1,719 matches
-
Galilei. Și trebuie să accepți că totul a fost așa cum îți amintești. ― Știu. Dar atunci a existat o clipă în care nu mă mai gândeam la ce eram întrebat, ci mă temeam doar să nu vomit. ― De frică? ― Și de dezgust. Am abjurat și pentru asta. Ca să ies afară, să respir aer curat. Simțeam că nu mai suport. Niciodată n-am iubit mai mult lumina amiezii, la care doream să ajung cât mai repede. ― De aceea umbli acum singur printre chiparoși
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu există experiență căreia să nu-i poți supraviețui Niciodată nu poți spune: am încercat totul. Întotdeauna îți mai rămâne ceva de încercat. Pasiunea mea pentru lumină e protestul unui om aproape orb. Totul e foarte simplu. La fel ca dezgustul pe care mi-l provoacă inchizitorii. ― Galilei, pot să te rog să-mi explici ceva? ― Ce anume? ― Ai avea motive să mă crezi un spion al Inchiziției. Sau ai putea să nutrești alte bănuieli, câtă vreme eu sunt pentru tine
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mă întunec? Sunt mai departe liniștit. Te ascult. ― Eu am trăit lașitatea în forme mai rele decât tine. ― Chiar așa? ― Chiar așa. ― Un tribunal al Inchiziției nu se compară cu nimic. Dacă n-ai fost acolo, nu știi ce e dezgustul. ― Ba știu. ― Tăcerea grea, ca o draperie îmbibată de umezeală și tu care trebuie să dai un răspuns. Ce vei zice? "Eu, Galileo Galilei, în al șaptezecelea an al vieții mele..." Până aici e ușor. Dar greul abia urmează. Primele
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
că și realitatea pe care o exprimă are o particularitate covârșitoare, de neimitat. Deși (dacă e să facem un bilanț) Franța etalează o impresionantă galerie de dandy, toți aceștia nu sunt decât palide copii, reflexe mult diminuate ale modelului: „Oricât dezgust ar afișa, oricât s-ar Înmănușa cu alb până la coate, patria lui Richelieu nu va naște nici un Brummell”, decretează Barbey. Chiar dacă nu e istoric de meserie, el Încearcă să explice cu o bună intuiție ceea ce vor desluși mai apoi investigatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cuiva nefericit și bolnav, destul de neîngrijit, cu unghiile lungi, cu barba lăsată să crească aiurea, cu pletele În vânt, cu o privire adâncă, sublimă, rătăcită, fatală, cu buzele strânse a dispreț pentru Întreaga seminție, cu sufletul obosit, byronian, Înecat În dezgust și În misterul ființei”. Poate că Chateaubriand exagerează, poate că nu vede, așa cum o va face Barbey d’Aurevilly, originalitatea de substanță a stilului dandy. Oricum, el nu e singurul care percepe fenomenul doar prin ceea ce dandysmul are mai ostentativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
1. Nici unul dintre marii dandy nu va scrie rânduri atât de necruțătoare, dar mai toți vor gândi la fel și se vor comporta În consecință. Dacă nu misogini până la capăt, mai toți sunt spernogini. Disprețuiesc, adică, femeia. Din oroarea/spaima/dezgustul față de feminin decurge, cel mai adesea, refuzul căsătoriei și al procreării. Celibatul ar fi idealul unui dandy autentic. Unii se căsătoresc totuși, dar căsătoriile lor sunt formale. Este mai mult decât notoriu, de pildă, mariajul contelui d’Orsay cu fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai nedumeriți, dar și mai necruțători, cei ai fraților Goncourt. Într-un fragment de jurnal din 2 aprilie 1886 ei notează că, spre marea lor uluire, tineretul a ajuns să accepte pederastia: „Chestia asta nu mai stârnește indignare și nici măcar dezgust!”. În saloane și cluburi, „bărbații-femei” Încep să aibă curaj și să se prezinte, să te invite la un pahar, la o conversație. Cel mai vizat e Loti, machiat ca o cocotă, cu privirea languroasă și vocea insinuantă, care Îl cucerește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
purtat chiar pentru cei hotărâți să conspire Împotriva dandysmului, dacă ar fi cazul. Cu atât mai mult pentru drăgălașii noștri tineri. Plictisul pe care Îl inspiră și expiră nu Îi face să fie decât un palid reflex al dandysmului. Oricât dezgust ar afișa, oricât s-ar Înmănușa cu alb până la coate, patria lui Richelieu nu va naște nici un Brummell. III Cei doi vanitoși celebri pot fi asemănați prin trufia comună, universală, atât de omenească; dar ei se deosebesc prin fiziologia unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la Londra? Dar a doua zi, niște depeșe l-au silit pe George să devanseze ora plecării, astfel că Brummell fu cu totul uitat. Puțina curtenie a acestuia era pe măsura indiferenței prințului. Firește că era o greșeală acest indolent dezgust al lui Brummell față de orice avans al regelui Angliei, dacă ne gândim la ceea ce s-ar numi o politică a vieții. Dacă nu s-ar fi comportat astfel, Brummell nu ar mai fi fost el1. De atunci, George al IV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-mi pierd capul”. Atunci când contractul de căsătorie a fost Întocmit, gata de ceremonie, Lauzun, mereu același Lauzun, cu o insuportabilă logică a umilinței, i-a mai spus Domnișoarei: „Dacă atunci când veți fi În fața preotului vă va Încerca cel mai mic dezgust, vă rog din toată inima să rupeți totul”. Iar Domnișoara, răspunzându-i: „Nu mă iubiți deloc!”. „Nu am să mărturisesc - i s-a adresat el - decât atunci când voi ieși din biserică. Mai bine aș muri decât să vă dezvălui acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Înaltul funcționar, prelatul, generalul, marele proprietar, ministrul, valetul 1 și prinții intră În categoria celor care trândăvesc și aparțin vieții elegante. După ce a dus la bun sfârșit această tristă autopsie a corpului social, un filosof este cuprins de un asemenea dezgust pentru prejudecățile care Îi fac pe oameni să treacă unii pe lângă alții, Încercând să se evite așa cum fac șopârlele, Încât simte nevoia să-și spună: „O națiune nu este rodul imaginației mele, o preiau de-a gata”. Această prezentare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și pătimașă, de care fusese îndrăgostit Sting, o poveste pe care o știe toată lumea. Violet Tranter, cu ochii ei albaștri imenși și cu părul vâlvoi, o jucase, în schimb, ca pe o prințesă care își așteaptă prințul în turn, spre dezgustul meu. M-am strâmbat. — Da, Vi a primit rolul greșit, zise Hugo, observându-mă. Fata care o juca pe Fuchsia, adăugă el pe un ton meditativ. Chiar îmi place. Parcă ar fi titlul unui roman polițist, nu crezi? Bineînțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mulțumi numai cu atât? Doar atât? Să traversez scena și să cad în groapă? Adică eu nu am și altceva de spus? OMUL CU SACAUA: Are dreptate! Are! MAMA: Bravo! Bravo! RECRUȚII: Bravo, mamă! MAMA (Gest plin de dezamăgire și dezgust către RECRUȚI.): Sunteți pe de lături. ORBUL (Pătrunde în spațiul publicului.): Ei? Am? Sau n-am? Am sau n-am dreptate? Am sau nu? Domnilor, priviți-mă bine! Ani de zile am înghițit acest rod. Nu mai vreau! M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fermă, singuratic, fără să mai pună vreodată mâna pe condei și ocupîndu-se exclusiv cu agricultura, vreme de zece ani, până la moarte. Este impresionantă și vorbitoare această totală întoarcere la pământ a lui Herculano. Am putea descifra în ea nu numai dezgustul omului cinstit față de viața publică detestabilă dar mai ales melancolica deșteptare din paradisul artificial al teoriilor sale politice. Poate că Herculano a înțeles că istoria Portugaliei, ca orișice istorie a unei națiuni vii și creatoare, este altceva decât conflictul între
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în Portugalia. Acei puțini cărturari care au acces la luminile Europei se îngrozesc de ce văd în jurul lor; se împrumutaseră constituții, legi, moravuri și cultură - dar se împrumutase prost, numai pe jumătate. Totul era hibrid, fals, steril. De aici furia și dezgustul lor, de aici critica de iconoclaști, - care nu iartă nimic; nici rege, nici religie, nici familie, nici stat. "Generația de la Coimbra" vrea să transforme Portugalia semifranceză într-o țară aidoma Franței. Se simt rușinați că părinții lor imitaseră prost modelele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în ceea ce privește factorii responsabili ai dezmățului: toți vedeau în politicieni și, mai ales, în partidul democrat al lui Antonio Maria da Silva, focarele de descompunere care duceau inevitabil Portugalia către dezagregarea finală. În tot cursul anului 1925 valul de ură și dezgust crește neîncetat. Se vorbea deschis, în case, pe stradă, în cafenele, de iminenta revoluție militară împotriva cabinetului Antonio Maria da Silva. În primăvara 1926, Guvernul încearcă să treacă prin Parlament legea Regiilor tutunului, ca să-și creeze câteva mii de posturi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sterilizarea și chiar anularea ei. Rezistenta acestor elemente se va face simțită mai ales ,în cursul anilor următori. Erau oameni care acceptau pe Salazar ca expert financiar, dar se împotriveau unui Salazar om politic, doctrinar și realizator al revolutei naționale. Dezgustul lor față de politica partidelor, - care dusese Portugalia la dezmățul dinainte de 28 mai - se generalizase asupra oricărei specii de politică. În naivitatea lor, acești oameni credeau că o revoluție se poate mărgini la o bună administrație, și așteptau de la Salazar să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care producea resentimente era că veneam și plecam de la școală cu un automobil, În loc să călătoresc cu tramvaiul sau cu trăsura, așa cum făceau ceilalți băieți, mici democrați buni. Un profesor mi-a sugerat, cu toată fața schimonosită de o grimasă de dezgust, că puteam măcar să cobor din automobil la câteva intersecții mai departe, pentru a-i scuti pe colegii mei de școală de vederea unui șofer În livrea scoțându-și șapca În fața mea. Era ca și cum școala Îmi permitea să țin de coadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
care sunt ocrotit și puterile Bibliotecii îmi sunt dreptul meu de a trăi. Visez bodegi. Probabil am scăpat. Așa îmi place, cel puțin, să cred. Și aș vrea să fie astfel. Cu o speranță amestecată cu frică, rușine, cu mult dezgust de mine însumi. Pare simplu totul, acum, dar știu că nu este deloc așa. Oricând pot uita de mine, pot scăpa hățurile, frâiele și pot s-o iau de la început. Numai că de data aceasta nu mai există nici un început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru că nu avea de ce să o facă și nici de ce să se dezvinovățească. * În momentul în care a publica a devenit o afacere de masă, iar faptul de a scrie o activitate populară, a fost semnată condamnarea aristocrației literare la dezgust. Nu de inspirație duce lipsă gloata, ci de stil, care nu cunoaște democrația. Literatura nu trebuia luată în serios, i-a fost răpit în felul acesta capitalul cel mai prețios, irealitatea. * În ce pământ de ceață ți s-au înfundat
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
în care variantele de culoare și de aspect, pe lângă minime și cu un efect stimulator redus, încă în cea mai îndepărtată antichitate erau deja considerate ca banale trivialități ale exploatării libidoului, au continuat, din cauza detașării, din cauza indiferenței și chiar din cauza dezgustului, să determine scăderea tirajelor și a vânzărilor. De asemenea nu avea să aibă nici o influență favorabilă asupra balanței cotidiene a cheltuielilor și încasărilor, aflată iremediabil în reflux, căutarea și expunerea de intimități murdare, de scandaluri și părți rușinoase de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la care s-a ajuns în cele din urmă era o capodoperă de acțiune tactică, constând în principal dintr-o dispersie bine studiată de itinerarii având ca scop îngreunarea la maxim a concentrărilor de manifestanți eventual mobilizați pentru a exprima dezgustul, nemulțumirea sau indignarea capitalei față de abandonul la care urma să fie supusă. Avea să existe un itinerar exclusiv pentru șeful statului, dar și pentru prim-ministrul și pentru fiecare dintre membrii cabinetului ministerial, într-un total de douăzeci și șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sub talpă), ci încurcăturile monumentale care m-au urmărit încă din primii ani de viață. Picnicul de Ziua Muncii din 1952, când am deschis gura să casc și am lăsat să intre o albină pe care, cuprins de panică și dezgust, din întâmplare am înghițit-o, în loc să o scuip; sau, și mai improbabil, momentul în care mă pregăteam să urc în avion pentru o călătorie de afaceri, cu numai șapte ani în urmă, cu tichetul de îmbarcare ținut lejer între degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nici ele cum se nasc, se împerechează sau sînt tăiate aceste animale. În al doilea rînd, o societate post-domestică va continua să se hrănească din abundență cu produse animale, dar, psihologic, membrii săi vor resimți sentimente de vină, rușine și dezgust de cîte ori se vor gîndi (pe cît de rar cu putință...) la procesele industriale prin care animalele sînt transformate în marfă și ajung pe piață. La primul congres mondial de arheologie în care s-a discutat despre atitudinile culturale
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
os de țăran! Nu voi lăsa nici o moleculă de a mea să meargă în genunchi. Demnitatea - o calitate pe care o poți declara furată chiar și după ce ai vândut-o. Mila poate murdări demnitatea săracului. Demnitatea se circumscrie dreptului la dezgust. Valorifică energia adversarului. Nu ți-l transforma în dușman. Numai spiritele alese știu să admire. Câinele nu-i om. Pentru că el nu poate uita o binefacere. Nici calitățile prea mari nu sunt ușor de purtat. Mulți dintre cei care își
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]