1,480 matches
-
loc de desfășurare a unor rituri păgâne. Acest icon decadent al fetei care poartă în locul sexului un craniu, simbol al morții ridicată la puterea malefică a sexualității, se regăsește și în literatura finiseculară, iar Catherine Lingua îl semnalează în romanul decadent al lui Jean Lorrain, Domnul de Phocas (1901), ca "motivul recurent al unei statuete androgine cu, în loc de sex, un mic cap de mort care: "... rânjește, simbolic, amenințător, triumfătoare a maternităților și raselor!"558. "Laureatul" pare să fi plătit cu moartea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și obiectul pe care tânăra fată îl ține în poala sa, precum capul unui iubit. Expresia fetei este tulburătoare, păstrând în ambiguitatea ei o frontieră fragilă între voluptate și suferință. Corporalizează ea întrucâtva enigma morții, reprezintă ea o altă figură, decadentă, a deșertăciunii, cu a cărei filozofie ne familiarizează toate acele amare memento mori din Ecleziastul? Regăsim acest topos al melancoliei în "nocturnele" lui Georges de La Tour, ca o simbioză dintre tema "vanității", specifică secolului XVII, și a reflecției düreriene, pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe care Victor Ieronim Stoichiță o înregistrează în seria Magdalenelor pictate de acesta. Melancolia întruchipată adesea de Magdalena apare mai mult decât ca o expresie a prototipului curtezanei penitente (meretrix paenitens), (e.g. Thaïs a lui Parmigianino, personaj revalorizat de estetica decadentă în seria de femmes fatales), ea face trecerea "de la ambianța ermetică la cea devoțională"559. Atât în Magdalena Terff, cât și în Magdalena Wrightsman, Magdalena se află în fața unei oglinzi lângă care arde o lumânare și ține în poală un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
opinia istoricului de artă, Magdalena ar ilustra reflecția melancolică transpusă în ecuație pascaliană, pe care elementele din jur, reduse ca număr, o conotează simbolic. Pictura lui Kimon Loghi, circumscrisă contextului ideatic și de sensibilitate al finisecularismului, reflectă din plin estetica decadentă, însă, constituie ea, mutatis mutandis, și o pictură en Madeleine? Analiza pe care Victor Ieronim Stoichiță o face acestei teme la Georges de La Tour este utilă pentru a sesiza câteva diferențe, dar și posibile rezonanțe cu această temă. Cum se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
configurarea vanitas-urilor, craniul pe care fata îl ține în poală. Este posibil ca artistul să preia, pe filiera düreriană, atitudinea melancolică ca atitudine "artistică" tipică, prezentă și în titlul tabloului. Diferența evidentă ține de dimensiunea senzualist-morbidă, accentuată în sensul sensibilității decadente. Dacă Magdalenele lui La Tour se abandonau reflecției, absorbite într-o contemplatio morosa care le spiritualiza, privind la flacăra lumânării sau în gol, figura feminină la Kimon Loghi este expusă frontal, frontalitatea specifică privirii meduzante. Fata ne fixează obsedant, expunând
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
penitenței, spirituală, ci senzualist. Arta devine obiectul unui scenariu al seducției pe care moartea, sub aspectul venust al acestei nimfete, o încoronează. Din alegoriile medievale ale Frumuseții și Morții, sau a motivului miroir de la mort, sau a "craniului oglindit", sensibilitatea decadentă reține și cultivă dimensiunea senzual-morbidă și nu lecția morală pe care o oferă contemplatio morosa. Avem pusă în scenă o fascinație rea a artei, în locul adevărului ei avem seducția, și dincolo de ea, vidul. Loghi a ales o adolescentă în care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Avem pusă în scenă o fascinație rea a artei, în locul adevărului ei avem seducția, și dincolo de ea, vidul. Loghi a ales o adolescentă în care instinctele sexuale sunt abia trezite, asocierea acestei sexualități juvenile cu moartea este în spiritul sensibilității decadente. Capul apare redus la dimensiunea reziduală ca tigvă, reprezintă oarecum o imagine sarcastică a idealului pierdut într-o iluzie deșartă, sarcasm accentuat și de coroana de lauri care-l încununează. Avem aici și o aluzie la derizoriul gloriei obținute postmortem
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
curtezanei se află un craniu, iar mâna ei scheletică ține capul unui bărbat pe care-l contemplă. Moartea luxurioasă deghizată în femeia venală, prostituata malefică, prezidează acest conclav al exacțiunilor venerice prin care bărbatul își pierde capul, iar virtuțile sunt decadent inversate rezidând "in lombis" și nu celest în Organon-ul sufletului, Inima, sau cel al rațiunii, Creierul. Moartea nu mai apare ca în tradiția iconografică ca o femeie bătrână cu coasa sau sub forma celor patru cavaleri ai apocalipsului ca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
venerică, asemeni unei terifiante vagina dentata, este cea care supune virilitatea ca simbol al puterii masculine unui examen nu numai moral, ci și mortal. Capitolul XII XII.1. Locuința artistului: mizanscene simboliste Există o relație de corespondență directă între interioarele decadente și interioritatea locuitorului lor. În cazul esteților decadenți se poate spune că locuința este omul însuși, interiorul devenind o expresie a interiorității, o "image de l'âme" (Séverine Jouve). Pe cale de consecință, există o relație aproape simbiotică între estet și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care supune virilitatea ca simbol al puterii masculine unui examen nu numai moral, ci și mortal. Capitolul XII XII.1. Locuința artistului: mizanscene simboliste Există o relație de corespondență directă între interioarele decadente și interioritatea locuitorului lor. În cazul esteților decadenți se poate spune că locuința este omul însuși, interiorul devenind o expresie a interiorității, o "image de l'âme" (Séverine Jouve). Pe cale de consecință, există o relație aproape simbiotică între estet și casa sa, prin abolirea exteriorității compromise, degradate, și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Pe cale de consecință, există o relație aproape simbiotică între estet și casa sa, prin abolirea exteriorității compromise, degradate, și replierea către propria interioritate ca spațiu privilegiat. Absorbția exteriorului în interior unde este reinvestit estetic pe baza unui metabolism artificial, specific decadent conduce la ceea ce Séverine Jouve numește "case introvertite". "Decadența propune case introvertite, locuințe unde singură amenajarea interioară pare a se impune. Nu găsim o descriere exterioară a locuirii"562. Se poate vorbi astfel, de un sistem complex de corespondențe, de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
introvertite, locuințe unde singură amenajarea interioară pare a se impune. Nu găsim o descriere exterioară a locuirii"562. Se poate vorbi astfel, de un sistem complex de corespondențe, de procedee de transfer, de efecte de rezonanță care transformă casa estetului decadent într-o instalație corespunzătoare propriei sale sensibilități, într-o mise en scene. Interiorul nu reprezintă decât un reflex narcisic al locatarului, o hermeneutică adecvată a personajului ar putea să pornească de la proiecția ipsatorie pe care o configurează propria sa locuință
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al locatarului, o hermeneutică adecvată a personajului ar putea să pornească de la proiecția ipsatorie pe care o configurează propria sa locuință. Felul în care scriitorii și artiștii își decorează apartamentele devine semnificativ și constituie un element definitoriu al esteticii cameristicii decadente, al sensului pe care acești esteți îl dau locuirii în acord cu o recuperare a simbolului ca semn definitoriu al acestei lumi. Inventarul caselor de esteți este prodigios: apartamentul lui Guy de Maupassant, locuințele lui Jean Lorrain interiorul unei camere
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al operei de artă totale și, în acest sens, obiectul intră într-o rețea de corespondențe. Naratorul nu face decât să vorbească despre un sine dizolvat în obiecte, de o arhitectură intimă a unui eu imolat în propria locuință. Sensul decadent al acestei imolări poate fi regăsit deformat macabru-fantast în povestirile lui Allan Edgar Poe și, în special, în Prăbușirea Casei Usher. Apropierea derivată prin stări tranziente de disoluție și rapt melancolic conduce la substituția interiorității cu interiorul, a casei Usher
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Comentarii la legenda meșterului Manole, iar G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, o alătură miturilor esențiale ale culturii române. Motivul a fost tratat în cheie expresionistă de Lucian Blaga, însă niciodată speculat din prisma unei sensibilități decadente, poate și pentru faptul că întreaga construcție asociată unui monument real, de o mare frumusețe, mânăstirea Argeșului, are o utilitate publică, religioasă și nu reprezintă o construcție destinată locuirii. Relevant pentru universul decadent este acest complex habitațional prin care se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
însă niciodată speculat din prisma unei sensibilități decadente, poate și pentru faptul că întreaga construcție asociată unui monument real, de o mare frumusețe, mânăstirea Argeșului, are o utilitate publică, religioasă și nu reprezintă o construcție destinată locuirii. Relevant pentru universul decadent este acest complex habitațional prin care se realizează un transfer de personalitate, de substanță, între locuitor și locuință. Este ceea ce constată și Walter Pater pe filiera "filozofiei" spiritiste a lui Swedenborg, în capitolul " Două case curioase. Biserica din casa Ceciliei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
designului uniform al întregului"567. Interioarele dobândesc o reprezentare nouă și un psihism propriu în acord armonic cu cel al locatarului. Uneori această personalitate își dezvăluie amprenta unică și imprimă locuitorului permanent sau pasager o stare de spirit aparte. Sensibilitatea decadentă sau simbolistă a fost cuantificată estetic nu doar în amenajarea unor interioare, ci și în poezie. În volumul său de poezii, Domnia tăcerii (1891), în partea intitulată "Viața camerelor", Georges Rodenbach prezintă viziunea sa animistă asupra interioarelor. "Les chambres, qu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
biografia epurată de orice reziduu anecdotic și estetica revelată nu doar de tablouri, ci și de modalitatea expunerii lor într-un ansamblu atent orchestrat în ceea ce privește efectele vizuale. Rodolphe Rapetti subliniază semnificația acestei locuiri spectrale, acela de a organiza asemeni esteților decadenți casa precum o scenă de teatru, unde tablourile îndeplinesc rolul personajelor, iar regizorul rămâne întotdeauna discret în spatele cortinei. "Prin urmare, Moreau a trăit mulți ani în edificiul comemorării sale postume și în teatralizarea întregii sale opere în curs de împlinire
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și interioarele caselor sale. Articolul este relevant pentru relația pe care estetul o întreține cu propria sa locuință, schimbarea ei aduce o schimbare de "mină", de personalitate. Cu privire la Jean Lorrain, criticul francez sugerează efectul terapeutic al schimbării locuinței-muzeu, a mediului decadent cu unul mai puțin încărcat artistic, fără a renunța însă la numitorul comun al celor două spații: recluziunea. De la "azilul de flăcău" cu Boticelli, Watteau, Burne-Jones și Moreau, "în cadre dulcege", la saloanele burgheze ale locuinței din Auteuil, păstrând totuși
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru orice senzualitate de expresie literară, sunt puse în relație cu maladivul, reflectat în felul în care esteții își decorează saloanele pentru a întreține deopotrivă și leacul și otrava sau, în accepția pe care Jacques Derrida o conferă termenului, pharmakonul decadent. Emblematic pentru felul în care literatura și arta sunt recuperate în spațiul pe care artiștii îl locuiesc sunt trei personalități distincte: poetul Alexandru Macedonski, socotit și fondatorul școlii simboliste în literatura română și patronul unui cenaclu de poezie, Alexandru Bogdan-Pitești
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de un estet și respectă regulile interne ale unor armonii superioare, ale artei. Într-un astfel de ambient, Macedonski oficiază cultul artei, mai precis al poeziei, cu o solemnitate care se ridică peste ridicolul sentențelor magnifice. Scriitorul întreține în spirit decadent cultul artei care eufemizează un act crud, un ritual sângeros, la care fac aluzie atât difuza lumină roșiatică sau diferitele elemente decorative cu același cromatism, cât și explicația "vitalistă" a sacerdotului. Este aici și un supralicitat efect macabru, menit să
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
face și des Esseintes, personajul celebru al lui Huysmans. Pentru pictorul de sensibilitate simbolisto-decadentă apoftegma contelui Buffon ar putea fi reformulată astfel: la maison c'est l'homme même. Interiorul reflectă și se reflectă în interioritatea artistului. O importantă dimensiune decadentă o regăsim în felul în care pictorii, scriitorii sau colecționarii de artă aleg să-și decoreze interiorul casei, dacă nu să o și construiască. Una dintre temele romanului lui Huysmans, În răspăr (1884), este și această relație pe care personajul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o sensibilitate nevrotică nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Claustrul monahal, jungla tropicală, taverna afumată sau cabina unui slup pot face obiectul unei cameristici rafinate. Astfel de mizanscene se constituie printr-o serie de grefe estetice. Chiar atunci când estetul decadent joacă cartea austerității, recompunând severitatea monahală a unei celule de schivnic cu toate virtuțile litotei, din ea nu lipsește bunul gust al întrebuințării remarcabile a golului prin aducerea în prim plan a detaliilor, a accesoriilor, care sub aparența modestă îndeplinesc
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
integrat ordinii metabolismului estetic al artistului, transplantul evocă condiția scenică a decupajului care asemeni unui decor urmează să fie înlocuit în vederea montării unei noi piese. Teatralizarea sub specia artificializării propriului spațiu locativ îl transformă într-o scenă pe care regizorul decadent improvizează micile sale spectacole fastuoase. Obiectele sunt alese în virtutea capacității lor de a evoca, întrebuințarea lor nu este doar muzeală, ci și ficțională, ele servesc deopotrivă de decor, cât și de perspectivă. Locuința decadentă este generatoare de angoasă, multiplicarea sugestiilor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
într-o scenă pe care regizorul decadent improvizează micile sale spectacole fastuoase. Obiectele sunt alese în virtutea capacității lor de a evoca, întrebuințarea lor nu este doar muzeală, ci și ficțională, ele servesc deopotrivă de decor, cât și de perspectivă. Locuința decadentă este generatoare de angoasă, multiplicarea sugestiilor, senzațiilor, reflexelor, într-o cameră de rezonanță menită să le amplifice poate deveni sufocantă și, în acest sens, decorațiunile excesive Art Nouveau pe care Des Esseintes le aduce carapacei unei broaște țestoase produc un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]