1,570 matches
-
rușine! Încurajându-i, Genba mergea printre ofițeri și soldați. Cum era de așteptat, ostașii care-l urmaseră, până în acel punct, credeau în sentimentul onoarei. Transpirația și sângele uscat de soarele care strălucea fierbinte, încă din primele ore ale dimineții, pătau armurile și lăncile multora. Prin toată murdăria erau amestecate fire de iarbă și cocoloașe de țărână. Pe chipurile tuturor oamenilor se citea setea după o ceașcă sau măcar o gură. Dar nu aveau timp pentru așa ceva. Norii mari de praf galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Apoi, ca vântul, se retraseră spre fortificația lor. Astfel, ieșiră înainte la luptă de șase sau de șapte ori. Atacatorii pierduseră deja peste două sute de oameni. Era aproape ora amiezei și un soare arzător strălucea deasupra capetelor. Sângele proaspăt de pe armuri și căști se usca repede, dându-le un lustru negru, ca al lacului. Sub stindardul de comandant rămăseseră mai puțin de zece oameni, iar ochii lor aprigi abia dacă păreau să-i mai vadă pe cei de alături. Nici unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ei. Suspinele celor trei fete se mai auziră, un timp, pierzându-se în depărtare. Se apropia deja al patrulea schimb al nopții, iar petrecerea cea lipsită de bucurie se sfârșea. Războinicii își legară repede la loc curelele de piele ale armurilor, își luară armele și începură să se disperseze la posturile finale, posturile unde aveau să moară. Katsuie, soția lui și cei câțiva membri ai clanului trecură împreună în interiorul fortăreței principale. Oichi ceru să i se aducă un mic birou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lăsă lui Sanzo timp să spună nici o vorbă de prisos, chestionându-l asupra punctelor esențiale ale misiunii. Între timp, de la mal porniseră, risipite, mai multe bărci de pescuit cu fundul plat, înaintând de-a curmezișul apei. Zeci de soldați cu armuri ușoare se aplecau înainte și săreau, unul după altul, pe malul opus. Apoi, prăjinile fură împinse repede pentru a aduce bărcile înapoi, ca să transporte încă o serie de oameni. Cât ai clipi din ochi, singurul om rămas pe țărm fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Era zorii celei de-a douăzeci și una zile din Luna a Treia. Păsările își răspândeau ascuțit cântecele în stufărișurile de lângă Osaka. Florile de cireș se scuturau și, pe străzi, petalele căzute se învolburau prin jurul lungii procesiuni de cai și oameni în armuri, dând impresia că natura însăși le ura drum bun. Orășenii care veniseră să-i privească alcătuiau un lanț uman nesfârșit pe marginea drumului. Armata ce-l urma pe Hideyoshi în ziua aceea număra peste treizeci de mii de oameni. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Inuyama. Hideyoshi intră în Castelul Inuyama exact la ora amiezei. — Aduceți-mi un cal cu picioare puternice, ordonă el și, imediat după ce-și termină masa de prânz, ieși în galop pe poarta castelului, însoțit doar de câțiva călăreți cu armuri ușoare. Unde vă duceți, stăpâne? întrebă un general, alergând după el cât îl țineau picioarele calului. Nu trebuie să veniți decât câțiva, răspunse Hideyoshi. Dacă suntem prea mulți, ne va observa inamicul. Trecând, în mare grabă, prin satul Haguro, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hidetsugu o lovitură nimicitoare se năpustea acum, cu ferocitate, asupra propriei sale unități. Comandanții din clanul Tokugawa erau ei înșiși înspăimântați de forța neînduplecată a spiritului trupelor lor. Caii făceau spume la gură, chipurile oamenilor erau încordate cu îndârjire, iar armurile care veneau în valuri, se acoperiseră de sânge și praf. În timp ce forțele clanului Tokugawa presau din ce în ce mai aproape, intrând în bătaia armelor, Kyutaro privea atent, până când, în sfârșit, dădu comanda: — Foc! În clipa aceea, împușcăturile dezlănțuiră un vuiet asurzitor și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Șarpelui. Trecuseră cam două ore de când apăruseră steagurile inamicului pe muntele din fața lor. Ieyasu, însă, era calm. — Shiroza. Hanjuro. Veniți încoace. Încă așezat, privi în jur, cu o expresie senină. — Da, stăpâne? se apropiară de el cei doi samurai, cu armurile zăngănindu-le. Ieyasu le ceru celor doi oameni părerea, în timp ce compara harta din fața lui cu realitatea. Dacă stau să mă gândesc, se pare că forțele lui Shonyu din Kobehazama trebuie să fie alcătuite din veterani adevărați. În funcție de felul cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
detunături puternice, fumul alb începându-se să se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră rapid spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară în lupta corp la corp. Adevăratele acte de eroism ale unui războinic în bătălie se văd, de obicei, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înfrunta, Ieyasu! Chiar acum! Și începu să-și îndemne calul spre colina din față. — Stai! Pe-aici nu treci! strigă un soldat din clanul Tokugawa. Puneți mâna pe Nagayoshi! — E omul cu glugă albă, care gonește în galop! Valurile de armuri care încercau să-l oprească alergau spre el și se călcau în picioare sau, apropiindu-se, erau împroșcate cu torente de sânge. Apoi, însă, un glonț din ploaia torențială de focuri ale muschetelor, tras dintr-o armă care îl țintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de șase sute de soldați, dar curajul lui Honda îi învăluia pe toți, încă de când părăsiră Muntele Komaki. Ce era, la urma urmei, o armată de douăzeci de mii de oameni? Și, în fond, cine era acest Senior Maimuță? Pedestrașii aveau armuri ușoare, drapelele erau înfășurate și, în timp ce caii alergau loviți cu bicele, praful stârnit de mica armată se ridica precum o tornadă alergând spre răsărit. Când ieșiră pe malul de miazăzi al Râului Ryusenji, găsiră armata lui Hideyoshi mergând pe țărmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
complet singur, porni în grabă spre dânsul. — A, Senior Nobuo! dădu el din ambele mâini, ca și cum ar fi fost o întâlnire neașteptată și complet întâmplătoare. Nobuo rămase uluit, în timp ce vasalii din jurul lui, care arătau atât de impunători cu lăncile și armurile lor, se uitau cu gura căscată de uimire. Dar acesta nu fu singurul lor șoc. Hideyoshi îngenunche la picioarele lui Nobuo, prosternându-se la pământ, astfel că aproape atingea cu fața sandalele de paie ale celuilalt. Apoi, luându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobuo nu erau cu acordul clanului Tokugawa. — Vrei te rog să intervii pentru noi? Ești un bătrân respectat. — Nu se poate, așa ceva ar fi o încălcare gravă a etichetei, răspunse Tadatsugu. Honda, însă, insistă: — Oamenii ăștia nu și-au dezlegat armurile și sunt gata să plece pe câmpul de luptă. Într-o asemenea situație, eticheta de fiecare zi nu se aplică. — N-avem timp de așa ceva, adăugă și Ii. Ne ucide teama că s-ar putea să se întâmple ceva înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
expresiile de pe chipurile încăpățânaților Honda și Iii dezvăluiau că acea chemare era tocmai ceea ce doriseră. Grăbindu-i pe Sakai Tadatsugu și pe ceilalți, intrară, pe rând, în încăperea de audiențe. Camera lui Ieyasu se umplu până la refuz cu samurai în armuri. Atenția tuturor se îndrepta spre Ieyasu. Lângă el ședea Kazumasa. Urma, la rând, Sakai Tadatsugu, iar, în spatele lor, era reprezentată însăși coloana vertebrală a clanului Tokugawa. Ieyasu începu să vorbească, dar, întorcându-se dintr-o dată spre locurile cele mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cea mai adecvată sancțiune pentru comportamentul său, dar o castrare publică din partea ministrului Sănătății se apropia destul de mult de pedeapsa cuvenită. Încă întins pe jos, cu trăsăturile fine lipite de spinarea pistruiată a lui Bull, Alan vizualiza cu ochii minții armurile strălucitoare ale Cavaleriei Casnice sclipind în lumina soarelui de la Whitehall. Își imagina mirosul de Givenchy venind dinspre obrazul parfumat al doamnei ministru, care se apropia de un Alan pe jumătate gol, tremurând din cauza excitației, înlănțuit de Cenotaph. Verigheta ei sclipea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
exercițiu, nu știe ce spune. A treia oară era cât pe ce să sufăr un atac de inimă. Fac fel de fel de exerciții fizice. Urc și cobor scări. Iau taxiuri și frecventez restaurante. Merg pe jos până la Butcher’s Arm și London Apprentice. Tușesc foarte mult. Borăsc destul de des, ceea ce, în mod sigur îți întoarce mațele pe dos. Strănut și beau cât cuprinde. Mă culc și mă scol, adesea de câteva ori pe zi... A, ai avut ocazia să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în toată acreala și electricitatea din atmosferă se făceau simțite fărâmele unei veselii disperate. Pe terasa Martinei sunt o mulțime de flori, în ghivece, hârdaie, în console. Flori mari, flori mici, roșii, albastre, cărora le dădeau târcoale albine grase, cu armuri la fel de bogate și strălucitoare ca pietrele întunecate de pe fundul râului. Metalice, superdinamice, aceste ființe de joasă înălțime roiau în jurul meu ca niște demoni complici, atât de grei încât, atunci când planau, păreau să atârne de fire invizibile. Mi-a făcut plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Teii fără pereche ai lui Eminescu și duioșia liricii lui Șt. O. Iosif (strada lui), din dealul vecin, îi umple mereu simțirea de dragostea de viață, natură, semeni și credință în Dumnezeu. Meleaguri voievodale! Respirări ideale spre orizontul ce scânteie armurile peste pădurile dinspre Dobrovățul multimilenar și al Mănăstirii “atletului creștinătății”, al domeniilor regale, al lui Eminescu- revizor școlar, al dragostei de România a reginei Maria și al atâtor fermecătoare avânturi și roditoare pământuri. Se simte cu toți și cu toate
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
căsuța din grădină lipisem pe păreți chipuri rupte din jurnale - ca un quodlibet - și o numeam galerie de tablouri, pentru vederea cărui trebuia să se plătească entree. Teatru l-am jucat o dată în odaia din pod, în care ședeam cu Arm[e]anul, a doua în grădină, [... ] Grospapa - bostanul găurit cu lumânare -. Scuturatul ferestei. Curiozitatea lui Dzierzek, care iese noaptea cu ciubucul, ca să vadă ce-i, - un ucenic sare dintr-un măr, Dzierzek după el, sare gardul și-ncape-n gura
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
dintre religie și politică, ce avea să se transmită, de-a lunul secolelor, religiilor următoare. Și, în cele din urmă, apăreau vir triumphalis, eroul, în mijlocul unei bolgii delirante și înspăimântătoare, generalii lui mândri, și acvilele, însemnele, muzica, soldații cu superbele armuri de paradă, strălucitoarea cavalerie ușoară și greii cataphracti, oameni și animale acoperiți de fier, și auxilia, corpurile de armată aliate, de la numizi la parți, germani și iberi. Învăluit în pulbere și urlete, extrem de lent, cortegiul arăta trufaș Roma ei înseși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi acoperea fața cu mantia ei, pentru că voma. Animalele simțeau mirosul violenței. „Violența miroase“, spunea Germanicus. Mirosul acru, insuportabil și amețitor al unei legiuni când, sub comanda centurionilor, înainta în fața dușmanului, în bătaia soarelui, fără zgomot, numai zornăitul înspăimântător al armurilor, bătaia armelor pe scuturi. Mirosul oribil, persistent al prizonierilor germani înlănțuiți, zăcând unii peste alții pe jos, care te priveau - pe tine, general roman - cu o ură mută și primejdioasă. Mirosul violenței, mirosul sângelui care țâșnește din venă și stropește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prin oraș, o mulțime mult mai mare decât cea care îl aclamase pe Germanicus viu ieși în stradă, îi înconjură, îi urmă pe drumul spre grandiosul mausoleu construit de Augustus. Gajus, prea tânăr pentru o asemenea zi, zărea pe margine armurile pretorienilor și, în spatele lor, mii de chipuri care, recunoscându-l pe el, fiul mai mic, îl strigau plângând. Îmbulzindu-se până când ajungeau să nu mai poată respira, îi strigau Agrippinei că, în haita aceea de ucigași, ea singură reprezenta onoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vocii. Dar nu vom organiza spectacole. Oameni din toate țările se vor întâlni acolo ca să vorbească, chiar dacă folosesc limbi diferite, pentru că armele nu sunt de-ajuns pentru a păstra imperiul intact. Ca un legământ de pace, vom sculpta acolo arme, armuri, scuturi și trofee din vechile războaie, așa cum în templul de la Ilium am văzut atârnate armele războinicilor sătui de masacre. Vei pregăti un spațiu în care eu să pot scrie cu mâna mea scopul acestui proiect. Pentru că a fost proiectul tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
otrăvirii din Syria. Gândul acela se răspândea în întreaga sală, se transmitea de la un creier la altul, punea capăt discuțiilor, îi făcea pe invitați să lase jos cupele cu vin și - faptul cel mai alarmant - îi făcea să încremenească, în armurile lor ușoare de paradă, pe Augustinienii din fundul sălii. Era începutul unui joc mortal, și toți înțelegeau asta. Părinții viitorului mire, aflați în mijlocul unui grup, după ce se gândiseră dacă să intervină sau nu, tăcuseră, prevăzători. Chipurile lor spuneau că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cele două îmbinându-se doar la nivelul puținelor puncte de impact stimulate atunci când îmi contractasem picioarele și brațele sub efectul drogului. Zile întregi după aceea, fragmente ale acelei experiențe se întorseseră intacte, și puteam vedea mașinile de pe autostradă, purtându-și armurile de paradă, cum planau de-a lungul drumurilor suspendate pe aripi de foc. Pietonii de pe străzile de jos erau îmbrăcați și ei în costumele lor cu paiete, dându-mi astfel impresia că aș fi fost un vizitator singuratic într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]