor, părea ochiul veghetor al lui Dumnezeu, atent la ceea ce se clădea În numele Lui, astfel Încât să nu se mai repete obrăznicia Babiloniei. Apoi arhitectul Își Întoarse capul, dându-și seama că era și poetul de față. Pentru câteva momente, păru contrariat să Îl vadă, apoi chipul i se lumină Într-un surâs palid, În timp ce se ridica În picioare. — Messer Alighieri, e o cinste să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
primit Însărcinarea, a lăsat să treacă multe zile fără să se apuce de nimic, tot umblând Încoace și Încolo prin biserică, cufundat Într-o meditație adâncă. — Ca și când ar fi fost nesigur ce anume să reprezinte? — Da. Sau, mai bine zis... Arhitectul se Întrerupsese cu un aer stânjenit, de parcă s-ar fi căit că Începuse acea discuție. Sau, mai bine zis? — De parcă s-ar fi temut. — De ce? Nu știu. Dar, despre orice ar fi fost vorba, Îl urmărise până aici de la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să vorbească pe cei care nu vor. — Umbla un zvon prin bazilica San Paolo, unde am lucrat noi... un zvon pe seama morții lui Celestin al V-lea... papa sihastru, bâigui Iacopo. — Firește, Îl știe toată lumea. Asasinat la ordinul lui Bonifaciu. Arhitectul părea sincer uimit. — Nu, messer Durante. Cu siguranță, nu la ordinul lui. La Roma se șușotea că, atunci când a aflat vestea, Bonifaciu ar fi reacționat cu o izbucnire de mânie furibundă și că ar fi ocărât vreme de trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ridice În slăvi propria operă, comparându-se cu ceilalți patru care Împărțeau cu el gloria breslei: Buondelmonte, Martino, Giusto da Imola. Și dumneata, messer Iacopo. În cele din urmă, dar cu siguranță nu cel din urmă. Auzindu-și numele pomenit, arhitectul răspunse printr-un zâmbet palid, aplecându-și capul Încetișor În semn de apreciere. — Și că nu a făcut niciodată un secret din faptul că se considera superior tuturor celorlalți, uneori frizând chiar denigrarea. Cred că alegerea de a folosi materiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
știut de asta. — Îl vezi? strigă iar Bargello. Masa de pânze Împiedica perspectiva. Dante spera că idiotul acela va tăcea, permițându-i să audă câte ceva. Uscătorul era cufundat În nemișcarea cea mai deplină, cu excepția freamătului ușor al pânzelor. Probabil că arhitectul prevăzuse niște deschideri, dispuse În așa fel Încât să genereze curentul acela ușor de aer pe care Îl simțea pe chip. Așadar, trebuie că existau și alte căi de ieșire, Își zise el alarmat. Traversă rapid rândurile de țesături, examinând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui Celestin, iar acest secret scăpase din ghearele lui Bonifaciu. Dar poate că exista o breșă În zidul de tăcere ridicat de Biserică În jurul acelei povești. Își aminti de ceea ce Îi sugerase Iacopo Torriti În legătură cu raporturile dintre cei doi priori. Arhitectul relatase doar zvonuri. Dar Antonio da Peretola putea să știe mult mai multe. În răstimpul anilor petrecuți În serviciul Bisericii, probabil că văzuse și auzise multe pe coridoarele Lateranului. În gaura aceea de șerpi, moartea lui Celestin fusese cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
etc., ceea ce face din ea o expresie matematică a armoniei universale. Cu atât mai mult cu cât, repet, Leonardo da Vinci a făcut-o evidentă și pentru dimensiunile trupului uman, În acel desen cunoscut sub titlul Omul vitruvian, după numele arhitectului roman preocupat de mistica proporțiilor anatomice ale ființei create de Dumnezeu după chipul și asemănarea sa. Ca o mică paranteză: În pofida a ceea ce crede domnul Dan Brown, În nici una dintre cele zece cărți despre arhitectură ale lui Vitruviu nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mari sau mai mici. Nu există istorici-demiurgi, și chiar dacă ar exista, tot n-ar putea soluționa problema În chip mulțumitor. Dumnezeu doar a creat lumea, n-avem nici un argument indubitabil că a și Înțeles-o, deși El a fost atât arhitectul, cât și furnizorul materiei prime din care a confecționat-o: propriul sine. Oamenii pot elabora doar versiuni poetice asupra istoriei, cu atât mai valoroase cu cât sunt mai convingătoare. Dar asta ține de talentul autorului, de adâncimea și subtilitatea demersului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
din Univers destinată experimentului. Ea trebuia să Întrunească toate calitățile și să reproducă Întocmai condițiile modelului - depărtarea de planetele vecine, distanța față de steaua din centrul sistemului, nivelul gravitațional și celelalte. Creatorul nu umblă, așadar, brambura prin spațiu; el este Marele Arhitect aflat În căutarea Locului, iar nu Dumnezeul creștin atotștiutor și atotputernic, care n-ar fi avut nevoie să caute, pentru că la El căutarea și găsirea sunt simultane, se presupun și se suprapun. Instantaneu. Doar oamenii caută, iar Ceilalți sunt oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
creștin atotștiutor și atotputernic, care n-ar fi avut nevoie să caute, pentru că la El căutarea și găsirea sunt simultane, se presupun și se suprapun. Instantaneu. Doar oamenii caută, iar Ceilalți sunt oameni. Dumnezeu este altceva. După ce fixează locul, Marele Arhitect devine Marele Constructor care purcede la treabă, dar nu ca un Dumnezeu care și știe, și poate totul, ci, Încă o dată, ca un om. De pildă, are nevoie de șase zile pentru a materializa proiectul și de Încă una pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
prin care se putea vedea parterul, lucru nemaivăzut de mine în nici una din casele în care intrasem vreodată. Această așa-zisă gaură, pentru că nu știu cum altfel s-o numesc, era înconjurată de o balustradă, protejând vizitatorii, pentru că, mai mult ca sigur, arhitecții nu avuseseră de gând să prăbușească pe nici unul dintre cei care și-ar fi încurcat privirile printre minunățiile casei. Bântuind intrigat, fără să știu pe unde și cum, m-am trezit deodată în fața clanței, pregătit să apăs pe ea. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
toate formele acestea infernale și cum de a putut avea atât de puțin umor încât să se manifeste astfel, pulsând printre bietele proiecții astrale cu forța și imaginația a mii și mii de evenimente și grohăieli născocite de cine știe ce mare arhitect al universului... Umbrele acestea, ei bine, sunt - acum înțeleg - toți cei alături de care am trăit noi toți. Îi recunosc treptat, fără să-i văd cu adevărat, pe toți aceia pe care i-am cunoscut. Doamne, prieteni, cum de-am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-și cheltui banii. Cine se trezea primul și ocupa piața, nu avea decât de câștigat. Nu stătuse mult pe gânduri, plecase în insulă și cumpărase un teren chiar la marginea capitalei, într-o zonă retrasă și discretă. Începuse construcția imediat ce arhitectul îi prezentase planurile pe care le acceptase fără multe mofturi. Cazinoul său se voia o copie redusă a unuia din Las Vegas. Nici nu putea fi vorba de opulența americană, nu era dispus să cheltuiască prea mult dar se îngrijise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și au murit fiind îngropați în grădina curții boierești, unde ridicaseră o bisericuță. Gheorghe Sterian nu a avut copii, iar Petrache Sterian a avut un singur fiu cu numele Gheorghe (Jorj) care a făcut studii la Paris. S-a făcut arhitect și s-a căsătorit cu o franțuzoaică La moșie a angajat un grecă cu numele Gheorghe Polinache - care îi administra moșia. După un timp, Sterian a pierdut încrederea în Polinache și a dat moșia în arendă la niște armeni cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]