KorAP: Find »[drukola/base=cămașă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...408 >

10,188 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

parte din toate acestea, îți aparțin, deși unele dintre ele nu mai sunt. Tu nu ești doar aici, Petre, caută-te și te vei găsi în fiecare scamă a trecutului. În preșul de cordele, câteva rânduri sunt scrise cu o cămașă albastră de școlar, o recunoști? În icoană, rugăciunile încă se mai rostesc singure, ascultă-te! Obrajii topesc flori de gheață în fereastră vezi, și acum sticla este aburită! Lipeai buzele de ea când erai mic și desenai cercuri. Busuiocul de sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
își leapădă pruncii în pronaosul vieții. Domnule doctor, ce îți este așa de greu să înțelegi? Era miezul nopții. Încremenit, lângă calorifer, parcă aștepta execuția. Luna, un disc cât roata căruței, galbenă, portocalie, roșie, mâzgălea noaptea cu lumină, luna spăla cămăși de sfinți pe malul gârlei, cineva scapără chibrituri în cer: O să plouă. Mai bine ai trece, Dumnezeule, lumina prin sită decât printre gratii! Petru a adormit ca un prunc pe o rogojină uscată; luna, sub fereastră, împletea pănuși de păpușoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și un ambalaj de ciocolată, ochiul alege suprafața lucioasă și netedă, vara are gust dulce-amărui, tiparul scuipă culoare peste fâșia de celuloză. Suflete, întinde mâna... exiști atât cât eclipsezi licuricii ziua-n amiaza mare. Vine înserarea, suflete! Primăvara a împletit cămăși de nuntă pentru sâmburi de piersică, tu de pe ce ramură ți-ai ales acest veșmânt pixelat? Pentru cel mai adânc întuneric trebuie să te asortezi cu noaptea, de ce aprinzi far în mijlocul deșertului? Pentru cine scaperi cremene în vreme de furtună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ungherele, desface picioarele cât să încapă un înger; primul drum, în podul palmei, ultimul, printre fire de iarbă îngerul desenează indicatoare de circulație. Fierbe domol viața la foc mic, nu scoate fum, nu emană nesaț; Dumnezeu coace pâine în buzunarul cămășii primește cel care s-a așezat ultimul la rând, îndestularea la masa bogatului își linge rănile. Se congelează viața în propriul ambalaj, are gust de ianuarie atârnat de streașina casei; până în dreptul ferestrelor cresc oameni de zăpadă; grădina, o maternitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ca pe o găleată plină în fântână. Tocul ușii trăda orice înscenare de suicid. Pufoaica mirosea a secetă. Tratamentul începea la 6. Diazepamul colora visele. O clipire de geană schimba scenariul. Porția de reverie două capsule 0,500 slobozea curelele. Cămășile de forță încorsetau pieptul haiducilor. Ultimele două șireturi pe degetele lui Dumnezeu. Păpușarul strunea funiile, deasupra cortinei, sperietoarele din cârpe mimau fericirea; păpușarul slobozea strânsoarea, închipuirile destrămau cordele de sânge multicolor. La Socola erau opt internați la "risc maxim". Ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
meu nu este ca ceasul lor. Zarurile zornăie după cum le poruncesc: 6 6. Viitorul mi se arată în ceașca de cafea, trag lozul și iată-mă cu buzunarele pline. M-am tăvălit în iarba cu păpădie și mi-am pătat cămașa cu stele coapte. Apăs butonul, trag jaluzelele, sting lumina, mâine norocul îmi va cerși la ușă." Cine nu există și nu visează își proiectează timpul ca pe o ceață în oglindă. Cu un foarfece de lumină, decupezi conturul cât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
beau, am o alcoolică acasă, îmi ajunge. La 5 dimineața, paznicul atârna de tocul ușii ca o păpușă din cârpe. În jurul lui, fluturi, precum niște așchii de lună, dansau a grădină părăsită, zorii subțiau zborul, noaptea se ascundea în buzunarul cămășii. Pufoaica mirosea a pământ neînceput. 47. Era într-o zi de octombrie, când Petru, evadatul de la balamuc, a bătut la poarta schitului "Piatra Fântânele" și i s-a deschis. Puțini pelerini ajungeau acolo, în vârful Tihuței, la 200 metri mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sub pleoape ca după un capac de sicriu și moare în cuvânt precum viermele într-un cocoloș de mătase. Nimic mai umil decât să te jupești primăvara de propria piele ca o desfrunzire timpurie, apoi să-ți croiești din ea cămașă de nuntă sau de înmormântare. Nimic mai claustrofob decât strâmtorarea propriului păcat. Nebunul mereu are soluții, așteaptă cuminte o primăvară mai generoasă, pentru a decupa din el ca dintr-o revistă; la ultima întomnare, a rămas fără mâneci. Nu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
violat-o, a ucis-o, i-a mâncat sânii, a aruncat-o în gârla Bahluiului. Am citit în ziar despre Ioana. Eu l-am împușcat pe Matei. Am comandat: "Foc!" Plutonul a executat ordinile mele. Uite, și acum îmi miroase cămașa a praf de pușcă. Ochii rup sângele și-l scuipă-n în țărână: "Foc!" Nenea Matei, 21 de gloanțe pentru o singură viață. Sunt vinovat, părinte! Acolo, gratiile erau pentru îngeri, nenea se simțea liber ca liliacul sub grindă, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
burtă fertilă ce așteaptă să-i vină sorocul, așteaptă să i se rupă apa înainte de vreme și să plouă cu avortoni sub gardul cimitirelor. Deschizi fereastra să intre noaptea în lada de zestre, să păteze pânzele cu întuneric, să destrame cămășile, să putrezească nasturii ca o eliberare de aripi. Ți s-a făcut de doliu și-n cerul gurii... deschizi fereastra. Nu s-a cunoscut viață, cum nu s-a cunoscut moarte, fără o împăcare extremă. Lacrimile, rouă pe limba clopotului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
personaje diverse, ești în mijlocul lor, ești marele lor absent, așa cum, de altfel, o înșiruire de nemotivări îți bifează identitatea. Orice poveste despre viață se sfârșește în fereastră. Moartea, precum un crin dimineața, desface petalele. În anticamera lui Dumnezeu, îngerii croiesc cămăși cu plata-n avans: Ajunge. Și una, și alta tot deznădejde se cheamă. Nu lașitate, nu eroism, nu obediență, nu frică. Curge prin vene un fel de păcură neagră și nici un înger nu-și aprinde candela. Dumnezeule, trece, te rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
uleiul mirosea a aripi arse, zăpada a rochie de mireasă, cenușa a muguri de cruce. Munții proptele pentru o burtă de cer plină cu stele coapte. Noaptea, zborul se întâmplă ca o căutare a instinctelor, neprihănirea cocea spic în poala cămășii, aureole de rouă împodobeau creștetul îngerilor, cerul își rupea apele peste tâmplele munților. Noaptea, în prag, cântec de bun sosit: cămașa, o maternitate plină de prunci. Cercuri de fum creșteau copaci în cer precum oamenii; așchii de lumină, peste brazi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cer plină cu stele coapte. Noaptea, zborul se întâmplă ca o căutare a instinctelor, neprihănirea cocea spic în poala cămășii, aureole de rouă împodobeau creștetul îngerilor, cerul își rupea apele peste tâmplele munților. Noaptea, în prag, cântec de bun sosit: cămașa, o maternitate plină de prunci. Cercuri de fum creșteau copaci în cer precum oamenii; așchii de lumină, peste brazi de Crăciun. Noaptea, rugăciunea lui Petru, apă tulbure. Aleluia! 51. A adormit pe la 3. Chilia sărăcăcioasă, dar curată; un pat din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
inima, ca un motor ieșit din uz, torsiona sângele, prin vene așchii de viață resuscitau instinctele. "La dracu! Nu credeam că există mecanic și pentru rabla asta ieșită din uz. Au îmbătrânit hainele peste mine, au prins crustă anotimpurile deasupra cămășilor, au obosit bocancii să tot urce și să coboare dealurile Năsăudului și eu, prostul, lașul, leneșul, m-am dat bătut odată cu prima brumă. Are dreptate cucoana asta, sunt încă verde! De ce am irosit atâția ani, cui am făcut eu bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sunt, ca pe o căldare cu apă din care fluturii au sorbit stelele (larve de lumină în cupele trandafirilor). Absolutul, un maxim abstract: ploaia dezamăgirii sparge ferestrele, grădina vecinului înverzește, busuiocul după icoană îmbată sfinții, frânghia de rufe leagă destinul cămășilor. Absolutul, un minim insignifiant. S-au adunat gâzele la praznicul trupului: câtă lumină în pântecele viermelui ce sfredele irisul, câte perisabilități în spatele unei furnici, cât confort pentru o conștiință de greier lenevind într-o ureche înfundată! Dumnezeu insuficiența omului singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pentru un exercițiu al răbdărilor irepetabile. Genia, marginile sunt perceptibile doar atunci când te temi de hău, așteaptă-mă, vin în curând să-ți alung spaima. Om drag, icoană, contur, umbră, nisip, înger, așteaptă-mă, mai am de lepădat o singură cămașă. Sufletul meu greu se lasă convins să umble gol prin lume. Privește-i veșmântul: mâinile îi sunt pătate până la coate de dragoste, pieptul îi este împodobit cu degetele unei inimi de copil, înflorește trifoiul în poale. Petre, în această biserică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
încă din apa botezului. Alerg. Vreau să vin la tine, am exersat de câteva ori trecerea, singurătatea justifică lașitatea frânghiei întinse. Petre, din viață nu se poate ieși pe ușa din spate. Dumnezeu luminează scutece, umple sticla cu lapte, înflorește cămașa de nuntă, îmbălsămează giulgiul fără fățărnicie, Dumnezeu seamănă suflete cu intenția de a culege rod, păsările cerului aleg fructul copt, Dumnezeu blestemă poamă scuturată devreme. Umple livada cu tine, de vrei să te aștept. De tristeți nu te poți păzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tot înmiresma cerul. Sfinții picurau din tempera nuanțe multicolore. Iconostasul își elibera ierarhii încătușați în argint. Deasupra focului, îngeri dănțuiau Isaia. Crucea a fâlfâit din aripi, apoi s-a înălțat la cer. Petru și-a scos calamafca, paramanul, mantia, antirimul, cămașa, pantalonii, sandalele, apoi a urcat pe jeratic. O mireasmă plăcută s-a înălțat către cer. Scaunul judecății, gol. Pendulul ceasului bătea ora două. 64. De pe muntele Bârgău, mânăstirea lumina ca o horă de foc. Flăcări roșii, verzi, albastre, prinse de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Dumnezeu, speriat, privea cerul. Sta în cenușă, întins pe spate, cu o desagă de oase sub cap: zorii coborau peste Bistrița pe umerii unei cruci. De pe trupul lui Petru, una câte una, s-au desfrunzit mantia, rasa, dulama, reverenda, brâul, cămașa, mirul, împărtășania, rugăciunea. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă fraților! 67. Pompierii au ajuns prea târziu. Flăcările au topit până și țigla acoperișurilor; cărămizile se desprindeau din zid ca niște frunze carbonizate; cenușa, făină de proastă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
că poate păși dincolo). Liceul cu chiu, cu vai i-au pus în buzunar o repartiție pe Motru la hidrocentrală, dar tată-su, fost sergent cu diagonală, și-a trimis odrasla la școala de majuri (îi plăcea haina militară, purta cămăși kaki, șapcă și pantaloni pană). La Fântânele se pare că i-a priit atmosfera. Rasofor, călugăr, diacon, toate la apelul bocancilor. Ceva nu este lucru curat. Boșorogul a murit și nu am avut pe cine trage de limbă, călugării bârfeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
comuniștii l-au eliberat, comuniștii i-au dat certificat de bună purtare. Acum, Dumnezeu știe prin ce galerii de șobolani îi vor putrezi cărnurile! Era noapte, era târziu, era frig. Gândurile se descompuneau într-o baltă de urină. Pe gulerul cămășii, câteva urme vagi de visare. Dorul, o pasăre putredă în inimă. Viermele cel mai bine se simte pe lumina ochiului; acolo, în iris, se transformă larvă, fluture, zbor. Zbor! Ce fel de zbor? Pentru ce zbor? Către cine zbor? Dorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-și răcorească fruntea și a uitat să mai plece. Doamne, cum mai împletea aerul păpădie în cosițele ei, cum împodobea degetele cu verighete de lumină, cum desena iluzii multicolore în blocul de desen! În acea zi, aerul purta sarafan albastru, cămașă albă, pantofi roșii. Zgomotul fiarelor resuscita memoria. Retrospecția proiecta perspective pentru o moarte în doi timpi. Milioane de fotografii suprapuse camuflau aparența. Pe un scaun din metal, cu picioarele fixate în beton, cu spătarul rupt, în fața a două urme proiectate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
iluzii sub cruce. Relativitatea porților deschise sfida depărtările. Fără să țină seama de marginile ermetice ale nelocuirii, cimitirul își descompunea umbra strict într-o ordine vegetală. Singurătatea, ciob de lună în maxilarul lupului tânăr, sângele galben păta cu înstrăinare gulerul cămășii. (Masochistă, percepția morții sub ruinele bisericii. Sfinții s-au exfoliat precum frunzele în metamorfoza omizilor primăvara.) Într-o dimineață de mai, două șine de cale ferată s-au rupt din pavajul Copoului și au fugit, de nebune, cu tot cu tramvai în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mai ceva decât cuiele. Acoperișul bisericii, capac de sicriu. "Lăsați-mi mâinile slobode după ce mor! a poruncit Macedon. Să vadă lumea cât de sărac este omul ce pleacă!" Prin cupolă, o pădure de brațe. Toamna storcea norii ca pe niște cămăși îmbibate cu nelocuire: Mama ei de viață! Doamne, cât trebuie să o mai suport? Nu înțeleg, de unde atâtea ifose de fată mare în inima unei curve bătrâne? A încorsetat-o moartea în chingi, a îmbălsămat-o în esență de pustietate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
trebuia să le umple buzunarele. Spațiul lui Petru dimensiona nimicul în două jumătăți identice. Biserica, cochilie de melc goală pe dinăuntru, pe dinafară. Pe valea Bârgăului a coborât noaptea. Petru a împăturit chipul în batistă, l-a dosit în buzunarul cămăși, a adormit cu el în inimă. În fotografie, s-a făcut târziu mai devreme. 75. Timpul. Fuga de timp se întâmplă în inimile virusate de existența acestuia. Sângele obsedat de fluiditatea prezentului se caută sub fiecare curgere. (În vene, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]