2,949 matches
-
să-mi Înfig degetele În pămînt și creșteau toate pentru mine. Bătrînul Shumaker, cel care lucra toată ziua În grădină, ții minte, pînă ajungea să arate ca o tablă de șah, și toate stăteau drepte și aranjate, nu vedeai o buruiană, poate că așa Învățase el În Germania, zice: „Vai de mine, nu trebuie să-ți lași grădina În voia ei. Trebuie să plivești buruienile, că altfel nu crește nimic“. „Ai răbdare“ - am zis - „stai și-o să vezi. Or să crească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să arate ca o tablă de șah, și toate stăteau drepte și aranjate, nu vedeai o buruiană, poate că așa Învățase el În Germania, zice: „Vai de mine, nu trebuie să-ți lași grădina În voia ei. Trebuie să plivești buruienile, că altfel nu crește nimic“. „Ai răbdare“ - am zis - „stai și-o să vezi. Or să crească, or să crească pentru mine, și-or să fie la fel de frumoase ca ale tale, cu toată munca și truda ta.“ Și n-aveam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
răspândim fum din țigarete Assos, și pe când ascult eu pe dată îmi pare că se întrupează din fumul încăperii profilul neclar al unor prieteni din copilărie, pe când stăteam noi la margine de cale ferată și căutam măcriș un soi de buruiană cu frunzulițe late, bună la gust pentru că este acrișoară. Stăm acolo și plănuim organizarea unei frății secrete, un soi de organizație menită să înfricoșeze populația de pe strada Economilor, și de acolo până departe spre strada vecină cu gura Văii Moratului
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
de pe urmă ar fi de povestit multe, numai că nu mai interesează pe nimeni, le las și eu în deplina lor uitare, în burnița toamnei, vă îndemn doar să ne amintim cu nostalgie despre cum anume se chinuie să supraviețuiască buruienile și frunzele de arțar printre fierătanii fără rost aruncate la o margine de cale ferată în curtea uzinei gospodărită de directorul și de consiliul de administrație responsabilizați cu salariile acelea care nu există decât în feeriile de basm, atât de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
trase delicat mai aproape. — Mă bucur că mi-ai spus asta. Aproape mă hotărîsem să cobor din camion și s-o iau pe jos spre casă. — Ești mult prea serios. Camionul o luă pe străzi largi, între grădini năpădite de buruieni, apoi intră pe o alee care cotea printre tufărișuri. în lumina farurilor pelice de promoroacă luceau prin frunzișul întunecat. McPake claxonă, apoi opri în fața unui conac impunător și toți coborîră. Conacul era o clădire pătrată cu două etaje, cu acareturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu aveau cum să o ignore. Zgomotul principal venea dinspre apa care curgea liber și maroniu, auriu-maroniu în locurile unde o bătea soarele, în firicele de apă nu mai mari decît latul unei palme. în anumite locuri, frunzele și rădăcinile buruienilor se împletiseră peste ele și le puteai urma cursul după susurul melodios de sub covorul verde-violet care urca și se cufunda mai sus spre movilele și bolovanii lui Ben Rua. Thaw se văzu dintr-odată ca și cum s-ar fi privit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tîrziu, simțind o împunsătură în inimă, vedea punctul alb sclipitor. Urcă mai sus pe cărarea de munte, iar vîrful dispăru din conul lui de vedere. Pantele mai joase erau întinderi de granit înclinate față de crestele muntelui, la același nivel cu buruienile, și crăpate ca trotuarele unui oraș în ruină. Mai sus, buruienile făceau loc pajiștilor, în care lăcustele bîzîiau și creșteau floricele cu tulpini mai mici de trei centimetri și boboci cît gămălia de ac. Făcîndu-i-se sete, găsi o băltoacă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mai sus pe cărarea de munte, iar vîrful dispăru din conul lui de vedere. Pantele mai joase erau întinderi de granit înclinate față de crestele muntelui, la același nivel cu buruienile, și crăpate ca trotuarele unui oraș în ruină. Mai sus, buruienile făceau loc pajiștilor, în care lăcustele bîzîiau și creșteau floricele cu tulpini mai mici de trei centimetri și boboci cît gămălia de ac. Făcîndu-i-se sete, găsi o băltoacă în scobitura unei stînci, unde se strînsese apa de la ploaia de săptămîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
culori. Trecu șchiopătînd de poarta căminului, asfaltul tare rănindu-i picioarele, și se duse spre bungalow-ul administratorului mergînd pe două poteci drepte. Maică-sa stătea într-un șezlong pe pajiște și tricota. Alături, taică-său privea alene, cu o săpăligă, buruienile dintr-o grădiniță alpină. Cînd Thaw se apropie, doamna Thaw îi strigă cu reproș: — începusem să ne facem griji din cauza ta! Avusese de gînd să nu spună nimic despre ascensiune - pentru că o făcuse în sandale, dar, oprindu-se între părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
verde-închis. Alei mici și garduri vii străjuiau un iaz pătrat cu apă pe jumătate stătută, care avea un cadran solar spart în mijloc. Locul îl fascina prin aerul său de viață malignă, puturoasă. Gardurile vii erau pe jumătate uscate din cauza buruienilor care se cățărau șerpuitor printre ele, iar iarba creștea rară și nesănătoasă la umbra lor. Cu mădulare mai fibroase decît ale miriapodelor, diverse plante luptau să trăiască pe solul sărac, străduindu-se din răsputeri să se sufoce una pe cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lor se reflecta clar într-un lac încărcat de papură și iriși. în lacul ăsta, izvor al unui rîu, era un somon care țîșnea spre un țînțar și turnulețe mozaicate din larve grosolane care se tîrau peste pietricele acoperite de buruieni. Pînă aici era mulțumit. Tot necazul începea cu fundalul, în care istoria era povestită prin meandrele și delta unui fluviu care curgea spre ocean. Cu cît lucra mai mult, cu atît își făcea apariția figura furioasă a lui Dumnezeu răsărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un bazin dreptunghiular cu nuferi, le aruncă acolo. O potecă duce printre rododendroni spre o poartă care dă spre mlaștini. O ia într-acolo. Pămînul mlăștinos se ridică pînă la coama dintre două dealuri stîncoase. Nu-i nici o potecă, iar buruienile sînt întrerupte pe-alocuri de petice de mușchi, unde picioarele i se afundă și merg prin apă. îi ia două sau trei ore să ajungă pe creastă și se odihnește pe o grămadă de pietre bătute de vînt. Panta plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că pămîntul coboară în pantă pe fiecare latură, dar și înainte. Pare să se afle pe un promontoriu, dar vîntul, panta și instinctul lui îi fac drumul mai ușor. Promontoriul se termină într-o serie de stînci mărunte, despărțite de buruieni și pietre prăvălite. La început, coborîrea e ușoară, apoi ajunge la stînci mai abrupte și trebuie să se agațe de stînci desprinse din vîlcele, care se prăbușesc și alunecă. Pe ultimii metri cade și se întinde pe ferigile uscate, zicîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
privi lung. N-am putea să ne împreunăm mîinile și s-o ducem? murmură Lanark. Rima se forță să se ridice în picioare și zise: Nu, dă-mi brațul. O să merg. Preotul îi duse pe niște cărări întunecate, năpădite de buruieni, care treceau pe lîngă porticele unor mausolee tăiate în deal. Luciri venite de jos luminau colțuri ale unor inscripții dedicate minunaților morți: „...Campania lui victorioasă...“ „.....al cărui devotament lipsit de egoism.....“ „...respectat de studenți...“ „.....stimat de colegi.....“ „...iubit de toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nesfîrșit din zece în zece pași“. Dar îl lăsă jos la capătul plantației și se odihni pe iarbă, în timp ce Alexander o luă repede înainte. Pînă la urmă, Lanark se duse după el și-l depăși la o creastă pe care buruienile și iarba cafenie făceau loc unui covor de iarbă moale. Aici pămîntul se adîncea într-un gol, apoi se ridica spre conul povîrnit al vîrfului. Alexander spuse: — Vezi chestia aia albă de pe vîrf? — Da. — Este un punct de triunghi. — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nimic în afară de cîteva pietre și oase vechi între care răsăreau pene. — Sandy? zise el și se uită în jur. în mlaștină nu era nici picior de om. Lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Buruienile erau acoperite cu măzăriche iar vîntul îi șficuia fața. — Sandy! țipă el și începu să alerge. Sandy! Sandy! Alexander! Se prăbuși printre buruieni, se împiedică și căzu în întuneric. Apoi se luptă o vreme cu ceva care părea că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nici picior de om. Lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Buruienile erau acoperite cu măzăriche iar vîntul îi șficuia fața. — Sandy! țipă el și începu să alerge. Sandy! Sandy! Alexander! Se prăbuși printre buruieni, se împiedică și căzu în întuneric. Apoi se luptă o vreme cu ceva care părea că-l leagă, dar își dădu seama că erau pături și se ridică în capul oaselor. Se afla într-o cameră pătrată, cu podea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
printre cîteva stînci împrăștiate, oase vechi și pene la picioarele lui și privise în jur strigînd: „Sandy?“, dar nu mai era nimeni în mlaștină, iar lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Alergase printre buruieni, strigînd numele lui Alexander și se împiedicase și căzuse în întuneric. Se luptase o vreme cu ceva care îl lega, apoi își dădu seama că era o cuvertură pufoasă, o azvîrli la o parte și se ridică în capul oaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nimeni în oraș. Duminica mă plimbam singur pe malul Dunării, cât mai departe de cazarmă. Aș fi vrut să mai aud și eu o vorbă civilă... Într una din duminicile acelea mă bălăcisem în Dunăre și mă uscam întins pe buruieni, când a trecut un șlep. Plutea spre mare. Pe punte, o fată spăla niște rufe într-un lighean alb. Mă uitam la ea, o simțeam cum frige, ca soarele, de la distanță, cu toate că era blondă. Când m-a văzut gol, pe
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
decât să mă mențină disponibil. Așa se face că într-o zi de vineri, rătăcind la întâmplare pe străzi, am ajuns la marginea de dincolo a unui cartier periferic. Simțeam apropierea câmpului. Străbăteam o uliță prăpădită, cu șanțuri năpădite de buruieni. Casele păreau nefiresc de mici, niște cocioabe. Patru copii se ghemuiseră pe scara de ciment a unei clădiri mai răsărite, pesemne o măcelărie, și mă urmăreau cu privirile, bănuitori. După un timp m-am oprit. Locul acela îl căutasem, o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vuia de zgomotul rotirilor din noi, axele lumii bubuiau printre pilonii încleștării noastre, „Mă bucur că ai venit“, spunea domnul Sima, „poate că ne vedem pentru prima oară...“. Eram din nou lângă el, pe scândură, în curtea aceea năpădită de buruieni. * Lui Charles Smith, în vârstă de 137 de ani, i-a fost amputat și cel de-al doilea picior. Din pricina unor tulburări circulatorii, primul picior îi fusese amputat cu doi ani în urmă. 3. Pe urmă am auzit iar zumzetul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
drept amputat, a început „Maratonul Speranței“. La întrecere au luat parte, printre alții, o fată oarbă din Ottawa și o bătrână de 73 de ani din Thunder Bay, Ontario. 9. Am coborât de pe dig, spre partea câmpiei, printre grămezi de buruieni și flori de câmp, vorbeam cu ele. Poate din cauza aerului meu încă citadin, îmi puneau piedică, mă trânteau. De câteva ori m-au zgâriat pe mâini și pe față. O pasăre albastră mi-a cerut ceva, am scos din buzunar
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
bărbuță ciudat de lungă, avea ochii roșii, venea la mal să mă întâmpine, o întrebam : „Ce mai faci, domnișoară ?“, câteodată îmi răspundea, behăind pe limba ei. Acum ostrovul era pustiu, ierburile i se îngălbeniseră, pe când aici, de-a lungul pantei, buruienile încă verzi se mișcau în vânt. Priveam peisajul : mai lipseau doar luntrea, pescarul mulțumit și câteva rățuște, eventual sălbatice, plus lebăda și vânătorul cu pușca și câinele fidel și moara, ca să mă simt ca într-o poezioară a dușmanului meu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
venit spre mine un om urât, îmbrăcat cu o cămașă neagră de murdărie, despicată în spate de la brâu până aproape de ceafă și încălțat cu niște galoși de cauciuc. Omul târa după el un cărucior metalic ticsit de ierburi și de buruieni bine îndesate. Trăgea din greu, gâfâind, mergea pieziș pe pantă, mă temeam să nu se prăvălească. Ajuns în dreptul meu, omul s-a oprit, m-a salutat, a proptit cu doi bulgări mai uscați roțile căruciorului și s-a așezat să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de la ele le ai ?“ „Cum adică de la ele ?“ ( Omul m-a privit din nou, mirat și bănuitor.) „Ouăle sunt de la găini, asta știe oricine, dar de la ele am brânză și lapte, am de toate... De-asta le strâng și eu buruieni, că le mănâncă grozav. Le place...“ Părea încântat. „Pe vară, le-am strâns o căpiță. A doua o dau gata până vin ele acasă...“ „Păi, unde sunt ?“ „La țap, unde să fie ? Le-am dus la țap, în altă comună
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]