532,837 matches
-
doar tabacul prost și numai vinul ca un făt-frumos călare aflasem ce e dragostea știam îmi mai spun că n-am murit de tot. și aduce din Divin să pasc prin pajiști cu melancolii, duc poetul trist din casă-n casă. dragoști pentru fiecare. vai, viață...și ce tânăr mai eram țin icoana mamei mele-n sân. mărțișoare...inimioare... prin raiul vostru plin cu nostalgii. sunt un hâtru însă ce vă pasă vând țăgăncile prin piață. acolo erați voi Doamne femei
Poeme din inimioară.... In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by George Filip () [Corola-journal/Imaginative/87_a_87]
-
asta; aici intervenim noi, bineînțeles, în cazul în care punem pe picioare un a.f Ultimul Leac - servicii funerare complete. - Sună al dracului de bine, omule (o scurtă pauză). Și dacă n-o să meargă Ultimul Leac? - Nici o problemă, deschidem o casă de modă. Cunosc o croitoreasă care ar fi dispusă. khasis nu s-a stăpînit să nu vorbească despre grandoarea penibilului dînd exemple din marii scriitori ai generației după cafea am examinat gardul viu din fața ferestrei florina ne-a citit dintr-
Poezii by V. Leac () [Corola-journal/Imaginative/6076_a_7401]
-
bruno! (din cauza drumului petrolier regiunea e aproape sălbatică cei de la stația meteo afirmă că în zonă e cel mai bogat aer și totuși sunt atît de puțini oameni o familie de refugiați și un deținut politic locuiesc aici restul sunt case de vacanță) am lipsit cîteva zile eram plecat după piese: bruno! se zice că a intrat în curtea cuiva și a furat mîncare i-a deschis frigideru din terasă ce importanță mai are de două zile o ajut pe coca
Poezii by V. Leac () [Corola-journal/Imaginative/6076_a_7401]
-
Am trăit aproape jumătate de secol, am trecut de vîrsta fatală: am încasat cîte ceva de la oameni și încă mi se pare ciudat că exist? Încă n-am privit cu adevărat realitatea în față, în fața ei grasă de femeie de casă? încă nu m-am obișnuit cu sexul, cu moartea, cu uniforma de carne? Îmi privesc trupul gol, cutia asta cu sîni și bulboane din care de astăzi nu voi mai vorbi decît despre mine, nu mai pot vorbi decît despre
Poezii by Magda Cârneci () [Corola-journal/Imaginative/6108_a_7433]
-
lumea ce vine, sper, nu s-o incendieze. Nu în tăișul sabiei, în cântec va fi puterea sa... Armonia pe care o aude el, Eu nu o aud, poate tu? Doarme-n așternutul petuniilor, În straturile de mușcate din balcoanele Caselor de țară din Alpi, din Tirol, El, răsfățatul rozelor din Șiraz, Ababai e bunicul, Anan bunica, Lumina se aduna-n caliciul De unde beau albinele, la care Jinduiește furnica. Timp fără nici un rid. Pe nepotul meu îl cheamă .
David by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6162_a_7487]
-
vizitatorii au fost anunțați oficial că a născut cățeaua. Marți „dezabuzări și neputințe, dragul meu, complexe personale": o nețărmurită prostie! Un amestec. Rezultând, din toate, cristale de gheață, metan și amoniac! Marți, când e zi de scos gunoiul în fața porții caselor părintești și aerul pe trotuar devine irespirabil. Ia uite: o mașină a salubrității orașului târâie șobolani morți, legați cu sfoară de copii, probabil, întoarcem capul, vezi unde calci! În mijlocul nourului molecular. Calci apăsat în balta de ulei de automobil spart
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/6225_a_7550]
-
vis rău Ce fac eu tăindu-mi prin groază calea Ana nu mă mai piaptănă Laura nu mai crește Străbuna spiței își blestemă cu sete urmașele să n-aibă parte de nimic să n-aibă în vecii vecilor stăpîn mulțumire casă lată-mă și pe mine aici nu știu unde Asta nu este viața mea asta nu știu ce este nici a cui Asta nu este viața mea și-asta nu sînt eu Nordul destinului unde se află străinule și ce spune - păsăroiule - busola ta
Asta nu știu ce este by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/6073_a_7398]
-
și-atâtea ceruri mi se deschid înainte încât nu mai știu cum să-mi administrez nemurirea decât punându-mi puțină sare și în ureche fapte de om singur și trist privesc covorul privesc fața de masă ele se întind prin casele oamenilor aș vrea să-mi trec zilele privindu-le pe toate toate fețele de masă toate covoarele toate degetele pline de sare toate tălpile pline de noroi poate că zbor de fapt într-un avion supersonic și omul tăcut de
Poezie by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/6304_a_7629]
-
un scuipat în noroiul alb de hîrtie. IV. o, dar raiul genunchilor tăi albi ascunși sub pînza subțire a rochiei nu mai lipsește decît un guguștiuc ce s-a înecat singur înghițindu-și propriul său nume. acum e seară ușa casei se-nchide singură iar geamul se-nfundă cu întuneric cauți o cheie albă o ceață la coborîrea în depresiune. V. tu ai inimă tu ai sînge verde în trup precum norii primăvara tu ai unghii ascuțite precum zeii incestuoși tu
în nacelă by Vasile Dan () [Corola-journal/Imaginative/6450_a_7775]
-
cer, Sfâșiind giulgiurile albe ale norilor Si lăsându-le să te înfășoare, Ca și cum știai că La sfârșitul picajului Urma să te strivești De asfaltul pe care aștept Să-mi ghicesc destinul În măruntaiele îngerului. catedrale închise Catedrale închise Ca niște case cu proprietarul plecat Fără să spună pe cât timp, Fără să lase adresa. În jurul lor orașul Rotește tramvaie și biciclete, Claxoane, reclame, Locuitorii grăbiți Vând și cumpără, vând și cumpără, Mănâncă în mers Si, din când în când, obosiți, Se opresc
Poezii by Ana Blandiana () [Corola-journal/Imaginative/6464_a_7789]
-
o cafea La o măsuță pe trotuarul De lângă o catedrală din secolul XI Pe care o privesc fără să o vadă, Pentru că se gândesc la altceva Si fără să se întrebe Cine este cel ce a locuit cândva Într-o casă atât de mare. dulce confuzie Port hainele tale, Pe care corpul meu le ocupă Mirându-se de potrivire Si hainele se miră Ca și cum chiar tu ai fi revenit - Dulce confuzie Menită s-ascundă Sâmburele trecut dintr-un secol într-altul
Poezii by Ana Blandiana () [Corola-journal/Imaginative/6464_a_7789]
-
unui an întreg se repetă sărbătoarea și greșelile celor care compară trecutul cu prezentul tu nu auzi decît pașii grăbiți să ajungă undeva la timp la sfîrșit se vor răzgîndi împreună cu cei întorși din infern pentru că au reușit din micile case așezate pe țărm n-a mai rămas nici nostalgia altor zări nici ancora micilor bărci de salvare ce mai contează aceste reculegeri ale artiștilor care au atins demult limita sau argintul brumei ce va străluci pînă la țipătul imposibil de
Poezie by Ioan Vieru () [Corola-journal/Imaginative/6401_a_7726]
-
să poarte părul lung, dar nu puteam s-o las pe Mary - cine i-ar mai fi spus povești înainte de culcare? - și nici pe bunici, atît de munciți și de triști. Așa c-am rămas să locuiesc mai departe în casă cu obloane, împachetata în negrul de fum. La trei dimineața, gîndacul trosnește cu zgomot sub pantof și cade în golul celor patru etaje proaspăt zugrăvite. În mijlocul camerei, nu ma așteaptă decît ea, aricioaica. Botul ei umed îmi atinge gleznă. Se
Ritmuri de îmblînzit aricioaica by Doina Ioanid () [Corola-journal/Imaginative/6479_a_7804]
-
buni. Patria mea e vulpea asta năpîrlita care scheaună zi și noapte în mine. Patria mea e sîmburele strîmb al neputinței dăruit mie la plecare de Tăia. Păpuși de silicon, profesioniste ale sexului, în poziții acrobatice, horoscop pentru animale de casă, copii plimbați în lesă, grădinari care aspiră iarbă, femei cu pielea prinsă în ace, oameni unși cu toate alifiile. În mod sigur nu ți-ar plăcea. Dar măcar am avea ce povești împreună, așezate pe pătuiagul de sub cireși. încet, în
Ritmuri de îmblînzit aricioaica by Doina Ioanid () [Corola-journal/Imaginative/6479_a_7804]
-
pe sub mînă, mesteceni găuriți în care a suflat fochistul negru, siberianul cu lopata crescută din mădularul puterii sale, cenușă de paradis și zodie de țări mici cărate în inimă de nemuritoarele benzi transportoare ale capitalului roșu. Azi cînd veneam spre casă golit de viață am auzit sîngele cum striga la mine - bătrîne, să fie atît de greu să ții omul pe picioare? Sînge înalt de doi metri și tot mai vrea să crească. Cred că vorbesc de unul singur cu un
Fochistul negru by Nicolae Coan () [Corola-journal/Imaginative/6177_a_7502]
-
Dan Bogdan Hanu O casă, aproape nimic o casă privirea ei întoarsă-i moștenire stoarsă ciur prin care zorile se cern scormonind cotloane ca niște hăuri de pîslă forfecînd hățișuri de coridoare înguste unde lumina e o cusătură în trecere pe acolo și pîrîie șfichiuie
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
Dan Bogdan Hanu O casă, aproape nimic o casă privirea ei întoarsă-i moștenire stoarsă ciur prin care zorile se cern scormonind cotloane ca niște hăuri de pîslă forfecînd hățișuri de coridoare înguste unde lumina e o cusătură în trecere pe acolo și pîrîie șfichiuie sleită în vîlvătăi lingușitoare
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
dinți ca după o externare subită demodat și decadent deopotrivă glifă de veghe zgîlțîită de friguri după ce s-a perpelit în cuptoarele istoriilor unde nu și-a găsit locul glifă în lumina amorțită întărită ca mierea pe pereții chiupurilor o casă somptuozitatea ei măcinată erodată de rutina gesturilor ce au încolțit-o pe dinăuntru semănînd izbitor cu preocupările importante pentru care nu s-a aflat încă moașă să le tragă afară un văl de cheaguri plutind peste circumvoluțiuni obsesii le-am
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
și au îmbătrînit în aceleași rochii pline de flori acum șterse ca de pe un prosop de vase desenele țesute cu o mie de ani în urmă, așa cum sunt norii deasura unui oraș mort) - nici Dumnezeu nu se mai întoarce în casa din care a fost izgonit, umbra lui nu se mai vede, respirația lui nu se mai simte, aerul duhnește mort în cerul gurii închise -dar nu toți văd același lucru, deși privesc în aceeași direcție: eu văd cum se pierd
VIZUINA sau DUMNEZEU PLICTISIT by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/6369_a_7694]
-
de aer leșios, așa cum sunt norii deasupra unui oraș din care au rămas doar ruinele - (numai eu le așez aici piatră cu piatră, pas risipit cu pas risipit, stradă cu stradă, om cu om, ochi cu ochi, ca într-o casă în care bărbatul lăsat singur se pierde în trupul lui Dumnezeu care pleacă, numai eu fac gesturi de disperare, în urma mea nu rămîne decît cerul bătut de nori prin care nu se mai vede nimic, femeia stă în varul pereților
VIZUINA sau DUMNEZEU PLICTISIT by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/6369_a_7694]
-
n-ar sta, doar printre ai săi, Dar nici mâna, baremi, nu poate s-o miște. Ion din neamul Iuga, boierescul neam, Ce avea hrisoave, cum el însuși zis-a, Hăt până departe, dincolo de Tisa, Acareturi, țarini, ctitorii cu hram. Casele pierdute, aburul din Peri, De pe o colină, mai în sus de Sighet, Le priveam noi, tineri, parcă era ieri, Țara de dincolo cu albastrul Lighet. Dobăieșu-n ceață, aer de pădure, Albele Biserici licărind în zare, El ieșea la haită numai
Poezii by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6573_a_7898]
-
în detentă, nu latent. Îi expulzezi pe toți de-acasă, Pe cruciați îi duci în Orient, Pe marinari unde e ceața deasă. Terase pentru rodul cel mai scump, Răbdare latinească, sfânt efort, Grădina ta coboară până-n port, Îmbracă-n iederi casa lui Columb. E aspru și uleiul tău, parcă amar, Lămâia ta-i acidă, vinul tare, În golfuri nereidele-ți vin rar, Ești cicatrice, uscăciune, sare.
Poezii by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6573_a_7898]
-
fier. Poem civil nu mă-ntrebați ce legătură are istoria cu poezia cine a înțeles totul pe dos cine a plâns de ce era nevoie de megafoane când vocile noastre se aud atât de departe? Str. Lermontov, 26 Pe drumul spre casa de pe deal, șoferul Volgăi mi-a vorbit despre limba dragostei și despre limba urii. Mi-a vorbit cu tot trupul cu mușchii-ncordați și cu venele îndârjite, iar volanul din mâinile lui părea un tufiș în flăcări. - Am fost abandonați
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/6387_a_7712]
-
dos buzunarele. Așa, acum, m-am întors pe dos cu întreaga mea făptură și ce era înafară a ajuns să fie înăuntru. Vântul adie prin crengile teilor în mine, un iepure speriat aleargă pe un câmp pustiu în mine, o casă de la marginea orașului lent se ruinează în mine. Iar cu acestea, cu acestea, cu acestea, așa sună povestea, sufletul meu se contopește. Sufletul meu aflat la vedere - ceață luminescentă ce crește, și crește, și crește până ce totul cuprinde, cotropește.
Buzunare întoarse pe dos by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/6447_a_7772]
-
umed, Și încercam voios să mă încumet Să nu-l mai părăsesc deloc de-acuma, Cînd pipăiam chiar eu cu pieptul bruma, Și să ajung, mereu prieten cu dînsul, Acolo unde-s una rîsul, plînsul, Ca să mă tupilez cuminte-n casa Lui Dumnezeu cel moale ca mătasa. Și curcubeie se roteau deasupra În timp ce beam, pe rînd, rouă cu cupa...
Călătorie by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/6755_a_8080]