176,312 matches
-
al ocheanului; unghiurile de fugă se adâncesc și dau o alură nobilă peisagiilor.” (p. 254) După un început greoi, romanul își găsește pe parcurs un ton mai potrivit și, pe alocuri, relatările bătrânului Ozias sunt captivante. Probabil, cei care îl cunosc mai bine pe Ion Vianu vor depista în această carte și câteva elemente de autobiografie deghizată, dar asta este deja o altă poveste. Ion Vianu, Caietele lui Ozias, Postfață de Matei Călinescu, Ed. Polirom, Iași, 2004, 360 p.
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
creație, cea din anii 1968-1972. Întâmplarea face ca tocmai din 1973 Matei Călinescu să fi plecat în SUA ca lector, iar din 1975 să se fi stabilit ca profesor de literatură comparată la Indiana University, Bloomington, deci până în 1973 a cunoscut îndeaproape poezia lui Mircea Ivănescu. E implicată, în această alegere, și o componentă sentimentală, dar mai ales o formă de onestitate a cunoașterii prompte. Matei Călinescu respectă în mare măsură părerile autorului despre sine însuși, așa cum rezultă din primele trei
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
Iulia Popovici Cuvîntul albanez care numește planta pe meleaguri valahe cunoscută drept anghinare seamănă în mod tulburător, am aflat din prima seară la Tirana, cu varianta lui românească, prilej cu care ne-am amintit toți (adică eu, cei trei albanezi și Marta, unguroaica originară din Transilvania) de rădăcinile ilire comune. Irina
Duhani dëmton... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13168_a_14493]
-
vorbe mieroase. Îi oferea o indemnizație ca să plece. Se va duce într-un apartament modern, cu boiler pentru apa caldă, baie și mașină de spălat, promitea el. Dar ea n-avea încredere. Chiar dacă ar fi fost adevărat, nu voia să cunoască alte vecine. Se putea să nu-i placă, și atunci? Și unde să ducă păsările? Fiindcă, bineînțeles, n-avea de gând să desființeze găinile. Nu i se părea posibil să trăiască fără să crească ceva în curte. Omul insistase, revenise
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
asta, dacă de exemplu ar deveni invalidă, dacă i s-ar întâmpla ceva rău, dacă ar trebui să decidă altcineva în locul ei. Da, de asta îi era frică. De moarte nu, sau cel puțin nu-i era foarte frică, deși cunoscuse câteva lucruri neplăcute în legătură cu ideea morții. Se gândea și la asta din când în când, privind în jur, așezată în fotoliu. Uneori adormea. Odată a visat că doi bărbați îi băteau la ușă, transpirați, cam necăjiți, cărând un sicriu. Păreau
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
un lăcaș de odihnă eternă într-un cimitir. Pare surprins și îmi mărturisește că nu și-a pus încă problema, chiar dacă vine la astfel de spectacole și este cititor al lui Cioran! Soția sa adaugă un amănunt care îmi era necunoscut: s-a adoptat în Elveția o lege permițând să dispui după voie de cenușa cuiva care ți-a fost apropiat, să aduci urna acasă, s-o răspândești în grădină sau în alt loc (peisaj) preferat al decedatului. Este, desigur, mai
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
biografii cunoscuți ai poetului (G. Călinescu, George Munteanu, D. Murărașu, Petru Vintilă etc.; vom pune față În fața toate textele). Apare ne semnat În ziar (material făcut În redacție). Dumitru Cosmănescu face două afirmații concordante cu celelalte surse (fără a le cunoaște, probabil): că poetul avea o cameră a lui, specială (vezi jurnalul lui Maiorescu, procesul verbal Încă de la internarea din 1883) și că scria Încontinuu În această perioadă. Se știe că În halatul sau de spital s-au găsit, după moarte
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
de suportat.” (articol scris la moartea poetului; este posibil ca Scipione Bădescu să fi fost să-l vadă pe Eminescu În spital, pentru că am văzut și alte persoane din Botoșani venite aici În vizită, de pildă primarul urbei, Hasnas.) Se cunosc exagerările lui Scipione Bădescu, redactorul de la Curierul român din Botoșani care și cât timp a stat poetul În urbe (9 aprilie 1887 9 aprilie 1888) a scris prăpastii despre boala să. Din această „vulgara declamațiune”, Însă, G. Călinescu putea să
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
și, peste ani, cu cea a lui Dumitru Cosmanescu. În același număr din „Universul” unde se publică amintirea fostului frizer, pe aceeași pagina, scrie și G. Călinescu un text despre Eminescu astfel că nu se poate afirma că n-a cunoscut informația. El preia, Însă, opiniile doctorului Vines, care se vor publica În 1931, despre „erizipelul” provocat de piatră scapătă dintr-o praștie. Acest „erizipel” (preluat din sursele medicale) va face epoca În biografiile ulterioare ale poetului. 5. Oricum, nu se
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
ambianță de neuitat și de a-l atrage pe nesimțite pe cititor, în ciuda aparentei detașări reflexive ori tocmai datorită acestei eficiente strategii narative, în spațiul vertiginos al amintirilor din copilărie (pe care am avut ocazia nu de mult să o cunoaștem prin intermediul frumoasei versiuni a romanului ,,Întoarcerea caravelelor” semnată de Micaela Ghițescu) posedă aceeași irezistibilă forță de convingere, indiferent de dimensiunea scrierilor, fie ele miniaturi poetice, cum este evocarea de față, fie opere de amplu suflu epic, cum este romanul amintit
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
de obicei copiii binecrescuți și personajele lui Henry James, și îi mai lipsește jumătate din mâna dreaptă și o parte din braț. Gulerul rochiei albe trebuie să fi fost de dantelă. Pe umăr se văd degetele tatălui ei. Când am cunoscut-o, era singura supraviețuitoare a portretului și nu-i lipsea nici o mână. Părinții ei mă priveau din două tablouri cu rame negre, gravi, intransigenți, străbunicul avea o expresie de uimire. Eu mă jucam cu decorațiile lui, păstrate într-un dulap
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
Poetul, ca orice artist, este cineva care încearcă să se înțeleagă mai ales pe sine. Înțelegerea aceasta a sinelui îl determină să simtă propria lume, sunetele și ritmurile ei, până și limba lui, propria lui limbă. Traducătorul va trebui să cunoască bine și în profunzime această lume, înainte de a încerca să o recreeze cu alte mijloace”- p. 316) m-a apropiat de această lume armonioasă, inspiratoare. Un trunchi are nenumărate posibilități de a da noi vlăstare. Ajutorul dat în transpunerea textelor
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
pe linie ierarhică. „În vârstă de 40-45 de ani” (...) „e flăcău, stă cu soră-sa și cu mama lor, în Dobroteasa”. Comportamental, se prezintă ca „un tip de urbanitate”, chiar dacă, periodic, mai încurcă traseul prin oarece localuri de noapte „după cunoscutu-i obicei la luarea lefii”. Cam atâta știm despre omul care, în debutul nuvelei, se află împreună cu „mai mulți prieteni” - amploiați în administrație - „la masa lor obicinuită într-o berărie”, unde „stau de vorbă (...) despre chestiunile la ordinea zilei”, cea
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
de 50 de ani, Dominique de Rivaz Knecht, fostă asistentă a lui Alain Tanner și Nino Jacusso și, de mai bine de un deceniu, responsabilă cu presa și publicațiile la Festivalul de Film de la Fribourg. Subiectul ales - un episod puțin cunoscut din biografia lui Bach (scurta întâlnire, în mai 1747, a Regelui Muzicii cu regele Prusiei, Frederic al II-lea) - a fost neinspirat tratat, rezultând o poveste lipsită de orice interes pentru un spectator contemporan (măcar, să fi fost mai multă
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
ea. și actuala construcție europeană are anumite probleme cu istoria; e nevoie de un nou set de valori, de o nouă mitologie istorică, potrivită cu proiectul Europei unificate. - Nu știu ce se va întâmpla cu istoria. Noi, istoricii, abia dacă reușim să cunoaștem câte ceva din trecut. Ce să mai vorbim despre viitor ? Sigur, e normal să ne pronunțăm și asupra viitorului, dar de cele mai multe ori greșim. Însă am sentimentul că istoria nu mai joacă în viața comunităților rolul pe care l-a jucat
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Cătălin D. Constantin Mci schimbări de atitudine e titlul sub care Răzvan Petrescu și-a publicat, în toamna anului trecut, o antologie de proză scurtă care adună aproape toate textele din volumele sale anterioare. Cîteva dintre ele au cunoscut modificări - „tușe de culoare, accente, alt ritm într-o frază“, precizează autorul într-o ludică notă introductivă, urmată de o biobibliografie de o pagină, alcătuită în același spirit, o povestire în sine, prin felul în care e spusă și prin
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
neobosit și lucid care înregistrează avid tot ce vede, același umor negru și o neschimbată ironie, fin diluată în poantă lingvistică. Pe scurt, Răzvan Petrescu e un scriitor cu o puternică individualitate. Probabil așa se și explică succesul de critică cunoscut de proza sa încă de la debut. O frază a Adrianei Bittel, reprodusă pe coperta a patra a antologiei, rezumă esențial receptarea de care s-a bucurat autorul: „Răzvan Petrescu este, cred, cel mai mare scriitor român în viață“. Cum scrie
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
m-au dus în ultimele luni în câteva orașe mari din vestul țării. Și tot întâmplările m-au pus în contact cu oamenii politici de vârf din acele localități. Marea majoritate, trebuie s-o spun, erau oameni din PSD. Am cunoscut prefecți, subprefecți, primari, președinți și vicepreședinți de consilii județene. Nici unul nu mi-a lăsat impresia bestiei politice cu care identificăm îndeobște homo politicus pesediensis. Deși aduceau, fără excepție, cu vechii activiști de partid ai lui Ceaușescu, păreau mai degrabă niște
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
și spaima de risc. De ce să dăm din mână pasărea comodă a muncii la stat, când orice aventură pe cont propriu se termină c-un faliment? Ce treabă avem cu Europa, când la noi acasă ne simțim atât de bine, cunoaștem pe toată lumea, găsim soluție la orice problemă? Cu insignifiante excepții, n-am dat nici mari exploratori, nici cuceritori și nici personalități obsedate de schimbarea lumii. N-am reformat nimic și nici nu ne interesează să reformăm. Între Calvin și Teoctist
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
când PSD-ul a curățat absolut totul la alegerile locale parțiale, n-a reprezentat nimic pentru orbii din D.A., însă a fortitificat extraordinar imaginea PSD. Parcă e un blestem, parcă indivizii ăștia care-au confiscat ideea de democrație n-ar cunoaște plăcere mai mare decît să primească picioare în fund! Din păcate, ei nu pot fi absolviți de responsabilitatea de-a fi pus umărul — din inconștiență și din meschinărie politică — la instaurarea unui regim de mână forte în România. Visând cai
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
Mariana Neț Și mor. Se ofilesc, se pierd sau sînt distruse. Ne privesc. Uneori, chiar ne judecă, ne sfătuiesc. Cîteodată le privim - privindu-ne - și noi. Și încercînd să ne cunoaștem. Portretele sînt o altă dimensiune einsteiniană a lumii noastre. Viața fotografiilor nu e cu mult mai lungă de o viață de om. Treptat, portretele pălesc de pe cartoanele-suport, trăsăturile li se șterg, la fel și evantaiul de lumini și umbre, care
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
aceluiași personaj în luptă cu diavolii și cu Dumnezeu? Două ipostaze ale tragicului? Sau, poate, cele două percepții diferite - Marlowe și Goethe - asupra lui Faust? Unul tînăr, care se condamnă pentru liniștea din îndoielile sale, cu o dorință teribilă să cunoască, să joace și să se joace, celălalt, bătrîn, blazat într-un fel, sătul de studiu, obosit, în căutarea absolutului. Je crois plutot que l’Enfer est une fable, spune cel “tînăr”. Dar nu numai pentru el este tragic să descopere
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
Unii își vor spune că dracul nu-i chiar atât de negru și că „nebunul”, odată ajuns la putere, va face cu totul altceva decât a promis în ultimii zece ani (împușcări pe stadioane, naționalizări, expulzări, curățiri etnice etc.) Alții (cunosc destui!) nu mai suportă, pur și simplu, jocul de-a uite-Vadim-nu-eVadim și cred că mascarada trebuie încheiată cu orice risc, inclusiv acela de-a se vedea bagați în pușcării de gorilele acestui Mesia de doi bani. Nu știu dacă pesedeii
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
făcut și actualii guvernanți!), peremiștii vor oferi populației înfometate circ: procese publice, confiscări de averi, expulzări. Scoaterea la iveală a matrapazlâcurilor șlehtei care-a jurat pe sărăcie și cinste va deveni prioritatea marionetei de azi. Iar satisfacția populației nu va cunoaște, vă asigur, limite! Implicarea unui oarecare Eyal Arad, cetățean israelian, în operația de „înălbire”, cum o numește Andrei Oișteanu într-un excepțional articol publicat în ziarul „Ziua”, nu complică, ci simplifică lucrurile. Se dovedește, în felul acesta, că atunci când există
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
sfințenia lui, în Occident se află la nivelul unui mic maestru de provincie. Acest paradox nu îl privește pe artist; în esență, în ceea ce privește datele transcendente ale creativității lui, el este la fel de valoros oriunde ar fi. Dar dincolo de spațiul românesc este necunoscut pentru că n-a circulat, n-a fost promovat în marile muzee și pe marile piețe, acolo unde publicul poate să intre în legătură directă cu opera lui. Neexistînd mecanisme raționale de piață, conforme cu o legislație de mult stabilizată în
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]