2,850 matches
-
din Craiova și al Liceului Militar din Iași, pe locul I în 1904 e sublocotenent de cavalerie, pasiunea sa; în 1907, pe când era în Regimentul 4 Roșiori Regina Maria, se face înțeles de țăranii din Teleorman, unde fusese trimis să calmeze spiritele, netrăgându-se niciun foc; la Târgoviște ajunge căpitan și i se încredințează comanda Escadronului școlii de ofițeri; se face tot mai cunoscut prin spiritul său de dreptate și neocolirea conflictelor cu superiorii; face școala de război cu calificativul excepțional
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
mea, îmi impunea "filosofia" ei! Vroia să mă domine. M-am ridicat, totuși, și m-am dus s-o îmbunez, căci nu țineam să mă despart de ea. Plângea, în continuare, încet, fără să scoată o vorbă. Când s-a calmat, în sfârșit, s-a întors spre mine și mi-a zis: "Luca, ești un prost". "De ce sunt un prost?" am întrebat-o. Pentru că nu știi să visezi". 17. La cincisprezece ani, aveam, prin urmare, lumea mea. Școala devenise o anexă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-o din șopron, întrebînd cu o voce sugrumată: "Luca, ești aici? Am tăcut în continuare, iar ea a zis și mai speriată: "Lasă glumele". După aceea a izbucnit într-un plâns nervos și mi-a trebuit foarte mult s-o calmez. Era o ființă cu un echilibru extrem de șubred. I se deslușea pe față fie o cumințenie tristă, de copil, fie ceva pervers, cu neputință de numit, care-mi amintea de avertismentul colegului meu de la spital în legătură cu plantele carnivore. Când i-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
o atingă! Nilda se Înșela complet cu privire la ea! Ea nu putea trăi fără Julius! PÎnă la urmă Nilda s-a emoționat și a izbucnit și ea În plîns; șiroaie de lacrimi se vărsau În fața lui Julius; bărbații Încercau să le calmeze spunîndu-le că nu se Întîmplase nimic, că tot răul e spre bine, că de fapt avuseseră noroc, scăpaseră de Palomino. Julius se gîndi că n-ar fi rău să despacheteze tabloul și să-l arate tuturor. A fost o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
caz, da, Altamira simți că nu mai poate suporta și Își privi mîinile foarte albe brăzdate de vene albastre, asemenea pastilei de la ora unsprezece, dar nu-și găsi nici de data asta liniștea, nimic nu-l putea ajuta să se calmeze. „Numai Susan, numai Susan“, Își spunea Întruna În timp ce alerga după apă, nespus de mîhnit și complet chior, din fericire nu i-a ieșit În cale Lastarria, fiindcă l-ar fi Înjunghiat. Și tot din fericire Finita Își amintise de pastilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-și putu transfera cartierul general într-o clădire mai puțin vizibilă. Chiar înainte de amiază ajunse raportul de ieșire din încercuire, care preciza că două din cele trei legiuni, cantonate în tabere, atacau în forță la porțile principale. Veștile l-au calmat. Începu să gândească în termenii unor informații mai largi și mai importante despre ceea ce se întâmpla. Și-a amintit cu neplăcere că departamentele lui erau probabil în posesia unor informații pe care - zorit de Clane - le solicitase cu câteva luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
au fost încredințate sunt: prim-solicitant al corului sindicatului învățământ și..., și..., profesor de servici...” În sală a izbucnit un puternic hohot de râs. Tovarășa Udrea bate cu verigheta în sticla cu Borsec aflată pe masa prezidiului. Spiritele se mai calmează. “Tovarășe Lambru, vă rog să fiți serios și vă atrag atenția că nu e nici locul, nici momentul să ne dăm în spectacol, nu trebuie s-o facem. În fond, vrem să găsim un om căruia să-i încredințăm o
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
asistentele, în timp ce Mark se zbătea pe cearșafuri, târându-și corpul spre ea. Plângea deja când sosi infirmiera. — Nu știu ce-am făcut. Ce-a pățit? Ia te uită, spuse infirmiera. Încearcă să te îmbrățișeze! Dădu o fugă până la Sioux, ca să calmeze spiritele. Depășise deja data la care trebuia să se întoarcă la serviciu și limita favorurilor pe care le putea cere la telefon. Se duse să discute cu șeful ei. El ascultă amănuntele poveștii, clătinând preocupat din cap. Avea și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
spital. Capul lui Mark zvâcni înapoi. Se cocoță pe scaun, mișcându-se atât de repede cum nu se mai mișcase de la accident încoace, gesticulând și văicărindu-se: —Doamne, o, Doamne! Ajută-mă. Vezi vezi vezi? Daniel se apropie să-l calmeze pe Mark. Mark se cocoță pe spătarul scaunului, urlând: —A ratat, a ratat. Karin îl scoase pe Daniel din cameră, în timp ce o asistentă de la etaj se repezi înăuntru. — Te sun eu, spuse ea. Prima lor întâlnire față în față după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Karin îl scoase pe Daniel din cameră, în timp ce o asistentă de la etaj se repezi înăuntru. — Te sun eu, spuse ea. Prima lor întâlnire față în față după trei ani. Îi strânse mâna, vinovată. Apoi se întoarse în grabă, să-și calmeze fratele. Mark avea încă vedenii. Karin încercă să-l liniștească. Dar nu înțelegea ce văzuse el în umbra prelungă venită de nicăieri. Stătea întins în pat, tremurând încă. —Vezi? Ea îl alină și-l minți, spunându-i că vede. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
seturi de urme de roți? Mark se prăbuși pe scaunul de lângă Weber. — Unde acolo? Ce urme de roți? Se ghemui, prinzându-se de coate. Duane Cain descrise un T cu mâinile. —E momentul să respirăm adânc. Moare cineva dacă ne calmăm un pic? — Poate că ați reușit să-i păcăliți pe polițiști. Dar eu vă consider direct responsabili. Dacă lucrurile n-or să meargă niciodată mai bine... Hei! făcu Mark. Mai bine de-atât nu se poate. Tom Rupp clătină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ne poate surprinde. Ea înălță dintr-o sprânceană. —Mă refeream la telefon. Acuzația îl irită. Ea nu știa nimic despre literatura de specialitate, despre diagnosticul diferențial, despre perspectivele emoționale și cognitive ale acestui om. O angajată plătită cu ora. Se calmă. Când vorbi, cuvintele îi erau la fel de liniare ca orizontul preriei. E ceva ce trebuie să determinăm. Cuvântul i se formă în expresia feței. —Să determinăm? Îmi pare rău, eu sunt o simplă infirmieră. Asistentele și terapeuții vă pot spune mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
afumă o pată cafenie pe tenișii lui, Chuck Taylor. Bine, bine, zice Rupp. Hai să presupunem. De dragul discuției. Ce te face să crezi că tipul ăsta era...? Cine era? Ce căuta în mașina ta? Mark ridică mâinile. Toată lumea să se calmeze. Regruparea. Știu că era acolo pentru că-l țin minte. E ca momentul ăla dintr-un thriller în care tipul își duce mâna la bărbie și-și scoate fața de latex. Ții minte? Pe cine...? Ce tot spui? Bine, deci Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Mă dezintegrez, Danny. Plutesc și zbârnâi. Parc-aș avea tot timpul niște păianjeni mici pe piele. Sunt varză. Sunt dezgustătoare. Pur și simplu nu e cazul, nu poți, n-ai nici o... El îi puse mâna pe umăr ca s-o calmeze. Nu spuse „Știu“, ci încuviință doar din cap. Un fel de nervozitate îi dădu elan. — Apartamentul o să mai stea zece zile deschis. Pot să mă instalez pe podea. O să fie așa de simplu - doar lucrurile de bază. Pot să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
El se ridică și se duce în celălalt colț al camerei, cât mai departe de ea, ținându-se de cot și strângându-și gura, așteptând ca ea să termine. Ea inspiră, gură după gură de aer, chinuindu-se să se calmeze, prefăcându-se că e el. — Cred că ar trebui să plec. Probabil că ai dreptate, spune el, și iese din casă. Ea se învârte prin apartament multă vreme. Până la urmă, se împleticește până-n dormitor și își îndeasă hainele într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pentru reportajul ăsta. Specia ei a luat-o razna și acum, mai mult decât oricând, fiecare ființă luptă pentru ea însăși. Are nervii franjuri, se sufocă în mașina închiriată, iar porțiunea asta dreaptă de drum o irită. Încearcă să se calmeze de câteva ore, intrând într-un restaurant, apoi într-un cinematograf, plimbându-se prin centrul mort, conducând pe drumurile astea pustii de țară și totuși încă n-are stare să doarmă. Dacă ar mai putea rezista măcar câteva ore, măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în momentul ăsta...? Își ridică ochii neliniștit și-o vede plângând. Înfricoșat, dă înapoi. Dar când ea nu se oprește, se întinde și-o scutură de braț. Încearcă apoi să-l legene, neștiind ce-ar putea face ca s-o calmeze. Îi vorbește întruna, cântat, fără noimă, ca unei fetițe. Hei. Știu cum te simți. Au fost vremuri grele pentru noi doi. Dar uită-te! O întoarce spre geam - o după-amiază monotonă, înnorată, pe Platte. Nu-i dracul chiar așa negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care îl ține în mână Mircea. Mă reped să-l pup și am impresia că se uită la mine cam străin. Cum se poate să mă fi uitat doar în trei zile ? Așa îmi trebuie dacă am plecat de lângă el. Calmează-te, îmi spune Mircea, are numai câteva luni. Câtă memorie crezi că încape în el ? Dar eu sunt mama, ce avem noi e dincolo de memorie... Și nu știu cum reușesc, dar, când să plec la Berlin, citesc aiurea biletul de avion, încurc
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
în canalele transportatoare de lapte ca să mi se declanșeze lactația. Uneori ne ia mai bine de-un sfert de oră doar să ne pornim. El țipă, eu mă chinui să-mi păstrez calmul fiindcă adrenalina anulează tot procesul. Ca să te calmezi, zice cartea mea de crescut bebeluși, tre’ să numeri rar până la douăzeci și să respiri adânc cu ochii închiși. La mine nu merge cu număratul. Nu știu de ce nu merge. Mă încurc mereu pe la 16, 17, ca și cum asta ar fi
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
alb și curat unde dorm cu copilul și nu visez. Și asta e un clișeu, îmi dau bine seama, doar că de la o vreme încoace din ce în ce mai multe lucruri mi se par truisme sau clișee. În afară de copil. — Cum faci ca să te calmezi și să-ți vină laptele ? Nu-i treaba ta ! Citesc titlurile de cărți de pe raftul din dreptul patului. Trec prin toți nemții, și sub ei prin americani, și când ajung la jumătate din rândul de volume despre mediul înconjurător ale
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
cărți de pe raftul din dreptul patului. Trec prin toți nemții, și sub ei prin americani, și când ajung la jumătate din rândul de volume despre mediul înconjurător ale lui H., cam atunci, dacă am noroc, îmi vine laptele și se calmează copilul. E o carte mai ales, una despre o lebădărie de- aici de la noi - Abbotsbury Swannery. Past and Present - care pare să rezolve problema. Habar n-am de ce. Poate pentru că... — Lapte de lebădă. — Taci din gură ! Copilul iar scapă sfârcul
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
deși aș fi putut. În panică, după reacția mea întîrziată, am continuat nebunește: rolele de sub scaunul meu zburau înainte, abia lăsîndu-mi timp să-mi pregătesc spatele și umerii pentru bătaie. David, care niciodată nu făcea vreun comentariu, a strigat furios: "Calmează-te, pentru Dumnezeu. Folosește-ți capul!" M-am simțit rușinat, înjurînd în sinea mea. Dacă și David își pierduse încrederea în mine, cum mai aveam să-mi fac brațele și picioarele să mă asculte? Cu îndrăzneala disperării am recuperat, și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
răbdarea noastră fără margini, resemnarea cu care am purtat atâtea juguri în decurs de atâtea secole. Ei nu ignorează nici teama noastră de rezistența violentă. Ne vor lăsa să strigăm și să ne lamentăm până ce vom obosi și ne vom calma. Când citesc gazetele noastre și frumoasele discursuri ale șefilor partidului, îmi aduc aminte de teribilul din poveste, care, pus în fața adversarului, strigă către soții lui: "Rețineți-mă ca să nu se întâmple o nenorocire". Bărbații noștri vor continua a umbla pe la
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cântecul sacru fiind luate în considerație îndeosebi pentru puterea lor de edificare religioasă. Sf. Vasile cel Mare (330-379 d. Cr.), în omilia sa asupra psalmului întâi, afirmă că „psalmul liniștește sufletul, este arbitrul păcii, limitează dezordinea și agitația gândurilor, deoarece calmează pasiunile sufletului și temperează tulburarea sa”. În această perspectivă edificatoare, elementul muzical dobândește funcția de instrument auxiliar al rugăciunii, având scopul de a o face mai plăcută și mai atrăgătoare. Adevărurile de credință vor fi astfel mai ușor de asimilat
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
sau „speculație” filozofico-matematică. Sfinții părinții nu accentuează prea mult puterea educativă a muzicii, precum filozofii greci, ci mai degrabă sunt înclinați să insiste asupra efectelor morale ale ei: „psalmul, atunci când este cântat, înlătură descurajarea din suflet, distruge durerea la rădăcină, calmează pasiunile, usucă lacrimile, îi îndeamnă pe păcătoși la pocăință”, spune Proclu; de asemenea, și Sf. Ambroziu: „voința își găsește o mare alinare în muzică ... psalmodia calmează mânia, înlătură gândurile, ușurează tristețea”. Influența morală a muzicii este recunoscută și atunci când se
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]