KorAP: Find »[drukola/base=doină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...626 >

15,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

Doina stupefiată. Altădată, spune Săteanu calm, vrînd să o dreagă să n-o mai bagi pe mama ta în vreo glumă de felul ăsta. Este mama ta, care te-a născut și crescut. Oprește-te numai la "născut", tata, spune Doina încet, cu ochii umezi bine de crescut știm amîndoi cum am crescut eu. Vremurile, Doina. Mama ta avea mult de muncă... Lasă tata, n-o mai scuza. N-am să mai vorbesc așa despre ea, dar nici frumos n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe mama ta în vreo glumă de felul ăsta. Este mama ta, care te-a născut și crescut. Oprește-te numai la "născut", tata, spune Doina încet, cu ochii umezi bine de crescut știm amîndoi cum am crescut eu. Vremurile, Doina. Mama ta avea mult de muncă... Lasă tata, n-o mai scuza. N-am să mai vorbesc așa despre ea, dar nici frumos n-am să pot, cum îmi vorbești tu de bunica Săteanu. Bunica Săteanu... clătină din cap cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ea, dar nici frumos n-am să pot, cum îmi vorbești tu de bunica Săteanu. Bunica Săteanu... clătină din cap cu tristețe tatăl, ocolind privirea fetei. Ea, dacă mai trăia, ar fi stat cu noi, desigur, nu-i așa? întrebă Doina cu vocea devenită senină, de copil. Ce vrei să spui?! se miră tatăl ei. Bunica Bujoreanu a preferat să crească un cățel, tata. De ce? Doina, sînt anumite lucruri pe care copiii... Am nouăsprezece ani, tata! Pentru mine ești tot copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fetei. Ea, dacă mai trăia, ar fi stat cu noi, desigur, nu-i așa? întrebă Doina cu vocea devenită senină, de copil. Ce vrei să spui?! se miră tatăl ei. Bunica Bujoreanu a preferat să crească un cățel, tata. De ce? Doina, sînt anumite lucruri pe care copiii... Am nouăsprezece ani, tata! Pentru mine ești tot copil! Dacă nu-i adevărat că tu ai denunțat-o pe bunica, atunci am dreptate eu! Tu?! Ce-anume? V-ați temut unul de celălalt, asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ați iubit foarte mult, dar apucaseși să te căsătorești cu mama... Căci dacă n-a fost ura aceea mare, din cauza denunțului, care să vă distanțeze, atunci numai o dragoste putea duce la o asemenea comportare... Surprinsă de propriile-i vorbe, Doina rămîne cu gura deschisă, gata să mai spună ceva, dar nu reușește decît să ridice mîna stîngă și să-și muște puternic arătătorul, așa cum făcea în copilărie, cînd voia să-și înăbușe plînsul. Hm! surîde Săteanu, hotărît să sfîrșească decent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Bunicul tău fusese reabilitat, ea primise o pensie frumoasă, pretindea că te poate educa mai bine... E drept, bunica ta se gîndea că eu sînt foarte ocupat... ...că n-ai o cultură vastă ca ea... rîde fata. Zău! se dezlănțuie Doina într-o cascadă de rîs ce mult te-am iubit atunci! Îmi amintesc de ceartă; ascultam și plîngeam după ușă. "Duceți-vă învîrtindu-vă amîndouă, cu tot cu cultura voastră! le-ai strigat. Pentru un copil îți trebuie suflet ca să-l crești, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spre fereastra acoperită cu draperia de pluș, se lipește de pat și se așază pe marginea din fier, așteptînd, simțind că Maria va spune mai multe. Cîndva, o aude după un timp lung de tăcere cînd eram o copilă, ca Doina, un tînăr, cam de vîrsta ta, prima și singura mea iubire, a întins la fel brațele spre mine, spunînd cam aceleași vorbe. Apoi, la cîteva zile, cînd tatăl meu a fost închis, m-a părăsit. Ba mai mult: cînd l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
al meu? Cine-o să te creadă că eu m-am culcat cu fiica unui reacționar?" Nu-i adevărat! tresare Mihai străbătut de un fior. Nenea Toader nu putea face asta! Aaa surîde Maria -, nu el... Cînd a apărut Theo, Doina avea deja doi ani. Mihai e de-a dreptul stupefiat. Are impresia că nu a auzit bine, dar ochii femeii, ridicați spre el, goi ca întotdeauna, goi de orice expresie, așa cum i-a știut pînă astăzi, cînd vodca și gesturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rîndului, grasă, încărcată de sacoșe, probabil gospodină, mamă a cîtorva copii, care i-a strigat că n-ar fi în stare să ia un copil de la leagăn, a durut-o profund. Cu mulți ani înainte, cînd a născut-o pe Doina, în toamna aceea, cînd soțul i se stingea în închisoare, iar fiică-sa învăța ca o nebună, să fie prima, să n-o dea încă afară din facultate, ea era fără serviciu și-și vindea pe rînd lucrurile de valoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
n-o dea încă afară din facultate, ea era fără serviciu și-și vindea pe rînd lucrurile de valoare; atunci n-a simțit nici o remușcare dîndu-și copilul la leagăn. Ideea Mariei, bizară e drept, le-a venit în ajutor. Legal, Doina era copilul unei studente. "Îl las la orfelinat a spus Maria pînă termin facultatea." O durea uneori, cînd, mergînd să o vadă pe Doina, ca bunică; privea copiii din sala în care intra și avea impresia că-s niște pui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
remușcare dîndu-și copilul la leagăn. Ideea Mariei, bizară e drept, le-a venit în ajutor. Legal, Doina era copilul unei studente. "Îl las la orfelinat a spus Maria pînă termin facultatea." O durea uneori, cînd, mergînd să o vadă pe Doina, ca bunică; privea copiii din sala în care intra și avea impresia că-s niște pui de găină plouați, părăsiți de cloșcă, dar, revenind cu gîndul la necazurile ei, se bucura, totuși, că statul are grijă. De ce oftezi? întreabă vecina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
da, ziceam... Am... Cea mare mi-a dat telefon ieri și m-a chemat, vrea cică să lămurim... După douăzeci de ani... Dar e bine, foarte bine! se ambalează bătrîna, cu privirea aiurea, euforizată de cele trei pahare cu vin. Doina are nouăsprezece ani, se face tot mai frumoasă și dacă... !?... O, nu! E oribil! Te rog să mă crezi! aruncă ea o privire spre vecină. E absurd? "Neînțelegerea" lui Camus e un coșmar pentru mine, deși n-am agreat vreodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de afară. "De ce n-a vrut Theo niciodată să-și ceară scuze că a dat declarația aceea? L-am iubit mult... L-aș fi înțeles... Vremurile... Totuși, atîta încăpățînare... Dacă n-ar fi obsesia că el, ca bărbat, știind că Doina nu-i a lui..., nu!, hotărît!, nu l-aș vizita nici acum." În neclintirea ei, bătrîna, cu expresia feței îmbogățită în lumini de o amintire frumoasă, începe să surîdă. Are impresia că stă la masa de pe terasa restaurantului bucureștean, împreună cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de naștere. Du-te și o declară. Cum o botezăm, mamă? Cum vrei a strîns ea din umeri, întorcîndu-se la salon. Peste cîteva ore, Maria a chemat-o din nou în capătul culoarului, la scara de serviciu: Am botezat-o Doina, ca pe doica mea și am trecut-o pe numele meu. Ce-ai făcut?! a murmurat Maria Bujoreanu ca paralizată. Am modificat puțin adeverința aceea. O să ne fie mai ușor s-o dăm la orfelinat că eu îs studentă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
împătimită cînd, cuprinsă de disperare, lăsîndu-se pradă bigotismului, cădea în genunchi pe cimentul Mitropoliei, mărturisind în gînd marele ei păcat, rugîndu-se lui Dumnezeu să o ierte, plătind adesea slujbe pentru izbăvire. Acum însă, văzîndu-l pe Săteanu cum o ține pe Doina în brațe, are un moment de o mare emoție interioară, ca atunci seara, cînd, descoperindu-l descumpănit în fața sa, cu buza sîngerîndu-i, în loc să-1 lovească cu palmele peste obraz, cum intenționase, i-a luat mai întîi căciula, aruncîndu-i-o, apoi a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Cam necioplit, ca orice țăran, dar poate că are un suflet bun..." "Atîtea zile..., n-or să-mi mai aprobe să încep anul..." De copil nu amintea nici una din ele, parcă nici n-ar fi existat, dar în sufletul fiecăreia Doina stătea, abia acum, cu adevărat, ca un ghimpe: cînd, bărbat singur, iei o femeie pe care n-o iubești, mai mult din interes, că ți se atrage uneori atenția că nu ești "clarificat", merge, se acceptă. Dar s-o iei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mari iubiri, ca o ploaie de vară, torențială, cînd se aude pămîntul crăpat sfîrîind. Te rog, mama, nu mai plînge... O să... Am să... Și copilul?! tresare femeia, ridicînd privirea speriată, aducînd pentru prima oară în discuție, cu glas tare, existența Doinei. Ră... rămîne aici, la orfelinat a răspuns fata și n-au mai discutat despre asta. Abia acum, cînd Săteanu pornea spre salon, cu Doina în brațe, copilul nechemat de nimeni în existența lor se impunea luat în considerație. Fata a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
copilul?! tresare femeia, ridicînd privirea speriată, aducînd pentru prima oară în discuție, cu glas tare, existența Doinei. Ră... rămîne aici, la orfelinat a răspuns fata și n-au mai discutat despre asta. Abia acum, cînd Săteanu pornea spre salon, cu Doina în brațe, copilul nechemat de nimeni în existența lor se impunea luat în considerație. Fata a apărut pe cealaltă ușă, auzind ceva vorbe, înțelegînd că a venit el, preocupată să pară naturală, ca să facă o impresie bună. În brațele bărbatului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vorbă, s-a cutremurat. Și cutremurată a rămas. Fiică-sa Maria, ajunsă rapid Maria Săteanu, a început să calce sigur, apăsat, fără poticniri, fără halte. Cînd soțul ei, Bujoreanu, a fost reabilitat, s-a gîndit să-și ia fetița, pe Doina, s-o crească; era de acum în vîrstă, cincizeci de ani, voia o consolare. Cînd a auzit, Săteanu s-a făcut foc, gata s-o bată. Și nici Doina nu voia să plece; era însă sub vîrsta la care copiii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a fost reabilitat, s-a gîndit să-și ia fetița, pe Doina, s-o crească; era de acum în vîrstă, cincizeci de ani, voia o consolare. Cînd a auzit, Săteanu s-a făcut foc, gata s-o bată. Și nici Doina nu voia să plece; era însă sub vîrsta la care copiii sînt întrebați cu cine preferă să rămînă putea s-o obțină prin lege. Maria, doctoriță în plină afirmare, voia și ea să se despartă, începuse deja să-și facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Așa se face că telefonul de ieri a surprins-o. Vino, te rog, cu cursa rapidă, noi te așteptăm. Vreau să lămurim... Ai bilet reținut la agenție... "De ce? Se clatină cumva poziția lui Theo și ar vrea să-i redea Doinei numele Bujoreanu, să nu sufere?, că un tată mort, reabilitat, e mai sigur, mai de nădejde decît unul viu, supus greșelii încă... Ori... o fi aflat ceva, că de bănuit a bănuit mereu, dovadă ce mi-a șoptit atunci, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tu ești ca un blestem, și tu...", dar s-au stins brusc, acoperite de durere, cînd a țipat cu sălbăticie. Chiar atît de inuman să se fi purtat bărbatul acela cu ea?! Hm!... Acel bărbat, care e tatăl biologic al Doinei..." Să aflăm și părerea tineretului utecist face președintele un gest cu palma spre fete, invitîndu-le la discuție. "Doina!" tresare Mihai, privind-o atent pe fata care i-a reținut atenția. Nu-s de părerea tovarășului Săveanu, că spectacolul n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu sălbăticie. Chiar atît de inuman să se fi purtat bărbatul acela cu ea?! Hm!... Acel bărbat, care e tatăl biologic al Doinei..." Să aflăm și părerea tineretului utecist face președintele un gest cu palma spre fete, invitîndu-le la discuție. "Doina!" tresare Mihai, privind-o atent pe fata care i-a reținut atenția. Nu-s de părerea tovarășului Săveanu, că spectacolul n-ar avea final începe Doina. Spun spectacol, pentru că și eu am citit textul, pe care, acum, pe scenă, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
părerea tineretului utecist face președintele un gest cu palma spre fete, invitîndu-le la discuție. "Doina!" tresare Mihai, privind-o atent pe fata care i-a reținut atenția. Nu-s de părerea tovarășului Săveanu, că spectacolul n-ar avea final începe Doina. Spun spectacol, pentru că și eu am citit textul, pe care, acum, pe scenă, îl găsesc mult îmbogățit. Finalul nu-mi place însă. În text, eroul piesei strunea chitara și murmura acele versuri : "Un elefant se legăna...", care erau de fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și actul patru iluminarea destinului. Mulțumesc! Atît am avut de spus. Numai ochi, singurul care privește deschis, cu curaj în jurul său, Mihai așteaptă reacția celor prezenți. Doar profesoara de istorie, care a avut o poziție de catedră cînd a început Doina să vorbească, devenind nedumerită pe parcurs, a sfîrșit acum printr-o înclinare a capului, însoțită de o arcuire a sprîncenei, semn că încuviințează niște afirmații la care nu se aștepta. Ei da, rîde președintele, sfredelindu-i pe toți cu privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]