1,498 matches
-
dar de data aceasta vocea este în mod evident a instanței narative, fiindcă decodează sec faptul miraculos: „a-nceput să-l tragă în capcană”. Deși are acces la povestirea mitică, timpul sacru propriu-zis îi este impropriu eului epic, perspectiva lui auctorială se deschide totuși din istorie. Doar eroul poate pătrunde în mitic, glisând ușor, mai întâi prin reluarea acțiunii desfășurate, corectată prin folosirea timpului imperfect al nedeterminării exacte, și apoi prin redarea eliptică a asiduității cu care neofitul își urmează drumul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
critic. Un asemenea impact poate fi dur dacă viața literaturii e dominată de autoritarism și dirijism ori se poate rezolva în confruntări rezonabile, leale, dacă există o atmosferă permisivă. "Curaj"? "Slăbiciune"? Poate o dozare a lor în funcție de context, de temperamentul auctorial, ca și de. caracter. Oricât de "cuminte" te-ai fi străduit să fii în anii '50 ai debutului meu, tot nu puteai scăpa de invectivele ideologice, presupunând că n-ai cedat celor mai rudimentare clișee. Pentru că mi-am îngăduit să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Sapho, Arhilocos, Pindar, Lucian Vasiliu și Constantin Virgil Bănescu... Fac parte din generația 2000: moralitatea unui adevărat artist se probează prin această prezență; chiar dacă am o operă în spatele meu, ea pentru mine nu mai există, sunt total lipsit de narcisisme auctoriale, mă citesc sau recitesc numai obligat de vreo urgență editorială, mă consider un poet înaintea debutului și sunt gata să accept orice provocare: în această privință sunt întru totul de acord cu Arghezi. Sunt mai multe poeme de-ale lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Goma era gelos. L-a interzis librăriilor pentru că, printre istoricii vitriolați, se aflau și ea și tătuțu-i, Condurachele, gagademicul galonat, agentul de înrâurire pozitivă a străinătăților. Firește, în "La cafeneaua hermeneutică", reeditată somptuos de "Nemira", găsești un număr de portrete auctoriale, însă de nu-s nici robotice, nici satirice, eu, creango-rabelaisian pe undeva, neavându-le decât cu "satira menipee", care iaște lucrătură de mixare, impurificare, dozare, cu umplerea cârnaților mult asemănându-se. Dacă ai fi antrenorul "echipei naționale a scriitorilor" care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ține și azi pentru unii locul vieții. Mihaela Ursa Născută în 25 septembrie 1971. Teoretician și critic literar, este autoarea volumelor: Optzecismul și promisiunile postmodernismului (Paralela 45, Pitești, 1999), Gheorghe Crăciun - monografie (Aula, Brașov, 2000) și Scriitopia sau Ficționalizarea subiectului auctorial în imaginarul teoretic (Dacia, Cluj-Napoca, 2005), pentru care a fost premiată de Uniunea Scriitorilor din România (1999), Asociația de Literatură Generală și Comparată din România (2006), Asociația Scriitorilor din Cluj-Napoca (2005) și Universitatea „Babeș-Bolyai“ (2005). A absolvit Facultatea de Litere
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
de a ajunge cineva în ierarhia socială (mărirea) îl împinge în afaceri. Până la urmă viețile acestora ar deveni paralele dacă mama n-ar rămâne sprijin alături de fiu. Obsesiv este deci cuvântul „Dragoste” în diferite nuanțe, așa cum le simte autoarea, personaj auctorial! Cititorul poate alege și profunzimea unor trăiri și manifestări organic-eruptive și profunzimi nebănuite, surprins de o experiență bogată de viață într-o desfășurare liniară. „Mirosul” ca un laitmotiv poate izvorî din curățenia aspirațiilor spre lumina înaltă, din realitatea unei vieți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
evazionistă, dar mă întreb dacă nu cumva suntem pe cale să uităm tocmai autorul și să fetișizăm în schimb -ismul. Alex. Leo Șerban : Este limpede, sper, că situarea mea de partea minimaliștilor nu exclude aprecierea pe care o dau diverselor căutări auctoriale... Este vorba însă despre ceea ce aș numi oportunitate strategică și care are, până la urmă, destul de puțin de-a face cu ceea ce vor autorii și foarte mult cu ceea ce vrem să vedem noi, criticii (mă rog, unii dintre ei eu, de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ar fi luat-o din cartea lui Ch. Johnson și ar fi combinat-o cu trăsăturile unui original prieten poet, W.E. Henley, chipuri de pirați întâlnim destule în Istoria johnsoniană, pentru a mai fi nevoie și de sprijinul biografiei auctoriale. Inventarul scenografic al romanului confirmă și el decupajul Epocii de Aur a pirateriei. Conținutul cufărului lui Bill, de exemplu, dezvăluie obiecte familiare unui marinar de carieră : un rând de haine curate, nepurtate vreodată (răgazurile unei legitimări legale, prin porturi și
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
Keegan 1999: 216) Inventarea de către Chatterton a lui Rowley este, deci, bazată pe o "regresie infinită" (infinite regress) nostalgică, imitată de John Clare ulterior, printre alții (vezi în literatura modernă strategii narative similare la Borges și la Ackroyd). Astfel, "persona auctorială a lui Rowley dispare"; cu alte cuvinte, Chatterton se poate să fi fost conștient de natura palimpsestică și de mise-en-abyme a timpului și istoriei, în care orice creație de orice fel este în cele din urmă o recreație sau distorsiune
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
acesteia, tarele societății, ca și defectele indivizilor, fie adversari, fie colaboratori apropiați și prieteni vechi, sunt șarjate nejustificat, capătă deseori o înfățișare grotescă. Pe acest fond și Vania Răutu, cu moralitatea lui perfectă, devine neverosimil, textul acuzând un flagrant parti-pris auctorial, un tezism apăsat. „Egocentrismul”, idealizarea protagonistului-autor fac dificil de acceptat lectura propusă de Nicolae Manolescu volumului Ciubărești ca „un roman satiric, pe alocuri memorabil prin sarcasmul coroziv”, cu o „metodă swiftiană la origine”. Dar, pe lângă anumite capitole de „istorie ieroglifică
STERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
cu toate defectele posibile: calculată, perversă, crudă etc. Pe un plan antagonic destul de simplist se situează figurile lui ,,tataki” (Mitrel Lambru) și ale sadovenianului rabi ,,Socrate” (Izu Vainștain), construcția secvențelor provinciale recuperând din încrâncenarea conflictului bine - rău, care antrenează aspirația auctorială de a fixa repere morale autentice. Volumul de eseuri, reportaje și tablete Istorie vie (1989) este scris în maniera și cu poncifele dogmatice ale anilor ’70-’80. Piesele de teatru O poveste cu povești (1978) și O aventură de zile
ŢARANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290083_a_291412]
-
stabilite sunt romanul tranzitiv, în care naratorul e omniscient, personajul este narat și are iluzia apartenenței la realitate; romanul reflexiv, în care personajul e și narator, dar își conservă iluzia vieții; în fine, metaromanul, în care personajul accede la conștiința auctorială, pierzându-și însă iluzia vieții în beneficiul asumării deliberate a convențiilor literaturii. Dincolo de obiecțiile care se pot aduce acestei fenomenologii, interesantă nu prin validitate, ci prin coerență, cartea se distinge în peisajul criticii contemporane prin fuziunea fericită a infrastructurii teoretice
ŢEPOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290153_a_291482]
-
experiențe poetice este volumul Terapia muncii, după care, în Tălpile violete (1990), violența, sarcasmul, refuzul metaforei consacrate se atenuează, făcând loc, cu măsură, anecdotei și unor surprinzătoare note nostalgice, repede retrase, contrazise, negate și din nou ivite, într-o regie auctorială spectaculoasă, cu puternic impact emoțional. O bufniță tânără pe patul morții (1988) și Discurs asupra Struțocămilei (1995; Premiul Asociației Scriitorilor din București și Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) marchează intrarea poetului într-un nou registru stilistic și într-un alt
FLORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
gratuit și dintr-o calofilie cu pecete personală. Atuurile prozatorului, îndemânatic exploatate, sunt adresarea plină de amenitate, recursul la tonul blând și sfătos, opțiunea pentru registrul stilistic al colocvialității îngrijite, propriu conversației prietenești. Instituind o inocentă „complicitate” cu cititorul, glasul auctorial îl supune pe acesta unei incantații nostalgice, clădită prin „vorba măiestrită”, de o calofilie neconvențională și deloc găunoasă, fiind țesută cu idei relevante și imagini uneori memorabile. O „urmare” - sau o întregire - a acestor pagini, cu aceeași recuzită și în
GRIGORIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287362_a_288691]
-
biografismului minimalist, cotidianului prozaic (viața particulară a tânărului profesor din mediul rural, stagiul militar, erotismul juvenil, practica studențească, excursia la munte, tema părinților și, în legătură cu aceasta, ecouri din problematica „obsedantului deceniu”ș.a.). Nu anecdotica e importantă, ci tratarea ei. Poziția auctorială e flegmatică, aparent expurgată de afectivitate, „obiectivistă”. De sub cenușiul nespectaculosului răzbat totuși, semnificate implicit, zbateri sufletești și combustii intelectuale pentru care scriitura „măiestrită” se dovedește a fi un revelator eficace. Marin Preda-incomodul (1996) e o monografie neconvențională și lipsită de
GRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
esențial pentru o întreagă familie de personaje ale lui Preda, dar, în general, subestimat ori ignorat de comentatori. Un întreg capitol detaliază chestiunea feminității și a relațiilor erotice în opera scriitorului, un altul (intitulat În numele Tatălui) dezbate relația naratorului/personajului auctorial cu Tatăl, în termenii complexului oedipian. G. combate cu energie acuzațiile de „colaboraționism” (cu regimul comunist) care au fost formulate la adresa lui Marin Preda începând din 1990. Acuzațiile sunt demontate metodic, analiza și comentariul vizând succesiv teme, motive și pasaje „incriminate
GRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
que d’enculer leurs chameaux” (p. 261). Afirmația de bodegă “Arăboiacele sînt niște curve nefutute” n-a fost inițial acceptată de editorul traducerii germane a romanului, dar a trecut pînă la urmă. Adăugăm un amănunt nu lipsit de importanță: disprețul auctorial față de musulmani, respectiv ura protagonistului din Plateforme pentru aceiași are drept una dintre surse trecerea mamei autorului la islamism. O a doua sînt chiar musulmanii Înșiși: aflat În excursie În Thailanda, pentru a-și Începe lucrul la carte, Houellebecq constată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vorbind, vrea să-l reprezinte pe occidentalul mediu, așa cum apare el În nenumăratele statistici date publicității pentru cuantificarea unei epoci. Dintr-un punct de vedere plauzibil, deci, Posibilitatea unei insule este o metaficțiune. Dintr-un altul, Însa cel al intenției auctoriale romanul acesta este o monumentală reducere la absurd ca metodă de a demonstra validitatea următoarei ipoteze: civilizația occidentală a Încercat zadarnic să mascheze determinările biologice, inexorabile și imperturbabile, ale oricărei societăți naturale. Din motive pe care naratorul nu le mai
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
finalul romanului, Sandor Îi cere lui Renée să-l omoare, ea refuză și este obligată să-l părăsească, reabandonîndu-se dureros ei Înseși. Renée este un caz, o „invenție” asemeni celor cu care, În alt registru, lucrează copios Amélie Nothomb. Implicarea auctorială este mult mai intensă În cazul Emmanuellei Bayamack-Tam. Scriitoarea Își asumă personajul preferat al congenerelor ei: femeia inadaptată (aici, din cauza urîțeniei), instabilă, singură, neînțeleasă de bărbații cu care intră În contact, puternică, totuși, datorită unei lucidități În cazuri extreme vizionare
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
tulbure contaminează prezentul, iar viețile personajelor, blocate pe traseul acestui cordon ombilical cu inserția ascunsă Într-un rezervor de tragedie, respiră neputința. Răul ubicuu este În același timp evanescent, implacabil. Discursul indirect liber este singurul acces al personajului În afara vocii auctoriale omnisciente, dar el apare structurat la fel ca cel raportat, din segmente scurte, foarte explicite, care nu lasă nici un dincolo care ar putea capta interesul cititorului. Timpul verbal predilect este prezentul, obiectivant, astfel că rareori familiile de personaje sînt dispuse
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai Întâlnit-o la John Barth, În The Floating Opera, dar și la Pynchon, În The Crying of lot 49. Monge, Palafox, Crab (din La nébuleuse de Crabe - Nebuloasa lui Crabe, 1993), dar și personajele cărților ulterioare, până la contururile aluziv auctoriale rezultate din circumscrierea figurilor lui Thomas Pilaster și a poetului Marson unui același spațiu mental (din ultimul roman L’Oeuvre posthume de Thomas Pilaster - Opera postumă a lui Thomas Pilaster, 1999) sunt niște excentrici care mobilizează, pe de o parte
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pp. 122-123). La succesul acestui joc contribuie și mimarea autenticității autobiografice cu un remarcabil dispozitiv tehnic - polifonie, suprapunerea enunțărilor, descrieri tehnice minuțioase, referințe livrești implicite. Totodată, excentricitatea universului narativ, coroborată cu aceea a naratorului (ca mai Întotdeauna, un alter ego auctorial) și a personajelor principale (Madame Stempf, de exemplu, o femeie voinică, mamă a patru copii, pe care, de teamă, nu-i lasă să se nască, crescându-i și adăpostindu-i În propriul corp - un personaj asemănător Întâlnim la Pascal Bruckner
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la haosul deopotrivă psihic, narativ și fizic, referențial. Gonșalves Își primește pacientul În cabinetul unui dentist internaționalist care colecționa vocabule indigene pentru a redacta un dicționar: denumiri de copaci, de furnici, de maimuțe. Un proiect babilonian care redă metonimic proiectul auctorial: acela de a demonstra că sensul a dispărut dintr-un limbaj lipsit de regulă (Dumnezeu), cu sintaxă inexpresivă, produs al cumulării haotice de cuvinte. Un destin frînt este trasat și În Le Port intérieur (Portul interior, 1995), acela al lui
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de ritm, enumerări, ton familiar, direct, Într-un cuvânt, viruozitate stilistică desăvârșită. și totuși, tocmai aceastei importanțe cardinale acordată stilului personal, efortului de a realiza cât mai multe “numere personale” care uneori confiscă narațiunea i se datorează impresia de narcisism auctorial percepută la lectură: poate fi acesta simptomul unui complex identitar. Opera lui Jean Rouaud ne oferă imaginea unui autor foarte talentat, tenace (penultimul roman, uneori exasperant prin acumularea maniacală a detaliilor) dar lipsit Încă de forța celui care scrie pe deasupra
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
roman, Strigătul umbrei, situat, într-un fel, în continuarea primului. Se regăsesc aici aceleași personaje principale, aceeași vehemență a suferinței transpuse într-un discurs narativ polifonic. Diferența este însă notabilă: prozatorul amplifică diapazonul stilistic, înclină cumpăna narațiunii către povestire, instanța auctorială cedează spații importante vocii personajelor. Strigătul umbrei este un roman despre iubiri eșuate, într-o lume ostilă, înrăită, căreia i se refuză darul iubirii. SCRIERI: Gheață la mal, București, 1991; Strigătul umbrei, București, 1995. Repere bibliografice: Roxana Sorescu, Un dur
CIOCALTEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286244_a_287573]