1,554 matches
-
catolice, protestante ori ortodoxe) a deținut un rol important în structurarea acestei ideologii. Originile ideologice ale creștin-democrației pot fi regăsite, așa cum arată Eynedi Zsolt, în momentul fuziunii catolicismului cu politica, întemeidnu-se astfel imperialismul politic tradițional al Bisericii. Dar elementele ideologice creștin-democrate, particularizate în raport cu fiecare țară în care ele au apărut, au devenit importante mai ales către sfârșitul secolului al XIX-lea, când au format o adevărată "tabără" politico-săirituală. Putem recunoaște , dacă ne orientăm atenția asupra elementelor ideologice ale creștin-democrației, două curente
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
în care ele au apărut, au devenit importante mai ales către sfârșitul secolului al XIX-lea, când au format o adevărată "tabără" politico-săirituală. Putem recunoaște , dacă ne orientăm atenția asupra elementelor ideologice ale creștin-democrației, două curente principale 1: a) curentul creștin-democrat, care se identifică, mai ales, cu aspectul pragmatic al politicii, urmărind totuși să se interpună în zona liberă dintre liberalism și socialism, dintre individualismul unuia și colectivismul celuilalt. Este, în principiu, un curent fundamentat pe ideile de "solidaritate, personalism și
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
linie politică promovată de Vatican, având un sens paternalist și conservator. În Italia fascistă, catolicismul social a sprijinit regimul politic impus de Mussolini, astfel încât, până la momentul celui de-al doilea război mondial, el nu era considerat a fi de orientare creștin-democrată. Prin avansul fenomenului de secularizare, s-a ajuns la o diminuare a specificului politicii susținute de catolicismul social, încât acesta nu mai urmărește astăzi impunerea unei viziuni dogmatice. Dimpotrivă, curentul a devenit interesat de inserarea în corpul social a armoniei
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
la o diminuare a specificului politicii susținute de catolicismul social, încât acesta nu mai urmărește astăzi impunerea unei viziuni dogmatice. Dimpotrivă, curentul a devenit interesat de inserarea în corpul social a armoniei, cooperării și solidarității 3. Aceste diferențe dintre curentul creștin-democrat și cel al catolicismului social s-au estompat sau au crescut în funcție de comunitatea în care ele s-au manifestat odată cu perioada postbelică, astfel că, astăzi, ideologia creștin-democrată apare sub o formă ce denotă faptul că "rădăcinile ideologice ale creștin-democrației depășesc
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
în corpul social a armoniei, cooperării și solidarității 3. Aceste diferențe dintre curentul creștin-democrat și cel al catolicismului social s-au estompat sau au crescut în funcție de comunitatea în care ele s-au manifestat odată cu perioada postbelică, astfel că, astăzi, ideologia creștin-democrată apare sub o formă ce denotă faptul că "rădăcinile ideologice ale creștin-democrației depășesc granița dintre stânga și dreapta, dintre socialism și capitalism. Această constatare este foarte adevărată în ceea ce privește curentul creștin social, uneori numit creștin socialist, care a constituit fie un
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
rădăcinile ideologice ale creștin-democrației depășesc granița dintre stânga și dreapta, dintre socialism și capitalism. Această constatare este foarte adevărată în ceea ce privește curentul creștin social, uneori numit creștin socialist, care a constituit fie un partid separat, fie s-a contopit cu partidul creștin-democrat. În anii postbelici, partidele creștin-democrate au rămas fidele moștenirii lor spirituale și au apărut ca o forță de centru, adepăt a reformelor, fiind pe punctul de a pune la îndoială modelul pieței libere, precum au făcut socialiștii 4. Desigur, după cum
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
granița dintre stânga și dreapta, dintre socialism și capitalism. Această constatare este foarte adevărată în ceea ce privește curentul creștin social, uneori numit creștin socialist, care a constituit fie un partid separat, fie s-a contopit cu partidul creștin-democrat. În anii postbelici, partidele creștin-democrate au rămas fidele moștenirii lor spirituale și au apărut ca o forță de centru, adepăt a reformelor, fiind pe punctul de a pune la îndoială modelul pieței libere, precum au făcut socialiștii 4. Desigur, după cum se poate observa, creștin-democrația se
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
se confruntă cu anumite dileme politice, ceea ce nu înseamnă că această ideologie este una mai puțin importantă în tabloul orientărilor politice de la finalul secolului al XX-lea și începutul noului mileniu. Dimpotrivă, nu trebuie uitat că teoria politică de sorginte creștin-democrată a inițiat arhitectura internațională a Europei unite (prin cancelarul german Konrad Adenauer), impunând ideile pluralismului ideologic, descentarlizării, federalismului și subsidiarității. 5. Coordonate ale ideologiilor totalitare Atunci când vorbim despre ideologiile totalitare, ne orientăm cu o expresie ce îi aparține lui Giovanni
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
care le îndeplinește, se poate aprecia că, alături de feminism, ecologismul vine să răspundă provocărilor cărora trebuie să le facă față astăzi umanitatea. Întrebări și exerciții: * Prezentați coordonatele ideologiei liberale. * Prezentați coordonatele ideologiei conservatoire. * Prezentați coordonatele ideologiei socialiste. * Prezentați coordonatele ideologiei creștin-democrate. * Prezentați coordonatele ideologiilor totalitare. * Prezentați coordonatele ideologiilor post-contemporane. Bibliografie ANDREI, Petre, Sociologia revoluției, Editura Polirom, Iași, 1998. ARBLASTER, Anthony, 1996, Democrația, Editura Du Style, București. ARENDT, Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, București, 1994. ARON, Raymond, Lupta de clasă. Noi
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
majoritare). S-a sperat că o astfel de soluție ar îmbunătăți eficiența instituțională a democrației italiene. Referendumul a avut ca efect punerea în mișcare a mecanismului "rezultatelor așteptate". De fapt, dacă socialiștii au fost "loviti mortal" de investigațiile privind corupția, creștin-democrații a fost doar parțial "raniți", deși au rămas divizați pe plan intern (să nu omitem faptul că unul dintre liderii lor, Mario Segni, a fost printre principalii promotori ai referendumului). Mecanismul a fost evident în cazul DC-ului. De fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
spune că, deși într-un mod diferit, în Italia, Spania și Portugalia s-a remarcat absența sau nivelul scăzut al acesteia. În Italia, nu a existat o posibilitate reală de alternanță până la începutul anilor nouăzeci, atunci când partidul cu majoritate relativă (creștin-democrat), a fost divizat în cinci părți. Absența alternanței nu poate exista într-un regim democratic (v. capitolul 5). În Spania, a existat o perioadă lungă de dominație "socialistă", în parte datorată prezenței unei drepte compromise de trecutul regim al lui
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
modul serios, sub semnul întrebării viabilitatea statului-națiune și, într-adevăr, căuta, de asemenea, să-i "îmblânzească" trăsăturile din ce în ce mai agresive, care erau responsabile pentru cele două războaie europene. Această abordare a fost adoptată de către mișcarea federalistă europeană și, în particular, de către creștin-democrați ca Robert Schuman, Konrad Adenauer și Altiero De Gasperi cu participarea lui Jean Monnet. Chiar dacă acești "părinți fondatori" ai Europei nu-și doreau abolirea statului-națiune, ei căutau să-i minimalizeze importanța de bază prin construirea unui sistem european supranațional, astfel
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
politicile din pachetul standard neoliberal de astăzi, ți s-ar fi râs în nas sau ai fi fost trimis într-un ospiciu. Cel puțin, în țările occidentale de la acea vreme, fiecare individ era un keynesian, un social-democrat sau un social creștin-democrat sau vreo umbră de marxist. Ideea potrivit căreia pieței ar trebui să i se permită să ia decizii sociale și politice majore, ideea potrivit căreia statul ar trebui să-și reducă în mod voluntar rolul jucat în economie, corporațiilor ar
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
idea unei Europe unite și chiar federale fusese dezbătută în cercurile de rezistență și, în particular, printre mișcările politice catolice care au pus bazele creștin-democrației în Franța și în rest, chiar înainte de sfârșitul războiului. Nu a fost deloc surprinzător când creștin-democrații din cadrul Mișcării Republicane Populare (MRP) precum Robert Schuman (1886-1963) și socialiștii moderați (Union démocratique et socialiste de la Résistance) precum René Pleven (primul din Alsacia iar al doilea breton), au îmbrățișat ideea unei Europe federale. Imediat după război, acești politicieni, având
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Mișcării Republicane Populare (MRP) precum Robert Schuman (1886-1963) și socialiștii moderați (Union démocratique et socialiste de la Résistance) precum René Pleven (primul din Alsacia iar al doilea breton), au îmbrățișat ideea unei Europe federale. Imediat după război, acești politicieni, având colegi creștin-democrați în Germania (Adenauer), Italia (De Gasperi), dar și în Belgia, (socialistul și francmasonul Paul Henri Spaak), au pus bazele viitoarei Comunități Europene. Pentru aceasta au fost ajutați de Jean Monnet (1888-1979), un tehnocrat francez care a crezut într-o Europă
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
68%; Champagne-Ardenne, 75%, Franche-Comté, 83%, etc.). Motivele pentru această acoperire înaltă din aceste regiuni variază de la o regiune la alta. Am putea observa că Bretania se evidențiază, iar succesul acesteia în crearea de pays se poate explica prin tradițiile politice creștin-democrate și puternic corporatiste.44 O remarcă asemănătoare se poate face și cu privire la Alsacia. La pol opus, se merită să menționăm că Île-de-France nu are nicio unitate de tip pays, doar una în pregătire, iar acest lucru se explică prin faptul
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
1978 de Valéry Giscard d'Estaing, la acea vreme președinte al Republicii, acum condusă de François Bayrou. Grupările din interiorul UDF conțin atât dreapta clasică cât și pe cei care îmbină poziții centriste, incluzând ceea ce a mai rămas din tradiția creștin-democrată franceză. Dată fiind această gamă largă de grupări, mai există și o varietate de poziții legate de problema teritorială care pornesc de la iacobinismul secular tradițional și ajung până la regionalismul creștin democrat și federalismul european. Dar, probabil că este corect să
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
bazează mai degrabă pe notabilii locali decât viceversa. Acești factori au fixat foarte bine sistemul cumul des mandats din Franța. Unul dintre exemplele cele mai extreme ale punerii lui în practică, începând cu mijlocul anilor 1980, este acela al politicianului creștin-democrat, Jean Lecanuet, care deținea cinci funcții în același timp: primar al Rouen-ului, deputat în Adunarea Națională, senator, ministru și MEP17. Sistemul s-a dovedit a fi foarte greu de reformat și, în ciuda celor câteva încercări, rămâne puternic. În 1997, doar
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
tradiționaliste, etniciste, protocroniste etc., cultivate timp de decenii la noi, în România, de către dreapta naționalistă, încă între cele două războaie. Ideologia de tip liberal este și azi în netă minoritate, cum a fost, de fapt, și în trecut. Iar cea creștin-democrată, de inspirație tot occidentală, se află abia la primii săi pași. O politică activă, de contacte culturale vine abia în al treilea rând, ca o consecință necesară a modificării stării de spirit descrisă mai sus: participare constantă și activă la
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
următori în organizațiile militare și economice aferente "taberei" din care făceau parte. La fel ca în și celelalte regimuri est-europene satelitizate, "guvernul provizoriu" al RDG era în această perioadă multipartinic, incluzând, pe lângă Partidul Socialist Unit German (PSUG), Partidul Liberal-Democrat, Uniunea Creștin-Democrată, Partidul Democrat Țărănesc, respectiv Partidul Național Democrat. Pentru Moscova, responsabilitatea divizării Germaniei aparținea integral Occidentului. Marea Britanie, Franța și Statele Unite erau acuzate de purtarea unor "tratative separate" în vederea constituirii "unui stat german occidental, cu privire la instituirea unui regim special în regiunea Ruhr
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
unui minimum de libertăți civice. PCIt, pe de altă parte, a beneficiat de un câștig electoral enorm chiar în ultimele zile ale conferinței, când a obținut la alegerile parlamentare din Italia 33,7% din totalul voturilor, plasându-se foarte aproape de creștin-democrații care, tradițional deja, ocupaseră prima poziție. Performanța PCIt a antrenat o încredere crescută a liderului Enrico Berlinguer în capacitatea politică a partidului pe care îl conducea și în distanțarea de Moscova, apreciată la urne de electoratul italian. Într-un interviu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
vizită în România. Va recandida la funcția de vicepreședinte al Grupului pentru România. În curând, va fi ales președintele Parlamentului European. Candidează Egon Klepsch, pentru un mandat de doi ani și jumătate. Există un acord între Grupul socialist și cel creștin-democrat. Simone Veil a exprimat sentimentele sale de tristețe pentru ceea ce se întâmplă în România, în materie de sistematizare. S-a întrebat: de ce, când există atâta destindere, România se menține în afara acestor tendințe? Aprecierile ei se bazează pe surse ale Ambasadei
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
a fost coruptă de către elite. Totuși, formarea unor alianțe multi-clasă nu reprezintă un atribut definitoriu al populismului, ci mai degrabă un element central al politicii de masă. Așa cum a arătat Alan Knight (1998: 238-240), partide politice de succes precum formațiunile creștin-democrate sau cele social-democrate din Europa sunt caracterizate în mod exact de capacitatea lor de a mobiliza și de a reprezenta o multitudine de grupuri sociale, și cu toate acestea nu ne gândim la aceste cazuri ca la exemple de populism
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
fost obligate să coopereze în interiorul unor coaliții eterogene ideologic, de tip curcubeu (rainbow coalitions)7. De exemplu, în 2006, la alegerile locale din Antwerp, acolo unde VB a câștigat 33,5% din voturi în 2006, a fost necesară cooperarea între creștin-democrați, verzi, naționaliștii flamanzi, liberali, socialiști, pentru a creea un comitet executiv și a recruta consilierii locali. Acest comitet executiv a fost condus de către primarul socialist Patrick Janssens și a inclus CD&V, Groen!, N-VA, SP.A și VLD, însă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și a devenit astfel a doua forță politică a țării pentru prima dată de la crearea celei de A Doua Republici în 1945. Negocierile pentru formarea coaliției cu cel mai puternic partid austriac, Partidul Social-Democrat al Austriei (SPÖ) și Partidul Austriac Creștin-Democrat al Poporului (ÖVP), care au guvernat împreună din 1987, au eșuat. De aceea, ÖVP l-a invitat pe FPÖ să formeze împreună prima coaliție de dreapta din Austria, care și-a început mandatul în februarie 2000. În ianuarie 2007 totuși
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]