2,615 matches
-
privileged proximity to, and special tactile appreciation of, the urban environment. The child sees the city «at first sight», with a gaze unencumbered by the tedium of familiarity and habit, with a receptivity and acuity the recovery of which occupies Benjamin in One-Way Street and in his later reflections on Berlin.“ Câteva pagini mai jos, Gilloch explică: jocul copilului reprezintă un model de raportare magică la lume, opusă celei tehnice, raționale. Obiectele, locurile copilăriei sunt dislocate din raporturile lor mundane, pentru
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
încerca să arăt, plecând tot de la un comentariu al lui Gilloch). Amintirea copilăriei, astfel, nu are sensul unei simple rememorări a eveni mentelor trecute, ci a parcurgerii unui traseu către tărâmul Mume lor, către amprenta originară a lucrurilor. Textele lui Benjamin despre copilărie nu au, așadar, un sens strict documentar. Nu este, de asemenea, vorba nici de scrieri autobiografice“. Se poate vorbi de o complicitate metafizică stabilită între copil și adult. Pe de o parte, după cum am amintit deja în introducere
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
faptul că ea nu are ca univers de referință natura anistorică, „plăsmuibilă“ în formule mitice, ci lumea istorică a metropolei, cu tensiunile ei sociale și culturale și, mai ales, însoțită în mod decisiv de spectrul răscumpărării mesianice. După cum se exprimă Benjamin, imaginile care tra versează copilăria urbană „prefigurează“ (präformieren) experiențe istorice viitoare, întruchipează acest spectru al salvării. Privirea paradiziacă asupra lumii care caracterizează copilăria este, pentru amintirea târzie a adultului, o chemare esențială. Pe de altă parte, adultul se raportează la
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
moments of freedom were seized upon by the adult, who subjected them to a discontinuous construction that presented a subject capable of overcoming its history and reconstructing itself in freedom.““ „Complicitatea mesianică“ dintre copil și adult conferă, așadar, scrierii lui Benjamin o valoare istorică precisă: aceea de a „redeem for the present the redeemer of things““. Rememorarea copilăriei înseamnă, de fapt, reactualizarea unei modalități paradigmatice de revrăjire a lumii și de recuperare a ceea ce istoria, în înclinația ei decisivă pentru uitare
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
for the present the redeemer of things““. Rememorarea copilăriei înseamnă, de fapt, reactualizarea unei modalități paradigmatice de revrăjire a lumii și de recuperare a ceea ce istoria, în înclinația ei decisivă pentru uitare, lasă în urmă. Imaginile copilăriei berlineze a lui Benjamin vor fi, așadar, imagini dialectice, în care lumea burgheză a începutului secolului XX este sesizată în aspectul ei critic, din perspectiva anticipației propriei disoluții. În oglindă, parcă, disoluția pe care imaginea orașului burghez o vădește copilului este cea a autorului
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
disoluția care amenință Germania anilor ’30: „In diesen wenigstens, hoffe ich, ist es wohl zu merken, wie sehr der, von dem hier die Rede ist, später der Geborgenheit entriet, die seiner Kindheit beschieden gewesen war.““ Prin urmare, imaginile copilăriei la Benjamin sunt imaginile istorice ale unei lumi care așteaptă, în mod esențial, venirea lui Mesia. Berlinul este un oraș care „von den Toten zeugt, von den Toten sich erfüllt zeigt““. Salvarea trecutului devine miza principală a demersului „autobiografic“, iar momentul teologic
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
mod esențial, venirea lui Mesia. Berlinul este un oraș care „von den Toten zeugt, von den Toten sich erfüllt zeigt““. Salvarea trecutului devine miza principală a demersului „autobiografic“, iar momentul teologic al experienței se va arăta a fi central pentru Benjamin. Orașul este mediul care, de fiecare dată, întâmpină subiectul (fie că este vorba despre flaneur, copil sau poetul urban) cu fațadele mute ale clădirilor, cu figurile anonime ale trecătorilor sau cu ocoalele imperturbabile ale străzilor. O pedagogie critică a privirii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
întâmplă de la sine, prin jocul alegoric care îl leagă de lumea lucrurilor. La adultul care își rememorează copilăria, pedagogia privirii presupune o căutare „metodologică“ a paradisului pierdut. Câteva exemple pot fi invocate. Gilloch le discută în Myth and Metropolis. Walter Benjamin and the City și voi urma, întru câtva, demersul său. În primul rând, este vorba de imaginea monumentului. Berlinul imperial este marcat, din loc în loc, de edificii istorice care îi celebrează pe învingătorii timpurilor: statuile lui Frederic Wilhelm și ale
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de fapt, edificii ale uitării, nu ale amintirii. La fel ca scrisul din Phaidros, al lui Platon, monumentul „va aduce cu sine uitarea în sufletul celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ținerea de minte““. Din acest motiv se întreabă Benjamin de ce, odată cu ultima aniversare a bătăliei de la Sédan, de exemplu, Coloana Victoriei nu a fost înlăturată (abgeriessen). Fiind semn al unui eveniment „mort“, acoperit de straturile mute ale trecutului, monumentul își pierde semnificația, pentru a deveni mai târziu, după Tratatul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Versailles, după cum observă Gilloch, o veritabilă ironie“. Copilul privea monumentul fără a-l înțelege, dar sesizând detalii arhitectonice secundare (reprezentarea vasalilor, episcopul) sau pe vizitatorii înmărmuriți la capătul scărilor. Astfel, monolitul era dărâmat sub forța fragmentelor sale semnificative. În „Tiergarten“, Benjamin povestește, de asemenea, cum soclurile statuilor sunt mai relevante pentru copil decât statuile însele: „was darauf vorging, wenn auch undeutlich im Zusammenhange, näher im Raum war.““ Orașul se dezvăluie, așadar, în primul rând ca materialitate, istorică prin modul ei efemer
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ca materialitate, istorică prin modul ei efemer, trecător de a fi, și nu prin suprapunerea unor semnificații sau mesaje anistorice. Printre aceste avataruri ale materiei, un loc important îl ocupă obiectele, mobila din casa bunicii: durabilitatea acestora stătea exclusiv, notează Benjamin în Blumenshof nr. 12, în materialul din care erau făcute, și nu în calculul rațional (Vernunftberechnung), în modul lor de fabricație sau în trucurile cu care constructorii, artizanii încercau să le păcălească caracterul temporal, efemer. Siguranța burgheză pe care astfel
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
care astfel de obiecte o aduceau în viața copilului, ca ziduri de apărare ale intimității în fața exteriorității străzii, era însă pândită de spectrul morții pe care această lume o refuza: oamenii mureau nu acasă, ci în altă parte, își amintește Benjamin, iar mobila și lucrurile secolului al XIX-lea își vădeau, astfel, natura adevărată, cea de ruină. De aici drama copilului con fruntat cu asemenea obiecte - tensiunea dintre existența diurnă, trainică și cea nocturnă, a „viselor rele“: „The bourgeois apartment might
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
orașului și a experienței urbane ca atare, iar parcurgerea sa reprezintă mișcarea prin care orașul „crește“ în profunzimea sa, proliferează neintențional, își pune în chestiune limitele sau categoriile și își depășește simpla funcționare tehnică, prestabilită, unidirecțională. Un pasaj al lui Benjamin din „Tiergarten“ conține, în esență, imaginea paradigmatică a labirintului: „Sich in einer Stadt nicht zurechtfinden heißt nicht viel. In einer Stadt sich aber zu verirren, wie man in einem Walde sich verirrt, braucht Schulung. Da müssen Straßennamen zu dem Irrenden
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Evenimentul pur al întâlnirii cu un loc, cel care creează între acesta din urmă și trecător o relație de fami lia ri tate, o recunoaștere „reciprocă“, se petrece în penumbra feli narelor și în indecizia direcțiilor. Ia naștere astfel ceea ce Benjamin numește, într-o conferință radiofonică, Berlinul de monic (das dämonische Berlin), descris de E.T.A. Hoffmann: unul în care suprasensibilul (Übersinnliches) este recognoscibil doar plecând de la urmele pe care le lasă pe suprafețele lucrurilor. Experiența labirintului nu se reduce însă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de monic (das dämonische Berlin), descris de E.T.A. Hoffmann: unul în care suprasensibilul (Übersinnliches) este recognoscibil doar plecând de la urmele pe care le lasă pe suprafețele lucrurilor. Experiența labirintului nu se reduce însă la cea a străzilor întortocheate. Pentru Benjamin, ea se înrudește cu una despre care a mai fost vorba, aceea a pragurilor. Din punct de vedere arhitectonic, des amintită este „casa scărilor“ (Treppenhaus). Ele creează un pasaj ritualic care face legătura dintre exterior și interior, păzește și conjură
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
îi conferă valențe calitative, îl ritualizează, îl multiplică. Casa scărilor străjuiește intrarea și delimitează interiorul. Parcurgerea labirintului înseamnă, din acest punct de vedere, o neîncetată părăsire a interiorului, depășirea pragurilor succesive, ca și cum strada ar fi o infinită casă a scărilor. Benjamin își amintește în repetate rânduri de cele câteva aventuri dincolo de cartierul burghez al Berlinului de Vest, depășiri inițiatice ale pragurilor lumii sale și ale siguranței pe care aceasta o conferea: „Kein Zweifel jedenfalls, daß ein Gefühl, die Schwelle der eignen
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
periferia, secundarul sunt investite cu atributele autenticității și devin suportul seducției urbane, în timp ce siguranța burgheză a Berlinului de Vest, pe de o parte, sau centrul orașului, pe de alta, devin repere ale unui oraș „tehnic, instrumentalizat“, străin. Analiza pe care Benjamin o face în Ber liner Chronik asupra cafenelelor este interesantă în acest sens. Cafeneaua oferă un spațiu în care logica timpului cotidian și mecanismele activității diurne sunt deconstruite, raporturile subiective se redesenează și recompun, de fapt, însăși scena pe care
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
un proiect viitor. Copilăria berlineză nu este un paradis închis, rememorat ca atare. Ea este, pentru scriitorul matur, o sarcină de îndeplinit, o chemare la care tre buie să se răspundă; la fel, Berlinul începutului de secol nu este pentru Benjamin un ideal, un oraș alternativ în raport cu cel al realității sumbre din anii ’30, ci același oraș, „venit în fire“, privit dincolo de reprezentările sale dominante, ocupat de spirite și marcat de răscrucile posibilităților sale. Caracterul mimetic bazat pe recunoașterea și colportajul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
al colecționarului, într-o formulă complexă, aflată sub un acut simț al istoriei și al conflictului social. De fapt, experiența urbană la aceste din urmă personaje este rezultatul unui joc privat de inocența copilului, iar rememorarea copilăriei berlineze are pentru Benjamin rolul de a asuma și a accentua această pierdere. Regăsim în Copilărie berlineză..., fragmentare, gesturile esențiale ale experienței urbane pe care am încercat s-o descriu până în acest moment: gestul critic al ieșirii de sub dominația mamei (și a cartierului burghez
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lingvistic“. Purtarea unui nume este esențială, ea oferind o cale spre însăși natura lucrului. Cel puțin două locuri din Copilărie berlineză... sunt revelatorii din acest punct de vedere. Primul este fragmentul „Steglitzer ecke Genthiner“, „Steglitzer colț cu Genthiner“, în care Benjamin povestește cum strada mătușii sale Lehmann era, în copilărie, învăluită de magia unei etimologii subiective: Steglitz-Stieglitz (sticlete). Această magie a numelor impregna decisiv percepția: „Und hauste nicht die Tante wie ein Vogel, der reden konnte, in ihrem Bauer?““ La fel
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
similitudinilor între referințe diferite. Berlinul, văzut prin jocul copilului sau prin ochii fla neurului, este descris în final printr o serie de imagini care îi pun în evidență caracterul stratificat, scindat, agonic. De exemplu, cutia de cusut (Nähkasten), despre care Benjamin spune că avea nu doar un rol tehnic, ci și o întrebuințare ascunsă, magică. Do vadă stă modul în care este alcătuită: „Neben der oberen Region des Kastens, wo diese Rollen beieinander lagen, die schwarzen Nadelbücher blinkten, und die Scheren
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Knäuel regierte, Reste von Gummibändern, Haken, Ösen und Seidenfetzen beieinander lagen.““ Suprafața „tehnică“, utilă a cutiei susține, de fapt, un substrat haotic, al rebuturilor și al fragmentelor, care joacă, aici, rolul de tărâm al Mumelor, atât de des invocat de Benjamin. Ordinea de la etajul superior este pusă sub semnul întrebării de haosul care o susține, persistent, din „subsolul întunecos“. Cartierele burgheze ale Berlinului de Vest sunt, precum compartimentul superior al cutiei, monumente ale siguranței și eficienței burgheze. Pândite în permanență de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
infinite, a ezitării în fața pragului dintre cele două registre „ontologice“. Berliner Chronik descrie o astfel de stare, ca „obstinante, voluptuoase târcoale date pragurilor“ (eigensinnig-wollüstiges Verharren auf der Schwelle) sau ca ezitare (Zögern) în preajma nimicului. Este esențială această precizare a lui Benjamin: ea descrie sensul deconstrucției orașului „tehnic“, convențional nu ca o disoluție a acestuia, ci ca o privire piezișă aruncată din locul în care metropola își depozitează resturile, uitările, fantomele care o bântuie. Dezastrele orașului, incendiile pe care copilul le pândea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lumea magică a spiritelor“ care se desprind din liniile drepte ale zidurilor, dând seamă de viața pietrelor care-l compun și de memoria pe care o ascund. Este nevoie pentru această experiență urbană paradoxală de o condiție specifică, despre care Benjamin vorbește în câteva rânduri în mod explicit, pentru a o păstra, mai apoi, în fundalul amintirilor sale: cea a luminii. Regimul diurn al orașului, cum am mai amintit în treacăt, este asociat cu caracterul său tehnic, instrumental. Poate fi vorba
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Penumbra, lumina incertă a lămpii, a lunii sau a felinarelor cu gaz spun mai multe despre constituția obiectelor decât soarele sau iluminatul electric. Fragmentul „Der Mond“, „Luna“, din Copilărie berlineză... poate fi invocat în sprijinul acestei idei. Lumina lunii, notează Benjamin chiar la începutul textului, transformă pământul (Erde) într-un „antisau parapământ“ (Gegenoder Nebenerde). Creația se revelează, astfel, ca ruină, ca semn al morții: „endlich ist die Schöpfung heimgekehrt und darf nun wieder den Witwenschleier antun, den der Tag ihr fortgerissen
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]