KorAP: Find »[drukola/base=bibliografia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404

sale, Florentina și redactat în 589, la sfîrșitul conciliului din Toledo. Aici scriitorul reia îndemnurile adresate de Ambrozie surorii sale, Marcelina, precum și alte considerații ale lui Ieronim, Augustin și Cassian referitoare la educația călugărițelor. A murit în 600 sau 601. Bibliografie. Ediții: PL 72. Traduceri: BTP 66, 1987 (Lettera alla sorella Fiorentina: O. Giordano). Studii: L. Navarra, Leandro di Sevilia..., Japadre, L’Aquila, 1987. 3. Exegeți în Spania vizigotă a fost cultivată și exegeza biblică, deși într-un mod nu foarte

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
de Urgel, participant la sinoadele de la Lerida și Valencia din 546; un Comentariu la Apocalipsă, datorat lui Apringius, episcop de Pace (Beia, în Portugalia), contemporan cu Iustus; Apringius folosește metoda alegorizantă și e înclinat să reducă semnificațiile eshatologice ale textului. Bibliografie. Ediții: PL 67. 4. Cronicari Au existat și autori de cronici: de exemplu, Ioan din Biclarus, episcop de Gerona din 592 pînă în 621. Ioan era un got de religie catolică, educat la Constantinopol; întors în Spania, a asistat la

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Historiola) scrisă de Maxim, episcop de Saragoza între 599 și 614. O mare parte din informațiile privitoare la acești autori minori ne sînt furnizate de studiile erudite ale lui Isidor de Sevilia, mai precis de opera sa despre Bărbații vestiți. Bibliografie. Ediția: MGH, Auct. Antiquiss. 11, 1: Chronica Minora 2, 1, 1893 (Th. Mommsen). 5. Isidor de Sevilia Fără îndoială, dintre toți scriitorii regatului vizigot, cel mai important este Isidor de Sevilia, a cărui personalitate, încadrată în contextul culturii Spaniei vizigote

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
în vedere că aproape toate au fost comandate de anumite persoane, cărora le-au fost și dedicate. într-o evaluare a lui Isidor, este necesar, prin urmare, să ținem cont nu numai de perspectiva erudită, ci și de cea pastorală. Bibliografie. Ediții: PL 81-84; PLS 4, 1801-1976; Diferencias, Libro I, Les Belles Lettres, Paris, 1992 (C. Codoñer); CChr.Lat 113, 1989 (De ecclesiasiticis officiis: Ch.M. Lawson); Synonimorum de lamentatione animae peccatricis libri duo, ed. J. Fontaine; De natura rerum, ed. J.

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
în mai multe versiuni, în arabă, siriacă și etiopiană, din text rezultînd că ar fi scrisă de Chiril al Alexandriei pe baza unei povestiri a unchiului său; e vorba, în realitate, despre o omilie despre șederea Fecioarei Maria în Egipt. Bibliografie. PG 65 conține canoanele atribuite lui Teofil în colecțiile canonice bizantine (33-45), prologul la canonul pascal (48-52; însă e mai bună ediția B. Krusch, Studien zur christlich-mittelalterlichen Chronologie, Leipzig, 1880, pp. 220-226), fragmente de epistole emise de sărbători și din

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
55) și mai ales, prin 438, în cele trei cărți ale tratatului Contra lui Teodor și a lui Diodor. însă, în același timp, sugera ca Teodor să fie lăsat în seama judecății divine. Chiril a murit la 27 iunie 444. Bibliografie. Pentru viața lui Chiril dinainte de polemica nestoriană este indispensabilă introducerea lui P. Évieux la Cyrille D’Alexandrie. Lettres festales I-VI. Introduction générale par P. Évieux; introduction critique, texte grec par W.H. Burns; traduction et annotation par L. Arragon

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
pentru inferioritatea Fiului: soluția rezidă în faptul că toate enunțurile care, în sine, nu sînt potrivite cu divinitatea sînt aplicabile Fiului din cauza economiei întrupării (e vorba de communicatio idiomatum). în sfîrșit, al șaptelea dialog demonstrează deplina divinitate a Sfîntului Duh. Bibliografie. Aici și în continuare ne limităm să indicăm pentru fiecare operă ediția de referință, lăsînd la o parte PG cînd există Pusey, și chiar pe Pusey cînd avem ACO; pentru indicații complete a se vedea CPG III. Tezaurul sfintei și

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
e mai explicită și mai profundă la Origen decît la Chiril; faptul poate să aibă drept cauză - dincolo de anvergura diferită a celor doi autori - concepția mai accentuat religioasă și mai elevată a operei lui Iulian în raport cu aceea a predecesorului său. Bibliografie. O nouă ediție critică, cu introducere, traducere în franceză și note este în curs de apariție în colecția Sources chrétiennes: a apărut P. Bourguière, P. Évieux, Cyrille d’Alexandrie. Contre Julien. Tome I: Livres I & II (SChr 322), Cerf, Paris

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
omilii, dintre care una îi este atribuită lui Chiril, iar cealaltă predecesorului său, Teofil. Printre cele cu siguranță false se numără omiliile 10, despre euharistie (a lui Teofil al Alexandriei) și 11, dedicată Mariei Theotokos (o refacere a omiliei 4). Bibliografie. PG 77, 981-1116 conține 17 omilii și fragmente din alte 5. Dintre omiliile referitoare la Efes (1-2.4-7) ed. crit. în ACO I, 1, 2, pp. 99-104; nr. 3 în ACO I, 1, 4, pp. 14-15; textele latine în ACO

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
egiptean Calosirios; acest ansamblu, într-o formă incompletă, cu o ordine diferită și cu o parte finală ce cuprindea în realitate o secțiune a unei omilii a lui Grigorie de Nyssa, fusese editat, înainte de Pusey, ca un tratat Contra antropomorfiților. Bibliografie. Ediție a scrisorilor: PG 77, 9-390 este, așa cum am spus, depășită. Informații precise despre toate scrisorile și edițiile lor în CPG III, nr. 5301-5411. Epistolele păstrate în colecțiile sinodale sînt publicate în ediții critice în ACO I. Unele dintre cele

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
nu dovedește că el ar fi introdus-o. în ce privește tratatul Contra pneumatomahilor, atribuit lui Chiril în PG 76, 1451-1454, e vorba de un echivoc apărut din cauza sumarelor de la începutul unor citate extrase însă din alte opere bine-cunoscute ale lui Chiril. Bibliografie. Textul Sfintei Treimi printre operele incerte ale lui Chiril în PG 77, 1120-1173; cf. D. Stiernon, Joseph le Philosophe, DS VIII, 1388-1392. Versiunea latină a liturghiei copte atribuite lui Chiril, publicată de A. Renaudot în 1847, este reprodusă în PG

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
realizat ca autor de scrieri teologice a marcat profund întreaga dezvoltare ulterioară a creștinismului și a făcut din el un scriitor creștin a cărui importanță va fi egalată, în lumea greacă, abia în secolul al VII-lea, o dată cu Maxim Mărturisitorul. Bibliografie. Despre ansamblul teologiei lui Chiril: H. du Manoir de Juaye, Dogme et spiritualité chez S. Cyrille d’Alexandrie, Vrin, Paris, 1944; G. Jouassard, Cyrille v. Alexandrien, în RAC III (1957), pp. 499-516; R.L. Wilken, Judaism and the Early Christian Mind

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
care este în două naturi, fiecare dintre ele menținîndu-și intacte proprietățile. Scipioni - pe urmele căruia am mers aici - vede în aceste reflecții ale lui Nestorie, și nu în tezele lui Chiril, o anticipare substanțială a formulei de la Calcedon, din 451. Bibliografie. Ediție a scrisorilor, omiliilor și fragmentelor: F. Loofs, Nestoriana. Die Fragmente des Nestorie gesammelt, untersucht und herausgegeben, Niemeyer, Halle, 1905; însă pentru textele reeditate în ACO sau publicate ulterior ediției Loofs a se vedea CPG IV, nr. 5665-5754. Cartea lui

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
importante din punct de vedere literar, aceste scrieri sînt o dovadă a frămîntărilor și a ezitărilor specifice, în contextul crizei nestoriene, unui episcop apropiat din punct de vedere doctrinal de Chiril, însă destul de rezervat în privința metodelor și a intransigenței acestuia. Bibliografie. Scrisorile în ACO I, 4, pp. 85-86; I, 1, 7, pp. 146-147 (către Alexandru); I, 1, 1, pp. 99-100 (adresate lui Chiril); I, 1, 7, pp. 161-162 (către Maximian din Constantinopol); I, 4, pp. 243-245 (mărturisirea de credință); Sever de

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
fusese ilustrată de Origen. Fragmentele ottoboniene conțin în schimb o interpretare diferită a aceluiași pasaj și provin din secțiunea centrală a unei „istorii a creației” care se găsește la începutul compilațiilor lui Teodosie din Melitene și ale altor cronografi bizantini. Bibliografie. Ediții: C. Blondel, P. Foucart, Makariou Magnêtos Apokritikos ê Monogenês. Macarii Magnetis quae supersunt ex inedito codice, Paris, 1876; F. Corsaro, Le Quaestiones nell’Apocritico din Macario di Magnesia, Catania, 1968; fragmentul despre Facere în J.B. Pitra, Analecta sacra et

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Efes), precum și scrisoarea care ne-a parvenit doar în latină sub formă de extrase în care îl apără pe defunctul Teodor de Mopsuestia. Au rămas și fragmente dintr-o predică împotriva lui Chiril rostită de Ioan la Calcedon în 431. Bibliografie. Textele se găsesc în ACO I (sînt depășite edițiile din epistolarele diverselor personaje din PG, mai ales în volumele 77, 83, 84); indicații complete în CPG III, nr. 6301-6360 unde există și scrisorile episcopilor orientali trimise la Efes, semnate în

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
lui Firmus o scurtă predică în care este atacat cu duritate Nestorie, după depunerea sa; predica seamănă bine cu o omilie rostită la Efes de către episcopul Reginus din Salamina, după destituirea lui Nestorie, și păstrată în Actele conciliului de la Efes. Bibliografie. Scrisorile în M.-A. Calvet Sebasti - P.-L. Gatier, Firme de Cesarée. Lettres (SChr 350), Cerf, Paris 1989 (introd., ed., trad., note). Omilia în etiopiană în A. Dillmann, Chrestomathia aethiopica, 2. ed. sub îngrijirea E. Littmann, Berlin 1950, 106-107; trad

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Vitalis, care este îndemnat să se păzească de doctrina lui Nestorie. Trei fragmente exegetice consacrate unor pasaje din Faptele Apostolilor îi sînt atribuie lui Teodot într-un manuscris catenar editat de Cramer în 1838, însă autenticitatea lor e foarte îndoielnică. Bibliografie. Ediții: PG 77, 1313-1348 (Interpretarea Crezului niceean); 1349-1432 (6 omilii, ultimele două numai în latină; fragmente despre Fapte). Omiliile 1-3 în ACO I, 1, 2, pp. 71-90. Textul grecesc al omiliei 5: M. Aubineau, Une homélie de Théodote d’Ancyre

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
prolog dedicat unui anume Eustathius, autorul respinge în 22 de capitole cristologia partidei chiriliene, în special afirmația conform căreia Logosul întrupat a pătimit: Eutherius, care nu acceptă communicatio idiomatum, crede că se poate spune doar că Isus Cristos a pătimit. Bibliografie. Toate textele lui Eutherius sînt ușor accesibile în M. Tetz, Eine Antilogie des Eutherios von Tyana (PTS 1), de Gruyter, Berlin, 1964 (ed. critică a Antilogiei în greacă; pentru scrisori, reproducerea ed. lui E. Schwartz în ACO I, 4). 7

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
mai degrabă ca persoană a Logosului întrupat decît ca natură proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog original, Proclus, prin efortul său de mediere, a contribuit serios la evoluția care a dus la formula de la Calcedon. Bibliografie. Editarea a 25 de omilii în PG 65, 680-850 trebuie completată în special cu cele editate de J.-F. Leroy, L’homilétique de Proclus de Constantinople. Tradition manuscrite, inédits, études connexes, Biblioteca Apostolica Vaticana, Città del Vaticano, 1967; cf. indicațiile

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
unor concesii față de poziția alexandrină; astfel, mărturisirile sale de credință preiau de la alexandrini formulele „două naturi” și „un singur ipostas”, completîndu-le cu „un singur prosôpon”, termen favorit al antiohienilor, care însă, în acest context, are un rol mai degrabă marginal. Bibliografie. Toate documentele menționate se găsesc în fasciculele ACO II (actele de la Calcedon); cf. CPG III, nr. 5930-5938. Despre Flavian: J. Liébaert, Flavien (Saint), DHGE XVII, 1971, coll. 390-396. 9. Eusebiu de Dorileos După cum spun Evagrie Scolasticul (Istoria Bisericii I, 9

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
el. Scrierile sale, amintite aici, s-au păstrat în actele conciliului de la Calcedon: expunerea contra lui Eutihie trimisă lui Flavian și apelurile adresate împăraților și conciliului în versiunea originală greacă și în latină, iar apelul trimis papei numai în latină. Bibliografie. „Diamartyria” în ACO I, 1, 1, pp. 101-102 (în greacă); I, 3, pp. 18-19 (latină); celelalte texte, în ordinea menționată la sfîrșit, în ACO II, 1, 1, pp. 100-101; 66-67; II, 1, 2, pp. 8-9; II, 2, 1, pp. 79-81

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Ghenadie: despre cunoaștere și discurs (cu siguranță un comentariu la 2 Cor. 11,6, unde Pavel afirmă că e neiscusit în cuvînt, nu însă și în cunoaștere); despre purcederea Sfîntului Duh; și unele versuri a căror autenticitate e foarte discutabilă. Bibliografie. Ediții: PG 85, 1613-1733 este completat pentru Vechiul Testament de R. Devreesse, Les anciens commentateurs grecs de l’Octateuque et des Rois, Biblioteca Apostolica Vaticana, Città del Vaticano, 1959, pp. 183-185; și este depășit în privința comentariilor la Pavel de K. Staab

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
carte conține 31 de miracole legate de sanctuar sau, oricum, de viața sfintei, și este interesantă pentru istoria orașului Seleucia și a pelerinajelor creștine. Mai mult ca sigur, așa cum a demonstrat G. Dagron, această operă nu-i aparține lui Vasile. Bibliografie. Ediții: Omilii: PG 85, pp. 27-474; pentru celelalte cf. CPG IV, nr. 6656-6670; ediția omiliilor 7, 11, 31, 35: J.M. Tevel, De preken von Vasile von Seleucië, disertație, Vrije Univ. Amsterdam, 1990. Epistola enciclică: ACO II, 5, pp. 46-50. Viața

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Maiuma, lîngă Gaza, în Pleroforiile sale („mărturii adevărate”) anticalcedoniene, scrise în 512-518 (cf. p. 000), citează un pasaj dintr-o operă istorică compusă de Timotei în timp ce era exilat la Gangra; e vorba despre exilul și moartea lui Nestorie la Tebaida. Bibliografie. J. Lebon, Le monophysisme sévérien, J. van Linthout, Louanii, 1909, pp. 93-111; H.G. Opitz, (Timotheos) Ailuros, PRE 2. R., 12. Halbbd, 1937, coll. 1355-1357. Ediție (fără traducere) a versiunii armene a Confutației doctrinelor de la Calcedon: K. Ter-Mekerttschian, E. Ter-Minassiantz, Timotheus

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]