1,962 matches
-
surîs blînd și leneș care de data asta era pentru el. — Darling, spunea căscînd, foarte frumoasă, cine-mi aduce și mie micul dejun? — Eu, doamnă; mă duc să-l anunț pe Celso că poate să urce cu tava. Susan se deștepta de-a binelea și abia atunci o zărea pe Vilma, În fund, În pragul ușii. În clipa aceea se gîndea că putea fi descendenta unui nobil indigen, deși avea pielea albă, poate chiar urmașa regilor incași - de ce nu? - căci la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de simțea că i se rup fălcile și Juan Lucas se uitase la el, spunîndu-i din ochi ceva care putea să Însemne la fel de bine Happy Birthday, că e ziua ta și mucos neisprăvit ce ești. La gîndul ăsta se mai deșteptă oleacă și Începu să se uite la celelalte mese, pînă cînd, se trezi de-a binelea văzînd că cei de la masa de lîngă ei, puțin mai la dreapta, aproape În fața lui, Își lingeau degetele foarte groase, fără să bage de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de la un capăt la altul, voiau să rămînă pînă la ultimul număr deochiat, Gloria Symphony plecase, dar lăsase pe scenă, În formație completă, confreria ombilicului desfrînat. A fost fără Îndoială cea mai frumoasa noapte pentru Bobby și acum, cînd se deșteptă, avu pentru o clipă În fața ochilor imaginea prezentatorului anunțînd prin tr-un strigăt sfîrșitul programului cu toate fetele din ansamblu! și apoi Încă una, imaginea Vlăjganului primindu-le cu băuturi la a căror preparare luase parte direct și În același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
apreciază o extravaganță pe gustul unui suveran oriental. Argumentul folosit de personajul lui Eschil (Să nu mă-ntâmpini ca pe un barbar, cu fruntea în țărână, strigând cu glas înalt. Să nu-mi întinzi covoare pe un drum ce-ar deștepta invidie - Agamemnon) apare, într-o formulare similară, și la autorul român (Destul ! Nu sunt un rege barbar ! Nu vreau covoare/ De purpură, parfumuri și flori lingușitoare ! - I, p. 275). Tot astfel, când Ifigenia caută să-și înduplece tatăl să nu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
urmă, regina renunță să înțeleagă motivele purtării Ifigeniei și își pune ultima speranță în puterea iubirii tânărului de a contracara ceea ce consideră a fi farmecul nefast care a cuprins-o pe copila ei : numai cuvintele tale înfierbântate o vor putea deștepta din vraja fără seamăn care a răpit-o (II 2). Frământatul Agamemnon, acuzat de fratele lui că se poartă schimbăcios ca o femeie (I 2), este sfâșiat între dorința de putere și dragostea de tată. El ar fi dorit să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
M-am gîndit la cît de puține aveam să-i ofer și cît de multe voiam de la ea. — Îți sfîrÎie creierul, Daniel, zise ea. Ce tot urzești acolo? Mi-am Început relatarea cu zorii aceia de demult, cînd m-am deșteptat și nu-mi puteam aminti chipul mamei, și nu m-am oprit pînă cînd n-am amintit lumea de penumbre pe care o intuisem chiar În acea dimineață, În casa Nuriei Monfort. Bea mă asculta În tăcere, cu o atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe strada Ganduxer, am băgat de seamă că Fermín se făcuse ghem sub pardesiu și tot trăgea la aghioase, cu gura deschisă și cu chipul fericit. Autobuzul se prelingea printre domnii scrobiți pe de promenada San Gervasio, cînd Fermín se deșteptă brusc. L-am visat pe părintele Fernando, Îmi zise. Numai că În visul meu, era echipat ca centru Înaintaș la Real Madrid și avea lîngă el cupa Ligii, de aur lucitor și curată ca lacrima. — Adică? am Întrebat eu. — Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ducea pe Bea, două puncte de lumină adîncindu-se Într-un puț de beznă. N-am izbutit să adorm pînă cînd zorii nu au revărsat peste fereastra camerei mele o sută de tonuri cenușii, care de care mai pesimiste. M-a deșteptat Fermín, care azvîrlea cu pietricele În geam, din piața bisericii. M-am Îmbrăcat cu ce mi-a venit la Îndemînă și am coborît să-i deschid. Fermín aducea cu sine entuziasmul lui insuportabil de luni dimineața. Am ridicat grilajul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
apropiaților. E mai bine așa, Își spunea Jacinta. N-avea timp de prostii. Tot timpul ei era Închinat Penélopei. Îi citea, o Însoțea pretutindeni, o Îmbăia, o Îmbrăca, o dezbrăca, o pieptăna, o scotea la plimbare, o culca și o deștepta. Însă mai ales vorbea cu ea. Toți o luau drept o doică lunatică, o fată bătrînă fără altă viață În afară de slujba din casă, Însă nimeni nu știa adevărul: Jacinta nu era doar mama Penélopei, dar era și prietena ei cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vindea sufletul pe bucățele și să se teamă că dacă, Într-o bună zi, avea să ajungă s-o merite pe Penélope, atunci nu va mai fi rămas nimic din acel Julián care o văzuse prima oară. Uneori, Julián se deștepta În zori, arzînd de mînie, dornic să-și declare În fața lumii adevăratele sentimente, să-l Înfrunte pe don Ricardo, spunîndu-i că nu-l interesau nicidecum averea lui, șansele lui de viitor și compania sa, că nu o voia decît pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
recunoască trupul neînsuflețit, pretinzînd că nu avea nici un copil. Foarte ciudat mi se pare mie. Aproape Împotriva naturii. Nu există pe lume tată care să facă așa ceva. Orișicîtă dihonie ar exista Între ei. Moartea presupune lucrurile astea: toată omenia se deșteaptă din sensibilitatea exacerbată. Dinaintea unui coșciug, toți vedem numai partea bună și ceea ce vrem să vedem. Ce citat mare ați rostit, don Gustavo, interveni Fermín. Vă supărați dacă Îl adaug În repertoriul meu? — Pentru orice există și excepții, am obiectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să recurgă În lipsă de altă soluție, să-i Îndeplinească ultima dorință. — Ai să-l găsești pe Julián Carax și ai să-l ucizi. Jură-mi. Într-o dimineață, cu două zile Înainte să ajungă la Buenos Aires, Jorge s-a deșteptat și a constatat că patul lui taică-su era gol. A ieșit să-l caute pe puntea pustie, presărată cu ceață și cu silitră. I-a găsit halatul abandonat la pupa vaporului, călduț Încă. Siajul navei se pierdea Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acela era un joc de marionete. Doi oameni au Încărcat trupurile agenților morți și i-au sugerat barmanului să uite de cele Întîmplate, sau avea să Întîmpine probleme serioase. Să nu subestimezi niciodată talentul de a uita pe care Îl deșteaptă războaiele, Daniel. Cadavrul lui Miquel a fost abandonat pe o străduță din Raval, douăsprezece ore mai tîrziu, pentru ca moartea lui să nu poată fi pusă În legătură cu a celor doi agenți. CÎnd trupul a ajuns, În cele din urmă, la morgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
orașului, Însă, chiar și așa, mulți voiau să creadă că războiul era tot departe, că era o furtună ce avea să ne ocolească. Dacă se poate spune astfel, așteptarea a dus la inevitabilul „și mai rău“. CÎnd durerea s-a deșteptat, n-a mai fost loc pentru milostenie. Nimic nu hrănește uitarea așa cum o face un război, Daniel. Toți tăcem, Încercînd să ne convingem că ceea ce am văzut, ceea ce am făcut, ceea ce am Învățat despre noi Înșine și despre ceilalți e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să găsească o stradă sau un pasaj pe care să-l reboteze În memoria lui. Trupul său a fost singurul găsit În fosta vilă a familiei Aldaya. Trupul Penélopei și cel al fiului ei n-au apărut niciodată. M-am deșteptat În zori. Îmi amintesc lumina de aur lichid revărsîndu-se peste cearșafuri. Nu mai ningea, iar cineva Înlocuise marea de dincolo de fereastra mea cu o piață pustie În care se Înălțau cîteva scrînciobe și cam atît. Tata, adîncit Într-un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și că n-am să-l mai văd niciodată. Ceea ce n-am uitat este ce i-am spus eu. L-am rugat să ia stiloul acela, care fusese al lui dintotdeauna, și să se reapuce de scris. CÎnd m-am deșteptat, Bea Îmi răcorea fruntea cu o batistă umezită cu colonie. Tresărind, am Întrebat-o unde era Carax. M-a privit, Încurcată, și mi-a spus că Julián Carax dispăruse În furtună, cu opt zile În urmă, lăsînd doar o dîră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de teapa lui Rogojin? — Nastasia Filippovna, iau o femeie cinstită, nu una de teapa lui Rogojin, spuse prințul. — Eu sunt aia cinstită? — Dumneavoastră. — Ei, asta-i... din romane! Scumpe prinț, toate astea-s năluciri de altădată, acum lumea s-a deșteptat și vede că-s neghiobii! Și-apoi, cum să te însori, când dumneata însuți ai avea nevoie de o dădacă! Prințul se ridică și, cu voce tremurătoare, sfioasă, dar în același timp cu aerul unui om profund convins, rosti: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe bani, chiar mintea poate fi cumpărată la piață, mai ales în Elveția. S-au scurs cinci ani de tratament în Elveția, la un profesor celebru, și bani s-au cheltuit mii și mii: se înțelege, idiotul nu s-a deșteptat, dar se zice că totuși a început să semene a om, cu chiu cu vai, desigur. Deodată P. moare subit. Firește, nu lasă nici un testament; ca de obicei, treburile sunt în neorânduială, apar o mulțime de moștenitori lacomi, care nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prin grote, prin singurătăți de munte și de mare, prin dealuri sau prin cîmpii! Numai această aventură cosmică, trăită în interiorul substanțial al vieții, în intimitatea ei organică, urmând arabescul formelor vitale și pitorescul naiv al plantelor, mi-ar mai putea deștepta gustul să redevin om. Căci dacă diferența dintre om și animal rezidă în faptul că animalul nu poate fi decât animal, pe când omul poate fi ne-om, adică altceva decât el însuși, - atunci eu sânt un ne-om. Magie Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
alături erau, adesea, si notabilitățile. Cu 500-600 metri Înainte de a ajunge În dreptul lor, boii erau lăsați la pas de voie, să meargă cum le era pasul de seară. Cand ajungea În dreptul mulțimii Îl auzeam pe tata Îndemnându-i: Ei, hai, deșteaptă-te... române! Și ridică pălăria salutându-și consătenii care nu erau atenți la sensul vorbelor ci la ceea ce purta atelajul care venea de la... arăt. Iar tata mustăcea necomentând nimic nici cu noi, cei din vârful Încărcăturii. Altfel, se vede, se
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
cei care lucrau la Radio Iași nu putea fi dușmanul propriei țări. Și pentru a demonstra că directorul lor nu vedea În lucrătorii de la radio dușmanii țării, autorul cărții arată cum la Vișeul de Jos, târziu În noapte, au cântat ,,Deșteaptă-te române” Împreună cu oameni ai locului, iar soliștii de bază erau Însăși redactorii Vasile Filip și Grigore Hoarță. Că era dificilă cântarea, ne-o spune tot profesorul, pentru ca, În vremea aceea, pușcăriile României erau Încă pline și cu oameni care
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
bază erau Însăși redactorii Vasile Filip și Grigore Hoarță. Că era dificilă cântarea, ne-o spune tot profesorul, pentru ca, În vremea aceea, pușcăriile României erau Încă pline și cu oameni care mai cutezau să mai cânte fie ,,Trăiască Regele” fie ,,Deșteaptă-te române”, interzise iar eventualii făptași condamnați, dar punându-li-se În sarcina fapte de drept comun. ,,...Ne puteam pomeni În orice clipă cu cine știe ce reacție dură a oamenilor stăpânirii. Dar nu a venit decât un milițian care ne-a
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
atunci telefoane chiar de la persoane necunoscute. Telefonic indicația era următoarea: ,,Veniți pe 14 decembrie În Piață Unirii, la orele 16. Se vând portocale”. Aceste cuvinte erau un fel de parolă. Mitingul urma să se Încheie cu intonarea viitorului imn național ,,Deșteaptă-te române!”. În după amiază zilei respective Piața Unirii era Înțesata de trupe ale Ministerului de Interne, securiști și pompieri. Nimeni nu avea voie să se oprească În zona cu pricina. Pentru a nu se crea o aglomerare a zonei
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
pentru sănătatea lor fizică și mintală, dacă și-ar îndrepta atenția spre bordeluri și prostituate. Ofensată, Livia bate din picior. — Nu la neroziile pe care le fac trebuie să iei aminte, ci la dorințele pe care această patimă nefastă le deșteaptă în ei. — Magia e în bună măsură șarlatanie curată, încearcă să o calmeze împăratul. — Dar cei care o practică au pretenția să le poruncească înșiși zeilor, replică iute Livia. Vede că l-a nimerit de data aceasta. Nu vrea să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în voie mesele din bronz bogat ornamentate cu plăci de aur, argint și fildeș. Domitia întreabă curioasă: — Pregătesc masa ca Vesta să vină și ea la cină? — Bravo, drăguță! o laudă. Îl ia pe rex drept martor: — Vezi ce elevă deșteaptă vei avea de acum încolo? Regele zâmbește la rândul său. Micuța se îmbujorează de plăcere și rostește fără să se mai fâs tâcească: — Și acasă le oferim de mâncare larilor. — Desigur, răspunde Occia. Numai că noi - în calitate de slu jitoare ale
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]