KorAP: Find »[drukola/base=cerceta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...704 >

17,584 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

se referea. Încetul cu Încetul, lucrurile au Început să se strâmteze și să mă usture. De fiecare dată când Dora trăgea de sfoară, lațul se strângea din ce În ce mai tare. Apoi, Într-un final, se Îndreptă și Își puse mâinile În șolduri, cercetând priveliștea cu capul Înclinat. — Nici măcar un sforar nu ar fi făcut treabă mai bună. Nu Înțelegeam, dar Încercând să mă Îndrept de spate, am realizat că o bună parte din mine fusese legată de tăblia patului. Cu ceva dificultate am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
la o firmă al cărei domeniu de activitate nu mi-a fost niciodată clar. După aceea, am renunțat. Erau și alte modalități de a face bani - bani mai „rapizi“. Dar cred că ar fi timpul să schimbăm subiectul. Dora Îmi cercetă buzele. De fapt, nici nu te cheamă Anton, nu-i așa? — Ba da, i-am răspuns, repezindu-mă poate un pic prea tare. Chiar așa mă cheamă. E drept, nu e numele meu complet, dar... Am schițat un gest stângaci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
fiecare lună pe care reușeam s-o plătesc, puteam să mai rămân o noapte În plus. Dar dacă nu achitam toate restanțele până pe 5 iulie, miercurea următoare, urma să fiu dat afară Înainte de miezul nopții - „fără nici un pardon“, adăugă femeia, cercetând plăcuța cu numele meu. Fiul ei Își căuta o locuință și apartamentul meu se potrivea perfect nevoilor sale. Ridicându-și mâna, doamna Britz Începu să numere pe degete. Când nu-i mai ajunse o mână (eram În urmă nu cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
batrânețe. Cea mai remercabilă era Însă fața omului, prea lată pentru craniul său. Avea gura lăsată pe ambele părți ale bărbiei și ochii, negri și nemișcați, erau atât de depărtați, Încât păreau să nu aibă nici o legătură unul cu celălalt. Cercetându-i, mi-am dat seama că arătau de parcă ar fi fost din porțelan. — V-o prezint pe domnișoara Wilms și pe prietenul ei. Cu permisiunea dumneavoastră, doctore Röser, aș vrea să le arăt colecția noastră. — Cum doriți, doctore Karp. Bătând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
este rareori clară și niciodată definitivă. Deschise ușa. O plăcuță anunța că intrăm În secția pentru „Deformări ale instinctului sexual“. Un cuplu tânăr studia o tejghea pe care se aflau, se pare, niște instrumente, În timp ce doi bărbați mai În vârstă cercetau niște plăcuțe din lemn, care atârnau din tavan. Ne-am Îndreptat spre o a treia plăcuță care relata povestea „Berthei D.“, o artistă de origine germano-letonă, care se pare că fusese batjocorită În copilărie pentru vocea joasă. După ce Începuse să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
corturi indiene din dantelă. După un timp m-am Îndreptat spre bluze; aici aveam mai mult noroc. Deși erau greu de legat și Încheiat la nasturi, dacă Închideam ochii pe jumătate, măcar păreau croite pentru mine - până când stăteam În profil, cercetând dezamăgit rezultatul În oglindă. Nimic să nu iasă În afară! Abia când am ajuns la lenjeria intimă, mi-am dat seama că șifonierul maică-mii Îmi putea oferi plăcere. Nu, nu acesta este cuvântul potrivit. Nu exista „plăcere“, Încă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
au ce am eu. Oricum, e mai mic, nu trebuie circumscris și se numește „clitoris“. Nu prea eram sigur că am Înțeles la ce se referea. Dar, odată ajuns acasă, m-am Încuiat În baie și, cu pantalonii lăsați, am cercetat problema mai Îndeaproape. Dacă fetele aveau ce am și eu Între picioare, chiar dacă era o chestie mai mică cu câteva numere, nu era exclus să am și eu, la rândul meu, ce aveau și ele. Cu toate acestea, oricât m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
m-am opărit cu apa de la robinetul din bucătărie. Măcar În această duminică, În prima zi oficială de vară a anului 1928, n-a trebuit să-mi Încălzesc apa de baie pe sobă. Ghemuit În cada de zinc, mi-am cercetat corpul, vânătaie după vânătaie. Nici un os rupt; coatele și genunchii, juliți. O gâlmă măricică de sânge coagulat pe ceafă; una mai mică pe coapsa stângă. Buze umflate. Ochi Înnegriți. După ce m-am șters, am dat peste o sticlă de șliboviță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corpul mă durea la fel, de parcă ar fi fost fabricat din membre asamblate la nimereală. Am aruncat pachetul de Moslem pe masă. — Chibritul e dincolo. Am arătat cu degetul, târându-mă Înapoi. După ce Își aprinse țigara, Anton Îmi povesti că cercetase tot apartamentul. Într-un final, În hol a dat peste clamele cu care Îmi strângeam pantalonii când mergeam cu bicicleta, sub ziarul de pe masa din fața oglinzii. Nu-mi aminteam să le fi lăsat acolo, dar când le-a pescuit din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
nu Însemna că am fost la ea. Dar vizitatorul ei necunoscut trebuie să fi căutat ceva. Și dacă el n-a găsit ce căuta, era oare posbil ca nici poliția să nu fi reușit? Anton mi-a spus că a cercetat fiecare centimetru - chiar și-n bucătărie. Din păcate, a văzut doar câteva pahare de cristal, o plăcintă lăsată, și ceva care semăna cu o spatulă. — Cuțit pentru tort, l-am corectat. — Așa că, până la urmă, mi-am spus: „La naiba, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ușa de la intrare, cea cu semnul de exclamație roșu. Am reușit să acopăr două luni de restanțe cu banii Împrumutați de la Ludmila; a treia lună era contribuția lui Anton. Când m-am Întors acasă pe bicicleta mea incapacitată, i-am cercetat haina. Avea mai mulți bani În portofel decât mă așteptam, mult mai mulți, și am presupus că nu-l va deranja să Împartă din fondurile sale Într-o manieră frățească. Acum nu mi-au mai rămas decât trei luni de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
a nu fi subminat Într-o zi glorioasă ca aceasta, anunță: — Atunci, asta a fost. Te contactez imediat ce mi se confirmă rezultatele. Vom triumfa În curând! După ce ușa se Închise după el, am observat că niște documente pe care le cercetase au rămas pe masă. Acum le băgă de seamă și Röser. Nevrând să par curios, m-am Întors la cartea mea. Proza nesărată a lui Froehlich nu-mi permitea să urmăresc Întreaga discuție mai mult de câteva minute. Totuși, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pentru cai. Pentru prima oară În viața mea, m-am simțit ciudat. Ca și când m-ar fi furnicat ceva pe dinăuntru. Ca atunci când ai băut prea mult sifon, știi? Cu niște ochi pe care nu-i mai văzusem niciodată, Dora Îmi cercetă gura. — N-am mai povestit asta nimănui. Tu ești primul, Anton. De fiecare dată când Îmi ating dintele din față cu limba, Îmi vine În cap seara aceea. După câtva timp, am devenit mai Îndrăzneață și am Încercat să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
e treaba mea să vă anunț că, Împreună cu ofițerul Pieplack, aș dori să percheziționez apartamentul. Ridică o mână În caz că m-aș fi lăsat păcălit de o pornire absurdă de a protesta. Odată ce se convinse că n-am să fac așa ceva, cercetă locuința cu o privire amuzată, apoi Îi explică colegului său, care tocmai se Întorcea după ce a condus-o pe administratora mea la ușă: — Patul și biroul. De restul poți să te ocupi tu. — Dar... Gândindu-se mai bine, Pieplack dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
poștale nefolosite din sudul Franței? Numai gunoaie fără rost. Bine măcar că Diels părea să fi tras aceeași concluzie. Ridică privirea și observând că celălalt se pregătea să intre În bucătărie, ridică tonul: — Nici o șansă, Pieplack. Bucătăria e a mea. Tu cercetează holul. După cincisprezece minute dureroase cei doi Își terminară treaba. Întorcându-se În sufragerie, măturară praful de pe umărul celuilalt. Aproape că-mi era milă de ei. Te distrezi, ă, Knisch? Diels Îmi aruncă o privire nemiloasă. Pieplack tocmai descoperise căluțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
interacționau vag. — Îi recunoști pe oamenii aceștia? M-am aplecat Înainte. Poza nu era doar eliptică, dar avea și marginile estompate, ca portretele vechi, astfel că, dacă stau să mă gândesc, semăna cu un ochi urduros. Numai după ce-am cercetat irisul, mi-am dat seama la ce se referea Dora. Dacă nu mă Înșelasem, poza era o bucată mărită a fotografiei care ilustra articolul pe care-l citisem În dimineața În care m-a dus să vizitez Fundația. Nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pudic, dar luminos. Și pentru că poza era mărită, vedeam cum Froehlich Îl ținea pe partenerul său de sub braț, În timp ce Gielke Își plasase mâna liberă pe umărul băiatului din fața celor doi. I-am mărturisit lui Dora că, data trecută când am cercetat poza, acest detaliu Îmi scăpase. Fotografia a fost făcută fără blitz, detaliile erau greu de deslușit. — Sunt sigur că mâna care iese de sub brațul lui Gielke e mâna cancelarului, tu ce zici? Și ailaltă care se odihnește ca un epolet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Înțelasem cu privință la vizitatorul ei, dar nu observasem nici faptul că avea nevoie de ajutor. Câteva minute mai târziu, când credeam că-mi aduce o surpriză În dormitor, era prea târziu. Cel care a plasat trupul neînsuflețit pe pat cercetase camera cu gesturi grăbite și repezite - mai Întâi noptiera, apoi dulapul și la final scaunul Încărcat cu hainele mele. Am crezut că era Dora, căutându-și țigările. Dar putea fi chiar Anton, Încercând să găsească filmul. Chiar dacă după haine nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
o cu totul altă priveliște. Abia mai târziu, tot În seara aceea când ne-am Întâlnit la Crama Albastră, și-a dat seama că eu eram cel care se ascunde În șifonierul Dorei. De asta s-o fi oferit să cerceteze apartamentul. Într-o sâmbătă seara, reușind să dibuiască yala Dorei, s-a prefăcut că-mi caută cleștișorii, când de fapt Încerca să recupereze filmul. Singurul lucru pe care l-a găsit a fost acel căluț de lemn. Și-am presupus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
motivul pentru care haina sa era Întreagă. N-ar fi putut să o ia cu el pentru că ar fi trezit suspiciuni. Însă asta nu Însemna că haina trebuia s-o sfârșească urât. M-am dus la ea și i-am cercetat buzunarele. Jumătate de piaptăn, ceva puf și două bețe de chibrit folosite. Ambele buzunare interioare se dovediră a fi goale. La naiba. Cel care era În spatele acestui haos, luase portofelul lui Anton, Împreună cu ultimele reichsmark. Acum am băgat de seamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
să ajung acolo, un munte de hârtie igienică mâzgălită Îmi Înconjura picioarele dureroase. Cu toate acestea, spre suprinderea mea plăcută, eram mulțumit de rezultat - chiar convins de el. Apăsându-mi buzele cu o ultimă bucățică de hârtie curată, mi-am cercetat creația În oglinda spartă proptită pe birou. Satisfăcut, mi-am aranjat peruca Închisă la culoare, pe care am cumpărat-o. Nici măcar mama nu m-ar fi recunoscut. Acum mi-au mai rămas doar câteva retușuri finale. O fustă În carouri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
iarăși mai Înalt cu patru centimetri decisivi, deși de data aceasta mă Îndoiam că mă vor duce până unde speram să ajung. Regretând că nu mi-am cumpărat țigări - un fum mi-ar fi calmat nervii cu siguranță - mi-am cercetat fața În oglindă și eram pe punctul de a mă spăla pe mâini, când am observat picăturile galbene strălucind printre cele incolore. M-am răzgândit și m-am mulțumit cu aranjatul fugitiv al perucii. Când am ieșit, coridorul era Întunecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
De pildă, eram din ce În ce mai convins că, de fapt, port un coif de culoarea cărnii și că trupul meu a dobândit forma unui mușchi Întins, irigat, care gândea. Din vârful coifului seu uita singurul ochi de care aveam nevoie pentru a cerceta lumea În bogăția sa naivă. De mai multe ori am fost atenționat să nu mă abat de la subiect, și În sfârșit, puteam să strig că tocmai asta făceam! „Într-adevăr, Într-adevăr“, am adăugat mai gânditor. În sfârșit Înțelegeam ordinea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
negru atârna În afară: bretelele fuseseră rupte și șosetele cu care Îl umplusem au dispărut. Am dus mâna la tâmplă și mi-am dat seama că Îmi pierdusem și peruca. Doar poșeta azvârlită Într-un colț părea neatinsă. Mi-am cercetat corpul, bucățică cu bucățică. Aici o mână, acolo cealaltă. Aici unul, două, trei... cinci degete. Acolo, Încă cinci. Bine. Îmi dădeam seama că Încă mai sunt În stare să-mi umplu plămânii cu aer și să-mi mișc degetele de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
institutul În 1919. Documentele confiscate de poliție demonstrau că Doctorul se mutase În oraș din Kolberg, de lângă Marea Baltică. Cu puțin Înainte de Începutul noului secol, Își deschisese o clinică Într-un cartier mai respectabil. Aici a făcut mai mult decât să cerceteze exemplarele cele mai neobișnuite ale umanității. Urmărindu-și adnotările cu creionul, Wickert pronunță prudent: — Hermafrodiți, androgini, travestiți - oameni de genul acesta, domnule Knisch. reprezentați ai „sexului gri“. Ridică privirea, apoi o coborî din nou. Da, eram Încă În viață. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]