2,337 matches
-
nefaste. Câți vor regăsi filonul cultural autentic, oferit nouă în stare pură, în această mică bătălie culturală în care unii îl invocă de pe poziții culturaliste, alții de pe poziții autohtoniste, iar alții, exasperați de primii și ultimii deopotrivă, îl combat și detestă de pe încă alte poziții? Îi spun lui Noica toate acestea. Dacă există vreun punct de contact între mine și "autohtoniști", am să vă rog să nu-l căutați în latura de ridicol a problemei. Când m-am aplecat asupra românescului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
trebuie să lipsească, ci că o bună exersare a ei presupune a o ține sub control. Voința, ca și eticul în general, trebuie să fie discretă; existența ei nu trebuie să se simtă decât atunci când ea lipsește. Iată de ce îl detest pe Nietzsche: în vidul conștiinței lui filozofice nu putea apărea decât voința, voința în forma ei cea mai proastă, ca voință de putere. La fel, eticul în genere nu trebuie să ajungă la virtuozitate, ci doar la consistența lăuntrică a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ce este facticitatea, îți vine să spui: "de pildă, o zi din viața lui Ivan Denisovici". Și în felul acesta ajungi din nou la literatură.) Dispărem regretați o vreme de câțiva, indiferenți pentru cei mai mulți, dând satisfacție celor care ne-au detestat. Oricum, viteza cu care sîntem evacuați din lumea aceasta, o dată ce am părăsit-o, este enormă. Când ultimul om care ne-a cunoscut ne uită sau dispare și el, devenim "strămoși", adică un număr statistic în generațiile trecutului. 1 iunie Văicăreala
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
împărtășite, și nici raportul pe care îl ai cu o piesă muzicală. Nimeni nu te poate urma prin cotloanele întortocheate ale unui vis, pentru că nu anecdotica contează aici, ci atmosfera și frisonul. Nu e întîmplător că Cioran povestește cum își detesta tatăl când, copil fiind, dimineață de dimineață, trebuia să-l asculte relatând nevesti-sii ce visase noaptea. Tocmai excesul acesta de personal și intim face visul intransmisibil, și povestirea lui nesuferită. Dimpotrivă, sânt interesante visele noastre comune, cele în care ne
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să fie îngăduită între vilele de pe deal și clădirea cu 5-6 niveluri care o încadrează, arogantă, înălțîndu-se din josul străzii. Câți români din țară au bâjbâit prin Paris pentru a nimeri în locul acesta, mândri, sfioși, emoționați, duplicitari, calculați, resentimentari, iubitori, detestând în ascuns, aducând vești, cerând sfaturi, comentând, sperând, plecând, revenind. Și în mijlocul acestui balet, al acestei comedii umane întinse peste ani, cei doi, Monica și Virgil, spiritele acestui loc, cei prin fața cărora s-a perindat zi de zi vreme de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dinainte de '89 s-au prăbușit în majoritatea lor, lăsând să se ridice în urmă uriașul nor de praf al urii lor pentru orice reușită nouă. În secret, ei regretă epoca în care propășiseră într-un climat de foamete culturală și detestă "cultura pe baze private", făcînd-o responsabilă, prin "noile centre de putere" pe care le-ar crea (în mintea lor până și excelența este o variabilă a puterii), pentru spulberarea unei reușite ce fusese edificată pe un fals al Istoriei. vineri
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de minute despre filozofia lui Blaga". Unde mai pui că iubea și jazz-ul, pe care de altminteri îl practicase în tinerețe, ca baterist în nu știu ce orchestră de restaurant bucureștean. Gulian, groparul oficial al filozofiei românești, care ajunsese să îl deteste în scurtă vreme, obișnuia, când vorbea de Wald, să-și exprime disprețul (el, care cânta la vioară) spunînd: "Ce vreți, a rămas și în filozofie tot un baterist", ceea ce într-un fel era adevărat, numai că te lăsa să crezi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
spaima cărnii și lehamitea ultimă a sufletului, să mă desprind de oameni care plecând au luat părți din mine, să-mi îngrop prieteni, să trăiesc o revoluție și să am șocul întîlnirii cu poporul meu, să mă destram, să mă detest, să mă înec în regrete și remușcări și să mai vreau, totuși, să mă adun din nou. Fără toate astea, orice pagină scrisă în nume propriu nu este decât o enormă pălăvrăgeală. joi, 26 septembrie Dincolo de "ușa interzisă" clocotește viața
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
trebuie clar studiată ca atare în mediul școlar și multe violențe sunt într-adevăr pasibile de penalizare. Crima nu reprezintă întreaga violență sau nu orice violență este criminală. Ca să luăm niște exemple extreme, ne putem gândi la războaie, chiar dacă le detestăm, la pedeapsa cu moartea în țările care o autorizează, deși este cu totul demnă de ură. Ca să luăm un exemplu și mai trivial, ce să credem despre pedeapsa corporală în țările care încă o permit, că aceasta nu-i violentă
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
mereu în aceleași clase. În jurul acestei segregări interne și al unui puternic sentiment de nedreptate se cristalizează un grup de opozanți, care deviază treptat spre delincvență. În mult mai mare măsură decât alții, ei spun că locurile pe care le detestă cel mai mult sunt sălile de clasă. Mai întâi amestecat frecvent în încăierările din curte, refuzând munca școlară, acest grup se radicalizează încetul cu încetul, simultan cu radicalizarea la mulți adulți a recurgerii la represiune și excludere și cu aprofundarea
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
morală fără cusur va fi totuși salvat, pentru că este destul de mare pentru așa ceva. HASI (se ridică): Dar porcăria de pe podeaua din cameră o strângi tu singur din camera viețuirii noastre comune. Și pe deasupra, știi tu foarte bine cât de mult detest atunci când îți vâri degetele tale bolnave mintal pe lângă mușcatele mele. (Il pălmuiește pe Schweindi) Iar s-a întâmplat un Malheur 1, că acolo în cuprinsul peisagistic al unei camere se joacă indivizii ăștia copilaroși de-a pustiul. Dacă n-ar
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
240 Ibidem, p. 3. 241 Ibidem, p. 7. 242 Ibidem, p. 100. 87 plasele, să asmută câinii, să poarte pasărea răpitoare pe braț. Dansează la îndemnul celorlalți, dar sufletul îi este încărcat de durerea pricinuită de absența iubitului. Ajunge să deteste viața mondenă și nu mai găsește alinare nici în excursiile în munți sau la băi, nici pe țărmul mării sau la turnire. Trăirile sunt denudate, sentimentele disecate, sufletul oferit tuturor prin confesiune. Nu mai crede într-o soluționare decât prin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Aidoneu 4; primul- Phoibos, al doilea - Scotios 5. Primul este Însoțit de Muze și de Mnemosyne 1, celălalt de Lethe și de Diope. Primul este Theorios șContemplatorulț și Phanaios șLuminosulț, iar celălalt „Suveranul nopții sumbre și al somnului dulce”, totodată: „Detestat mai mult decât oricare alt zeu”2. Pindar a putut spune despre primul, nu fără Încântare: (B) „a fost considerat zeul cel mai binevoitor pentru oameni”3. Iată și motivul pentru care Euripide scrie: „Au Încetat libațiile și cântările În
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
240 Ibidem, p. 3. 241 Ibidem, p. 7. 242 Ibidem, p. 100. 87 plasele, să asmută câinii, să poarte pasărea răpitoare pe braț. Dansează la îndemnul celorlalți, dar sufletul îi este încărcat de durerea pricinuită de absența iubitului. Ajunge să deteste viața mondenă și nu mai găsește alinare nici în excursiile în munți sau la băi, nici pe țărmul mării sau la turnire. Trăirile sunt denudate, sentimentele disecate, sufletul oferit tuturor prin confesiune. Nu mai crede într-o soluționare decât prin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
du Camp. Așa că Olguța poate să facă o farsă credulei colege a Monicăi, pretinzând că l-a întâlnit și plastografiind un autograf de la acesta. Vania, unchiul Olguței, are lecturi serioase din literatura rusă. Îi adoră pe Tolstoi și Dostoievski. Îl detestă pe polonezul Joseph Conrad. Rezultă că un absolvent de liceu la început de secol putea citi curent în franceză și geramană. Nu și în engleză. Într-un roman al lui Dessila un personaj epatează societatea cu citate din Shakespeare în
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Pebble Beach 1. Precum sarcina, fie o porți, fie nu. Trebuie să trăiești experiența de la Pebble Beach; nimic altceva nu o poate aproxima. Imaginarul nu satisface niciodată apetitul nostru pentru real; numai îl ațâță. Ne place realitatea și respingem imitațiile. Detestăm, de exemplu, reclamele în care actori despre care bănuim că nu își spală niciodată singuri hainele spun verzi și uscate despre un nou detergent. Ne-am cutremurat atunci când dl Robinson l-a prevenit pe absolventul Benjamin Braddock că viitorul va
Ce Doresc Clienții Noștri. Ghid pentru dezvoltarea afacerii by Harry Beckwith [Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
clădire în care se află magazinul. Apoi, îi explică ce așteptări are de la serviciul vânzătoarei: - Vom avea nevoie de niște lingușeli mărețe aici. Vânzătoarea se înmoaie în timp ce publicul râde. Râde din următorul motiv: avem o părere bună despre noi și detestăm orice urmă de aroganță. Luăm „toți oamenii sunt făcuți egali” în serios; nimeni nu ne este superior. Considerăm orice demonstrație de superioritate „drept construită pe aer” - o expresie grăitoare. O metaforă care arată că orice noțiune de superioritate a altei
Ce Doresc Clienții Noștri. Ghid pentru dezvoltarea afacerii by Harry Beckwith [Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
-l batjocorim prin tot ceea ce facem zi de zi, în lunile celelalte. Îl sărbătorim într-un soi de falsă umanitate, ca și când toți îl iubim la fel și pentru aceleași motive. Îl sărbătoresc mai ales cei pe care el i-a detestat: răii și famenii, panglicarii în ale țării, cei cu evlavie de vulpe, fonfii și flecarii. Îl sărbătorim toți, cu un zel idolatru, ne oblojim mizeriile lângă templul lui și îi stricăm liniștea cu festivitățile noastre dulcege. Nu ne mai este
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
de inimă, că textele domniilor voastre depășesc în intensitate vulgaritatea expresiilor celui încriminat. Nu cred că un rău poate fi combătut cu un alt rău supradimensionat, la fel cum nu e obligatoriu să îmbraci haina murdară a cuiva pe care îl detești, mai ales că ai posibilitatea alegerii unui echipament care să ți se potrivească perfect și șă-ți confere o anumită distincție. Consider calomnios tonul articolelor semnate de Gheorghe Vodă și Grigore Vieru, în părțile unde este vizată persoana mea, iar publicarea
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
de sinucidere, În care orice echivoc a fost Înlăturat. Pactul cu moartea, un pact aproape faustic, În schimbul căruia ucenicul nu cere Însă nimic, e de o cruzime fără precedent și, ca În puține cazuri, el e dus la Îndeplinire. Drieu detesta bătrânețea cu un soi de oroare metafizică, fără explicații și fără a accepta vreo nuanțare. Iluminarea avută Încă de la șapte ani Îi furnizează, poate, cel mai puternic alibi pentru a Împiedica orice modificare a deznodământului funest. Notațiile sale se Încarcă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
copii, dar voi avea aliați care se vor bate În locul meu”. Incompatibilitatea Între el și Franța e una structurală, dincolo de conjuncturi și Întâmplătoare divergențe politice: e o nepotrivire de viziuni - „Cum să iubesc această Franță care gândește tot ceea ce eu detest?” Franța abhorată de la Rochelle e, desigur, la France juive, devenită o anexă inertă a Întreprinzătorului spirit semit. Cu un sarcasm mușcător, el se descrie drept „un antisemit inteligent” și - nici mai mult, nici mai puțin! - „cel mai bun prieten al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și unui personaj. Incomod pentru dușmani, el e la fel de puțin comod pentru puținii prieteni care i-au mai rămas. Teoretician al acțiunii, el e, În realitate, un static. Un leneș, un caracter slab, care ascunde sub aceste măști tot ce detestă mai mult: dezgusturile sale, disprețurile, scârbele, ranchiunele, ororile, urile. Cu toate acestea, nota dominantă a spiritului său e... elegia. Nu-i rămâne, desigur, decât să se accepte tel-quel și să lucreze În spiritul harurilor sale Înnăscute. Să lucreze scriind și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la acest catolic fervent. Jurnalul pune Între paranteze perioada În care Drieu dobândește cu adevărat puterea de a-și distruge dușmanii... dar, după cum se știe, n-o va face. Însemnările lui au mai degrabă rolul unei autoanalize (deși, firește, Drieu detesta psihanaliza, creație a evreului Freud!), decât al unui plan de acțiune. Scriitorul e un perpetuu revoltat Împotriva proastei așezări a lucrurilor În lume, un neadaptat la arta meschină a supraviețuirii cu orice preț. Francezul e disprețuit tocmai În numele Înaltului prestigiu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lui Drieu este, de la un capăt la altul, una apocaliptică. O contra-utopie Înecată În frenezia propriei energii negatoare. Fie că o analizăm la nivel politic, fie la unul existențial, raportarea la lume a lui Drieu e una a refuzului. El detestă cu o furie oarbă clasele sociale, dar e și fascinat de ele, oglindă carnivoră În care Își contemplă propria declasare. Fascismul său, virulent și persistent, e Încercarea disperată de a depăși și de a anihila atât valorile burgheziei, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un proiect În stare de construcție, așa cum pentru alții e viața. Îi e scârbă de colaboraționiști, Îi e scârbă de germani, mărturisind că i-a preferat Întotdeauna pe englezi și pe americani. Pe aceeași listă a lucrurilor pe care le detestă - „ca rasist și ca naționalist”! - se află „francezul mediu, omul brun, scund, din Centru și din Sud”, precum și „oribila Marsilie”. Masochist și În ceea ce privește Franța, și În legătură cu sine, el substituie reveriei mistica, iar vitalității „o curiozitate crescândă pentru moarte”, ca, În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]