13,186 matches
-
a se mărturisi, cîinește, că-i place Șichy. Îți place fata, golanule? Mai rămîn afară, pe banca de sub măr. Mă simt eliberată, ca după o confesiune. Ferestrele luminate îmi zîmbesc. Cerul s-a acoperit, aerul e de antracit, ca rantia bunicului. A murit fără să bănuiască dar bănuia cineva atunci? că războiul rece va fi cîștigat de America. După ce ascultase liturgic Vocea Americii, l-a ajuns schija agonisită în primul război mondial. "Hai, bunuțu, că plouă, hai în casă". Era sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
răspund că prețiosul meu nume a fost cauza? Că n-am vrut să mi-l schimb? Că trebuia să-i port, măcar așa, numele? Iordan Marievici și, simetric, Iordana Marievici. Nu l-am apucat, dar mi-l pot imagina pe bunicul patern, cu mustața lui ca un ghidon de bicicletă. Miha Marievici a venit din Serbia pe la sfîrșit de veac XIX, împreună cu fratele lui, Hristea, să deschidă magazin de muzică pe strada Lăpușneanu. Unul dintre cele patru magazine ieșene, dar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cel mai mare și mai bine aprovizionat. Magazinul Conservatorului. Preluat, dacă-mi amintesc bine, de la un Grünberg sau Grimberg. Vindeau cît și ce puteau: piane noi și instrumente de alamă, viori de tot felul, note. Se cereau mai mult clasicii. Bunicul proba la pianina magazinului șlagărele recent primite; la nevoie, repara și instrumente. Pianul pentru cinema "Elisabeta", de pe strada "Gîndu", el avea să-l aducă, de la Viena. La pianul ăsta, tata, deja student la Conservator, acompania, în vara lui 1917, filmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Florii pătrunde plămînii. Știu că simplitatea asta a vieții de țară e doar închipuită, scoasă din basme. Cruzimea săracului, viclenia săracului, duritatea lui mi-au fost ascunse de-ai mei. Nu erau nici feți, nici frumoși țăranii din Dorobanț, parohia bunicului. Urîți, morocănoși, rupți de oboseală, puși pe înjurătură (în loc de dialog), așa erau. Traiul aspru, nemilos răzbătea din unghiile boante, din mîinile murdare de pămînt și numai a brazdă proaspăt răsturnată nu miroseau. Trăsneau a redeveu (rachiu de vin) de cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a decorat pe torționarul acela de la Sighet, din greșeală? Să aibă dreptate Octavian Goga? "Țară minoră, țară de secături". N-aș vrea să aibă. "Aiștea au băgat lupu-n sat, Lenoră, cum să-l mai alungi?", aud vocea de bariton a bunicului. Cînd mă cuprinde obsesia dubioasă a zădărniciei (starea "miel la cuțit"), cînd încep să-mi repet că totu-i pierdut și nimic de îndreptat, antidotul e vitraliul lui Rusalin. Îi percep, prin vechiul vitraliu, prezența liniștitoare. Da, e vechi. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
aș fi vrut la "Albina", mîncînd studențește. Lapte acru, foarte rece, cu brînzoaică fierbinte) și încercam să înghit o sofisticată pèche Melba, vag alcoolizată. Nu-ți place? Tu trebuia să rămîi țărancă-n Dorobanț, să coci plăcinte ca preoteasa de bunică-ta. Și ce-i cu peruca aia? Pe dracu' naibii, du-te la toaletă și fă-o să dispară. Puțin îmi păsa, atunci, de felul cum arătam. Îmi explic vălul kabul. Cu Iordan, eram sclava mahomedană a bărbatului. N-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
acuma), lua în dezbatere toate problemele tineretului, "mîndria țării". O variantă de doctrinar tip Pasăre. Se înconjurase de uteciste dinamice și vorbărețe pe care le mîna de colo-colo, să descopere din Ciulnița-n Săcele "tineri la fel de valoroși". Depersonaliza foarte apăsat. Bunicii generației PRO își lăsau și ei plete timide și decolorau blugii de Pașcani în genunchi, frecîndu-i cu cărămida, să pară mai americani. Utecistele volubile și dezghețate umblau cu clame în geantă, să le adune părul la spate. Ori cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
bijuteriile de familie. Le descopăr prin consignații". Din răspunsuri și nerăspunsuri, am priceput de ce se așază așa fel ca privirea să-i cadă numai și numai pe vitraliu. De ce vitraliul lui Rusalin o transfigurează. Ochii mărturisesc mai mult decît buzele. Bunicul, rămas văduv, a dus-o la o casă de copii. Mama fugise de sărăcie și de tras cu sapa la colectiv, într-o zonă industrială. Rămăsese rătăcită pe-acolo. "Mîncare am avut. Nu multă, dar am avut. Ne fierbeam supă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fugise de sărăcie și de tras cu sapa la colectiv, într-o zonă industrială. Rămăsese rătăcită pe-acolo. "Mîncare am avut. Nu multă, dar am avut. Ne fierbeam supă cu zdrențe pe aragazul cu două ochiuri. Cartofi și mere erau. Bunicului îi pîrîia spinarea muncind de ici-colo". În șirul de tracasări, cel mai rău fusese altceva: "Nu creșteam. Mă oprisem din crescut pe la 5-6 ani, din nu știu ce deficiență. Mă arătau studenților de la medicină, ca material didactic: dezbrăcată cu de-a sila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
5-6 ani, din nu știu ce deficiență. Mă arătau studenților de la medicină, ca material didactic: dezbrăcată cu de-a sila și analizată pe-un podium de amfitreatru. Dacă n-am murit atunci de rușine, nici n-o să mai mor. La opt ani, bunicul s-a gîndit că la casa de copii or să mă îngrijească mai bine. Mama n-a reapărut deloc". Supraveghetorii erau răi, nervoși, dar hainele erau schimbate o dată pe lună. Avea și caiete pentru școală. Luase sub ocrotire o fetiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
om, de om bătrân, cu trăsături de gnom. La lumina unui fulger, realizează că gnomul e un balon scofâlcit. Pătrunsă, în somn, de frig, ea are senzația de a fi ținută, pe la spate, în poziție fetală, ca în copilărie, de către bunică-sa, acum rece țestoasa. Aceeași bunică îi strigă din pământ că nu mai poate de frig. Coșmarul e spart de un țipăt ascuțit, vestitor de naștere. Pentru ca un personaj să aibă coșmaruri, nu-i neapărat necesar să fie bolnav sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a venit apoi deodată ideea că, pe vremea aceea, nu se gândise niciodată că, probabil, și străbunicul avea dureri, atunci când zâmbea complezent dintre perne pleiadelor de rude și vecini ce stăteau la căpătâi, îngrijorați sau doar contrariați de faptul că bunicul nu mai moare. Cum anume glisa străbunicul, de la o vreme, printre vii și morți, îi venea greu să înțeleagă atunci. Dar savura poveștile lui, în care se întâlnea cu toți defuncții familiei, ce transmiteau sfaturi și noutăți din lumea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau cel puțin aici el nu mai simțea nevoia s-o facă. Obosit de pribegia unei vieți, s-a întors în casa părintească, ca să trăiască, să-și savureze cafeaua de dimineață pe prispa pe care odinioară fumau pe rând străbunicul, bunicul și tatăl. Căci așa s-a hotărât el să trăiască aici dintr-odată, într-o casă de trei ori mai bătrână decât el, fără televizor, fără ziare, fără zgomotul și iureșul străzii. În mod curios, își amintea de vremurile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să experimenteze câte ceva, preventiv și inițiatic, din experiența morții. Le-am spus în nenumărate rânduri că nu sunt pregătit, că nu am de gând să mor, nu acum, nu în curând, ci când voi fi gata. Faza 2. Răzvrătirea Străbunicul, bunicul și tata au murit cu toții în patul lor același -, cu brațele unite pe piept, liniștiți, pregătiți și împăcați. Așa i-a cuprins somnul morții în cea mai deplină ordine și armonie. Fiecare dintre ei și-a anunțat din timp plecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Se întâmplă... Nepoții mă obosesc teribil și nu sunt rodul unei educații prea alese. A trecut prea mult timp ca să mai pot recunoaște că sunt ai mei. Mă simt mai atras de fetița cu părul roșu a vecinilor. Îmi spune "bunicule", pentru că nu și-a cunoscut vreodată bunicii. Nepoții mei îmi spun laconic și obraznic pe nume. M-am hotărât să plec și n-am să-i mai văd pentru foarte multă vreme. Sau poate niciodată. M-am bucurat să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu sunt rodul unei educații prea alese. A trecut prea mult timp ca să mai pot recunoaște că sunt ai mei. Mă simt mai atras de fetița cu părul roșu a vecinilor. Îmi spune "bunicule", pentru că nu și-a cunoscut vreodată bunicii. Nepoții mei îmi spun laconic și obraznic pe nume. M-am hotărât să plec și n-am să-i mai văd pentru foarte multă vreme. Sau poate niciodată. M-am bucurat să-l văd pe băiatul meu. Lor nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în anii aceștia, de cele mai multe ori în spatele unei cutii de sticlă, îngropată în picioare, în pământ; îmi făcea semn cu mâinile și degetele ei noduroase și puternice, cum că îi e foarte frig, îngrozitor de frig... De ce îi era foarte frig bunicii? Cineva m-a sfătuit să-i dau toate hainele de pomană... Astăzi m-a vizitat din nou bunica și îi era iarăși foarte frig. Gheața de pe spatele meu se ridica imperceptibil, ca ceața de toamnă târzie. Încep să mă mișc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
toate acestea mi-e foarte frig, în special la picioare; transpirația mea e rece. O pornesc pe aleile cimitirului în căutarea unui chibrit; nimeni nu are și mă întreabă la ce mi-ar putea folosi unul. Le răspund totuși că bunicii i s-a făcut frig. "I-ai dat toate hainele de pomană?" Răspund că da. Nu a mai rămas sigur nimic de dat?" "Nu", răspund. Și plec mai departe. Am străbătut cimitirul în lung și în lat, nimeni nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cinste. Ce vise frumoase! Ceilalți nu cred că au asemenea vise. Pentru că nu au un Mitică. Și tot mergând prin ploaie, ajunse la cimitirul "Sfântul Constantin". Te-ai hotărât să pleci, Mioara? Poarta era încuiată, dar prin ea trecu spectrul bunicului ei, cu Sfântul alături de el. Păreau doi călători zgribuliți în ploaie. Da! spuse Mioara. Dar n-am bani cât să-mi ajungă până la Paris. Bunicul o luă de mână și, levitând câteșitrei, ajunseră la linia ferată care despărțea Cartierul Hipodrom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Constantin". Te-ai hotărât să pleci, Mioara? Poarta era încuiată, dar prin ea trecu spectrul bunicului ei, cu Sfântul alături de el. Păreau doi călători zgribuliți în ploaie. Da! spuse Mioara. Dar n-am bani cât să-mi ajungă până la Paris. Bunicul o luă de mână și, levitând câteșitrei, ajunseră la linia ferată care despărțea Cartierul Hipodrom de Cartierul Lacu Dulce. Acolo am stat eu acum 100 de ani, arătă bunicul o casă. Noi, ceferiștii, locuiam lângă gară. O duse pe Mioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Mioara. Dar n-am bani cât să-mi ajungă până la Paris. Bunicul o luă de mână și, levitând câteșitrei, ajunseră la linia ferată care despărțea Cartierul Hipodrom de Cartierul Lacu Dulce. Acolo am stat eu acum 100 de ani, arătă bunicul o casă. Noi, ceferiștii, locuiam lângă gară. O duse pe Mioara pe linia moartă năpădită de iarbă. Iată caleașca ta spre Paris! îi zise el și îi arătă un vagonet răsturnat. Toate proiectoarele de pe scena vieții s-au aprins, luminând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vagonet răsturnat. Toate proiectoarele de pe scena vieții s-au aprins, luminând transportorul. În clipa aceea, reminiscența copilăriei îi reveni clară: plimbările cu vagonetul până la Vădeni sau, în sens invers, până la Traian-Sat și cel mai departe până la Ianca. Sfântul zâmbea și bunicul, luându-l de braț, se întoarse spre Mioara urându-i drum bun. Mioara ajunse beată de fericire acasă și timp de trei zile căzu într-un somn cataleptic. I. Descrierea generală a produsului 1.1 Considerente generale Drezina pantograf tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu picior pe măsuță și deschise clapeta pianului. Câteva acorduri, degete trosnite în aer și Simfonia a V-a în Si Bemol Major de Franz Schubert, prinse viață. Știu despre doamna ceva vag! șopti Mioara. Dar nu-i amintirea mea. Bunicul meu m-a dus în vizită. Parcă avea o fetiță. Iat-o! Fetița era o babă de 68 de ani, grasă ca Milan-Mama, mâncând o înghețată. M-am încurcat! spuse fantoma. Am sărit peste niște trepte. De ani? întrebă Mioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
-l r-a-am și cred că va da foarte bine: Viorica (Viorița)Victor-Valraam! Desigur, nu este un nume de sfânt dar estre un nume de bărbat, Îl purta un călugăr și Își spuse -lamentându-se - „ce mult s-ar bucura bunicul meu , dascălul, care știa pe de rost viețile tuturor călugărilor!” Nerefăcut după noaptea trecută, dar la fel de bucuros, după ce a trecut pe la „Magazin”, fostă...crâșmă, salutându-se și cinstind ceva cu „conu’ Jorj”, pe la „Cazanul de țuică” (numai pentru a constata
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și liniștea!) unde l-a cinstit un „chiabur” și pe la Primărie, unde conu’ Arghire, primarul i-a oferit -după un bine stabilit obicei lunar o tărie de Ardeal, cu mărgeluțe Înlănțuite, primind felicitările acestuia, „bine afumat”, cum ar fi zis bunică-sa după mamă, intră la Notar, deși pe ușă scria : Secretar Sfat Popular. Notarul, domn’ Popovici, cu care era În relații amicale, respectându-se reciproc, deseori până la nivelul „amândoi din aceeași sticlă”, după ce l-a felicitat, mirat de ce auzise, a
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]