1,517 matches
-
nu voiai să ridici capul... Deschide ochii, fătuco!" mi-ai poruncit. Râdeai. Deschide-i!!" Și i-ai deschis! Brrr! M-ai fulgerat cu niște ochișori albaștri, plini de ură, să mă bagi în mormânt... Pe frunte ți se prelingea o dâră de sânge închegat, amestecat cu noroi și sudoare. O zgârietură, mă însemnase o săgeată în zbor... Aici, îi pipăie Voichița fruntea, se mai simte urma... M-ai privit în ochi... Îți amintești ce mi-ai spus? Nu, nu-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de împlinit... De aceea, trebuie trăită intens! Să arzi! Să creezi! Să dai ceva din tine! Munca și dragostea îi dau un sens, ne salvează de zădărnicia trecătoarei noastre vieți. Să lași o urmă a trecerii tale. Să arzi, nu dâră de stea căzătoare! Restul averea, gloria, puterea e fum, e deșertăciune amăgitoare, efemeră. Dragostea și moartea, cele două jocuri fatale ce m-au fascinat, le-am jucat pătimaș pe amândouă. Te sfătuiesc să alegi dragostea. În fructul ei e o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
smântână. Aveam de adus un borcan cu smântână și când mi-am șters nasul, că sunt răcit, am scăpat borcanul și l-am spart. Termină de povestit, ștergându-și demonstrativ nasul cu mâneca, pe care abia acum am văzut o dâră albă de smântână. Nu merg la școală, că nu mă primește și nici acasă nu mă duc. Mi-e teamă de mama, a adăugat și a început să plângă iar. Amuzată și încântată de faptul că s-a gândit să
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
bastonului personajului, mârâitul rău prevestitor al lui Bill. La fel de bine realizate sunt tabloul portului Bristol și al marinarilor în mișcare, înaintea plecării în călătorie ; stampa marină văzută pe geamurile deschise ale cabinei mari de la pupa Hispaniolei (luna sclipind în apă, dâra de spumă lăsată de vas) ; cadrul cu cei doi pirați morți și ajunși pe fundul apei, lângă corabia preluată de tânărul erou, în largul insulei. Fără îndoială, cel mai remarcabil caracter e cel întruchipat de Long John Silver, el e
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
croitorie, tipografie. În fine, se proiectează și se construiește un mare edificiu de patru etaje, lung de 65 de metri. De la terasa casei se poate spația o vastă panoramă. Privirea se extinde departe la 360 de grade. Spre răsărit, peste dâra verde- închisă aparținând suburbiei Pineta Sacchetti, răsare maiestuoasă cupola măreață a bazilicii San Pietro. În jurul casei sunt terenuri sportive și umbre mari și rotunde de eucalipt. «Collegino» și parohia Santa Maria Assunta și San Giuseppe au devenit nu doar punctul
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
este proprie) iar restul ale Hanrietei. Cartea a fost întâmpinată cu rezerve ori cu aspre critici („scrisorile au un cuprins ordinar”, „denigrează”; Titu Maiorescu, în 1902: „sunt caricaturi literare, nu izvoare”, etc.). Acest zguduitor roman epistolar al Hanrietei a făcut dâră adâncă în conștiința publică, prin el s-a instituit definitiv imaginea lui Eminescu bolnav de sifilis, a Veronicăi Micle drept cauză a sifilisului (și transmițându-l mai departe, lui Miron Pompiliu, care-i era, cum crede Hanrieta, un fel de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
ne trîntește în față „adevărul”: „Ni s-a tocit spiritul critic, și cu spiritul critic tocit nu se poate face nimic, cu atît mai puțin gazetărie!” *Șova a trecut prin birourile redacției lăsînd în urma lui, ca de fiecare dată, o dîră de abjecție. Într al nostru, l-a comentat în termeni vulgari pe fostul său director, Vasile Florea, „dat”, acum, ca muzeograf la Vivariu: „De cînd a ajuns acolo, a rămas gravidă maimuța!” Ca și laudele, ironiile lui sînt niște vomitive
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a-mi ierta insinuarea și cu graba așteptării Georgel Țanu 11 Cluj, 28 nov. ‘77 6 dec. ’77 Stimate „domnule” Eugen și dragă Eugen, Scurtă și fulgerătoare, „cosmetică” i-aș zice, a fost trecerea matale prin Cluj. Dar a lăsat dâre prelungi care nu se sting ușor și a reverberat ecouri, pe care cu plăcere ți le aduc la cunoștință. Fără a fi interpelați, o mulțime de colegi te-au audiat, plus Dl. Hanga (prof. de Drept roman) au apreciat la
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
străinul” era, Însă, un iubit maestru, depărtarea o anulaseră, de mult, cărțile care ne-au unit. Am recitit scrisoarea din Abaddón, urmărit de privirile spectrale ale unor prezențe familiare: Martin, Fernando Vidal, Marcelo, Nacho și Augustina. Evadam, regăsindu-mă, pe dâra fosforescentă a cuvintelor, În timp ce În zare fumega rugul Alejandra, iar În tunelul lui Juan Pablo Castel șerpuia orbitor fantoma Mariei ucise. M-am trezit dialogând cu personajul-autor și cu persoana lui Ernesto Sábato, el Însuși somat să răspundă la numeroasele
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pribegia din străinătate le-am purtat ca un ecou prelungit în bolta răsunătoare a sufletului omenesc. Când m-am trezit din noianul de gânduri, începea să mă pătrundă frigul nopții. M-am coborât încet spre casă. Ceilalți stăteau cu toții în dâra cinei De la vatra din tindă lumina focului pătrundea afară și se arunca în fâșii în noaptea întunecoasă. Peste dealurile dimprejurul satului nu mai era lumina de altădată. Noaptea stăpânea opacă și grea. În pustiul din curte vibra parcă un cântec
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
buzele ca pentru a spune sela. A zâmbit și mi-a răspuns cu un sela înainte de a se închide ușa dulapului. M-am trezit într-o beznă totală. Beznă în cel mai strict sens al cuvântului. Nu se zărea nici o dâră de lumină, măcar cât vârful unui ac. Am ridicat o mână și am dus-o în dreptul ochilor, dar n-o vedeam. Am rămas înmărmurit locului, de parcă m-ar fi lovit ceva. Mă simțeam neputincios ca un pește înfășurat în plastic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un pește înfășurat în plastic și zvârlit în congelator. Am avut o clipă senzația că se scurge toată vlaga din mine. Ar fi putut să mă avertizeze că închidea ușa. Am bâjbâit după întrerupătorul lanternei. Când l-am apăsat, o dâră dreaptă de lumină gălbuie a frânt puțin întunericul. Am îndreptat-o mai întâi spre picioare, iar apoi am luminat spațiul din jurul lor. Mă aflam pe o platformă din beton de cel mult trei metri pătrați. În fața ochilor, o prăpastie fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fruntea. Te concentrezi bine, dar fără asprime. Ușor, ușor. N-ai voie să-ți iei ochii de pe el. Oricât devine de sclipitor, nu-ți desprinzi privirile. — Sclipitor? — Da. Dacă îl privești fix, o să înceapă să emane lumină și căldură. Pipăi dâra de lumină cu degetele și atunci o să poți citi visele vechi. Mi-am repetat în minte indicațiile bibliotecarei. Nu-mi dădeam deloc seama cam ce fel de lumină va emana craniul sau ce senzație îmi va lăsa, dar am înțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
strigat eu, ridicându-mă. Pitic a dat cu pumnul în masă ca să mă țintuiască locului. Matahală a ridicat apoi videoul și l-a izbit de câteva ori de colțul televizorului. I-au sărit toate butoanele, a făcut scurtcircuit și o dâră de fum alb s-a ridicat în aer precum sufletul unui mort. Ca să se asigure că n-a mai rămas nimic din video, a trântit carcasa de dușumea și și-a scos apoi un briceag din buzunar. A pornit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
greu deasupra capului meu. Am avut chiar impresia că auzeam goarna în pădure, dar nu m-a afectat cu nimic. A trecut doar prin subconștientul meu. Am ieșit în cele din urmă din pădure și am ajuns la râu. Nici o dâră de lumină nicăieri, nici urmă de lună, nici măcar o stea. În jur, doar vuietul vântului rece care plimba fulgii de zăpadă după bunul lui plac. Lăsasem în urmă pădurea ce se legăna și ea pe aripile vântului. Nu-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era frică pentru penis. Dacă-i făcea ceva, nu mai aveam erecție în viața mea. Nu l-a maltratat cu cuțitul. A plimbat lama cuțitului lateral, pe burtă, la vreo cinci centimetri sub buric. Lama încă fierbinte a lăsat o dâră adâncă, lungă de vreo șase centimetri. Dreaptă ca o riglă. Îmi venea să sar de-acolo, dar legat cum eram, n-am fost capabil nici măcar să mă mișc puțin. Pitic îmi apucă penisul strâns, cu mâna stângă. M-au trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
s-a închis la loc. Pe măsură ce se închidea, petecul de lumină era tot mai mic. La un moment dat a dispărut de tot. Parcă era și mai multă beznă și umezeală de data asta. Nici lanterna nu făcea față întunericului. Dâra de lumină era slabă de tot. Nu prea înțeleg de ce a ales bunicul tău să o șteargă fix prin apropierea cuibului Întunegrilor. Pentru că i s-a părut drumul cel mai sigur, răspunse fata luminându-mă câteva clipe cu lanterna ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
funia care ne lega la cincizeci de centimetri. — Ai grijă! Nu mai e zid aici, spuse fata pe un ton dur, îndreptând lanterna spre stânga. Avea dreptate. Se terminase zidul și se deschidea în fața ochilor noștri o întindere mare, întunecată. Dâra de lumină a lanternei a fost imediat înghițită de beznă. Aveai impresia că întunericul e viu, respiră, se zvârcolește. Era apăsător și scârbos ca o masă gelatinoasă. — Auzi? întrebă fata. — Da. Îi auzeam clar pe Întunegri acum. Nu era chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
bibliotecile. E liniște, sunt multe cărți, poți acumula o serie de cunoștințe. Niciodată nu mi-am dorit să lucrez la o bancă sau la o firmă de comerț. Și nici meseria de profesoară nu mi-ar fi plăcut. Am privit dâra de fum care se înălța spre tavan. — Vrei să știi câte ceva despre mine? Unde m-am născut, ce fel de elevă am fost, ce facultate am urmat, când mi-am pierdut virginitatea, ce culoare îmi place... Nu, nu acum. O să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mele urme și cele mici, lăsate de animale. Am întors capul și-am zărit peste Zid coloana de fum negru înălțându-se spre cer - ca un turn de rău augur al cărui vârf era înghițit de nori. Judecând după grosimea dârei de fum, am apreciat că Paznicul incinera o grămadă de animale. Zăpada și gerul de azi noapte uciseseră mai multe ca oricând. Asta însemna că Paznicul mai avea de lucru și nu putea să plece după noi prea curând. Le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la cap și-aș fi murit liniștită, tu ai fi trăit aici fericit, fără probleme. În felul tău. — Probabil. Numai eu sunt de vină. — Nu-i nimic. Cu ocazia asta am învățat și eu ceva. Umbra ridică ochii și privi dâra groasă de fum care se ridica din crângul de meri. Cred că Paznicul mai are până termină, zise ea. Apucăm și noi să urcăm ce-avem de urcat și nu ne mai rămâne decât să ocolim dealul de sud. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
În imensitatea transparenței ei, iar efortul de a-i pîngări imperiul cu matitatea unor obiecte sau activități concrete merită să fie considerat eroic. Oglinzile la Echenoz, televiziunea la Toussaint și musca la Oster sînt simbolurile acestui labirint de sticlă, ale dîrelor acestui cer veșnic senin pe suprafața căruia eroii minimaliști dau orice să apară un nor - unul singur care să le distragă privirea de la ea Însăși. Minimalsmul, astăzi, s-a instituționalizat. Studiul literaturii minimaliste se face În universități. Desigur, asta nu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de frustrarea celui nedreptățit și de teama celui veșnic hăituit. Împotriva sa se declanșează o vânătoare care pare a căpăta dimensiuni cosmice. Dar este într-adevăr Inorogul lui Cantemir o ființă pură, imagine a perfecțiunii, un idealist, neatins de nici o dâră de ambiție mundană? Trăiește el în lumea ideilor pure, a idealurilor necorupte, a pincipiilor morale? Caută el dreptatea absolută, își investește energia exclusiv în restabilirea unui echilibru al lumii sau resimte și anumite ambiții strict politice? Răspunde el agresiunii celorlalți
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
miturilor omenirii. începuturile omenirii, sub oblăduirea zeilor, sunt pline de violență și suferință: părinți ucigași de copii sfârșind în pedepse cumplite; unchi ucigași de nepoți, răzbunări sângeroase în familie, relații incestuoase, care duc mai departe, de la o generație la alta, dâra de sânge, violența, suferința. Dar marile miturile ale omenirii ne prezintă și vindecarea de violență și suferință prin iubire. Acest lucru devine posibil doar în urma conștientizării răului și a suferinței produse, a delimitării vieții proprii a individului, a unui membru
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
s-au petrecut acestea. Și s-a spus: "la data de cutare noi trebuie să schimbăm regimul, nu este bun, nu-l acceptă oamenii, trebuie schimbat. La data de cutare o să apară un avion pe cer care va lăsa o dâră de fum într-o formă anumită. În momentul în care veți vedea acea dâră, treceți la acțiune: arestați securitate, miliție, politruci, tot, băgați la beci! Nu omorâți niciunul, nu-i bateți, că avem noi grijă de ei". Așa a și
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]