1,448 matches
-
I-II, îngr. și pref. I. Oprișan, București, 1973; Taurul mării, îngr. și pref. Valentin F. Mihăescu, București, 1987. Traduceri: Herondas din Kos, Arnoul Gréban, Hans Sachs, Francesco Andreini, Andrea Perrucci, Lope de Rueda, Andreas Gryphius, în De la mimus la baroc, pref. trad., București, 1933; William Shakespeare, Regele Richard al III-lea, București, 1934; Max Halbe, Tinerețe, București, [1942]; V. Ermilov, Cehov, București, [1948] (în colaborare cu Eugen Jenea); Stendhal, Roșu și negru. Cronica secolului al XIX-lea, București, 1950; ed.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
Kleist, Ulciorul sfărâmat, București, 1957; [Traduceri], în Scrieri, VIII, București, 1985. Repere bibliografice: Constantinescu, Scrieri, IV, 498-502; Perpessicius, Opere, III, 98-100, IV, 153-156, XII, 203-210, 302-305; Sadoveanu, Cărți, II, 21-23; Vianu, Opere, III, 517-523; G. M. Zamfirescu, „De la mimus la baroc”, „România literară”, 1933, 7; Al. Robot, „De la mimus la baroc”, RP, 1933, 4 611; Lucian Boz, „De la mimus la baroc”, ADV, 1933, 15 205; Biberi, Études, 127-129; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 115-116, 376-377; Cioculescu, Aspecte, 442-445; Streinu, Pagini, II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
1985. Repere bibliografice: Constantinescu, Scrieri, IV, 498-502; Perpessicius, Opere, III, 98-100, IV, 153-156, XII, 203-210, 302-305; Sadoveanu, Cărți, II, 21-23; Vianu, Opere, III, 517-523; G. M. Zamfirescu, „De la mimus la baroc”, „România literară”, 1933, 7; Al. Robot, „De la mimus la baroc”, RP, 1933, 4 611; Lucian Boz, „De la mimus la baroc”, ADV, 1933, 15 205; Biberi, Études, 127-129; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 115-116, 376-377; Cioculescu, Aspecte, 442-445; Streinu, Pagini, II, 412-437; Șuluțiu, Scriitori, 301-316; Radu Lupan, Oameni dintr-un sfârșit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
98-100, IV, 153-156, XII, 203-210, 302-305; Sadoveanu, Cărți, II, 21-23; Vianu, Opere, III, 517-523; G. M. Zamfirescu, „De la mimus la baroc”, „România literară”, 1933, 7; Al. Robot, „De la mimus la baroc”, RP, 1933, 4 611; Lucian Boz, „De la mimus la baroc”, ADV, 1933, 15 205; Biberi, Études, 127-129; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 115-116, 376-377; Cioculescu, Aspecte, 442-445; Streinu, Pagini, II, 412-437; Șuluțiu, Scriitori, 301-316; Radu Lupan, Oameni dintr-un sfârșit de veac, VR, 1955, 7; S. Damian, Încercări de analiză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
sunet din ce În ce mai frumos și posibilitățile de a le combina devin mai bogate. Curând muzica instrumentală, care până atunci nu fusese decât un suport al muzicii vocale, devine independentă. Iau naștere orchestre și, firește, compoziții pentru ele. Epoca Renașterii, cea a Barocului, cea a Clasicismului și cea a Romantismului aduc cu ele o mare dezvoltare a muzicii. Polifonia nu numai că ajunge la un punct culminant, care aproape că Întrece orice Închipuire, dar cunoaște - ca tot ceea ce se naște pe lumea aceasta
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Juncă Ciprian () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93535]
-
Gheorghe Grigurcu, Poezia ca spațiu ocrotitor: George Almosnino, VR, 1984, 5; Grigurcu, Existența, 381-383; Florin Mugur, Schițe despre fericire, București, 1987, 278-280; Roxana Sorescu, Între mărturisire și tăcere, LCF, 1995, 38; Dicț. scriit. rom., I, 60-61; Constantin Abăluță, George Almosnino: baroc și singurătate, CNT, 1997, 36, 37; Aurelian Titu Dumitrescu, Viață și seducție, CNP, 2000, 1-2; Mariana Marin, Un senior al discreției, CNP, 2000, 1-2; Octavian Soviany, Vis cu domnul Nino, CNP, 2000, 1-2; Zona Almosnino [Convorbire între Nora Iuga, Valeriu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285309_a_286638]
-
creștină, dar mijloacele sunt reduse. Posibilitățile terapeutice sunt sărace iar tehnicile preparării medicamentelor sunt rămase în urmă. Medicina își caută aliați în științele fundamentale și filosofie. Clasicismul traversează aforistic și echilibrat secolul, permanentizând valori apte să devină conținuturi didactice. Grandoarea barocului liniei curbe, al neastâmpărului și pateticului expresiv, vine din Renaștere și înaintând spre centrul Secolului Luminilor, unește trei secole și trei epoci, stimulându-le. EXPANSIUNE ÎN SPAȚIU ȘI CUNOAȘTERE Secolul XVII — e un secol al căutărilor. Ieșirea din inerție este
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
a II-a, s-au construit palate, viața de Curte era strălucitoare. La ordinul ei a fost construită o cameră a tronului magnifică, a fost construită Sala Teatrului la Ermitaj, a impus, prin gustul ei estetic, stilul neoclasic în locul celui baroc. Iubitoare de cărți și de opere de artă, țarina a făcut mari investiții în achiziționarea de opere de artă valoroase, de cărți și manuscrise. A cumpărat, prin experții ei, colecții de artă din Germania, Franța, Italia, a achiziționat 38000 de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
mai târziu, Stendhal despre "iluzia perfectă" și "iluzia imperfectă", în Racine și Shakespeare. Tocmai pentru a trezi o astfel de reacție de îndoială din partea spectatorului, care ezita să conchidă asupra veracității spectacolului la care asista, își vor concepe piesele reprezentanții barocului. Convinși, invers decât Platon, că nu putem scăpa de iluzie, ei vor exploata sistematic în teatru aceste jocuri de oglindă între realitate și imaginile ei. Plecând de la aceste presupoziții filosofice, ei vor crea un procedeu dramatic de o mare fecunditate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
curente se înfruntă, dovedind existența a două sisteme de reprezentare foarte diferite. Corneille, pentru care teatrul este o metaforă a lumii, se opune docților, partizani ai unui iluzionism mimetic, și merge uneori până acolo încât proslăvește, la fel cu susținătorii barocului, dreptul la neverosimil. Dornici să creeze la spectatori o iluzie de realitate maximă, docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară ca "adevărată", termen ce revine de nenumărate ori sub pana lui Chapelain și a lui d'Aubignac
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a învenina patru Amanți printr-o singură intrigă." Unitatea de acțiune implică continuitatea sa. Acțiunea nu va fi una singură, dacă nu este continuă", scrie d'Aubignac în Practica teatrului. Bruștele rupturi de acțiune de care se servesc reprezentanții barocului, Shakespeare sau Calderón, în străinătate, Rotrou, în Franța, trecerile neașteptate de la o acțiune la alta, sunt inadmisibile pentru teoreticienii clasicismului. "De la deschiderea Teatrului până la închiderea Catastrofei, scrie abatele d'Aubignac în Practica teatrului, de la primul Actor apărut pe scenă până ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
împiedica pe ceilalți? Sau și mai bine, prin ce putere extraordinară exista el în natură, ca imediat să înceteze să existe." (Cartea II, cap. 6, "Despre unitatea de loc") "Unitatea de oraș" ("l'unité de ville"), adoptată adesea de reprezentanții barocului, și de însuși Corneille la începutul carierei sale, este respinsă și ea de către clasicism, căci nu permite cu nimic mai mult verosimilul reprezentației. Indicațiile laconice inaugurale pe care le dă Corneille în majoritatea comediilor de tinerețe, de tipul " Scena se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
simbol al vieții, include două secțiuni bine definite, prima fiind Triptic românesc, unde analiza se referă la Tudor Arghezi, Lucian Blaga și la Urmuz, luminat printr-o paralelă cu Julio Cortázar. Cealaltă, Două categorii deschise, are în vedere, în subcapitolul Barocul și deschiderea formei, în principal romanul Don Quijote de Cervantes, citit din perspectiva teoriilor lui Umberto Eco despre „forma deschisă”, dar se ocupă și de creația poetică a lui Luís de Góngora, analizată în lumina structuralismului genetic al lui Lucien Goldmann
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
o seamă de capitole din cursuri universitare de literatură spaniolă și sud-americană: în țară, în anii ’70, colaborează la Istoria literaturii spaniole, 1975, Stil și compoziție în romanul hispano-american de azi, 1976, Conflictele Epocii de Aur la marii scriitori ai barocului: Quevedo, Góngora, Calderón, Gracián, 1976. În Grecia publică Literatura hispánica (1990), Teoría de la traducción (1991). Preocuparea constantă pentru cele mai noi metodologii de abordare a textului literar, structuraliste și poststructuraliste, nu umbrește nicicând preocuparea de a capta și de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
de mizanscena oratoriei, se fluidifică sub arcanele unui lirism alegoric, somptuos și cu o vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul sublimității imnice și sunetul elegiac, amplele interogații („întrebăciuni”) retorice și apostrofele învolburate se intercalează cu paragrafele analitice, cu buchetul lor de noime și de învățăminte. Dacă predicile, cu țesătura lor înflorată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
se născuse din ea. Numai că această esențialitate a fost până la urmă coruptă chiar și în sculptură. Când sculptura greacă dobândește dimensiunea psihologicului, când devine expresivă și sugestivă, înfățișând, să zicem, patosul durerii, când se deschide deci o epocă a barocului în sculptură, care culminează cu Madona îndurerată aplecată peste trupul frânt al Fiului, atunci sculptura își corupe principiul tautologic, devine tranzitivă și imitativă. Căci dacă sculptura, în esența ei, imită ceva, ea nu imită un lucru existent, ci spiritul care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și din cea latină, majoritatea genurilor noastre .au fost considerabil modificate și îmbogățite în timpul evului mediu. Chiar și istoria metricii, deși strâns legată de diferitele sisteme lingvistice, este internațională. Mai mult, marile mișcări și stiluri literare ale Europei moderne (Renașterea, barocul, neoclasicismul, romantismul, (e) realismul, simbolismul) depășesc cu mult hotarele unei națiuni, chiar dacă între producțiile acestor stiluri există importante diferențe naționale.*17 Răspândirea lor geografică poate varia și ea. Renașterea, de exemplu, a pătruns în Polonia, dar nu și în Rusia
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
România literară”, „Steaua”, „Tomis” ș.a. I s-au acordat Premiul Asociației Scriitorilor din București (1979, 1984), Premiul Uniunii Scriitorilor (1983, 1992) și Ordinul Al Merito por Servicios Distinguidos în grad de comandor (1987, Republica Peru). Poet manierist, fascinat de civilizația barocului, C. își conturează, încă din volumul de debut, Poezii (1977), un univers livresc, dominat de figurile lui Don Quijote, Pitagora, Tales și Brâncuși. Într-o lume artificială, stilizată de o imaginație estetă, oamenii înșiși devin, în tradiția lui Arcimboldo, „ceasloave mișcătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286079_a_287408]
-
Ileana Cantuniari); Christos Yannaras, Libertatea moralei, București, 2002; Julian Marias, Perspectiva creștină, București, 2003; Juan Marse, Cozi de șopârlă, Iași, 2003. Repere bibliografice: Paul Dugneanu, Mihai Cantuniari. Substanțializarea discursului poetic, LCF, 1980, 12; Costin Tuchilă, Mihai Cantuniari. Spiritul pierdut al barocului, VR, 1980, 12; Paul Dugneanu, „Nova”, CNT, 1981, 14; Costin Tuchilă, Un paradox baroc, RL, 1981, 25; Tartler, Melopoetica, 149-152; Gheorghe Grigurcu, Solitudine și caligrafie, RL, 1985, 38; Grigurcu, Existența, 432-435; Dicț. scriit. rom., I, 449-450; Grigurcu, Poezie, I, 189-192
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286079_a_287408]
-
se impune asupra fanteziei și pasiunii. Cei mai de seamă reprezentanți ai clasicismului sunt: N. Boileau (Arta poetică, tratat de poetică normativă clasică). P. Corneille (Cidultragedie), J. Racine (Fedra - tragedie), Moliere (Avarul - comedie), La Fontaine (Fabule) etc. Clasicismul se opune barocului În secolul al XVII-lea european. Cum s-a mai spus, curentul clasic afirmă o artă bazată pe armonie, echilibru și seninătate; toate acestea presupun rigoare impusă prin normele artei clasice. Regulile definesc pictura, literatura, muzica, sculptura și arhitectura. Cea
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
român aduce mari contribuții la Îmbogățirea tehnicii acestei specii literare, că se distinge printr-o deosebită originalitate. Și apoi e absurd să se considere că „Enigma Otiliei” are o structură exclusiv clasică. Poate ar trebui să se ia În considerație barocul, așa cum Îl Înțelege G. Călinescu În studiul „Clasicism, romantism baroc” din 1946, publicat odată cu volumul „Impresii asupra literaturii spaniole”. Și În cazul lui Călinescu se poate recurge la afirmația sa, potrivit căreia, la apariția geniului „mor școlile” („la apariția soarelui
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
spre anormalitate. Nimeni nu afirmă că nu există indivizi excepționali, dar ei sfârșesc În viziune clasică. Acest curent trebuie privit din perspectiva unei nevoi ancestrale de Întoarcere la normalitate. O cercetare și sumară a marilor creatori demonstrează cu prisosință afirmația. Barocul este starea de echilibru; el a reprezentat nevoia de Împăcare a antitezelor pozitive. El vine din arta plastică iar În cea literară s-a tradus În ceea ce se numește realism pentru epic. Romanul „Enigma Otiliei” este rezultatul unei viziuni estetice
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
istorice. Începuturile literaturii italiene, Evul Mediu, Începuturile Renașterii - principalele etape și răspândirea modelului renascentist (secolul al XII - lea, al XIII - lea, al XIV - lea, al XV - lea); - Elemente culturale ale spațiului italian: Referințe istorice. Renașterea. Umanismul. Reforma și Controreforma. Clasicismul. Barocul. Commedia dell'arte. Începuturile Iluminismului. (secolul al XV - lea, al XVI - lea, începuturile secolului al XVII - lea); - Elemente culturale ale spațiului italian: Romantismul. Verismul. Decadentismul; - Repere moderne ale spațiului italian: Crepuscularismul. Futurismul. Ermetismul. Neorealismul. Modernismul. Postmodernismul. PROGRAMA DE EXAMEN PENTRU
EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]