1,606 matches
-
pragul! Bine ai venit, Toadere! Păi se putea să nu trec pe la matale? Iată-mă-s! Și de bine ce te-am găsit, nu mă lăsa să mor de sete. Când ai stat tu cu gura uscată la mine în crâșmă? Asta nu s-o întâmplat niciodată și bine ar fi să nu se întâmple nici de astă dată. În timp ce Toaibă vorbea, crâșmarul i-a umplut un țoi cu rachiu și i l-a așezat dinainte. Ei, asta-i altă gâscă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
aș întreba ceva, dar mi-i să nu te superi. Când m-am supărat eu pe matale? Niciodată. Atunci, dă-i drumul! Dumirește-mă și pe mine... Da’ ce nedumerire ai? Ce vorbeai tu sâmbăta trecută când ieșeai pe ușa crâșmei? De când vorbesc eu singur, bade? Uite că vorbești. Și ce spuneam, mă rog frumos? Ziceai ceva de un geamantan, de un liman, apoi că te apasă păreții... Ce însemnau vorbele astea? Păi nu erau vorbele mele, bade. Cum adică nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cu rachiu. Toaibă le-a luat fără nici un cuvânt și a pornit spre ieșire cu mers legănat, dondănind: „Ce știu aiștia despre viscol? Să fi umblat ei prin viscolul din Rusia și atunci mai stăteam de vorbă”... Ieșit pe ușa crâșmei, și-a tras cușma mai pe ochi și a pornit spre casă. Viscolul nu lăsa zăpada să se așeze; o târa prin ascunzișuri încât zloata din zilele trecute se prefăcuse într-un strat de gheață lustruită ca sticla. Pentru Toaibă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
întins o mână: Hai, urcă acum! După mai multe încercări, a reușit să iasă din șanț. Așaaa! Copăcel, Toadere! Copăcel! De unde vii tu, omule? Eee! Vin și eu de la... De unde puteai să vii tu la ora asta dacă nu de la crâșmă? Apoi... măi Toadere, de multă vreme voiam eu să-ți spun, dar mi-o fost oarecum... cum să-ți spun - mă gândeam eu - cum să-ți spun să?... Ce aveai să-mi spui? Spune, că nu mă supăr. Că nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Spune, că nu mă supăr. Că nu faci bine ceea ce faci. Adicătelea ce fac? Bei! Asta faci! Și bei prea mult! Mai bea omul, un pahar de vin, un țoi două de rachiu, da’ nu stă o zi întreagă în crâșmă! Hai mai degrabă în casă, să te încălzești, și om mai vorbi... Apoi mă gândesc că îi târziu și... Lasă, că altădată ai ajuns acasă și mai târziu și... Atunci am stins focul acela... Și acum am să-ți spun
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
leșie. „Da’ cum a fi cealaltă zamă? Că Dochița nu mă iartă. Și asta înseamnă să nu mai beau nici o gură de rachiu?” Acest gând l-a făcut să-și aducă aminte de cele două sticle cu rachiu luate de la crâșmă: „Unde or fi? Să știi că au rămas în șanțul de la poarta Dochiței. Să-i fie de bine celui care le-a găsi, dacă nu s au spart când am căzut în șanț. Da’ tare mă tem că Dochița știe
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vii să te culci, Toadere? - l-a întrebat Maranda, culcușindu-se în așternut. Am să vin îndată. Tu încălzește așternutul, că afară-i potop nu alta. „În seara asta nu știu ce am, dar mă simt altfel, parcă n-aș fi venit de la crâșmă” - gândea Toaibă urcând pe cuptor lângă Maranda... Simțindu-i trupul cald, a cuprins-o în brațe lipindu-se de ea... ca la 153 începuturi... Ea a rămas nedumerită întâi, pe urmă... „De când nu m-a mai ținut în brațe Toader
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
stoarce de vlagă... Vinerea ce a urmat și-a luat banii pe deplin meritați și, ca de obicei, a trecut pe la prăvăliile unde era deja cunoscut. Când a ieșit din ultima prăvălie, nu a mai simțit chemarea ceea câinească a crâșmei de peste drum. A stat totuși puțin în cumpănă - să intre, să nu intre - dar până la urmă a renunțat, dând din mână a lehamite. „Mai ducă se dracului! Ia să văd, am să crăp dacă nu intru în crâșmă? Drumul până
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
câinească a crâșmei de peste drum. A stat totuși puțin în cumpănă - să intre, să nu intre - dar până la urmă a renunțat, dând din mână a lehamite. „Mai ducă se dracului! Ia să văd, am să crăp dacă nu intru în crâșmă? Drumul până acasă l-a făcut fără să fie asaltat de gândul dacă mai găsește ceva rachiu pe vreun fund de sticlă... „Mâine m-oi duce pe la Prispă doar așa, să mai schimbăm o vorbă. Ei! Poate oi gusta și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Mă duc până la Prispă, să văd ce mai face. Să nu stai mult, Toadere, și mai ales să nu bei! Nu duce grijă, Marandă... A plecat fără mare tragere de inimă parcă... Ce mai faci bade Prispă? Cum îți merge crâșma? Bine! Mulțămesc de întrebare. Cât despre crâșmă, ce să-ți spun? Lumea nu mai vine ca altădată... I-o năpădit necazurile pe gospodari și nu mai au parale. Mai dau pe aici doar din când în când... Cu asta însă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mai face. Să nu stai mult, Toadere, și mai ales să nu bei! Nu duce grijă, Marandă... A plecat fără mare tragere de inimă parcă... Ce mai faci bade Prispă? Cum îți merge crâșma? Bine! Mulțămesc de întrebare. Cât despre crâșmă, ce să-ți spun? Lumea nu mai vine ca altădată... I-o năpădit necazurile pe gospodari și nu mai au parale. Mai dau pe aici doar din când în când... Cu asta însă nu fac avere, Toadere. Unde mai pui
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ai ce vorbi. Ei sunt bețivi de când lumea. Tu însă ai început să bei de când cu necazurile făcute de blestemații iștia de comuniști. Altfel nu te apucai tu de băut, că neam de neamul tău n-o fost stâlp la crâșma satului... În acest timp, Toaibă nu găsea alt sprijin decât ochii schimbători ai Dochiței, care îl fixau ca două săgeți! Chiar de ar fi încercat să fugă din casa Dochiței nu n-ar fi putut 159 scăpa de privirea ei
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
să rămână mereu așa!” Și ca și cum Dumnezeu i-ar fi ascultat ruga, Toader al ei, pe măsură ce trecea timpul, devenea altul... Când venea de la târg nu se mai repezea la blidar după sticla cu rachiu... Dacă ieșea în sat, mergea pe la crâșmă așa să mai schimbe o vorbă cu unul, cu altul... Prispă îi turna un țoi de rachiu care însă rămânea nebăut... Când ajungea la poarta Dochiței, se uita în ograda ei, doardoar a vedea-o. De ce? Nici el nu știa
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ne lăsăm luați de valurile istoriei și să revenim la Hanul lui Topor, unde moș Creangă și Mihai Eminescu sporovăiau cum numai ei știau... Ascultă numai cum numește un asemenea loc meșterul metaforei, Ionel Teodoreanu, în cartea sa „Masa umbrelor”: „Crâșmă cu zid adânc, ferestre zăbrelite, păreți afumați și plafon boltit. Lampa cu gaz e chioară ca un opaiț, cu sticlă afumată. Uneori trimite limbi negre, stârnind ninsoarea tăciunie a funigeilor. Ceva covrigi (uscați), ceva pastramă usturoiată , niște măsline vechi și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Că mâncarea-i fudulia celor cu apa, numai vinul sărăcuțul hrănind însetarea bieților pământeni. Încăperea nu e arătoasă, dar simți în străfundul ei beciul cu strășnicia butoaielor, ca un glas de bas în barba încâlcită a unui călugăr”. Auzi dumneata: „Crâșmă cu zid adânc”! Adică ce vrei să spui cu asta? Păi mă gândeam și eu așa ca omul... Uite-te, domnule, cum mă trage la adânc? Tu când spui că te gândești la ceva, he-hei! Ești departe cu cine știe ce poveste
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
om pierde împreună. Adică vom sta în fața „unui cofăel de vin vorbit” - vorba „boltagiilor”. Aha! Ți-a și zburat gândul la Bolta Rece. Mai bine ascultă câteva vorbe care ne vor lămuri cum arăta Bolta Rece în vremea Junimii... În fundul crâșmei se afla așa numitul „bârlog al junimiștilor”, cu „două mese lungi făcute dintr-un stejar bătrân, crescut în vestita cetate a Neamțului, lucrate de Torcălău, un prieten de copilărie al lui Creangă. Scaunele erau făcute dintr-un nuc dăruit de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
a băgat de seamă că lângă mănăstire „adecă în margine satului, de la vale, lîngă drum, de pe care loc, neavînd mănăstirea nici un folos sau venit, l-am cerut eu de la sfințiia sa de mi l-au dat ca să-mi fac... o crîșmă și cu pivnița ei și cu tocmală ca să plătesc... pe fieștecare an... bezmăn... Și... plătind eu bezmănul... să am a-mi face acolo... aleșverișul și neguțiia me în veci, atît eu cît și fii mei”. Iar Martha stareța scrie: „Noi
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
originale. Mai zilele trecute am citit „Diata Mariei Palade”, întocmită la 12 aprilie 1791. Apoi am dat peste numele unui loc pe care îl știam din documentele descoperite prin anul 2001 la Constantin Calistru, nepot al lui Gheorghe Calistru, stăpânul Crâșmei „La Doi Peri”. Din acele acte am aflat că această crâșmă se găsea în satul Nebuna, de pe moșia cu același nume. Astăzi, satul Hlincea. Unul din documente vorbește de punerea în posesie în anul 1841 a Mariei, văduva lui Harabagibașa
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
12 aprilie 1791. Apoi am dat peste numele unui loc pe care îl știam din documentele descoperite prin anul 2001 la Constantin Calistru, nepot al lui Gheorghe Calistru, stăpânul Crâșmei „La Doi Peri”. Din acele acte am aflat că această crâșmă se găsea în satul Nebuna, de pe moșia cu același nume. Astăzi, satul Hlincea. Unul din documente vorbește de punerea în posesie în anul 1841 a Mariei, văduva lui Harabagibașa, pe o vie din satul Nebuna, aflată pe moșia mănăstirii Cetățuia
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
te oprește, dragule? Tu! Tu îmi pui bețe-n roate. Uite că asta n-o prea înțeleg. De unde până unde îți stau eu în cale? Păi când mă gândesc la documentele descoperite de tine aici, pe moșia „Nebunei” ,apoi la Crâșma „La Doi Peri”, unde cred că musai și-au făcut cale și știi tu cine... Cine? Păi cine alții dacă nu neobosiții hoinari Creangă și Eminescu? Apoi acolo era loc unde să pârpălească și o halcă de pastramă pe un
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
La 3 octombrie 1700 (7209), Matei Sturza, unul din ctitorii mănăstirii Bărboi, dăruiește acesteia “cîte pogoane s-or afla, ce sîntu la Vlădiceni”. Și care-i baiul? Ce, nu au mai fost ctitori care au dăruit moșii, sate, case, dughene, crâșme, și cine mai știe câte altele? Au mai fost, dar aici binefăcătorul o scaldă: Ba spune că “ Aceste vii cu pomăt și cu loc cu tot le-am dat... sfintei mănăstiri de la Bărboi”, ba că “iar și mai multe am
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
bate vorba ei și a plecat în lungul drumului spre Bucium. Nu a trebuit să mergă prea mulă cale, fiindcă aproape de Plopii fără soț a găsit o casă încăpătoare numai bună pentru planurile lui. În scurtă vreme a deschis o crâșmă, căreia i-a zis: “La Doi Castani”. Și i-a mers bine... Cei doi castani și casa se află încă și astăzi la locul lor... M-ai dumirit, dragă ieșene, și mâine dimineță te voi aștepta “La Doi Castani” negreșit
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
tremura pe creasta dealului. Înfășurat în răcoarea dimineții, mergeam cu spor. Priveam cu băgare de seamă la tot ce se arăta pe marginea stângă a drumului... Și... iată o căsoaie lungă, străjuită de doi castani bătrâni. “Deci asta-i renumita crâșmă despre care mi-a vorbit ieșeanul” - am gândit eu. Furat de grijă ca nu cumva să trec de locul pe care-l căutam, n-am băgat de seamă că pe dreapta drumului mă aștepta ieșeanul. Da’ bine, vere, nu mai
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
să trec de locul pe care-l căutam, n-am băgat de seamă că pe dreapta drumului mă aștepta ieșeanul. Da’ bine, vere, nu mai vezi lumea? Ba o văd și încă foarte bine, dar priveam cu atenție la fosta crâșmă a bietului Costache... De ce “bietuluii Costache”, fiindcă, din câte știu, cu toată concurența Hanului Trei Sarmale, i-a mers destul de bine. Îl căinam doar pentru faptul că a fost nevoit să plece din locul unde a crescut. Apoi dacă am
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
vezi, vere, ce spune el despre vinul de Crăcană? Apoi Păstorel a găsit catrenul potrivit și pentru acest soi: „Când femeia e vădană Cu pleoape vinete Dă-i întâi să bea Crăcană, După aia, ține-te!” -Mi-am adus aminte de crâșmele de altă dată ale Iașilor, scoase la lumină de Godel: „Acei ieșeni care nu obișnuiau să zăbovească lângă poalele nevestelor lor probabil își amintesc de puzderia de locuri vesele pe care le-am înșirat fără nici o discriminare, în fuga condeiului
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]