2,083 matches
-
cancerigen. în ciuda rapidității cu care se adunaseră toți acei oameni acolo, mai fiecare făcînd un detur pe la trandafirii mei, mă simțeam bine în acea ambianță, și atunci am decis să tai cîțiva trandafiri și să-i împart. Cu o infinită delicatețe am început să retez, cu foarfeca specială, tulpine tinere și să le întind celor care mă invadaseră cu atîta bună dispoziție și simpatie. — Luați, luați trandafiri albaștri... sunt boboci, vor înflori în seara aceasta pe mesele dumneavoastră, în casele dumneavoastră
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
se încruntă, indispus, și căută o scăpare cu ochii înspre locul Otiliei, dar aceasta fugise. În curând se auziră din casă, pe fereastra deschisă, undele picurate ale pianului. Otilia cânta Vals în do diez minor de Chopin cu foarte multă delicatețe și cu o austeritate tehnică ce descoperea pe eleva de Conservator. Pascalopol întoarse capul cu o mare satisfacție, având aerul a primi un omagiu personal. Aurelia rămase indiferentă, de-o indiferență făcută, Aglae însă dădu dovezi de impaciență, ca și când o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se făcu roșu la față. - Acum iar se irită, observă Aglae cu nuanța indiferentăcu care prevestești o ploaie. Olimpia tremură puțin buzele, scotoci în corsaj o batistă și izbucni deodată într-un plâns zgomotos. - Doamne, Doamne, zise Pascalopol cu multă delicatețe, nu sunteți cuminți deloc. Stănică, luând o atitudine nobilă, se ridică în picioare: - Domnule Tulea, câtă vreme șade sub același acoperă-mînt cu mine, Olimpia e sub protecția mea, și nu permit, înțelegi dumneata... Moș Costache se ridică repede de la masă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și reapăru cu o damigeană de vin pe care o puse în mijlocul mesei, rest din vinul băut la nuntă, ca să-și facă și Stănică o idee de ce vin au avut. Bine dispus, Stănică crezu că trebuie să ia lucrurile cu delicatețe. Declară că totul vine dintr-o neânțelegere, dintr-un exces de timiditate din partea lui Titi, că părinții erau în dreptul lor să fie supărați de a nu ști că fiul lor s-a căsătorit. Toți îi dădură dreptate, ceea ce dezarmă pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mediocru, dar avea și el un suflet. Îl umilise prin pretențiile lui savante și-l jignise în amorul propriu, purtîndu-se indiscret în afacerea cu Georgeta. Aglae era rea, dușmănoasă, dar fiindcă își iubea copiii. Cu Pascalopol se purtase fără nici o delicatețe, deși n-avea nici un drept asupra Otiliei. Îndeosebi, Felix își scrută atitudinea lui față de cele două fete și se găsi profund vinovat. Pe Otilia o urmărise, înainte de a se încredința că fata îl iubește, compromițîndu-i, agravîndu-i situația, iar pe Georgeta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
hibriditate caricaturală. Moș Costache, avarul care vânduse localul, mânca la masa cumpărătorului. Stănică și Olimpia, hiene avide de moșteniri, făceau pe moraliștii. Georgeta, curtezană, și generalul, stricat bătrân, îl ocroteau pe el, care avusese legături cu Georgeta. Politețea, mai mult, delicatețea lor erau indiscutabile. Se vede că numai oamenii fără legi în viață erau în stare să perceapă situațiile fine. Totuși, ce penibilă postură! Și în mijlocul acestei adunături, el suferea și se indigna de calomnierea Otiliei, care plecase într-adevăr în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ori iubește pe copii și bate bărbatul. Eu am experiență de la moșie, sunt, cum s-ar zice, vindecat de anume romantisme. Unul care ține în chip exagerat la un câine este epuizat sufletește și scoate cuțitul la tată-său. Emotivitatea, delicatețea sufletească, astea sunt produse ale inteligenței, sunt complicațiuni superioare. Am observat că părinții cu copii mulți iubesc rău copiii, în bloc, dimpotrivă, sunt plini de afecțiune aceia care n-au deloc copii. În sfârșit, să nu generalizăm și să revenim
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bani, ca să-i pot sustrage de la... de la succesiune... Și apoi și asta e suspect. Așa, eu nu intru deloc în combinație. Doar mă fac purtătorul sumei la bancă. E mai sigur, Costache dragă, e și mai onorabil, mai potrivit pentru delicatețea fetei. Cum o s-o conving eu să primească de la mine o sumă de bani, când cu nimic nu pot s-o conving că sunt într-adevăr ai ei? Doar să-i spui și ei! - Nu-nu-nu! fe-fetița să nu știe, să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mâncat, apoi ciuguli și ea pe apucate, aruncând ochi atenți asupra protejatului ei. Cu maniere blânde, adulatoare, femeia încercă în chip evident să-și câștige un fel de autoritate în casă. Otilia însăși fu îndepărtată, cu multe semne de prefăcută delicatețe, de a vedea pe moș Costache, într-o dimineață, sub cuvânt că "dînsul" pierduse o parte din somn și trebuia să se mai odihnească. Otilia simți că în curând nu se va mai putea reține și va da un brânci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fi singuri o clipă, fiindcă Stănică nu-i slăbea, că depusese banii la bancă pe numele Otiliei. Arătă bătrânului scrisoarea. Pascalopol spera că moș Costache îi va vorbi și de ceilalți bani, că va consimți să-i dea. Totuși, din delicatețe, nu pomeni nimic bătrânului și găsi chiar de cuviință să plece mai curând, ca să nu dea de bănuit Aglaei. Stănică întrebă afara pe Pascalopol: - Ce-ți spunea bătrînul? Face testament? Are vreun gînd? - Nici n-am vorbit de asemenea lucruri
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o astfel de obstinație îmbunătățește ființa etică, însă o sărăcește de experiențe morale, pentru ca tot lui Maiorescu să-i fie retrasă excelența ființei etice liniare, în favoarea meandrelor labile ale "experiențelor morale": "Un Tănase Scatiu superior, subtil, ușor melancolic, energic cu delicatețe este Titu Maiorescu". I. NEGOIȚESCU, Istoria literaturii române, vol. 1, Editura Minerva, București, 1991 (indicat pe foaia de titlu corect: 1992), p. 184-185. De la romanul liric, Călinescu a trecut la romanul obiectiv, de tipologie, balzacian, cu Enigma Otiliei (1938), unde
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ăsta unde ne-ai adus tu... se înduioșă anticipativ negriciosul. Ca mâine te iau și eu pe la o ciohordoaică de-a mea... Care se cam ține de farmece... (Respirară adânc și icniră). Iar pe noi, cei în toată firea (din delicatețe evită să pronunțe "bețivanii cartierului") ne trimite, dimineața, să-i culegem verzitură, scaiete și pipirig dintre dărâmături... Iar după-masa ne pune să scărpinăm lespezile și să ridicăm pietroaiele... ca să-i găsim gândăcei... Cei doi răpănoși se opriră pe o plesnitură
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bucurie... care ne poartă, pe noi, oamenii, către universurile paralele?... Pesemne întrebarea ei cea profundă fusese pusă un pic cam abrupt. De vreme ce însuși el, Mircea Eliade, atoateștiutorul, după ce rămase mai mult de un minut în concentrare, își lepădă, cu delicatețe, pe noptieră, pipa și ochelarii. Și ghemuindu-se la spatele ei, o cuprinse, în brațele lui, numai tendoane. Și îi explică, folosindu-se pentru prima dată atunci de o voce neobișnuită, îngroșată, tulburată. - Bineînțeles, că paralele trebuie să ți le
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
persecuție al blocurilor de piatră, strânse cu de-a sila, într-o zdravănă construcție de casă boierească, la sfârșitul secolului trecut. În sfârșit, un comutator electric clănțăni și zorile electricității puseră iarăși în evidență rochiile de dantelă ce fuseseră cu delicatețe boțite, primii pași ai surorilor. Pași ce le ieșiseră ușor șontăcăiți, dar ce mai conta, amănunte ca acestea erau corectate încă din mers. În casa surorilor Stamatescu se schimba băutura, iar mersul lor nesupravegheat și lejer ce altceva anunța, decât
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să fie făcut să țâșnească prin ochi, schelălăia lingușitor și dădea jalnic din ciotul de coadă. - Fîl-fîl! îndrăzni Căpetenia Străzii să pronunțe cu un glas mai hotărât, mai nisipos, hârjâit, prea uscat pentru o astfel de vreme. Și deodată, cu delicatețe, aproape cu pudoare, Doru Sinistratul se înălță aproape trei sferturi de metru de la sol. 391 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI De pe cer, marile puteri, aplecîndu-se, își strângeau sateliții, aidoma unei babușce ce-și înghesuia seara găinile în coteț. Sau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gest mărturisirea, surâsul ei frânt și amar ți se rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul său imaterial. Surâsurile sânt o povară voluptuoasă pentru cel ce le împarte și pentru cel ce le primește. O inimă atinsă de delicatețe greu poate supraviețui unui surâs duios. Tot așa, sânt priviri după care nu te mai poți hotărî pentru nimic. Un fulg rătăcitor prin aer este o imagine de zădărnicie mai sfâșietoare și mai simbolică decât un cadavru. Tot așa, un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vine în bunăvoie - și nimeni nu-l oprește... Parcă se dezgheață lacrimi în el, într-un oftat prelung și îndepărtat. Cine-mi va fi plâns în sînge? Dacă iubirea n-ar fi amestecul irezolvabil de crimă premeditată și de infinită delicatețe, ce ușor ne-ar fi s-o reducem la formulă! Dar chinurile amoroase întrec tragedia lui Iov... O lepră eterică-i erotica... Societatea nu te izolează, ce e drept, dar îți agravează chinul, micșorîndu-ți izolarea. Nimic nu neagă mai intens
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atinsă. Istoria e mânată de oameni care-și pipăie necontenit pulsul. Elementele care definesc boala: excesul conștiinței; paroxism de individuație; transparență organică; luciditate crudă, energie proporțională "pierderii"; respirație în paradox; religiozitate vegetativă, reflexă; orgoliu visceral; vanitate rănită a cărnii; intoleranță; delicatețe de înger și bestialitate de călău. Un Dumnezeu care cerșește la poarta Raiului pare a fi orice bolnav. De altfel, nu e ca și cum s-ar fi infiltrat în fiecare din celulele lui un paradox? Boala este o stare de inspirație
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
durere tot ceea ce ea poate da, sau de ce n-am cultiva un zâmbet până am ajunge la zona vitală din care el izvorăște? Cu toții avem mâini, dar nimeni nu se gândește la cultivarea lor, la atingerea unei expresivități absolute prin delicatețea și nuanțele sau poziția lor. Ne place să le admirăm în pictură, să vorbim de semnificația lor, dar sîntem incapabili să le dăm expresie în propria noastră persoană, să le facem revelatoare pentru toată agitația noastră lăuntrică. Să ai o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
s-au simțit ca o mare fatalitate, nu însă ca o evidență. De aceea s-au călcat ei în picioare la toate răspântiile și nu s-au cruțat niciodată în căutarea vijelioasă a nefericirii. Acest popor suplinește râsul prin rânjet, delicatețea prin avalanșe lăuntrice, nuanțele prin cascade. Rușii n-au înțeles niciodată cultura în sine, ca un sistem de valori autonome, ci căutând ontologicul, temeiurile originare ale firii, au ajuns să asimileze cultura unui "simbolism" de forme artificiale, care închid accesul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a lui Alan Brown, curiozitatea intelectuală a lui Bruce Clark, inspirația duhovnicească a lui Krastu Banev și a familiei Hookway, susținerea colegilor din Departamentul de Teologie de la King’s College Londra, în special a profesorului Oliver Davies, dar și fără delicatețea Comunității Sf. Ioan Botezătorul din Essex - cu mențiunea specială a pr. Simeon și a monahului Melchisedec - răgazul scrierii acestor texte nu s-ar fi ivit. Rămân, de asemenea, profund îndatorat familiei și tuturor colegilor și prietenilor din țară pentru faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ne întâmpină un fel de frenezie a restituirii faptelor de viață, care posedă o „poezie” a lor, frustă, oferind o imagine convingătoare despre plenitudinea unei experiențe umane. Un poem precum Grija, bunăoară, „comprimă romanul unui cuplu, cu personaje de o delicatețe și de un rafinament al gesturilor, ce sugerează decenii de cizelare”397: Ea dormea în pat, ca o cucoană, Și Bâțu își întindea minteanul jos, pe pământ, La piciorele patului. Femeia avea un ibovnic, pe Mitru lui Ciugulea Și noaptea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
decît prin ea Însăși. Poetul Îi spune, printr-o imagine, „icoană-a fericirii”. Alte referințe sînt tot atît de vagi, imateriale: inima ca o liră, „silf ce vine pe raza unei stele”, „zambila primăverii” ce Împarte „desfătător miros”, albeața și delicatețea crinului etc. Să urmărim puțin tehnica așteptării la Gr. Alexandrescu. Ca și parfumul zambilei, „ființa de iubire” se simte de departe. Pasul ușor „abia se Însemnează” pe iarba mlădioasă, privighetoarea o ia drept trandafir, zefirul sărută fruntea grațioasă, florile grădinii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aceea grăbită să atingă pragul de sus al desfătării ce se observă În toată erotica bolintiniană? Rumeneala ascunde, În fapt, o mare primejdie. Figura inocenței este, În realitate, anticamera amorului magic, acela care Îmbată simțurile. CÎnd fața se roșește, cu delicatețe, de emoție, ochii se Întunecă de focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele două atribute pe care poetul le cere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care familia Tufo i-l pusese la dispoziție, ospătarii îl auzeau vorbind de unul singur; trăgeau cu urechea și se distrau auzindu-i bombănitul și mustrările, dialogurile pe care le interpreta, izbucnirile de mânie, de elocință, de indignare. Momentele de delicatețe și încuviințare le împărtășea prin aplauze, imitând graiul unor animale. Printre multele cărți citite la mânăstirea din Altomonte, una, cea a juristului napolitan Jacopo Antonio Marta, îl enervase peste măsură; era o scriere arogantă, considera drept evidentă orice premisă și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]