KorAP: Find »[drukola/base=balcanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...222 >

5,546 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

cu autohtonii Prin pătrunderea slavilor în sudul Dunării, la începutul secolului al VII-lea, numărul lor se va reduce simțitor în nordul ei (Dacia), ei sfârșind prin a fi asimilați de români. Romanitatea orientală s-a păstrat în nordul Peninsulei Balcanice, între Dunăre și Haemus, în momentul năvălirii slavilor, după cum o dovedesc denumirile latine ale satelor și castrelor din sudul Dunării, în vremea lui Justin II. Când slavii au trecut Dunărea, în anul 602, ei au găsit aici un substrat de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
continuă împotriva Imperiului. Rezultatul a fost slavizarea treptată a populației romanizate (latine) din sudul Dunării.25 Prin instalarea slavilor în sudul Dunării, la începutul secolului al VII-lea, Imperiul a renunțat oficial la o parte din stăpânirea sa în Peninsula Balcanică. Slavii au fost așezați ca foederati în Imperiu. Dar, în sudul Dunării, slavii s-au manifestat ca războinici, ca și cuceritori, romanicii fugeau de pe câmpii și din cetăți, creștinii se refugiau din calea slavilor pe vârfurile munților și în locuri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
puțini) coloniști romani ar fi rămas în Dacia, năvălirile pustiitoare ale barbarilor au distrus aceste rămășițe neînsemnate așezate "în calea răutăților". Limba română, spune Roesler, este o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi însemnate din cea albaneză, vorbită în sudul Peninsulei Balcanice. În plus, limba română este "adânc înrâurită" de limba bulgară, care se vorbește tot în sudul Dunării, în schimb, lipsesc împrumuturile germanice, deși goții și gepizii au locuit câteva secole în Dacia, la nord de Dunăre. Cele trei dialecte daco-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Panonia Inferior. Populația romanizată a fost strămutată în dreapta (sudul) Dunării, iar câtă a rămas pe loc, ori s-a contopit cu năvălitorii, ori s-a păstrat până la venirea românilor de peste Dunăre, iar românismul s-a dezvoltat numai în Peninsula Balcanică. El susținea că românii stabiliți în sud, după 275, au început să vină în nord, în secolul al VII-lea, după stabilirea slavilor în sudul Dunării ei au părasit Dacia, după moartea împăratului Mauriciu (602). Istoricii români interbelici susțineau că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și de organizare statală, relațiile foarte vechi ale bisericii române cu mitropolia de la Ohrida, prezența cuvintelor albaneze în limba română, toate aceste argumente par să încline balanța în favoarea ipotezei susținerii formării poporului român în sudul Dunării, într-un mediu slav balcanic. El considera că acest mediu pare, în plus, să fi fost mai propice latinizării (romanizării) decât Dacia nord-dunăreană, imperfect (incomplet) romanizată, între 106-275, și, fără îndoială, golită de populație după năvălirile barbare din secolul al III-lea. Însăși unitatea limbii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Întrebare: nu se poate întâmpla la fel și cu o limbă a cărei evoluție s-ar fi oprit în urma unei catastrofe? În privința raporturilor dintre albaneză și română, ideea că acele cuvinte considerate a fi albaneze în română aparțin unui substrat balcanic (tracic) este ingenioasă și ne-ar scuti de probleme. Dar nu sunt de acord cu argumentul că se împrumută cuvinte numai de la o civilizație superioară, idee prea simplistă (soldații noștri din colonii împrumută din sudaneză)". 3. "Influența slavă este considerabilă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
evul mediu, românii erau un popor de spații mari (întinse), ei nu aveau orașe, ci erau păstori și agricultori (țărani). Românii, ca popor, s-au închegat pe un spațiu mult mai întins, care includea Dacia (nordul Dunării) și regiunea sud-dunăreană (balcanică). Marginile romanității răsăritene se pot stabili pe temeiul numelor latine din inscripții și a a denumirilor de localități. Linia Jirecek (vezi mai sus) distingea între zona sud-dunăreană, în care se vorbea greaca, față de cea latină: ea începea la Marea Adriatică, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu procesul de asimilare, adică de romanizare lingvistică și culturală a populațiilor illiro-trace dintre Marea Adriatică și Marea Neagră, din valea Dunării și Carpați până în nordul Transilvaniei. Aici s-a închegat ceea ce s-a numit romanitatea răsăriteană-aceasta nu acoperea întreaga regiune balcanică, ci numai părțile ei nord-vestice, în timp ce partea sudică era un teritoriu de limbă și cultură greacă. Linia care separă cele două zone culturale și lingvistice a fost stabilită de învățatul ceh Jirecek, acceptată apoi și de alți lingviști și istorici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în regiunea sudică a Balcanilor (Macedonia), dar o romanizare masivă a avut loc numai la nord de linia Jirecek, anume în provinciile ilirice și dunărene, inclusiv Dacia. În spațiul întinsei romanități răsăritene s-au configurat două zone teritoriale: una vest balcanică, având ca substrat etnic pe iliri, unde s-a născut limba dalmată (azi dispărută), iar cealaltă carpato-dunăreană, cu substrat etnic pe daco-geți. În această zonă, romanizarea a dat naștere limbii daco-romane, ulterior române. Poporul român își are obârșia în zona

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spre sfârșitul secolului al VI-lea, în partea de est (Moldova), s-au întemeiat o serie de așezări stabile slave. După o serie de incursiuni în sudul Dunării, în urma prăbușirii limesului danubian, în 602, slavii s-au stabilit în regiunea balcanică. Dar o parte însemnată a slavilor au rămas în nordul Dunării, în timp ce din sud și din est o parte a lor au pătruns în podișul Transilvaniei, intrând în contact cu comunitățile romanice. Încă de la constituirea primelor așezări slave în Dacia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
deosebește mult de celelalte limbi neolatine". Un alt slavist, I. Pătruț, spune și el: "porniți spre sud, de la nord de Carpați, slavii care au coborât pe la est de munți, au trecut în masă Dunărea în imperiul roman, invadând întreaga Peninsulă Balcanică (inclusiv Grecia), înjghebând, încă în veacul al VII-lea, formații statale și formând împreună cu bulgarii (turci) primul stat slavo-bulgar...La nord de Dunăre, unde s-a format grosul poporului român, numărul slavilor rămași trebuie să fi fost redus, prin urmare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trecut Dunărea și s-au instalat în sud. Pe de altă parte, numărul daco-romanilor a crescut prin prizonierii (robii) aduși de slavi din sud și prin migrația spre nord a unei părți a populației romanice, care se refugia din regiunile balcanice ocupate de slavi spre nordul Dunării (vezi Viața Sf. Dimitrie de Tesalonic). În timp, s-a adăugat și sporul natural al populației autohtone, încât daco-romanii au ajuns să-i copleșească numeric pe slavi. Dar aceasta n-ar fi fost suficient

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
comune cu albaneza, cât și întregul conținut arhaic indo-european al limbii albaneze provin din fondul etno-lingvistic al populațiilor preromane ale teritoriului carpato-balcanic și dunărean, fie din grupa traco-moeso-getică, aflată în zona de nord-est, fie din cea iliro-panonică, din nord-vestul Peninsulei Balcanice. Stabilirea elementelor fonetice, morfologice și lexicale neromane este rezultatul comparării limbii române cu limbile romanice din apus și cu albaneza, în care se găsesc forme și cuvinte românești prelatine asemănătoare, uneori identice. Prin confruntarea românei cu idiomurile balcanice, în primul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nord-vestul Peninsulei Balcanice. Stabilirea elementelor fonetice, morfologice și lexicale neromane este rezultatul comparării limbii române cu limbile romanice din apus și cu albaneza, în care se găsesc forme și cuvinte românești prelatine asemănătoare, uneori identice. Prin confruntarea românei cu idiomurile balcanice, în primul rând cu albaneza, deducem că există importante elemente "albaneze", considerate împrumuturi sau moșteniri din epoca de formare a limbii. Prin unele trăsături caracteristice, româna a fost considerată de unii erudiți ca "limbă balcanică". Noțiunilor "balcanic" și "caracter albanez

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Prin confruntarea românei cu idiomurile balcanice, în primul rând cu albaneza, deducem că există importante elemente "albaneze", considerate împrumuturi sau moșteniri din epoca de formare a limbii. Prin unele trăsături caracteristice, româna a fost considerată de unii erudiți ca "limbă balcanică". Noțiunilor "balcanic" și "caracter albanez" al limbii române li s-a atribuit o mare importanță. Disciplina "lingvistica balcanică", având ca promotori principali pe G. Weigand și Kr. Sandfeld, cuprinde limbile bulgară, albaneză, neogreacă și română, mai puțin sârbo-croata. Weigand considera

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românei cu idiomurile balcanice, în primul rând cu albaneza, deducem că există importante elemente "albaneze", considerate împrumuturi sau moșteniri din epoca de formare a limbii. Prin unele trăsături caracteristice, româna a fost considerată de unii erudiți ca "limbă balcanică". Noțiunilor "balcanic" și "caracter albanez" al limbii române li s-a atribuit o mare importanță. Disciplina "lingvistica balcanică", având ca promotori principali pe G. Weigand și Kr. Sandfeld, cuprinde limbile bulgară, albaneză, neogreacă și română, mai puțin sârbo-croata. Weigand considera albaneza, româna

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împrumuturi sau moșteniri din epoca de formare a limbii. Prin unele trăsături caracteristice, româna a fost considerată de unii erudiți ca "limbă balcanică". Noțiunilor "balcanic" și "caracter albanez" al limbii române li s-a atribuit o mare importanță. Disciplina "lingvistica balcanică", având ca promotori principali pe G. Weigand și Kr. Sandfeld, cuprinde limbile bulgară, albaneză, neogreacă și română, mai puțin sârbo-croata. Weigand considera albaneza, româna și bulgara ca trei ipostaze ale aceleiași limbi "balcanice", albanezii fiind traci care vorbesc (păstrează) limba

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a atribuit o mare importanță. Disciplina "lingvistica balcanică", având ca promotori principali pe G. Weigand și Kr. Sandfeld, cuprinde limbile bulgară, albaneză, neogreacă și română, mai puțin sârbo-croata. Weigand considera albaneza, româna și bulgara ca trei ipostaze ale aceleiași limbi "balcanice", albanezii fiind traci care vorbesc (păstrează) limba veche, românii fiind traci romanizați, iar bulgarii traci slavizați. Însă, deși limbile balcanice prezintă concordanțe, acestea nu merg până la identitate completă. În același timp, este incontestabil că un număr relativ ridicat de cuvinte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bulgară, albaneză, neogreacă și română, mai puțin sârbo-croata. Weigand considera albaneza, româna și bulgara ca trei ipostaze ale aceleiași limbi "balcanice", albanezii fiind traci care vorbesc (păstrează) limba veche, românii fiind traci romanizați, iar bulgarii traci slavizați. Însă, deși limbile balcanice prezintă concordanțe, acestea nu merg până la identitate completă. În același timp, este incontestabil că un număr relativ ridicat de cuvinte, mai ales în albaneză și română, provin din idiomurile populațiilor preromane și anterioare slavilor. Astfel, româna este parțial o limbă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prezintă concordanțe, acestea nu merg până la identitate completă. În același timp, este incontestabil că un număr relativ ridicat de cuvinte, mai ales în albaneză și română, provin din idiomurile populațiilor preromane și anterioare slavilor. Astfel, româna este parțial o limbă balcanică prin dialectele ei sudice: aromâna, meglenita și istroromâna, dar majoritatea românilor și a limbii lor este dunăreană și carpatică numărul și valoarea cuvintelor autohtone în dialectul "daco-român" confirmă acest lucru.42 Este necesară limpezirea raporturilor albano-române în gramatică, dar mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
etnogeneza românilor. După analizarea elementelor autohtone, preromane, în limba română, s-a impus constatarea că româna are o puternică notă de originalitate, de personalitate, nu numai în conținutul și structura latină, dar și în elementele (caracterele) anteromane, numite anterior "albaneze", "balcanice", iar acum "autohtone" și "traco-dace". Lingvistul Al. Philippide consideră că "elementele asemănătoare" cu albaneza sunt astfel "numai în general și cu aproximație". Dar la o cercetare mai atentă, ele prezintă deosebiri remarcabile de la o limbă la alta, ce constituie o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ambele limbi prezintă două categorii de elemente, dăinuind din perioada veche: romane (latine) și preromane (autohtone). Dar elementele latine comune albanezei și românei sunt foarte puține, iar dovezile din care să rezulte că acestea provin dintr-un izvor comun, "latina balcanică", lipsesc. Elementele românești comune cu albaneza, consideră comparatistul austriac Gustav Meyer, au o sursă comună carpato-balcanică și preromană, cu diferențieri străvechi. Termenii ce aparțin exclusiv albanezei și românei provin, în ambele limbi, din străvechea limbă vorbită odinioară în Peninsula Balcanică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
balcanică", lipsesc. Elementele românești comune cu albaneza, consideră comparatistul austriac Gustav Meyer, au o sursă comună carpato-balcanică și preromană, cu diferențieri străvechi. Termenii ce aparțin exclusiv albanezei și românei provin, în ambele limbi, din străvechea limbă vorbită odinioară în Peninsula Balcanică și în zona carpato-dunăreană, susține Al. Rosetti, pe urmele lui Hasdeu, Philippide, Capidan, Pușcariu. Această realitate infirmă teza privitoare la "simbioza româno-albaneză", la sfârșitul antichității și începutul evului mediu, și "conviețuirea" celor două popoare, sursa "împrumuturilor" din albaneză în română

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și concludent din punct de vedere cronologic, istoric.44 În legătură cu originea limbii române, unii istorici aduc argumente lingvistice ce subliniază asemănările între română și albaneză (vezi pe larg mai sus). Astfel, danezul Kr. Sandfeld referindu-se la înrudirea dintre limbile balcanice, încearcă să explice prezența cuvintelor albaneze în română prin contactul între cele două popoare și prin împrumuturi reciproce între cele două limbi. Istoricul francez F. Lot apreciază că trecerea unui număr de cuvinte albaneze în limba română ar indica "în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
termeni de civilizație ca "vatră", "moș" ș.a. ? Este imposibil de admis că toate cuvintele comune au fost împrumutate de români din albaneză, iar albanezii n-au împrumutat mai nimic din română... De fapt, se știe a priori că în limbile balcanice s-a păstrat un număr de cuvinte aparținând substratului. Substratul ar putea fi diferit pentru fiecare dintre aceste limbi. Însă din moment ce găsim un fond de cuvinte inexplicabile prin datele istorice și acest fond este aproape în întregime comun limbilor vorbite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]