14,288 matches
-
mai are prieteni adevărați, devine risipitor sau avar. Această mentalitate care sporește rolul banilor în viața noastră face astăzi ravagii. Cei bogați, care nu își folosesc averile în acte de caritate tind să devină o sectă sau un club excentric, desprinzându-se cu totul de realitate. Nu mai reușesc să vadă ce se întâmplă cu adevărat în societate. Cei săraci devin pentru ei practic inexistenți. Dar averea atrage după ea o povară greu de suportat: grija de a nu fi înșelat
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Să ies afară și unde să mă duc? Orașul nu are încă un nume, nu știm dacă va rămâne în afara romanului, sau dacă îl va domina complet, în negrul de cerneală. Știu doar că acest prim capitol întârzie să se desprindă de gară și de bar: nu e prudent să mă îndepărtez de aici, unde s-ar mai putea încă să vină cineva să mă caute; nu e prudent nici să fiu văzut de alte persoane cu valiza asta care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să-ți transmită în același timp soliditatea relației mele cu casa din Kudgiwa și restul pierderii ei, ba mai mult: și - poate nu ți-ai dat încă seama, dar dacă te gândești, vezi că e chiar așa - impulsul să mă desprind de ea, să alerg spre necunoscut, să întorc pagina, departe de mirosul acid de schoëblintsjia, pentru a începe un nou capitol, cu noi întâlniri, în apusurile interminabile din Aagd, în duminicile la Petkwo, în petrecerile de la Palatul Sidro. Chipul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
simt că mă apasă, însă, este numai caracterul străin al celuilalt, de parcă el mi-ar fi luat locul și orice alt loc, iar eu aș fi fost șters de pe fața pământului. Lumea îmi părea străină când, în fine, m-am desprins de adversarul meu cu un brânci furios și m-am ridicat, sprijinindu-mă pe podea. Străină camera mea, valijoara cu bagajul meu, ferestruica. Mi-era teamă că nu voi mai putea stabili nici o relație cu nimeni și nimic. Voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
O mai mare rezistență opune latura orizontală, mai ales dacă e alcătuită din pagini duble, care necesită o mișcare lentă înapoi; atunci, sunetul seamănă cu o sfâșiere sufocată, cu note mai triste. Marginea foilor se destramă, dezvăluind țesutul filamentos; se desprind fâșii subțiri, numite „bucle“, plăcute la vedere, ca spuma unui val pe plajă. A-ți croi drum prin bariera filelor implică gândul la ceea ce cuvântul închide și ascunde în sine: îți deschizi drumul spre lectură, ca printr-un codru des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
era într-adevăr cuprinsă de panică. Nu priviți în jos și țineți-vă de brațul meu; urmați-i pe ceilalți; suntem deja la capătul podului, îi spun, sperând că argumentele mele o vor liniști. Iar ea: — Aud toți acești pași desprinzându-se de o treaptă și avansând în gol, prăbușindu-se; o mulțime care se prăbușește... spune, tot poticnindu-se. Privesc în jos, prin spațiile dintre treptele de fier, la râul incolor, care transportă bucăți de gheață, ca niște nori albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în care se fuma opium - provocase mulțimea, care voia să răzbune bunele moravuri, s-o jefuiască; liniile se răsucesc, ca o coardă invizibilă care ne ține legați, pe noi trei, și care, cu cât ne zbatem mai mult să ne desprindem, cu atât își strânge nodurile, înfigându-le în carnea noastră. În mijlocul acestui nod, în inima dramei acestei asocieri secrete, se află secretul pe care-l port în mine și pe care nu-l pot dezvălui nimănui, cu atât mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
acțiune. Să vedem, Cititoareo, dacă romanul reușește să creioneze un adevărat portret al tău, începând de la ramă, cuprinzându-te pe toate laturile și stabilind contururile figurii tale. I-ai apărut Cititorului pentru prima dată într-o librărie, ai căpătat formă desprinzându-te de lângă un perete plin cu dulapuri, de parcă numărul cărților făcea necesară prezența unei Cititoare. Casa ta, fiind spațiul unde citești, ne poate spune care e locul pe care-l au cărțile în viața ta, dacă sunt o pavăză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sau pe care nu le-ai citit și nici nu le vei citi, dar păstrate oricum (și șterse de praf), și o parte vie, cărțile pe care le citești sau ai intenția să le citești, de care nu te-ai desprins încă, sau pe care îți place să le mânuiești, să le ai în preajmă. Spre deosebire de proviziile din bucătărie, asta e partea vie, de consum imediat, care spune mai multe despre tine. Niște volume sunt risipite împrejur, altele lăsate deschise. Altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ar îndrăzni să te condamne la pierderea lui „tu“, catastrofă nu mai puțin teribilă decât pierderea eului? Pentru ca un text la persoana a doua să devină un roman, sunt necesari cel puțin doi „tu“, distincți și concomitenți, care să se desprindă din mulțimea de el, ea, ei.) Totuși, văzând cărțile din casa Ludmilei, te simți încrezător. Lectura înseamnă solitudine. Ludmila pare apărată de valvele cărții deschise, ca stridia în cochilie. Umbra unui alt bărbat, probabilă, ba chiar certă, este, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Ludmila. Nu ți se pare? Îngrămădeala paginilor scrise învăluie atmosfera, așa cum desimea frunzelor învăluie o pădure; nu, ca stratificările de roci, dalele de ardezie, lamele de șisturi: încerci să vezi prin ochii lui Irnerio fundalul din care trebuie să se desprindă ființa vie a Ludmilei. Dacă poți câștiga încrederea lui, Irnerio îți va dezvălui secretul care te intrigă, relația dintre Non-Cititor și Cititoare. Repede, întreabă-l ceva despre asta, orice. — Dar tu - iată singura întrebare care-ți vine în minte - în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
satisfacția pe care o resimți din felul ei de a te citi, din citatele textuale ale obiectivității tale fizice, se strecoară un dubiu: ea nu te citește pe tine, unul și întreg așa cum ești, ci folosindu-te, folosind fragmentele tale desprinse din context, își construiește un partener născocit, cunoscut numai de ea, în penumbra subconștientului ei, iar ceea ce descifrează este acel vizitator apocrif al visurilor ei, și nu tu. Lectura trupurilor făcută de amanți (acea combinație de gânduri și trup de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de-a lungul șirei spinării. Eram concentrat s-o privesc, când am simțit pupila imobilă a domnului Okeda scrutându-mă. Înțelesese, fără îndoială, că-mi exercitam capacitatea de a izola percepțiile asupra pufului de pe ceafa fiicei lui. Nu mi-am desprins privirea, fie pentru că impresia pufului moale pe pielea albă pusese total stăpânire pe mine, fie pentru că domnului Okeda i-ar fi fost ușor să-mi atragă atenția spre altceva, printr-o frază oarecare, dar n-a făcut-o. De altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ce le separă. Credeam că am înțeles că absența senzațiilor pe o mare porțiune a câmpului perceptiv e condiția necesară ca sensibilitatea să se concentreze și temporal, așa cum în muzică tăcerea din fundal e necesară, ca din ea să se desprindă notele. Domnul Okeda a spus că în senzațiile tactile asta era fără îndoială adevărat: am rămas extrem de uimit de răspunsul său, căci mă gândeam într-adevăr la contactul trupurilor fiicei și soției sale, atunci când îi comunicam observațiile mele despre frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
acum fuseseră obligația mea principală, preferând ca eu să fac ordine în fișierul monumental din biroul lui. Mi-era frică, pe bună dreptate, că domnul Okeda aflase de întrevederile mele cu profesorul Kawasaki și intuise intenția mea de a mă desprinde de școala lui, pentru a mă apropia de medii academice care să-mi fi garantat o perspectivă de viitor. Firește, a rămâne prea mult timp sub tutela intelectuală a domnului Okeda îmi dăuna: o simțeam din comentariile sarcastice ale asistenților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
timp; apoi reapari, într-un loc și într-un moment fără legătură cu „unde“ și „când“ al momentului în care ai dispărut. Ce faci între timp? Cum îți ocupi absența din lume și a lumii din tine? Citești; nu-ți desprinzi ochii de pe carte, de la un aeroport la altul, căci dincolo de pagină e golul, anonimatul escalelor aeriene, al uterului metalic care te conține și te hrănește, al mulțimii trecătoare, mereu alta și mereu la fel. Mai bine concentrează-te asupra celeilalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
unei gropi goale Când uliii încep să zboare e semn că noaptea e pe sfârșite, îmi spusese tatăl meu. Auzeam aripile grele fâlfâind în cerul întunecat și le vedeam umbra întunecând stelele verzi. Era un zbor chinuit, întârziind să se desprindă de pământ, din umbra tufișurilor, de parcă numai zburând penele se convingeau că sunt pene și nu frunze spinoase. Îndepărtându-se răpitoarele, reapăreau stelele cenușii și cerul verde. Se iveau zorile, iar eu călăream pe drumurile pustii în direcția satului Oquedal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de sfeșnice acoperite de ceara multor ani, poate pentru ca să nu se vadă structura cojită și găurile perdelelor rupte. Am fost invitat la cină de stăpână. Dona Jazmina are fața acoperită de un strat de pudră ce pare gata să se desprindă și să cadă în farfurie. Și ea e indiană, cu părul vopsit arămiu și ondulat cu fierul. Brățările grele strălucesc de câte ori duce lingura la gură. Jacinta, fiica ei, a fost crescută la colegiu și poartă un tricou alb de tenis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
substanța sa ultimă. Mituri și mistere consistă din grăunțe impalpabile, ca polenul rămas pe picioarele fluturilor; numai cine a înțeles asta se poate aștepta la revelații și iluminări. De aceea, atenția mea, spre deosebire de ceea ce spuneați dumneavoastră, domnule, nu se poate desprinde de rândurile scrise nici măcar pentru o clipă. Nu mă pot desprinde, dacă vreau să nu omit vreun indiciu prețios. De fiecare dată când dau de o aglomerare de semnificații, trebuie să continuu să sap de jur-împrejur, să văd dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
polenul rămas pe picioarele fluturilor; numai cine a înțeles asta se poate aștepta la revelații și iluminări. De aceea, atenția mea, spre deosebire de ceea ce spuneați dumneavoastră, domnule, nu se poate desprinde de rândurile scrise nici măcar pentru o clipă. Nu mă pot desprinde, dacă vreau să nu omit vreun indiciu prețios. De fiecare dată când dau de o aglomerare de semnificații, trebuie să continuu să sap de jur-împrejur, să văd dacă nu cumva pepita devine un filon. De aceea, lectura mea nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
inteligent. Și fiul, omul acesta, era la fel de inteligent. Știa multe lucruri. De-aia stătea americanul de vorbă tot timpul cu el. Totuși, neamțului nu-i plăcea de el. Ăștia doi nu erau prieteni. Mma Ramotswe studie fotografia, apoi, ușurel, o desprinse de pe perete și o băgă în buzunar. Mma Potsane se îndepărtase și o urmă în camera cealaltă. Aici, pe podea, zăcea scheletul unei păsări mari, prinsă în capcană în casă și incapabilă să mai iasă. Oasele, curățate complet de furnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
face bulbuci și, la urmă, i-a apărut o spumă verzuie care-i curgea pe barbă, pe piept... Îți dai seama c-au înnebunit, nu alta... -... a mai avut o instalație, intervine și Marietta, cu grijă să nu i se desprindă abțibildurile. A legat c-o sfoară mai groasă spectatorii din primul rând între ei, a trecut sfoara și printre picioarele scaunelor, nu chiar foarte strâns, cât să se mai poată mișca puțin, pe urmă i-a pus să strângă bomboane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mă voi ridica în capul oaselor și orașul se va fi șters cu totul. Nu-i! De fapt, unii și alții vor căra bucăți din el la magazie, omuleți din polistiren, clădiri din rumeguș presat, multe globuri de sticlă, vor desprinde decorurile, panourile puse să creeze iluzii. Un sfert de lună între două furnale dezafectate, prins parcă în pioneze chinezești, pe hârtie albastră, de întins în debara. Două firme luminoase și restaurantul acela, la parterul unui bloc, c-un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai umflăm mușchi și obraji, dar ne ardem numai gingiile și gura, n-atinge pe nimeni... *** A înflorit un arbore ornamental în spate, lângă tancul de apă. E un copac înclinat, care pare oricând gata să se prăvălească, să se desprindă din rădăcini. Are câteva crengi cu flori bătute, roz-violet, și altele albicioase. Nu știu cum se cheamă, habar n-am dacă ăsta o fi cireșul japonez. Oricum, nu l-am văzut niciodată făcând cireșe sau alte roade. Aici a fost cândva și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și marmura, nisipul și mortarul peste tufele de corn. A tăiat alunul, să poată turna beton. Vreo două ramuri rămase afară se-ncăpățânează să dea frunze. *** - Ce bine că te-am găsit! aud în spatele meu o voce ușor răgușită. Mă desprind cu greu de la fereastră, parcă m-am lipit de dușumea în locul acela. - Da? - Ierea de așteptat să fii aci, Ștefan! - Negru... Fătuca poartă ciorapi în dungi la bocancii cu ținte, are codițe colorate și-o fustă scurtă, plisată, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]