2,531 matches
-
pentru că-l lăsase singur, Îl umplu de sărutări și-i făgădui să nu mai lipsească În ziua următoare. Se ținu de cuvînt și la șapte fără un sfert dimineața erau amîndoi În Mercedes, În drum spre biserică. Susan Îi vorbea căscînd tot timpul și el Îi răspundea mort de frig și ghemuit pe canapeaua de piele. Era prea devreme pentru ea să poată fi duioasă, În schimb, Julius era treaz complet și avea grijă să-și aleagă bine cuvintele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
clipa aceea. Își făcea datoria de a merge la biserică dimineața cu o seriozitate rar Întîlnită. Inventase un anumit stil matinal de a merge la slujbă, ceva foarte simplu, aproape auster, s-ar fi putut spune, dar În fond delicios. Căsca și-și ascundea căscatul cu cele trei degete pe care, cîteva minute mai tîrziu, avea să le introducă În vasul cu apă sfințită. Mercedesul o lua Într-o parte și trebuia să lase căscatul pentru a pune repede mîna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
alături de ea, iar afară, pe marginea șoselei, În același loc ca Întotdeauna, pe bătrînica Îmbrăcată În negru pe care o văzuse mereu acolo, cînd?, ridica Îngrozită piciorul de pe accelerator, fără să bage de seamă balansurile din ce În ce mai năstrușnice ale Mercedesului și căsca zdravăn zărind-o pe bătrînică În urmă și cineva parcă Întindea timpul apucîndu-l din toate colțurile ca să-i dea apoi drumul să se sfărîme În bucățele și ea, cu o sforțare supraomenească și cu multă răbdare, reușea să le includă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
din partea fetelor Alicia, Rosa Maria, Mary Anne, În timp ce cîntau All day, all night Mary Anne și el se apropia fredonînd melodia, „nu dansez“, Îi spuneau Grimanesa, Elena, Susan, apăreau din nou băieții din cartierul Marconi care plăteau berea... Și Șobolanul căsca, Îmbrăcat cu pijamaua lui de playboy și adormea trist cu gîndul la tot ce nu făcuse, căci În realitate nu făcuse nimic, ca bunăoară În după-amiaza asta, cînd Susan n-a știut cum să plece mai repede și el n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fi fost nevoie. Îi venise sîngele la cap și Julius o ajută să se ridice, era Îmbujorată și să se Întindă cu fața În sus alături de el. Susan Își așeză amîndouă mîinile sub cap, se Întinse Îndoindu-se din mijloc, căscă pentru ultima dată În dimineața aceea și se juca de-a lenevitul În pat alături de Julius, dar uite că Juan Lucas, În baie, nu mai fredona, ci cînta acum de-a binelea sub jetul de apă al dușului matinal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prezența șefului de sală În lumina slabă de la Acvarium cu un Hopa-Mitică pe care-l avusese cu ani În urmă și care, oricît ar fi Încercat să-l facă să stea drept, se Înclina mereu Într-o parte. Pe urmă căscase Îngrozitor, de simțea că i se rup fălcile și Juan Lucas se uitase la el, spunîndu-i din ochi ceva care putea să Însemne la fel de bine Happy Birthday, că e ziua ta și mucos neisprăvit ce ești. La gîndul ăsta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trec prin minte, spunîndu-și că focul va face ca Înghețata să se topească mai repede și va grăbi ciocnirea inevitabilă a micii spade de fundul cupei. „Da, da, o să-ți placă foarte mult clătitele, darling“, spusese și Julius, care acum căsca fără să se mai ferească nici chiar de Juan Lucas, nu avu Încotro și fu silit să se trezească din nou văzîndu-i pe șeful de sală și pe chelner, care, fericiți, instalau aparatul pe masă, cuptorul portativ de argint strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
totul e gata. Și pregăteau amîndoi clătitele, tăvălindu-le În Grand Marnier și lichior de portocale, transmițîndu-le gustul de portocală și de lămîie cu zahăr, băgînd mîna În foc doar doar or izbuti să stîrnească entuziasmul băiatului, dar degeaba. Băiatul căsca să i se rupă fălcile nu altceva. Acvariumul se Întuneca În jurul lui și i se ștergeau din minte Country Club, școala, clubul de golf și harta țării, dintr-odată Întunericul Începea să se lumineze și spațiul se umplea de scîntei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sau pe care-i durea capul sau Își spărseseră capul erau fără Îndoială oamenii cei mai buni din lume. Se gîndi la Juan Lucas, ăstuia niciodată... dar mămica n-ar plăcea-o... „Un elev bun nu poate fi un gură cască“, spuse Frau Proserpina, ridicîndu-se și bîiguind ceva despre toamnă și despre iarnă, În timp ce se Îndrepta spre scaunul cu șalurile ca să ia unul. Ăsta a fost primul șal pe care l-a pus pe umeri. Și astăzi, cînd se Împlineau trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu putință! Asta era lipsă de considerație pentru părinții lui!... Nu!... Pentru servitori!... Da! Asta era! Julius mînca făcînd eforturi ca să deschidă gura cît mai puțin cu putință, fiindcă acum ori de cîte ori deschidea gura mare Îi venea să caște și simțea că pică de somn și ar fi fost În stare să nu se mai trezească pînă seara și l-ar fi făcut pe Cano să-l aștepte degeaba. Asta ar fi fost culmea. Prezența Tanțoșei, care-și făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În același timp venise cu camioneta și nu străbătînd terenuri virane și nu pusese nume nici unui lucru și nici nu ținea În mînă o crenguță. „Somn lung, profund și odihnitor“, se gîndi, coborînd din Mercury. Îi veni din nou să caște. Din fericire soneria bătută În peretele galben și rece, mîncat de igrasie, reuși să-l sperie puțintel. Se uită cu luare-aminte, apasă pe buton și se convinse că vizita Începuse și că soneria lui Cano mergea. Nu trebuia să adoarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să-ți spun una bună. Când am plecat în turneu, ne am oprit vreo câteva ore la Heathrow, sau cum naiba s-o fi pronunțând corect,... ” “...ai zis bine, fii liniștit” “...așa, la Londra, deci, ne ducem fiecare să mai căscăm gura prin oraș, să vedem Tamisa, Big Ben-ul, mă rog. Dar, iubiții mei colegi - oameni corecți și conștiincioși - ajung mai din vreme la aeroport pentru cursa de New York. Eu, mai gură cască, mă trezesc abia cu o jumătate de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
dorea cu ardoare. Când se demachia, era și mai urâtă. Niciodată nu părea să fie în formă și întotdeauna era imprevizibilă; nu știai când era veselă sau când era tristă. Se dăruia cu toată ființa ei, pentru ca mai apoi să caște plictisită parcă. În rest, îi plăcea să facă tot felul de lucruri prin casă, dar mai ales să citească romane polițiste. Într-o zi mi-a făcut cadou o cravată destul de scumpă. -Nu trebuia, i-am zis. -Nu-ți fă
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
o coadă stufoasă, ca de veveriță, botul, burta și picioarele - albe ca zăpada. Pe bot are un triunghi alb perfect. Îi plac trei cuvinte: „Da!”, „Așa!” și „Bravo!” Protestează când aude: „Nu!”, „Dă-te jos!” sau „Nu-i voie!”. Atunci cască disprețuitor gura, care scârțâie de parcă ar avea balamale ruginite. Dimineața aleargă mult și se joacă. Motoceii nu-i mai plac. Le-a rupt sforile cu dinții, că erau prea lungi și gata. Se joacă cu mingea, îi plac biluțele, undițele
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
campioni trei ani consecutiv la pereche cu cîrmaci, și cu doi ani în urmă și la pereche fără cîrmaci. Erau urîți și purtau tricouri urîte, de un portocaliu tern cu o stea neagră în șase colțuri pe piept. Băiatul înalt căsca necontenit. Ceilalți își arătau nervozitatea fixînd piulițele pedalelor ori apucînd și eliberînd mînerul vîslei. Mă încălzisem. Vară fără vînt. În dreptul turnului de start stăteau lungiți șase băieți care țineau pupa bărcilor chiar de după cîrmă, precum ții peștii chiar de după cap
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
O umbră - om, care se opri când ajunse la bariera orașului, care se întindea în vale, și vocea îi sună deodată, deloc firavă, ci foarte umană. - Repetă instrucțiunile, Janasen. Dacă omului îi era frică de ciudatul însoțitor, nu se vedea. Căscă ușor. - Mi-e cam somn, zise. - Instrucțiunile. Omul gesticulă, iritat. - Ascultă, domnu' Discipol, grăi a lehamite, nu vorbi așa cu mine. Înscenarea dumitale nu mă sperie deloc. Mă știi. Fac treaba asta. - Insolența dumitale, zise Discipolul, îmi va slăbi răbdarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ordonă o adunare generală în dormitoare. - Trebuie să închid ușile? întrebă. Gosseyn clătină din cap. - Există mai multe ieșiri, insistă căpitanul. Presupun că ați venit cu un scop aici. Să pun santinele la ușă? - Nu, zise Gosseyn. Căpitanul îl privi, căscând ochii. - Nu-mi place, zise. Nu e nimeni liber sus, în afară de Prezicătoare. N-ar fi bine dacă s-ar furișa careva și ar urca pentru a închide panourile dintre cele două secțiuni. Gosseyn zâmbi. Celălalt habar nu avea de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
efortul depus pentru prinderea sabotorului îi cauzase o tensiune aproape insuportabilă. Își dorea atât de mult să nu-și arate slăbiciunea. Așa că simți cu mare plăcere cum se întrema. După douăzeci de minute de repaos, cu ochii închiși, se întinse, căscă și deschise ochii. Se așeză pe pat și respiră adânc. Parcă ar fi fost un semnal pentru Leej, care intră cu un alt castron de supă. Acest minutaj implica o previziune precisă. Gosseyn se gândi la acest lucru mâncând supa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
pămînt sau în ape să nu fie hăituit, tulburat, stricat și mutat dintro țară într-alta. Și trupurile lor se vor preschimba în morminte și mijloace de trecere ale tuturor celor pe care i-au ucis. Pămîntule, de ce nu te caști să-i prăvălești în crăpăturile adînci ale hăurilor și peșterilor tale fără de capăt - ascunzînd cerului priveliștea unor monștri atît de cruzi și de cumpliți? Din Caietele lui Leonardo da Vinci VLADIMIR: Ce-ai zice să ne căim? ESTRAGON: Să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Lanark. Buzele se lipiră într-o linie ce părea trasată în piatră, apoi se mișcară iute spre pămînt, traversînd proieminențele postamentului la fel de ușor cum trece umbra unui pescăruș peste o cascadă. Lunecă mai iute pe zăpadă, apoi se opri și căscă o gaură ovală la picioarelor lui. Marginile buzelor aruncau o mică umbră pe zăpadă, dar se curbau abrupt spre vîrfurile proieminente ale unei danturi perfecte. Din întunecimea dintre ele se ridică un vînt rece cu miros sărat de iarbă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
amuzantă, dar lipsa detaliilor o face mai scurtă, și pentru că am locuit cîndva în țara ta, o să îți dea informații despre problemele economice. Oracolul începu cu o voce masculină, emfatică și bătrînicioasă, iar Lanark se așeză confortabil ca să asculte. Rima căscă și se cuibări lîngă spatele lui. După cinci minute, observă că adormise. PROLOG De la o vîrstă fragedă, am dorit să mă ocup doar de lucrurile de care eram sigur, și aidoma tututor gînditorilor, am ajus să-mi pierd încrederea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
are picioare mai frumoase. M-a invitat la ea în cameră aseară și mi-a zis că mă iubește. — O, Dumnezeule, spuse Thaw pocnindu-se peste frunte. I se părea o poartă ferecată și sudată. Drummond își întinse brațele și căscă. — Da, și eu m-am simțit jenat. Fetele care-ți spun că te iubesc se așteaptă în schimb la tot soiul de acte iraționale din partea ta, ca de exemplu, la sinceritate. Cu toate astea, am petrecut o noapte plăcută. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
spuse fata. îi zîmbi rapid lui Thaw și intră să sune. — Marjory e o fată drăguță, într-adevăr drăguță, zise Drummond cu o voce cîntată. Nu știu de ce crede lumea că sînt incapabil să mă atașez de fetele drăguțe. Thaw căscă uitîndu-se la cer. Se vedeau cîteva stele. — Noapte bună, Aitken. Nu pleca, zise Drummond în grabă. Nu-ți place Marjory? — Nu-i asta problema, spuse Thaw; cu toate astea, cînd Marjory ieși, Drummond o luă de mîna dreaptă și Thaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o amuza, ci faptul că era amuzant că stau și conversează tocmai acolo. Mi-a plăcut plimbarea noastră de vineri. — Și mie, foarte mult. — Aitken e o companie plăcută. — Și tu ai fost o companie plăcută, Duncan. între ei se căscă o tăcere periculoasă. El răsuflă adînc și se opri, ținîndu-și respirația. Aș putea... să mănînc la masa ta? — Desigur, Duncan. Ea îi zîmbi atît de blînd, încît simți că nu spusese nimic deplasat sau ciudat. își luară farfuriile la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îndulcită de gîndul la Marjory și se întoarse la școală plin de nerăbdare și de speranță. Se afla iar pe scară, discutînd cu McAlpin și Drummond, cînd ea trecu fără să observe că îi face cu mîna și o strigă. Căscă gura mirat și se întrebă dacă e cazul să alerge după ea sau s-o lovească. Nu încăpea îndoială că-l văzuse! De ce se prefăcea că nu-i așa? Sau el era de vină? Poate că în seara în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]